Un eveniment oarecum banal a avut loc acum cîteva zile. Messi i-a trimis un tricou lui Gerd Muller, un tricou al Barcelonei cu numărul 10 pe spate. Numărul său adică. Un gest de curtoazie făcut de argentinianul de 25 de ani față de neamțul de 67, al cărui record de goluri într-un an tocmai îl bătuse.
E limpede că sîntem în fața unui act de PR al clubului catalan. Un act de PR ca multe altele, făcut de un departament special, cu un rol extrem de bine stabilit și extrem de bine pus la punct. Și care-și face foarte bine treaba, dovadă imaginea foarte bună de care se bucură clubul FC Barcelona, pe de-o parte, și jucătorii săi, pe de altă parte.
Dincolo de gest și de poză, dincolo de cifrele în sine, recordul lui Messi de anul trecut, luat în calcul sau nu de FIFA are deja o mai mică importanță, a readus în discuție un nume uriaș. Un gigant al fotbalului, pe care puțini din cei care consumă astăzi acest fenomen au apucat să-l vadă. Au auzit cîte ceva despre el, dar de văzut nu prea au reușit, pentru că nu prea au avut unde.
Iată în imaginea de mai jos comparația dintre cei doi fotbaliști. Messi și Gerd Muller. Anii 2012 și 1972.
Evident, e greu de făcut o comparație între două epoci. E ca și cum ai compara un Mercedes din anul 1972 cu unul din 2012. Multe s-au echimbat de atunci, tehnologia a evoluat, oamenii au evoluat, fotbalul a evoluat.
Messi a izbutit însă un lucru grozav. L-a readus în prim plan pe Gerd Muller, poate primul ”killer” de careu din istoria fotbalului. Cu picioarele sale scurte și cu un centru de greutate foarte jos, Muller reușea mișcări rapide și surprinzătoare, de unde și golurile sale, multe din poziții imposibile. S-a vorbit de Gerd Muller în ultimele săptămîni ale anului trecut cît în toți cei 30 de ani trecuți de la retragerea sa.
Vă învit să urmăriți filmulețele de mai jos! E week-end, așa că există mai mult timp pentru așa ceva.
Primul îl are ca protagonist chiar pe Gerd Muller. Veți vedea imagini inedite, îl veți descoperi pe cel poreclit, în acele vremuri, ”Bombardierul”. Cifrele sale sînt colosale: 68 de goluri în 62 de meciuri cu ”naționala” Germaniei Federale, cu care a fost campion mondial în 1974. 365 de goluri în 427 de meciuri în Bundesliga plus 66 de goluri în 74 de meciuri de cupe europene, toate în tricoul lui Bayern Munchen, pe care l-a purtat din 1964 în 1979.
De altfel, și azi Gerd Muller lucrează în cadrul clubului bavarez. Cînd Pep Guardiola a semnat cu Bayern, scriam că e unul dintre cele mai serioase și stabile cluburi din Europa. Un club care-și respectă valorile trecutului așa cum puține altele o fac. Gerd Muller a beneficiat de acest lucru, la începutul anilor 80, atunci cînd, alunecînd pe panta băuturii, a fost salvat de clubul bavarez și recrutat în corpul tehnic de antrenori, acolo unde se află și acum.
Dar nu doar Gerd Muller a fost readus în prim-plan de Messi. Cînd Messi a cîștigat Balonul de Aur, pentru a 4-a oară consecutiv, Messi a bătut recordurile altor 3 fotbaliști formidabili: Johan Cruyff, Michel Platini, Marco van Basten.
Despre fiecare ați auzit cîte ceva. Despre unii mai mult, despre alții mai puțin. Cruyff a fost un geniu al fotbalului, Platini e pe nedrept confundat doar cu președintele de azi al UEFA, cu tot ceea ce se leagă de acest for, cît despre Van Basten, ei bine a fost poate cel mai elegant atacant din istorie. Sper să vă facă plăcere să vedeți sau să revedeți imagini cu cei trei și sper că limba engleză să nu fie un impediment prea mare. Eu vă asigur că merită. Vizionare plăcută.
JOHAN CRUYFF
MICHEL PLATINI
MARCO VAN BASTEN
<
Multam Domnule ca ne aduci aminte de de ce iubim fotbalul. in ’89 Sportul scosese o cartulie cu istoria Cupei Camponilor(aveam 9 ani atunci)si atunci am aflat de Gerd Muller si de Nottingham Forest, poate ai timp sa dezvolti un pic istoria sa stie si copiii din ziua de azi ca fotbalul nu inseamna numai o cale spre bani si celebritate
Dupa ce am vazut filmuletele, consider ca Gerd Muller primeste mult prea putine cuvinte si laude fata de cate merita cu adevarat.
salut andrei poti sa-mi raspuzi si mie la aceasta intrebare ? milan acum nu mai este cea mai buna echipa din lume dar peste cat timp va putea redeveni si , cand va putea castiga liga campionlor ? dar dupa ce nu va mai fi berlusconi ce se va intampla cu milan ? DEFAPT SINCER CREZI CA POTI FACE SI TU UN ARTICOL DESPRE VIITORUL MILANULUI CAT MAI E BERLUSCONI ADICA TOT SI A MAI SPUS O PARERE DESPR ECE VA FACE MILAN DUPA CE NU VA MAI FII BERLUSCONi PATRON ( de exemplu milan este o echipa mare si …….. va redeveni cea mai buna echipa peste ….. iar pana atunci va …) intelegi poti face si tu un articol ca sa pot sa-l comar TE ROG ASTEPT RASPUNSUL SA VAD DACA FACI ARTICOL DAR PLZ FA PLZ
Interesant articol. E bine s? ne amintim ?i de al?i fotbali?ti care au scris pagini în istoria fotbalului. În fiecare perioad? au existat juc?tori buni ?i e greu de spus cine e cel mai bun în acest sport nu e ceva ce poate fi m?surat sau cronometrat ca în alte sporturi. Chiar ?i azi nu toat? lumea îl consider? pe Messi cel mai bun. Unii prefer? ma?inile Ferrari al?ii Lamborgini. Cât timp exist? competi?ie între diferi?i juc?tori avem doar de câ?tigat. Oricum Messi va r?mâne un nume important în istoria fotbalului.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
4 Comentarii