Articolul precedent

MALAGA INGINERULUI PELLEGRINI

MALAGA INGINERULUI PELLEGRINI

 

Nu știu dacă Galatasaray e marea surpriză a acestei ediții e Champions League. Mulți o văd așa, însă eu unul cred că e Malaga. Galata e totuși un nume obișnuit cu competițiile europene, n-a trecut atît de mult de cînd cîștiga una, e un club cu stabilitate financiară, care-și permite să transfere dintr-un foc doi cîștigători ai Ligii Campionilor. Malaga în schimb nu e. Malaga e mai degrabă un miracol, căci tot ceea ce s-a întîmplat la gruparea din sudul Spaniei te ducea cu gîndul la un iminent dezastru, nu la performanțe europene.



Cînd vorbești de Malaga astăzi n-ai cum să nu o asociezi cu numele lui Manuel Pellegrini. E simplu să faci performanțe cînd ai la dispoziție un buget generos pus la dispoziție de o conducere generoasă, cînd ai la dispoziție un lot creat în timp, puternic, cu jucători exponențiali. Dar cînd faci performanță fără să ai toate aceste lucruri e absolut remarcabil și asta mi se pare mie că înseamnă valoare. Manuel Pellegrini a făcut performanță cu Villarreal, pe care a dus-o pînă în semifinalele Ligii Campionilor, și dacă Riquelme transforma acel penalty în returul cu Arsenal poate că prindea chiar finala cu Barcelona. Se vede treaba că lui Pellegrini îi plac mai mult aceste provocări. La Real Madrid n-a reușit, deși există multe de discutat pe această temă. N-a stat decît un sezon și a avut marele ghinion de a da peste cea mai bună Barcelona din istorie. I s-a reproșat că n-a fost capabil să ia campionatul cu o echipă ce adusese 4 mega-fotbaliști dintr-o singură mișcare bancară, Cristiano Ronaldo, Kaka, Benzema și Xabi Alonso. Nu i s-au oferit nici cele mai mici circumstanțe, deși în acel sezon a făcut mai multe puncte decît Mourinho în primul lui sezon de madrilen, plus că n-a pierdut cu 5-0 pe ”Camp Nou” așa cum i s-a întîmplat portughezului. Iar în partea finală a sezonului a fost realmente masacrat de presa din Madrid, în contextul, aflat ulterior, al acordului existent încă din aprilie 2010 între Mourinho și Florentino Perez.

Pellegrini a plecat de la Real Madrid la fel de timid precum venise. Și s-a dus la Malaga, acea echipă, vă amintiți?, pe care Mourinho n-ar antrena-o niciodată. Ar fi tare interesant să-l vedem pe portughez ce poate scoate cu un asemenea lot, cu jucători neplătiți cu lunile, cu obligația de a-l vinde pe cel mai bun, Santi Cazorla, cu promisiunile unui șeic mofturos dispărute fără urmă și cu perspectiva dezastrului iminent. Pellegrini nu-i genul de antrenor care să cînte cu peluza, să-și smulgă părul din cap, să se tăvălească pe jos, să se certe cu arbitrii, adversarii ori chiar jucătorii săi. E liniștit ca după o cură de Xanax, e muncitor ca un inginer și constructor de echipe ca un muncitor.

Malaga e opera sa. E opera unui fost fotbalist, care a reușit în timp ce juca să termine o facultate și să devină și inginer. Ca să aibă o alternativă. Niciodată nu s-a gîndit ca va fi antrenor, mereu a visat să construiască. Și uite că asta face! Construiește vise, dar nu vinde iluzii. Muncește în tăcere și se bucură în tăcere. Miercuri seară, în vreme ce echipa și stadionul se uneau într-o stare de fericire generală, el a coborît în vestiar, lăsînd altora protagonismul.



Se spune că îl vrea Manchester City. Ar trece de la niște petro-dolari care s-au oprit brusc la alți petro-dolari, care nu par să nu se oprească niciodată. Nu știu însă dacă e ceea ce-i trebuie. Și nu știu daca va pleca de la Malaga. Dincolo de performanțe, a mai obținut ceva pentru această echipă. A transformat-o în a doua echipă a tuturor spaniolilor. Fie că țin cu Real, cu Barcelona, cu Atletico, cu Valencia sau cu cele din Țara Bascilor, spaniolii au de acum în Malaga ce-a de-a doua echipă de suflet. Ceea ce nu-i deloc puțin.

17 Comentarii
  • Mr.S spune:

    Sper ca totusi intr-un viitor nu prea indepartat sa se intoarca pe banca Madridului , 99 de puncte in primul sezon , echipa juca un fotbal placut suporterilor , neplacut conducerii si a unora din presa. Cu Mourinho pe banca un 0-1 impotriva Barcelonei doare , dar un 0-2 pe Bernabeu tot impotriva lor cu inginerul pe banca nu doare la fel de tare.

  • costin spune:

    mi se pare ca ai mare dreptate in tot ceea ce ai spus .dar stii cum e ,exista antrenori pt echipe mari si antrenori pt echipe mici(nicidecum malaga/villareal cu pelegrini la carma nu au fost echipe mici ,dar ca si nume asa sunt).mourinho e genul de antrenor care nu o sa preia o asa echipa punct!.
    Dar haide sa facem un exercitiu de imaginatie:daca u tie ti s-ar da jobul viselor tale (stiu ca iti place foarte mult sa fii jurnalist sportiv)si ai obtine foarte multe fuloase in urma acelui job si recunostinta si prestigiu s.a.m.d,te-ai intoarce sa lucrezi in romanica?desi esti si apreciat si aici dar diferentele financiare,prestigiul pe care l-ai obtine ar fi imense.
    E greu atunci cand ai ajuns in top sa te mai uiti in spate si sa o iei practic de la capat.

    • Andrei Niculescu spune:

      Ai mare dreptate. Sint antrenori de echipe mari si antrenori de echipe mici. Poate ca Pellegrini nu-i facut sa fie la o echipa mare. Era un exercitiu de imaginatie si la mine, ma gindeam ce ar face Mourinho la o echipa ca Malaga. Sigur ca discutia e pur ipotetica. Cit despre cea ce ziceai referitor la mine, mereu am fost convins ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa, cit timp ai tot ce-ti trebuie. Din pacate tara asta nu evolueaza, dimpotriva, se duce in jos si cred ca daca mi-ar veni acea oferta as sta sa ma gindesc. Nu stiu ce-i mai bine, sa faci ceea ce-ti place si sa ai oarece succes (cazul meu) aici sau sa te amesteci cu ceilalti într-o alta tara, unde nu te-ar cunoaste nimeni, dar sa poti sa traiesti intr-un mediu civilizat, fara ca tot ce-i normal pt ei sa ti se para tie anormal. Zau ca nu stiu. Dar cum oferta respectiva nu cred sa apara prea curind sint linistit :)))

  • mihai spune:

    Andrei atazi trustul digi m-a dezamagit complet.colegul tau grasanovici a facut concurs ce tema messi.desi multi stiam ca sunteti un post care sunteti toti cu barcelona acume ati confirmat asta.este si o confirmare pt cei care spuneau ca voi ati fi tinut cu real ,cand voi nici macar nu vb nimic de real si nici macar nu spuneti adevarul despre recordurile lui Ronaldo &comp.
    RUSINE!!ati pierdut multi suporteri ai altor echipe.nu e nimeni obligat sa auda numai despre barca.voi sunteti televiziune din romania nu din catalunya.RUSINE!!RUSINE!!ATI PIERDUT DIN RATING!
    PS:e normal ca fiecare sa aiba prefernitele lui,dar voi avand si modalitatea sa va exprimati optiunile,aveti si modalitatea sa manipulati masele mari de oameni,si o faceti doar pt ca vreti.preferintele trb sa le tineti pt voi.nu va spune nimeni sa nu vb de barca,dar macar vorbiti cu aceeasi masura si de Real si numai mintiti,spuneti adevarul si despre Real,Ronaldo si ceilalti,pt ca s-a creeat imaginea ca numai barca face si drege!
    Rusine,m-ati dezamagit compet astazi.de acum inainte nu o sa ma mai uit la digi doar pt acest aspect pe care il promovati!!nu toti sunt asa ,dar poate asa aveti ordine.
    Numai de bine!!sper sa-mi raspunzi la comentariu!!

    • Andrei Niculescu spune:

      Nu am cum sa raspund la un comentariu in care se vorbeste in astfel de termeni despre un coleg de-al meu.

      • mihai spune:

        Andrei,poate am depasit si eu masura,dar e prea mult.Eu te respect si te apreciez foarte mult ,desi tu tii cu barca ,iar eu cu Real.Si te apreciez dintr-un singur motiv:nu te-ai amestecat si nu te amesteci in fotbalul de la noi.Asta mi se pare o dovada ca ai coloana vertebrala si ca esti intelept.
        ps:vrem sa fiti impartiali.pt frumusetea spectacolului.
        Imi cer scuze pt atitudinea de mai devreme.tot timpul imi spun sa numai actionez la cald,dar stii si tu cum e ,firea omeneasca!Numai bine!

    • Vlad spune:

      Sunt tare curios Mihai pe ce o sa te uiti la meciurile lui Real Madrid de acum inainte(din moment ce nu o sa mai urmaresti posturile digi sport).
      Acum poate ca nu sunt chiar impartial in acest aspect,fiind fan al barcelonei,dar este oarecum normal sa vorbesti mai mult despre o echipa care a uimit europa de cand a aparut guardiola si care continua sa o faca,in defavoarea madridului,ca fan al fotbalului nu are cum sa nu iti placa barcelona(indiferent de echipa cu care ti) .Cel mai bun exemplu care mi-a trecut prin minte a fost Steaua,la fel toata lumea discuta despre ea din prisma faptului ca a reusit rezultate bune in campionat si in europa,dar asta e normal,asa functioneaza oameni. (sunt dinamovist)
      Faci o treaba excelenta Andrei ,’keep up the good work’.

  • Mr.S spune:

    Daca se oferea un premiu , ”fanatik dupa rusescu” era ok?? cel mai bine ar fi fost ca cel care castiga sa-si aleaga pe cine vrea sa vada , poate exista cineva care vrea sa-l vada live pe Shaun Derry…Oricum sunt scarbit de toata tevatura asta cu steaua si cu acei fani care acum 2 saptamani nu stiau cine joaca pe national arena iar acum sunt stelist din burta mamii…RUSINE…

  • Raul spune:

    Rusine! M-ai dezamagit, Andrei! Sunt un privitor fidel al emisiunilor tale, dar m-ai dezamagit!
    Atunci cand ai plecat pe usa din dos din GSP pentru ca te-au prins copiind, nu m-am pronutat (si nimeni nu are dreptul sa se pronunte), atat timp cat nu se stiu dedesubturi dar ca si jurnalist cu o asa experienta sa vii si sa scrii „sint linistit”, e fara scuza, pe langa ca e corect „sunt”, mai scrii si cu „î”.

    PS: sunt curios daca imi vei lasa comentariul si daca ai curaj sa si raspunzi?!

    • Andrei Niculescu spune:

      :))))) Daca n-ai observat pina acum, iti spun eu: scriu cu sint si cu î din i. Pt ca asa vreau. Si nu mi-e rusine pt asta. Absolut deloc. Cind o sa scriu cu sa-u sau miai sau o sa pun virgule intre subiect si predicat sau o sa scriu”talismanul norocos” asa cum spun 80 la suta dintre marii jurnalisti de azi, atunci da, o sa-mi fie rusine. Am argumentele mele pt care scriu asa, dar nu le expun aici ca nu vad rostul. Promit sa scriu cu sunt si â atunci cînd o sa scrie ?i Ovidiu Ioanitoaia. Daca te-am dezamagit, imi pare rau, o sa ramii dezamagit si in continuare. Cit despre usa pe care am plecat eu, poti sa te pronunti linistit. Nu conteaza ca nu stii ce s-a intimplat si cu atit mai putin stii dedesubturile, e o practica la noi sa dai verdicte fara sa ai informatii.
      P.S. Si uite ca ti-am lasat si comentariul. Si am avut si curaj sa-ti raspund. Sint curios eu daca ai tu curaj sa-mi spui cum te cheama si citi ani ai?

      • Raul spune:

        Raul ma numesc, am 31 de ani si sunt inginer de profesie. Esti ofuscat pentru o persoana care apare zi de zi in lumina reflectoarelor. O persoana publica trebuie sa aiba o altfel de atitudine pentru ca este un etalon (sau asa ar trebui sa fie) pentru „telespectatorii/fanii” sai.
        Pentru ca e a doua oara cand te-am prins in offside, ai cartonas galben din partea mea.

        PS: Nu tine comparatia cu Ioanitoaia, tu trebuie sa ai o altfel de atitudine, atat ca esti mai tanar si mai predispus la tot ce e nou fie si pentru numarul mai mare de cititori/privitori.

        PPS: la baza esti tot inginer, ca si mine, macar pentru asta, repecta limba romana! Ce pretentii sa mai avem de la altii care scriu pocit, cu k,y…?!

  • norby_fzr spune:

    andrei nu era vorba de un concurs pe blog in legatura cu tragere la sorti din UCL????

    • Andrei Niculescu spune:

      Nu pe blog, pe pagina mea oficiala de facebook. Pe blog nu am voie sa fac concursuri fara sa pun regulamentul concursului si tot felul de alte lucruri, asa ca mi s-a parut prea complicat :))

  • norby_fzr spune:

    tragerea**

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă