”Sînt doar două lucruri infinite, universul și prostia umană, însă asupra primului lucru nu sînt atît de sigur”. E un citat celebru al lui Albert Einstein și în fiecare zi ne lovim de exemple care îi dau dreptate marelui fizician.

Ați văzut/auzit/citit informația cu acea femeie din Belgia, care plecată din micuța localitate Solre-sur-Sambre către Bruxelles, de unde trebuia să-și ia o prietenă de la gară, a ajuns la Zagreb. La Zagreb în Croația. Cel puțin așa zice știrea, care nu aparține tabloidelor de la noi, ci unuia foarte celebru, ”Daily Mail”. În loc de 60 de kilometri, doamna în cauza, în virstă de 67 de ani, se precizează, a parcurs 1500. Apoi a dat vina pe GPS, din vina căruia ar fi ajuns la Zagreb.

Revenind la fraza cu prostia. Ori doamna în cauză e, cu tot respectul, un clar exemplu în acest sens, ori cei care cred povestea asta, cu același respect, sînt ei un clar exemplu. Îniante de 1989 poate că am fi crezut-o. Dar azi, în 2013, cu libertatea de mișcare pe care o avem mi se pare o gogoașă greu de înghițit.

Din curiozitate, am apelat la Via Michelin și am încercat să refac traseul. Mie mi-au ieșit 1322kilometri, dar asta contează mai puțin. Ar fi ieșit din Belgia și ar fi trecut prin Luxemburg, Germania, Austria,  Slovenia. Și asta contează prea puțin. Admitem că a plătit cu carte de credit combustibilul și oarece taxe de autostradă. Dar măcar în Austria trebuia să-și ia celebra vignetă, de la prima benzinărie. Eu am plătit o amendă de 120 de euro acum cîțiva ani pentru că am uitat s-o cumpăr, iar Poliția austriacă m-a așteptat la ieșirea din prima benzinărie de după granița cu Ungaria și m-a taxat.

Apoi vorbim de indicatoare. Nu ai cum să conduci ca un robot, mai arunci un ochi și la ce scrie pe indicatoare, nu? Mai ales că sînt suficient de mari, de vizibile. Pe ele scrie clar orașul din zonă, iar cînd se apropie granițele de asemenea se precizează țara în care se intră. Doamna spune că era distrasă și n-a ținut cont de ele, mie îmi sună mai mult a distrusă. Ba a mai și dormit într-o benzinărie, căci sărăcuța obosise, ea se pregătise pentru 60 de kilometri, mă gîndesc că după vreo 600 a luat-o somnul. Și s-a culcat, fără să se întrebe cum se face că Bruxelles și-a luat tălpășița de pe planetă. Sau s-a întrebat, dar o fi zis să doarmă un pic înainte să înceapă din nou căutările.

În timp ce ea căuta Bruxelles prin Croația, Poliția o căuta pe ea, alertată fiind de fiul îngrijorat. Care ori n-avea telefon mobil, ori n-avea minute să sune ori maică-sa nu suporta astfel de tehnologii, deși era fiartă pe GPS. Sînt întrebări la care o să ne răspundă istoria. Istoria prostiei, cînd s-o face ea.

Hai să fim serioși! Totuși!

N-am inventat noi presa de tip tabloid, așa cum n-am inventat corupția, șpaga sau furturile, lucruri pe care le credem posibile doar în eterna și fascinanta Românie. N-am inventat noi ideea ”să nu lăsăm adevărul să strice un subiect bun”. N-am inventat nici prostia, pe de altă parte. Prostia de a crede astfel de lucruri.

Sau, îmi place să mă autoflagelez cîteodată, de a scrie despre ele.

Sînt străbătut de o întrebare! Oare prietena doamnei o mai fi la gara din Bruxelles? Sau a luat avionul pînă la Zagreb și o așteaptă la gara de acolo?