A început Liga 1, așa că, în mod normal, se vor întoarce eternele discuții despre arbitraje, eternele polemici, eternele intervenții telefonice ale personajelor ce compun fotbalul românesc. Care azi spun că au fost furați, pentru ca săptămîna viitoare, atunci cînd greșelile le sînt favorabile, să spună că nu comentează arbitrajul.

Arbitrajul a devenit scuza perfectă în România. Pentru antrenori și, din păcate, pentru jucători. Un alibi ideal pentru a masca erorile, pentru a justifica neputința. Un arbitru care greșește o fază importantă e crucificat, în timp ce un atacant care ratează singur cu portarul e mîngîiat pe creștet și tratat ca un bibelou.

Cea mai meschină situație dintr-un meci de fotbal e înainte să înceapă. Atunci cînd căpitanii de echipă strîng mîna arbitrilor, urîndu-le succes. Cu zîmbete largi, nevinovate. Ce farsă! Peste 10 secunde, imediat după primul fluier, caută cea mai bună oportunitate de a-l păcăli, de a trișa, de a obține ceva ce nu merită.

Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. E doar o constatare. Sînt sigur că v-ați întrebat mereu ce discută arbitrii între ei prin acea comunicație apărută în ultima vreme. Eu unul am fost mereu curios.

Am descoperit acest film documentar. ”Kill the Referee” se numește. Vă invit să-l urmăriți, pentru că e week-end și timpul e mai generos. Veți descoperi dialoguri senzaționale, neașteptate aș zice, între cei ce compun brigăzile. Pentru că exact asta vrea să scoată acest documentar în evidență, fața nevăzută a arbitrajelor.

Vizionare plăcută!