Ziua de 6 februarie e una scrisă cu literă neagră pe calendarele fotbalului. N-are cum să se schimbe lucrul ăsta cu trecerea anilor pentru că amintirile sînt prezente, iar tragediile rămîn, din păcate, mult mai vii în mintea oamenilor decît momentele de bucurie. Pe 6 februarie 1958, foarte puțin după ora 3 a după-amiezii, avionul ce urma să aducă acasă echipa lui Manchester United s-a prăbușit în timp ce încerca să decoleze de pe aeroportul din Munchen.

Echipa se întorcea de la Belgrad, unde jucase împotriva celor de la Steaua Roșie un meci de Cupa Campionilor, și se oprise în Bavaria pentru realimentare, avionul, un Airspeed AS-57 Ambassador aparținînd British European Airways neavînd, în acele vremuri, capacitatea de a efectua un zbor atît de lung.

N-o să intru în detaliile accidentului. Fac parte dintre cei cărora zborul cu avionul le provoacă o certă stare de anxietate, pentru care n-am găsit remediu, așa că acest subiect nu-mi face mare plăcere. El s-a petrecut însă și, așa cum am spus, nu-l putem trece cu vederea. Puțin mai jos veți găsi însă filmul complet al tragediei.

Se calculează că Manchester United ar avea în acest moment undeva spre 400 de milioane de fani în întreaga lume. Destui probabil că au la baza acestei pasiuni ceea ce s-a întîmplat în acea blestemată zi de 6 februarie. Bunicii au transmis-o taților, tații au transmis-o fiilor, e ceea ce se întîmplă frecvent atunci cînd un copil se decide să-și îndrepte simpatia spre un club. Atunci a murit aproape o întreagă echipă de fotbal, dar din cenușa caroseriei cuprinsă de flăcări s-a născut un fenomen ce depășește granițele fotbalului și sportului. Astăzi, cînd Manchester United are meci important, avioane din întreaga Europă sînt pline de suporteri, din diverse țări, ce trec Canalul Mînecii doar ca să fie pe Old Trafford și să cînte ”Glory, Glory, Man United”. E și ăsta un paradox al destinului, nu-i așa? Avioane cărînd suporteri ai unei echipe ce-și trage măreția dintr-un accient aviatic.

 Se spune că, la cîteva ore după tragedie, pe patul unui spital din Munchen, un tînăr pe nume Duncan Edwards s-a trezit din comă, iar primul lucru pe care l-a întrebat a fost: ”la ce oră jucăm ulrmătorul meci?”. A murit două săptămîni mai tîrziu. Avea 21 de ani și era considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume la acel moment. Debutase la 16 ani, jucase deja în echipa națională, iar cei ce l-au văzut pe teren spuneau că așa ceva nu se mai pomenise în fotbal. A fost una dintre cele 23 de victime ale accidentului, majoritatea fotbaliști ai unei echipe ce-și impusese deja un stil în fotbal.

”Mulți s-au întrebat dacă Manchester United va mai exista după această tragedie”, spunea Sir Bobby Charlton, unul dintre supraviețuitorii accidentului. Avea 20 de ani atunci cînd s-a urcat în acel avion, acum are 75 și zice, ori de cîte ori are prilejul, că atunci s-a născut a doua oară. ”Era o echipă genială, iar tragedia a fost maximă pentru că majoritatea celor care au murit erau practic niște copii”.

Pe site-ul său oficial, Manchester United a numit acel moment ”The Darkest Day”. Clubul a făcut totul pentru ca lumea să nu uite ce s-a întîmplat, inclusiv la Old Trafford. Roger Byrne (28 de ani), Eddie Colman (21), Mark Jones (24), David Pegg (22), Tommy Taylor (26), Geoff Bent (25), Liam Whelan (22) și Duncan Edwards au fost jucătorii care n-au supraviețuit. A făcut-o în schimb Matt Busby, antrenorul acelei echipe, pe care lumea o numea ”Busby Babies”. Sir Matt Busby a fost un Alex Ferguson de dinainte de Sir Alex Ferguson. A condus echipa din 1945 în 1971, așa că nimeni la United nu consideră astăzi exagerată o perioadă lungă de antrenorat, așa cum, poate, s-ar considera în alte părți.

La 3 luni după tragedie, Manchester United ajungea în finala Cupei Angliei. Doar 3 jucători din primul ”11” care la Belgrad se califica în semifinalele Cupei Campionilor, se mai regăseau pe teren. A pierdut atunci, 2-0 cu Bolton, dar a cîștigat respectul tuturor.Marea victorie era însăși prezența în finală.

Și încă un lucru. Apropo de destin. Și de coincidențe. Matt Busby a murit în 1994, la doar 6 luni după ce United reușea să cîștige din nou titlul în Anglia. După o pauză de 26 de ani. 26 era ziua sa de naștere. 26 mai. Pe 26 mai 1999, cînd Sir Matt Busby ar fi împlinit 90 de ani, Manchester United cîștiga Liga Campionilor, cu două goluri marcate după minutul 90. A fost, spun fanii lui United, încă o mînă de ajutor a destinului pentru aceasta echipă.

În continuare, vă propun să vedem cîteva mărturii cutremurătoare ale acelor zile.

Un film documentar despre Duncan Edwards, despre care se spune că era cel mai bun fotbalist englez al momentului:

Apoi cîteva imagini. Programul meciului pe care United trebuia să-l joace după Belgrad plecase deja spre tipografii și au ieșit cîteva exemplare. Astăzi sînt de colecție.

Ruta pe care trebuia să o parcurgă avionul, de la Belgrad la Manchester.

Și ora la care s-a întîmplat tragedia, vizibilă astăzi la Old Trafford

Plus cîteva ziare ale vremii