Am văzut cu toții primul Clasico al anului, cel de săptămîna trecută, din Cupa Spaniei. L-am comentat, l-am analizat, l-am discutat în acele zile. A fost unul dintre cele mai frumoase din lunga serie de meciuri directe între cei doi coloși ai fotbalului spaniol. Dar, pe cît de frumos a fost meciul, pe atît de greu le-a venit ambelor combatante să se refacă, să se mobilizeze și să să concentreze la următorul adversar din campionat.

Atunci cînd Barcelona s-a împiedicat la San Sebastian, scriam că reducerea distanței față de lider e benefică pentru Real Madrid. M-am referit atunci doar la echipa madrilenă, dar cred că e valabil și în ceea ce privește Barcelona. Tensiunea competitivă e extrem de importantă, a avea jucătorii mobilizați la maximum e un deziderat al oricărui antrenor, mai ales că pentru Real Madrid, dar și pentru FC Barcelona, urmează meciurile cu adevărat importante, cele din Champions League.

Gică Craioveanu spunea sîmbătă, la Fotbal European, că se vor observa, în ceea ce a mai rămas din sezon, diferențe între felul în care Madridul va aborda meciurile cu adversari grei și felul în care va juca în meciurile cu parteneri normali, să le spunem meciuri ”de serviviu”, care trebuie jucate și ele, chiar dacă fără chef. Confirmarea a venit imediat, la cîteva ore practic, la Granada, unde Madridul a fost din nou patetic și, uneori, penibil.

Autogolul lui Cristiano Ronaldo e doar un detaliu, o anecdotă. Chiar dacă e primul autogol din cariera sa și a fost un bun prilej de glume pe rețelele de socializare, e un lucru care se poate întîmpla oricui. A fost o fază fixă, Cristiano s-a apărat la prima bară, doar că a lovit prost mingea. Ce s-a petrecut în continuare cu el și cu echipa iese din sfera normalului. O echipă care nu trage la poartă nu poate cîștiga un meci. Sau poate, cazul Granadei, dar numai cu mult noroc. IarRealul a tras o singură dată pe poartă, și atunci nu prea periculos, iar în condițiile astea, în fața unui adversar care a alergat de parcă de acest meci depindea viitorul omenirii, drumul spre eșec a fost cel normal.

Și dacă am amintit de Granada, să nu-l uităm pe Torje. Extrem de generos în efort, Torje a meritat aplauzele spectatorilor la schimbare. Poate că de la el lumea de la noi aștepta goluri, pentru că noi îl știm ca jucător ofensiv, însă noul antrenor de la Granada a gîndit alt rol pentru el în acest meci. Pe partea sa, a lui și a fundașuli dreapta, Nyom, Realul nu prea a mișcat, Cristiano Ronaldo mutîndu-se, poate tocmai din această cauză, spre centru sau în banda cealaltă.

 Cristiano nu trebuia să joace acest meci. A avut probleme fizice, a jucat cu infiltrații contra Barcelonei și s-a văzut și atunci că nu-i în apele sale. Problema e că el vrea să joace mereu, ambiția sa e ieșită din comun, doar că în aceste condiții, cînd nu e la capacitate maximă, mai mult strică decît ajută. Iar autogolul, la nivel mental, nu l-a ajutat, ba l-a aruncat într-o ciudată stare de anxietate, care pînă la final l-a sufocat.

Și încă un lucru. S-a văzut ce important e Mesut Ozil. Absența sa a privat Realul de organizare, dar în special de ultimă pasă. Modrici n-are nici o legătură cu Ozil, iar pe parcursul meciului de la Granada s-a văzut cum de multe ori Khedira era cel care încerca să-i ia locul colegului de la ”naționala” Germaniei. Modrici înseamnă pasă și asociere, plus progresie cu mingea la picior, Ozil e cel care primește, se întoarce, se uită, face acea pauză insesizabilă aproape în care gîndește, și apoi dă pasa decisivă.

Revin la ceea ce a spus Gică Craioveanu. Și mă întreb dacă nu cumva această lipsă de motivație în ANUMITE meciuri nu va afecta prestația echipei în ACELE meciuri de care vorbeam, cele importante. Pînă la prima manșă cu Manchester United mai e foarte puțin, iar calendarul e infernal, cel puțin în faza partidelor retur: Barcelona în cupă, Barcelona în campionat, United în Ligă, 3 meciuri într-un interval miercuri-marți ce vor pune mari probleme.

 Și la Barcelona se poate vorbi, pe alocuri, de lipsa tensiunii competitive. Presupun că dacă Real cîștiga la Granada, ar fi jucat altfel și catalanii la Valencia. Un oraș în general ostil Barcelonei, un teren pe care Barcelona nu se simte deloc bine, dar și un stil gîndit de Ernesto Valverde care nu convine Barcelonei. Cît timp a putut să alerge, Valencia a terorizat Barcelona cu pressingul, zonal și personal, în cazul lui Xavi, care n-a prea apărut. Iar cînd Xavi nu dă ora exactă în jocul catalanilor se vede cu ochiul liber.

În plus, Messi a făcut un meci foarte slab. La fel ca anul trecut în această perioadă, traversează o zonă de turbulențe din punct de vedere fizic, ceea ce-i afectează calitatea. Sigur că la valoarea pe care o are găsește cîte o pasă decisivă, dar pe ”Mestalla” a fost evident că nu e în apele sale. Și la el se poate vorbi de o oboseală post Clasico, la fel ca și la ceilalți jucători. Spre deosebire de Real însă, Barcelona a scos un punct, astfel că bilanțul contabil al acestei etape e cît de cît pe plus.

E totuși ceva care preocupă și la Barcelona. Starea de sănătate a lui Tito Vilanova. Absența sa de pe bancă se vede mai ales în momentele complicate. Marea calitate a lui Vilanova, chiar și cînd era secundul lui Guardiola, era felul în care intepreta o partidă în timp real, felul în care corija anumite aspecte care nu funcționau. Cu Valencia, echipa a fost lentă, de-a latul terenului, iar schimbările au părut a fi dictate din teren, nu de pe bancă. E o problemă tare delicată, sănătatea unui om e mai importantă ca orice, dar e un detaliu care începe să se observe, mai ales că, se spune, Tito va reveni abia spre sfîrșitul lui martie.