Încă un capitol din El Clasico, încă o pagină din acest roman de mare succes al fotbalului mondial. Romanul unei dușmănii ce a depășit granițele Spaniei, a unei rivalități ce împarte planeta în două, dar și romanul unei legături stranii între două amante cu același țel: fotbalul. Una fără cealaltă nu putea exista, mărirea unora înseamnă decadența celorlalți, un principiu al vaselor comunicante trecut din fizică în fotbal.

Prima impresie ne oferă o favorită certă: Barcelona. Deținătoarea trofeului vine pe ”Bernabeu” cu intenția clară de a rezolva semifinala însă din tur și de a profita de neajunsurile Madridului. Care sînt și multe și mari. Contabil, absențele sînt în număr de 5, însă nu toate au aceeași importanță. Casillas, Ramos, Pepe, Di Maria și Coentrao, aceștia sînt absenții lui Mourinho, într-o ordine a statutului lor în echipă. Iar Mourinho trebuie acum să inventeze ceva. N-aș fi însă așa de sigur că Barcelona e mare favorită, de aceea m-am și asigurat și am spus doar că ”pare”. Și mă gîndesc doar la meciul tur din campionat, din octombrie, cînd Barcelona era în aceeași situație, avea aproape toată apărarea prin spitale și s-a descurcat, ba încă mai mult decît onorabil. Cu Adriano jucînd prima dată pe poziția de fundaș central, cu Montoya, pe final, aproape să dea lovitura de grație, cu Mascherano imperial. Un astfel de meci multiplică energiile și oferă puteri nebănuite, un soi de doping moral ce transformă jucătorii în mașini.

  Ca și pentru Barcelona în octombrie, soluțiile lui Mourinho sînt foarte puține. ”Marca” oferă în avancronica partidei această posibilă formulă de start. Pare logică. Cu cîteva amendamente totuși. Cuplul Albiol-Varane pare extrem de vulnerabil, acolo unde Pepe și Ramos formau o pereche extrem de omogenă. Pe Varane l-am văzut cu Dortmund și City. Contondent, cu putere de decizie la momentul alegerilor, cu personalitate, dar și cu destule gafe. N-a jucat niciodată un Clasico și ăsta e un amănunt extrem de important. Raul Albiol are o istorie nefastă în meciurile cu Barcelona. Nu e Pepe în ceea ce privește intensitatea, nu e Ramos în ceea ce privește viteza și nu e Carvalho în ceea ce privește plasamentul.

Și așa apare în schemă Ricardo Carvalho. Lîngă unul dintre cei doi sau, o posibilitate exprimată de Gică Craioveanu la Fotbal European, lîngă amîndoi, cu Albiol pe poziție de fundaș lateral dreapta, pe care a jucat la Getafe. Revin la zona fundașilor laterali imediat. Rămîn deocamdată la Carvalho, care mi se pare titular indiscutabil, repet, în condițiile date. Carvalho a fost un fundaș central uriaș, iar acum supraviețuiește grație imensei clase pe care a avut-o. Față de cei doi de mai sus are un mare atu: experiența. Poate nu mai are viteza de altădată, dar experiența îl va ajuta să se poziționeze acolo unde, de exemplu, va pătrunde Messi, chiar dacă asta îl va costa un cartonaș galben, mai devreme sau mai tîrziu. Perechea cu Varane mi se pare cea corectă pentru această partidă.

Iar varianta Albiol fundaș dreapta nu e lipsită de sens. Partea dreaptă a Madridului înseamnă stînga a Barcelonei. Dacă ați observat, de multă vreme banda periculoasă a Barcelonei nu mai e cea dreaptă. De cînd Messi nu prea mai dă pe acolo, mai exact. Pericolul catalan s-a mutat în stînga, acolo unde Jordi Alba, Fabregas și Iniesta formează o asociere explozivă. Zona dreaptă a apărării madrilene e, așadar, extrem de importantă. Ar fi Arbeloa pregătit, așa cum a mai fost, un jucător poate limitat tehnic, dar foarte disciplinat tactic. Dar Arbeloa în dreapta înseamnă o bandă stîngă pentru Marcelo, ce încă nu și-a regăsit ritmul, sau și mai rău pentru Essien, care a fost un dezastru cu Dortmund pe acea poziție, făcîndu-l atunci inutil pe Xabi Alonso, ce trebuia să-i acopere erorile. A expune un Marcelo sau un Essien formei foarte bune în care se află Pedro iată o idee tare riscantă. Astfel că varianta de apărare Albiol-Varane-Carvalho-Arbeloa nu e chiar de neluat în seamă.

De aici încolo, e mai simplu. Absența lui Di Maria, tocmai cînd era în revenire de formă, complică un pic situația, căci Di Maria reprezenta săgeata de pe banda dreaptă, punctul de stres pentru acel trio Alba-Fabregas-Iniesta de care vorbeam mai sus. Va fi acolo probabil Callejon, deși nu-s puțini cei care cred că Mourinho ar putea apela din nou la varianta cu 3 închizători, ca să înghețe un rezultat onorabil în perspectiva returului.

Să mă explic. Sînt totuși două manșe, iar Real Madrid poate scoate multe beneficii pe Camp Nou, unde va fi în formulă completă. Pentru asta trebuie să lase loc de întors, să lase șanse cu alte cuvinte. Asta înseamnă inclusiv un egal sau o înfrîngere minimă. Problema lui Mou este că joacă pe un ”Bernabeu” care orice ar vrea să vadă mai puțin cum Real se betonează în fața Barcelonei. Soluția Callejon pare a fi cea mai la îndemînă, dar nu cred că trebuie să-l scoatem așa repede din calcule pe Modrici. În atac, Benzema e fix, soluția Higuain urmînd a fi păstrată pentru final.

 Ați observat desigur că m-a referit pînă acum doar la Real Madrid, iar pe Barcelona am discutat-o doar în context. La meciul din octombrie trecut am făcut, în altă parte, o avancronică în care am vorbit mai mult de Barcelona. Atunci, Madridul venea cu un ”11” clar, la fel cum vine și Barcelona acum. După cum a jucat pînă acum în partidele importante, e de presupus că Barcelona va miza pe același modul Xavi-Iniesta-Cesc-Messi. În octombrie a fost prima dată cînd Tito Vilanova i-a așezat pe toți 4 în formula de start. Nu era atunci un mecanism bine uns, dar tot și-a arătat valoarea. Acum e un mecanism adevărat, generează pericol la fiecare asociere, locurile se schimbă în teren, mingea se plimbă de la unul la celălalt. David Villa va rămîne iar pe bancă și va fi prima opțiune de schimbare dacă jocul nu funcționează bine. Dacă dimpotrivă, rezultatul e mulțumitor, mai există pe lista de rezerve și un Thiago, dar și un Song sau Alexis.

Sint posibile surprize la Barcelona? Greu de crezut. Una din ele ar putea fi Puyol pe dreapta, în zona lui Cristiano, pentru scoaterea lui din funcțiune. Asta ar fi însă o mutare de tip Guardiola, nu de tip Vilanova.

Observați că n-am pomenit nici numele lui Messi, nici numele lui Cristiano Ronaldo. Deja ce joacă ei știe toată lumea. Problema e că nimeni nu-i poate opri.

Doamnelor, domnilor, poftiți la spectacol!