Italienii s-au trezit de dimineață cu două știri importante în presă. Pentru italieni presa e un cult, cititul ziarelor de sport e obligatoriu dimineața, alături de un espresso sau un ristretto (cereți în cafenelele din Italia un espresso ”lung” și veți fi privit cu un amestec de milă și dispreț, pentru italieni noțiunea de ”espresso lung” e o blasfemie). Prima ar fi că Napoli a primit înapoi cele două puncte ce-i fuseseră luate, așa că Serie A a redevenit un campionat cu o certă doză de mister, în special după pașii greșiți făcuți de Juve în două etape consecutive. A doua știre, dată de cele trei ziare, cu titlu mai mic sau mai mare, funcție de profilul publicației, vorbea de posibila întoarcere a lui Kaka.

Să ne întoarcem și noi, dar în timp, cu 3 ani și jumătate. Vara lui 2009. Kaka ajunge la Real Madrid pentru o sumă uriașă, în jur de 70 de milioane, sau chiar peste dacă socotim și comisioanele, care nu intră niciodată în știrile pentru presă. Venea după un sezon mai degrabă plat, cu  multe goluri marcate din penalty și cu senzația, de ambele părți, Kaka și Milan, că refuzul de a merge la City fusese o greșeală. Dacă ne amintim bine episodul, Milan i-ar fi dat drumul, el a fost cel care s-a opus, utilizînd latura emoțională, manevrînd astfel marea masă de tifosi în folosul său. De data asta ambele părți au fost de acord. Plecarea era cea mai bună soluție. Pentru Milan erau prea mulți bani ca să refuze, pentru el de asemenea, plus că mergea la Real Madrid, un nume ce greu se poate refuza. O nouă provocare, pe principiul schimbi locul schimbi norocul, o nouă șansă poate de a cîștiga Balonul de Aur. Salariu de 10,2 milioane de euro net pe sezon, contract pe 6 ani, ca și Cristiano Ronaldo, dintr-un motiv simplu, amortizarea. Amortizarea unei astfel de investiții, sumă de transfer + salariu brut + comisioane se face mai ușor în contabilitate într-un număr mai mare de ani.

Rețineți acest cuvînt. Amortizare. Ne vom întoarce la el puțin mai tîrziu.

Deocamdată ne întoarcem la Kaka. Nu s-a impus la Real Madrid. Ciudat totuși, pentru că nu presiunea l-a împiedicat, în fond venea de la un club la fel de mare, unde obligația de a cîștiga fiecare meci devenise o rutină. Letal cu spațiu în față și în regim de viteză, nu a găsit în fotbalul propus de Pellegrini un aliat. Chilianul era adeptul paselor, a progresiei prin construcție, ceva nu se potrivea cu stilul lui Kaka, a cărui maximă reprezentație a fost acel meci cu Manchester United în semifinalele Ligii din 2007, pe ploaie și cu un Ancelotti investind în modulul tactic 4-3-2-1, celebrul său ”brad de Craciun”.

Nu s-a impus nici cu Mourinho, mai tîrziu, căci și stilul electric al portughezului, cu tranziții vertiginoase și lipsa pauzelor, i-a fost cam peste mînă boemului Kaka. În plus accidentările nu l-au respectat în această perioadă, astfel că atunci cînd a intrat refăcut în disciplina lui Mourinho s-a trezit că prima pasă era a lui Xabi Alonso, ultima fază era a lui Cristiano, iar intermedierea o făcea Mesut Ozil. Pentru el nu mai era loc. În plus, o altă problemă, privilegiul de la Milan, de a nu fi obligat să facă faza defensivă, aici era patrimoniul lui Cristiano, un jucătorul în plus cu aceste drepturi ar fi făcut ca echipa să cadă.

Și am ajuns în ziua de azi. Meciul de la Pamplona, cele două galbene de roșu în ceva mai mult de un sfert de ceas, au fost un semnal clar: nu mai vreau. Sau nu mai pot! Iar Milan a reacționat destul de repede. Stătea practic la cotitură.

Există o problemă. Vă amintiți cuvîntul de mai sus? Exact, amortizare.

Real mai are nevoie de doi ani și jumătate ca să amortizeze investiția în Kaka. Acolo lucrurile se fac serios, nu după urechea unui investitor care habar n-are de fotbal și de economie. Cam 30-35 de milioane ar trebui să obțină Real de pe urma unui potențial transfer pentru ca operațiunea Kaka să nu fie trecută la capitolul pierderi.

Kaka forțează plecarea și toată lumea știe că a ține un fotbalist la un club, pe cît e el de legat prin contract, e o mare pierdere. Și de vreme și de bani. Un împrumut nu-i bun pentru Real, căci Kaka e încă plătit cu ”Legea Beckham”, de care aminteam și în articolul dedicat lui Cristiano Ronaldo. Are un impozit de 24 % încă și așa va avea pînă în vara lui 2014, dar orice împrumut ar face ca, la întoarcere, acest privilegiu să fie pierdut. De aceea Real cere 25 de milioane. Ar fi 10 sub cele 35 de millioane necesare amortizării, dar e o pierdere rezonabilă totuși. În vară s-a vorbit ceva de MLS, dar în America un salariu precum al lui Kaka era imposibil de plătit.

Acum, Kaka admite, pentru prima dată, o micșorare de salariu. Pesemne că a înțeles și el, a înțeles și tatăl său, Bosco Leite, care-i e și impresar și a beneficiat din plin de comisioane, că o poziție de forță l-ar scoate pe Kaka din rîndul fotbaliștilor și l-ar trece în cel al bibelourilor scumpe, dar puțin folositoare. Cu acest mesaj, al reducerii de salariu pentru a putea reveni la Milan, Kaka pedalează din nou pe partea emoțională a fanilor. Mai ales acum, după plecarea lui Alexandre Pato.

Cît va fi dispus Adriano Galliani să plătească? E întrebarea care, dacă-și va găsi răspuns în timp util, s-ar putea constitui în ultima încercare a lui Kaka de a reveni în fotbalul european. Are 30 de ani, nu-i tîrziu, nu credeți?