Fernando Llorente a fost un nume suficient de des vehiculat în ultimul an. În special în ultimele perioade de mercate,în vara trecută și în iarnă. Rezultatul ”bombelor de presă” ce l-au avut drept subiect s-a dovedit cel care se prefigurase: a rămas la Athletic. Iar misterul destinației sale la momentul cînd va părăsi Țara Bascilor a fost spulberat încă de atunci.

Beppe Marotta, directorul general al torinezilor, a confirmat că Llorente vine la Juve din 1 iulie. Pesemne sătul să tot fie întrebat dacă atacantul spaniol va fi luat din iarnă, Marotta a oferit răspunsul. Case closed.

Juventus s-a mișcat fenomenal pe această pistă. La fel cum a făcut-o și în cazul lui Paul Pogba, luat de sub nasul lui Sir Alex Ferguson de la Manchester United pe baza contactelor realizate cu impresarul jucătorului francez, Mino Raiola.

Ați citit de multe ori în textele mele cuvîntul impresar. Și-l veți mai citi. Asta pentru în lumea fotbalului impresarii ocupă un loc principal, imediat după cel al fotbaliștilor, dar de foarte multe ori se plasează înaintea lor. Relația dintre un fotbalist și impresarul său e stranie, e o legătură aproape religioasă a unui om, fotbalistul, care-și pune cariera în mîinile unui alt om, agentul, acceptînd de multe ori ceea ce-i propune acesta, ceea ce decide acesta în locul lui. Impresarii știu foarte bine cum să convingă un jucător ce e mai bine să facă și de cele mai multe ori interesele coincid, pentru că toate interesele, în acest domeniu al fotbalului, se leagă de un singur cuvînt: BANII.

Asemănarea cu Pogba e limpede. Ca și francezul, Llorente și-a schimbat impresarul tocmai cînd se afla în plin proces de renegociere a contractului cu Athletic, contract ce expiră în iunie 2012. Cam acum un an și jumătate, Llorente a renunțat la Chus Medina, agentul care reprezintă majoritatea fotbaliștilor din lotul lui Athletic, înlocuindu-l cu Jesus Llorente. Nu, nu e o coincidență, impresarul actual e chiar fratele jucătorului. Se poartă lucrul ăsta destul de des, vezi și cazul Kaka, al cărui impresar e chiar tatăl său.

De atunci au început problemele dintre Llorente și Bilbao. Tergiversarea prelungirii contractului nu era deloc un lucru bun, însă președintele bascilor, Josu Urrutia, n-a înțeles lucru ăsta, destul de ciudat totuși pentru că vorbim de un fost fotbalist, care a jucat 15 ani la Athletic și care ar fi trebuit să știe destul de bine cum gîndesc fotbaliștii și impresarii lor.

Toată primăvara lui 2012, Llorente a amînat discuțiile, sub pretextul că vrea să se concentreze cît mai bine pe finalul de sezon al echipei. Apoi a mutat pretextul spre ”națională” și participarea la Euro, apoi a urmat vacanța și tot așa, Bilbao s-a trezit că a venit august și Fernando mai avea 10 luni de contract. Deja prețul scădea simțitor, dar chiar și așa se putea scoate ceva, vezi cazul Van Persie, vîndut de Arsenal la Manchester United într-o situație similară. Llorente, fotbalistul sau impresarul, nu contează, e același lucru, își juca bine cartea, cerînd salariu de 5 milioane pe sezon, sau 4 milioane plus bonusuri. Inter, de exemplu, l-ar fi luat, ar fi plătit lui Athletic undeva între 15 și 18 de milioane, jumătate din clauza de reziliere fixată la 36 de milioane, însă problema salariului mare a frînat mutarea.

Bilbao putea totuși să-l forțeze pe Llorente să plece. Există metode. Eu unul sînt curios ce va face Barcelona cu Victor Valdes, a cărui situație e asemănătoare. Dar despre Victor Valdes, mai multe în următoarele postări.

Nu l-a forțat. Iar Llorente a rămas, constituindu-se într-o mare problemă a vestiarului, o alta pe umerii lui Marcelo Bielsa după plecarea lui Javi Martinez la Bayern, destul de contondent produsă și ea. Văzînd prestațiile bune ale lui Aduriz, care a dat mai multe goluri decît dăduse Llorente în sezonul trecut pînă în luna ianuarie, probabil că scoaterea din vestiar a unui element-problemă ar fi ajutat la un campionat mai relaxat.

Așadar ne-am lămurit. Llorente merge la Juventus și asta e tot ce e important la momentul de față. Va primi acel salariu de 4 milioane, căci vine gratis, iar așa-zisa primă de instalare va fi și ea adăugată, împărțită pe fiecare din cei 5 ani de contract. Cum se va adapta el la ceea ce înseamnă ”Il Calcio” e o altă discuție, interesantă și ea. Llorente e un atacant de forță, puternic, bun la loviturile de cap, bun în poziție de pivot, cu spatele la poartă, dar nu foarte bun pe joc combinativ. E o resursă interesantă, un jucător cu asemenea caracteristici Juve n-are în lot (poate Amauri să se fi apropiat) și nici Serie A nu prea are. Poate că i s-ar fi potrivit mai bine Anglia, un fotbal mai aproape de aceste calități, de exemplu dacă Liverpool l-ar fi luat pe el și nu pe Caroll poate că altele ar fi fost rezultatele echipei.

Cît despre Bilbao, în ciuda opțiunii clare de a nu aduce decît jucători basci, va supraviețui. La fel cum a supraviețuit după plecarea lui Javi Martinez. Nimeni nu e de neînlocuit.