În noiembrie, imediat după ”Derby dItalia”, toată lumea vorbea de Inter și de Andrea Stramacioni. Inter era văzută drept singura echipă capabilă să se lupte cu Juventus pentru titlu, iar Stramaccioni era pe care să devină un mini Mourinho, pentru felul în care încerca să meargă pe linia trasată de portughez în anii săi de interist. Pe atunci, Milan era la 13 puncte în spate, Inter cîștigase în ”Derby della Madoninna” în calitate de oaspete, zîmbetele erau largi pe Corso Vittorio Emanuele, în timp ce dincolo, pe Via Turati, erau mai degrabă grimase. Allegri era pus tot mai mult sub semnul întrebării, iar sezonul părea compromis.
Sînt 3 luni de atunci. Ce multe se pot schimba în fotbal într-o sută de zile, nu-i așa? De la acel succes la Torino, Inter n-a mai bătut pe nimeni în deplasare în Serie A, distanța față de Juve s-a mărit la 14 puncte, iar semnele de întrebare s-au mutat în dreptul lui Stramaccioni. Cu pericolele ce derivă, în fotbal, din aceste semne de întrebare. Milan are acum un punct în față și un munte de încredere în spate.
Fotbalul e o stare de spirit. Iar asta s-a văzut în prima repriză a meciului de duminică. Milan venea după splendidul succes cu Barcelona, adrenalina stăpînea corpurile jucătorilor și fanilor, iar teama se instaurase în cealaltă tabără, teama de care vorbea și mesajul peluzei rossonerilor. Milan a zburat în prima repriză pe teren. Allegri l-a retras pe Montolivo pe poziția lui Ambrosini din meciul cu Barcelona, l-a reprimit în echipă pe Balotelli și l-a odihnit complet pe Pazzini. În plus, l-a descoperit pe De Sciglio, un fundaș ce mie mi se pare mult peste Constant, chit că banda stîngă nu-i cea care-i convine cel mai tare. Plus Boateng și El Shaarawy, din conexiunea cărora a ieșit golul unu.
La Inter, un lucru a fost bizar. Zanetti în stînga, Nagatomo în dreapta. Ambii pe zonă schimbată. Am vrut să spun pe picior schimbat, dar mi s-ar fi reproșat de atotcunoscători că Nagatomo e dreptaci. Așa, și? De ce să-l scoți pe Zanetti din zona în care e cel mai periculos și să-l pui acolo pe Nagatomo? Doar pentru un marcaj mai bun la El Shaarawy? Că n-a fost ideea cea mai bună s-a văzut în partea a doua, cînd Inter a echilibrat jocul imediat după ce cei doi au făcut rocadă, plus că Nagatomo a fost cel care a dat centrarea perfectă la golul egalizator. Lui Stramaccioni i-a ieșit însă schimbarea cu Schelotto. Spre deosebire de Guarin, care rămîne mereu la baza careului pentru a putea trage, pe respingere cum se zice, Schelotto atacă poarta, și asta s-a văzut la gol.
La un moment dat, Milan n-a mai putut fizic. Iar Interul a scos un punct ce părea, la pauză, incert. E posibil oare să fie un nou punct de plecare pentru Inter? La fel cum a fost partida cu Juve? Rămîne de văzut. Deocamdată Stramaccioni a cîștigat timp. Ar mai trebui acum să cîștige și niște meciuri.
La final, pentru cei care n-au văzut meciul, un scurt rezumat AICI .
Și cele trei ziare de sport din Italia, prezentate, ca de obicei, in revista presei pe care o găsiți zilnic pe acest blog
Nu cred ca poate fi un punct de plecare pentru Inter, egalul a venit pe fondul unor ratari incredibile in prima repriza si pe un gol inscris oarecum norocos, nu pe o faza iesita din comun sau o dominare totala.Allegri trebuia sa schimbe ceva dinainte de golul primit,se vedea caderea de la inceputul reprizei a doua.Inter nu mi se pare sa aiba forta pentru Champions sezonul asta, iar la Catania probabil nu vor produce surpriza, anume sa invinga dupa atatea etape de seceta in deplasare.De cealalta parte, cu o victorie la sfarsitul saptamanii in fata celor de la Lazio, Milan se va lupta cu sanse reale la locul 2, Napoli fiind in cea mai proasta perioada a lor din ultimii ani, fara gol marcat in 4 meciuri consecutive, iar cu Juve nu vad cum ar putea sa castige.Asadar cu un x2 la Napoli si victoria Milan-ului , rossonerii ar veni la cel mult 5 puncte de Napoli, cu meciul direct fiind pe San Siro.
Un comentariu