E meciul meciurilor, duelul duelurilor. Mama și tata tuturor derbyurilor, ca sa parafrazăm o caracterizare a unui ”clasic” al Angliei. Sigur, e o ușoară exagerare aici. Așa vom zice dacă, de exemplu, în sferturi sau semifinale vom avea Manchester United-Barcelona, Real-Barcelona, Barcelona-Bayern sau Real-Bayern. E o ușoară exagerare, de acord, dar astăzi e ceea ce se simte în aer. Ce-o fi mai încolo o să vedem, azi, Real Madrid – Manchester United sună senzațional.

Am putea reduce afișul la Cristiano Ronaldo. Împotriva fostei sale echipe, în fața celor care l-au ridicat spre vîrfurile fotbalului. Bla, bla, bla. Am putea să discutăm despre duelul Mourinho-Ferguson, probabil cei mai buni antrenori ai momentului, în condițiile în care Guardiola se odihnește de cîteva luni. Bla, bla, bla din nou. Ar fi nedrept să reducem această colosală confruntare la simple dueluri particulare.

 Sînt atît de multe de spus și scris despre acest meci că nici nu știu de unde să încep. Cei care cred că un meci de fotbal, în ziua de azi, la acest nivel, e o simplă goană după minge a unor băieți în pantaloni scurți, care se așează pe teren după îi taie capul și se deplasează după cum le vine în minte, ar face bine să nu mai citească în continuare, să se ocupe de altceva pînă diseară, cînd se vor uita la meci și nu vor dori să înțeleagă ce se întîmplă.

Nu rîdeți, voi cei care continuați să citiți, sînt mulți cei care fac parte din categoria de mai sus.

E un mare paradox în situația actuală a celor două echipe. Manchester United nu lasă senzația că ar avea un lot atît de puternic ca altădată, dar conduce autoritar în Premier League. De partea cealaltă, Real Madrid are poate cel mai bun lot din ultimii ani, după unii cel mai bun din istorie, dar e departe de Barcelona în Primera Division și a avut cîteva prestații jenante în acest sezon. Și totuși, în meciurile mari, cu adversari adevărați, Madridul a arătat o putere de regenerare extraordinară, o forță fantastică, a arătat ca o echipă care poate cîștiga în fața oricui.

Cred că asta e marea problemă a lui Sir Alex Ferguson. Această forță a Realului. În mod normal, sistemul său e clar, cu doi ”închizători”, doi jucători de bandă și cei doi ”fantastici” pe fază de atac. Există însă o mare problemă și în mod sigur Ferguson o știe. Echipa nu-i întotdeauna foarte scurtă, foarte compactă, apar deseori spați mari între linii. Asta în principal pentru că apărarea tinde să rămînă în zona propriului careu, ca nu cumva fundașii să fie surprinși cu o pasă lungă, peste ei, cam cum s-a întîmplat, de exemplu, la primul gol al lui Juve de la Glasgow. Pe de altă parte, Van Persie se menține mult în zona careului advers, unde e letal, lăsîndu-i doar lui Rooney varianta de a face legătura între compartimente. Rar îl vedem pe Van Persie alergînd cu mingea la picior zeci de metri, făcînd diagonale sau intrînd în combinații. Zona sa e careul. Consecința e o echipă cam lungă, ceea ce în Premier League nu e o mare problemă, cu excepția cîtorva meciuri, în schimb în fața unui Real Madrid care caută aceste spații poate fi fatal.

Meciul e în dublă manșă, returul e pe ”Old Trafford”, astfel că, oricît de frumos ar suna pentru fani ”mergem să batem pe orice stadion” , pe ”Bernabeu” obiectivul principal e să nu iei gol. Dacă reușești să dai e perfect, dacă reușești să nu iei și să dai e mai mult ca perfect.

În mod logic echipele sînt cele pe care le vedeți. Cu Valencia în dreapta, în încercarea de ajutorare a lui Rafael, căci e banda lui Cristiano. Rafael e departe de a fi un fundaș lateral de siguranță, e pe undeva veriga slabă a apărării. De aceea Valencia cred că e obligatoriu în acea zonă. Pe partea cealaltă, Evra oferă mult mai multe garanții, iar noua sa orientare ofensivă se constituie într-o problemă, dar pentru Mourinho. Ajungem însă și la Real, în curînd. Am un semn de întrebare în privința lui Nani, care e de multe ori indolent, dar nici prezența lui Welbeck nu-mi sună prea bine.

 N-ar fi straniu deci să vedem o linie de mijloc mai sigură, cu 3 închizători. Sir Alex a probat acest sistem de cîteva ori, ultima dată cu Tottenham, coincidență echipa fostului asistent al lui Mourinho, cu o filozofie asemănătoare. Asta înseamnă mutarea lui Cleverley spre stînga și plasarea lui Phil Jones în centru, fie în fața celor doi fundași centrali, care ar trebui să fie Vidici și Ferdinand, fie mai sus, fix în zona lui Xabi Alonso. Exact așa a gîndit Jurgen Klopp contra Realului, iar Borussia Dortmund e mult mai ofensivă, prin construcție, decît United. La Dortmund, Borussia a bătut pe Real oferindu-le madrilenilor mingea, dar blocîndu-l, prin efortul colosal al lui Mario Gotze, pe Xabi Alonso, ceea ce a dus la diminuarea fluidității în joc prin crearea de mari probleme la prima pasă.

În plus, se știe că Realului nu-i surîde ideea de a construi. Mult mai bine îi vine un meci în care o face adversarul. E cea mai reactivă echipă din lume, iar Ferguson n-are cum să nu știe asta, la fel cum a știut și Klopp.

Un scurt detaliu, și cu asta facem trecerea la Madrid. La conferința de presă, Mourinho a venit cu Essien. De regulă era însoțit de un titular, mai ales că în față avea presa engleză, pe care atît o regretă. Ar vrea să însemne asta că va juca Essien? Puțin probabil, zic eu, dar nu imposibil. Ce-ați zice de un Essien care să-l blocheze pe Rooney în linia de mijloc? Într-un triunghi de mijlocași centrali, cu Alonso și Khedira, pe care și Mourinho l-a mai încercat. Pentru United, orice pierdere a balonului de către Rooney, în zona de mijloc, poate fi dramatică. E posibilă și varianta Essien ca fundaș dreapta și Arbeloa în stînga, căci Coentrao a avut prestații oscilante în această zonă. E o poziție delicată la Madrid cea de fundaș stînga, căci Cristiano nu face faza defensivă, iar dacă adversarul aduce doi jucători acolo deja face superioritate.

La Real, nu cred că va juca Pepe. Ar fi straniu. După două luni de pauză să reapari tocmai în fața lui Van Persie e cam riscant. Varane a jucat perfect cu Barcelona, iar o pereche Ramos-Varane asigură și un plus pe zona de anticipație. Cred că va juca Benzema, e mult mai intuitiv decît Higuain și mult mai periculos în gura porții. În rest Ozil, Di Maria (dacă nu cumva se aplica varianta cu 3 mijlocași, caz în care poate apărea inclusiv Modrici) și, bineînțeles, Cristiano.

Plus eternul ”Santiago Bernabeu”. Acel ”miedo escenico” de care tot vorbesc madrilenii. Am fost de multe ori pe ”Bernabeu”. De mai multe ori ca pe Giulești, de exemplu, asta ca să nu vorbesc de alte stadioane in țară. Atunci cînd se cîntă imnul Realului, pus foarte foarte tare la boxe, evident ca o încercare de intimidare, îți dai seama ce înseamnă Real Madrid. Mie, unul, mi se face mereu pielea de găină. Cînd îți cîntă Placido Domingo imnul e deja altceva, nu?

Dar Manchester United nu e echipa, istoric vorbind, care să se teamă. A trecut prin atîtea, un imn și un stadion ostil nu sînt chiar de speriat. E un meci pe cinste. Eu unul abia aștept să-l văd și să-l comentez.