UPDATE

Abdicarea unui rege al fotbalului? În orice caz, cînd se va produce, va fi una mai frumoasa, mai dulce decît se anunța la plecarea din Europa. Poate m-am grăbit cînd am scris ceea ce veți citi mai jos. În orice caz, dincolo de ceea ce am scris, vă recomand să vedeți filmele. Inclusiv sau mai ales ”FC Barcelona Confidential”.

Ronaldinho a cîștigat și Copa Libertadores. Cîștigase Liga Campionilor oricum. Îi mai rămîne Mondialul Cluburilor, ca să aibă un palmares perfect.

Acum doi ani și ceva scriam așa: 

”Din ianuarie 2006, nimic n-a mai fost la fel pentru Ronaldinho. Şi-a schimbat obiceiurile, comportamentul, anturajul, dieta, a uitat de importanţa odihnei, puterea nopţii a hipnotizat un star golit pe dinăuntru de o generozitate păguboasă faţă de prieteni. Inerţia l-a ajutat să termine sezonul, să facă o semifinală de Ligă memorabilă cu Milan, dar şi o finală apatică la Paris, apoi un Mondial catastrofal.

Ronaldinho încetase de atunci să mai existe. Acel Ronaldinho, al cărui zîmbet molipsise planeta, care nu obosea niciodată să semneze autografe şi să se pozeze cu copii. La nici 26 de ani, intrase deja în maşina de tocat a presei şi a fanilor, devorat finalmente de cele două entităţi obligate să-şi caute alte repere.

Ronaldinho de azi e deja un ex-fotbalist. Are 30 de ani. Ar vrea să mai joace, dar pasele sale nu mai sînt aceleaşi, sprinturile se fac în ritm pietonal, iar zîmbetul, celebrul său zîmbet, e de cele mai multe ori un rictus. Nimeni nu poate nega faptul că va avea,  în patrimoniul fotbalului, un monument al fanteziei, al lucrurilor nefăcute pe un teren. Nu va fi însă niciodată la nivelul celor amintiţi mai sus, tocmai pentru că a ars prea repede. Sau pentru că şi-a ars el însuşi magia atunci cînd a încetat să mai trăiască pentru fotbal şi început să trăiască din el.

Ar fi bine să se retragă. Tocmai pentru ca toate acele lucruri nefăcute pînă la el şi făcute de el să nu treacă în derizoriu. Geniile nu se nasc pentru a sta pe banca de rezerve.”

Azi, mă bucur pentru el că n-a făcut-o. Pentru el și pentru cei ca mine, care l-au iubit pe el și fotbalul cu zîmbetul pe buze pe care-l propunea. Merita o astfel de recompensă.

Acum cîteva luni, imediat după revelion, un bun prieten aflat în Brazilia, în vacanță, îmi trimitea un mesaj și niste poze. ”Stau lîngă Ronaldinho la plajă. Are o viteză la șampanie cum n-am mai văzut. Ce mare ar fi ajuns dacă nu-i plăcea viața!”.

Exact asta e concluzia. Ce mare ar fi putut ajunge Ronaldinho dacă îi plăcea doar fotbalul. Poate cel mai mare din toate timpurile!

Nici n-a trecut foarte mult de atunci. 7 ani. Acum 7 ani pe vremea asta, Messi era un puști, Cristiano Ronaldo era un diamant șlefuit cu grijă de Sir Alex Ferguson. Altul era regele fotbalului. Ronaldinho.

Era zeul fotbalului, era cel care iniţiase conceptul de “jogo bonito”, acel fotbal estetic, jucat cu zîmbetul pe buze, din plăcerea copilărească a unui băiat fără copilărie, plecat de timpuriu de acasă, în căutarea gloriei şi a bunăstării. Era cel ce alungase crizele de nervi de la FC Barcelona. Cei ce n-au văzut încă super-documentarul ”FC Barcelona Confidential” o pot face acum și se vor convinge. Era personajul principal al dezbaterilor vremii, la fel de stupide precum cele de azi, dacă era mai bun ca Maradona, dacă nu cumva Pele era egalul lui ori dacă Johan Cruyff era cel ce se apropia întrucîtva de stilul său electric de a dribla, de a pasa “a la Michael Jordan”, de a găsi finalizările cele mai surprinzătoare.

Acel început de an 2006 a fost fatal pentru Ronaldinho. Şi-a schimbat obiceiurile, comportamentul, anturajul, dieta, a uitat de importanţa odihnei, puterea nopţii, a atracțiilor ei mai bine zis, au hipnotizat un star golit pe dinăuntru de o generozitate păguboasă faţă de prieteni, față de un anturaj care nu voia decît să se distreze. Pentru un fotbalist încă tînăr acest lucru e fatal. Inerţia l-a ajutat să termine sezonul, să facă o semifinală de Ligă memorabilă cu Milan, dar şi o finală apatică la Paris, apoi un Mondial catastrofal. Au urmat două sezoane în care coborîrea a fost continuă. Episoadele cu el venind la antrenamente direct de la discotecă erau din ce în ce mai obișnuite.

Ronaldinho încetase de atunci să mai existe. Acel Ronaldinho, al cărui zîmbet molipsise planeta, care nu obosea niciodată să semneze autografe şi să se pozeze cu copii. La nici 26 de ani, intrase deja în maşina de tocat a presei şi a fanilor, devorat finalmente de cele două entităţi obligate să-şi caute alte repere. De la glorie a trecut la singurătate. E cunoscut un episod petrecut de Craciun, în anul 2007. Un copac a fost doborît de vîntul puternic în curtea casei sale. A chemat pompierii, iar aceștia au avut marea surpriză să-l găsească singur singurel, în vila lui uriașă de la Sitges, fără nimeni aproape într-o zi de Sărbătoare în care cuvîntul familie e esențial. Apoi a plecat de la Barcelona, a ajuns la Milan, s-a repatriat în Brazilia și acum trage de el în încercarea de a-și regăsi plăcerea de a juca fotbal.

Vă invit să vedem împreună un filmuleț cu și despre Ronaldinho. ”Abdicarea unui rege” se numește, un titlul foarte inspirat. E realizat de spaniolii de la Canal + care au încercat să explice, prin intermediul celor care l-au cunoscut și au jucat alături de el, ce s-a întîmplat cu adevărat, cum a fost posibil ca o carieră ce se anunța fulminantă să se oprească atît de brusc.

Vă propun acum să vedem cîteva imagini cu legăturile existente între Ronaldinho și Messi. Ronaldinho e cel care l-a luat pe Messi lîngă el atunci cînd era doar un copil, iar apoi, pentru că influența pe care o avea asupra argentinianului nu mai era cea potrivită, a fost îndepărtat.

Iar pentru final vă propun să revedem cîteva dintre momentele de magie ale lui Ronaldinho.