Articolul precedent
Articolul urmator

PSG-BARCELONA 2-2: GREU FĂRĂ MESSI CONTRA LUI ZLATAN

PSG-BARCELONA 2-2: GREU FĂRĂ MESSI CONTRA LUI ZLATAN

 

Unul dintre primele articole de pe acest blog, pe vremea cînd abia învăța să meargă în această lume a internetului sau, ca să mențin limbajul, în blogosferă, s-a numit ”Barcelona cu și fără Messi”. A fost scris imediat după meciul de Ligă al Barcelonei cu Benfica, poate vă amintiți momentul, atunci cînd Messi a fost extrem de aproape de o accidentare foarte foarte gravă. Atunci a avut noroc. La Paris, însă, s-a produs și inevitabilul. E o lege a fotbalului.

A avea în lot cel mai bun fotbalist din lume înseamnă și posibilitatea de a-l vedea accidentîndu-se, căci nu există fotbalist pe planeta asta care să nu fi pățit măcar o dată așa ceva. Lionel Messi nu e un bibelou prețios, pe care să-l pui la vedere și să ai grijă ca pisica să nu-l facă țăndări. El e fotbalist și e supus acelorași legi ale acestui sport. Iar Barcelona, ca echipă ce-l deține pe cel mai bun fotbalist din lume, e și ea supusă acelorași legi. Fotbalul nu se poate opri cît timp Messi e accidentat, el merge mai departe, iar Barcelona de asemenea. Acum e momentul să arate că și poate. Despre asta însă un pic mai jos.



Barcelona cu și fără Messi  a fost un scenariu pe care l-am văzut la Paris. O primă repriză cu Messi, o a doua fără el. Inevitabil, o Barcelona în prima parte, o alta în a doua.

Pînă la ieșirea argentinianului s-au produs cîteva evenimente notabile. În primul rînd titularizarea lui Beckham. Cînd a fost adus la PSG spuneam despre că Beckham e un plus de ”glamour” pentru ”Orașul Luminilor”. Nu m-am așteptat atunci, așa cum nu cred că s-ar fi așteptat cineva, să-l văd pe englez titular într-o astfel de partidă, contra unui asemenea adversar. Beckham a fost un fotbalist mare, nu foarte mare și nici măcar genial, dar a fost mare, însă acum vîrsta pe care o are nu poate fi păcălită, iar diversele activități colaterale în care e implicat (cu o săptămînă înainte de meci era în China) nu-l ajută.

Cred că Ancelotti a văzut în Beckham un soi de ”quarterback” din fotbalul american. Capabil să lanseze pasele lungi și precise către Ibrahimovici și să execute, căci la asta e foarte bun, fazele fixe. Paradoxul a făcut ca ambele goluri ale francezilor, unul din fază fixă, celălalt dintr-o astfel de lansare, să se marcheze după ieșirea sa. Orice ar fi gîndit Ancelotti, a fost o greșeală și doar prestația excelentă a lui Matuidi (o mare pierdere pentru PSG suspendarea sa la retur), care a părut decupat din filmul ”Un bărbat multiplicat”, plus meciul slăbuț făcut de Xavi și Iniesta au făcut ca această greșeală să nu fie plătită scump de parizieni.



În avancronică  am anticipat că partea stîngă a apărării PSG-ului e zona cea mai debilă a acestei echipe, căci Maxwel, dincolo că n-a fost niciodată foarte feroce, nu mai e nici măcar cel de la Inter sau Ajax, dar și că PSG are un avantaj brutal la jocul aerian. Așa a fost. Deși Alexis a jucat în stînga, Dani Alves n-a avut nici un fel de problemă în a face ce-i trece prin cap pe acea zonă. De unul singur i-a terorizat pe Maxwell și Pastore, plus că i-a trecut prin cap și acea pasă absolut genială de la golul de 0-1. Am avut dreptate și la jocul aerian. PSG a controlat acest aspect, iar Ibrahimovici nu cred că a avut vreun duel pe care să-l fi pierdut.

Ieșirea lui Messi a fost un exercițiu pentru Barcelona. Care a dominat repriza a doua în mare parte, pe fondul unei căderi inexplicabile a francezilor, rămînînd acum doar să ne imagină, ce s-ar fi întîmplat cu Messi pe teren. Atît de multe automatisme există în jocul Barcelonei cu Messi în teren, încît fără el a fost dificil de găsit o modalitate de a ajunge la poartă. Acea pasă de geniu dată de Fabregas iese din context și confirmă ceea ce totuși se știa: Cesc face parte din categoria fotbaliștilor, nu a jucătorilor de fotbal.

Golul lui Ibrahimovici șterge un pic din teoria conspirației lansată de cei care nu suportă Barcelona și succesele acestei echipe. Un asemena ofsaid ca la golul de 1-1 putea vedea și un spectator plasat în postura de arbitru de tușă. Ca să nu mai zic că arbitrul adițional era la doi pași, iar ”centralul” Stark avea și el o bună vizibilitate. Acum teoria conspirației s-a mutat în cealaltă tabără, apropo și de reducerea suspendării lui Ibrahimovici dar și, cum de nu, a naționalității președintelui UEFA, Michel Platini.

Golul lui Matuidi lasă deschisă ușa acestei duble, căci 1-2 era un rezultat foarte greu de întors. Barcelona are cheia în continuare, dar PSG a arătat, în primele 20 de minute ale primei reprize, că posedă suficientă calitate în teren pentru a pune mari probleme catalanilor. Inclusiv pe Camp Nou, mai ales în condițiile în care Barcelona nu prea mai are apărare, după accidentarea lui Mascherano, al cărui sezon pare încheiat.

Returul va fi pentru Barcelona o altă partidă decît returul cu Milan. Atunci au fost avînt, energie, impuls. Miercuri va fi altceva. Cu sau fără Messi.



10 Comentarii
  • CS spune:

    din ce reise, observ ca pentru tine barca a fost superioara. din punctul meu de vedere psg ar fi meritat victoria acasa. cel putin in prima repriza i-au urcat pe garduri pe catalani

  • Matei spune:

    Pe pagina lui de FB, Xavi a publicat pe 1 aprilie vestea ca Messi s-ar fi accidentat. Era o pacaleala, dar adevarul e ca fara Messi, la Barca ramane doar posesia, nu si ocazile.
    Insa pe mine m-a impresionat Bayern si nu reusesc sa inteleg la ce s-o fi gandit Uli Honess care l-a luat pe Guardiola in loc sa-l tina pe Heynkes. E o echipa care aduce profit, ia campionatul la pas si a ajuns lejer si e cu un pas in semi-finale, fara sa tremure prea tare. Un antrenor cum e Guardiola vine cu pretentii, pretentii care costa. Insa la cum merge echipa, nu vad de ce era necesara o schimbare atat de mare.

    • CS spune:

      jupp are alte planuri. chiar planuri de retragere deci jupp a decis sa plece.

      • calin octavian spune:

        Din cate am citit si am afirmat si cand am auzit de numirea lui Pep, eu consider ca Jupp a fost fortat „sa se retraga”. El a fost deranjat de anuntarea noului antrenor in plin campionat si se pare ca va continua sa antreneze din vara. Daca se va dovedi adevarat, atunci am avut dreptate. Oricum ar fi, daca va antrena sau nu, a fost o greseala parafarea intelegerii in iarna, sau cel putin anuntarea ei in presa. Norocul lui Bayern a fost ca au o echipa puternica si un antrenor care inca vrea sa demonstreze, in ciuda varstei sale.

  • bogdan spune:

    Bun articol, doar ca cel mai bun fotbalist din lume nu e la barcelona……

  • mihai spune:

    Il repara doctorii imediat pe Messi!!cand a fost vreaodata accidentat messi mai mult de 3 zile??
    La retur o sa fie titular.e o chestie bine pusa la punct.messi a avut ceva dureri si a fost scos ca sa nu forteze si intre timp mass media creeaa zeci de articole pe tema accidentarii lui messi si el e iar in centrul atentiei!

  • radu spune:

    Messi e cel mai bun jucator din istorie nu doar din lume. Daca se recupereaza destul de repede prinde si returul.

  • calin octavian spune:

    Eu unul mi-as dori sa nu joace la retur. Poate o sa par un idiot, nu imi doresc raul niciunui jucator, dar vreau sa vad o disputa echilibrata. Cu Messi in teren si PSG fortata sa castige, nu vom avea istoric. Fara el, lucrurile se schimba, mai ales ca apararea va fi in pioneze. Puyol si Mascherano nu vor juca, iar fara Messi, echilibrul echipei se rupe, nu mai sunt la fel de incisivi pe faza ofensiva, iar asta ii costa paradoxal, mai mult defensiv. Pentru ca Barcelona sa fim sinceri, are o aparare slaba, care este mentinuta in joc de mijlocasi si atacanti. Daca ar fi sa facem o analiza statistica, cred ca Barcelona este echipa care primeste cele mai multe goluri, comparativ cu actiunile periculoase la care este supusa.

  • Dalian spune:

    Frumos articolul. Bine spus sa vedem cum v-a jucat Barcelona fara Messi, pentru ca la Paris a doua repriza a aratat doar posesie fara finalizari.

    Sa sti ca de multe ori ma inspir din articolele tale si din emisiunile tale pentru saitul meu. Sun un fan de al tau si te urmaresc tot timpul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă