Așa e fotbalul cîteodată. De fapt, de foarte multe ori. Ceea ce e valabil azi, mîine s-ar putea să nu mai fie valabil. Cine-i nu-i bun azi, e posibil să redevină mîine. Cam asta e situația lui David Villa și Kaka, ambii redeveniți foarte importanți fix în etapa de dinainte de ”Clasico”.
Barcelona traversează o zonă de turbulențe cu care nu era obișnuită. Fără pilot, cu un copilot ce oferă mai mult dubii decît garanți, și cu cel mai important motor expunînd oarece probleme tehnice, de turație. Acum o lună și jumătate vorbeam de o Barcelona aproape perfectă. Între timp lucrurile s-au reașezat, iar prestația oribilă de la Milano, care nu s-a văzut nici în ultimul sezon al lui Rijkaard, cînd Ronaldinho și Deco veneau la antrenamente direct de la discotecă, a oferit o altă perspectivă echipei catalane.
Și așa a apărut David Villa. A reapărut, de fapt, căci el nu dispăruse nicăieri. N-a fost la Milano din pricina unei colici renale, dar tare mă îndoiesc că ar fi prins primul ”11”. Ar fi fost însă o bună variantă de recurs. Sîmbătă, cu Sevilla, Barcelona pedalat în gol, la 1-0 pentru oaspeți. Messi căuta să le facă pe toate în zonă centrală și nu-i ieșea nimic. A fost nevoie ca Barcelona să regăsească abecedarul fotbalului, unde nu se vorbește de pase dublate sau redublate, nici de pase filtrante, pe poziții viitoare. Ci se vorbește de cea mai simplă acțiune posibilă: minge în bandă, centrare, gol.
Luați golul lui David Villa cu Sevilla. Luați golul lui Schelotto din ”Derby della Madoninna”. În avancronica meciului Milan-Barcelona scriam că Milan primește multe goluri din astfel de faze, din astfel de cetrări din benzi, din pricina carențelor fundașilor săi centrali. Dar și anticipam că Barcelona nu va folosi această formulă, căci nu are atacantul de careu. Ei bine acum îl are. De fapt, l-a avut dintotdeauna. Situația lui David Villa e un pic mai complicată, ea merită tratată separat și o voi face curînd. S-au bătut cîmpii mult în legătură cu situația sa, cu viitorul său, cînd existau doar două baze de discuții. 1. După 8 luni de accidentare, cam în tot atîtea luni de la momentul revenirii poți spera să-ți reapară forma maximă. 2. Cînd contractul ți se termină în 2014, e logic ca, în timp ce tratativele se poartă, să apară varianta transferului, ca un soi de amenințare. Încă nu sînt convins că David Villa va fi titular cu Real Madrid în Cupă. Mai degrabă nu. Dar sînt convins că va fi cu Milan. Sînt două meciuri complet distincte ca abordare.
Situația lui Kaka e pe undeva similară. Rămas la Real doar din pricina diferențelor fiscale între Madrid și Milano, a făcut un meci splendid pe ”El Riazor”. Un gol splendid și o pasă genială la faza golului doi au adus aminte de Kaka de la Milan, imperialul brazilian din ploaia milaneză la acea semifinală de Ligă cu Manchester. În condițiile în care Di Maria e departe de forma sa din alte perioade, ba mai are și ieșiri de-a dreptul infantile generatoare de probleme pentru echipă, Kaka ar putea fi soluția. Rămîne de văzut dacă și Mourinho vede clar această soluție. Coabitarea dintre cei doi n-a părut prea grozavă, iar coabitarea în același ”11” cu Cristiano Ronaldo nu aduce probleme în partide normale, dar poate genera în confruntări precum cele cu Barcelona, unde toată lumea trebui să se și apere, nu doar să atace. Kaka a jucat bine în acel 2-2 de anul trecut de pe ”Camp Nou”, tot din Cupă, un fel de preludiu pentru orgasmele ulterioare, căci deși atunci nu s-a calificat, Realul a oferit, pentru prima dată, o imagine superioară Barcelonei.
Puteai sa spui direct ca David Villa nu joaca pt ca asa vrea Messi.Messi vrea sa fie vioara intai ,el sa dea toate golurile ,el sa culeaga toate laudele si sa se vorbeasca numai despre el.Acest baiat,David Villa,golgeterul absolut al nationalei Spaniei ii facea datoria,aceea de a marca golu,si ii fura din golurile lui Messi daca putem sa spunem asa!!asta e principala cauza pt care nu joaca David Villa.
Ciudat este cum presa nu este asa pornita pe acest aspect,pt ca daca e vorba de alta echipa imediat se aprind si spun de ce joaca cu portughezi si nu baga spnaioli,dar aici fiind vorba de barca e excetie,desi ar trebui sa fie de partea alor lor!!
Oricat s-ar scrie lumea care nu e indoctrinata de acest curent barcelonist stie ca messi ca jucator nu ai ce sa-i reprosezi,dar ca om e aproape de zero,are un caracter infect si nu e asa cum il prezinta presa,e un om fals!!
Mi-e tot mai clar ca organul cu ajutorul caruia iti elimini excrementele, nu e anusul, ca la majoritatea oamenilor, ci capul! Esti bun in cadrul emisiunilor si pe comentariile meciurilor doar pt divertisment..macar atat!
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
2 Comentarii