Putem și noi să fim vreodată nemți? Putem și noi vreodată să întoarcem un rezultat negativ? Putem și noi vreodată să arătăm că avem caracter? Putem și noi vreodată să demostrăm că știm și altceva în afară să ne plîngem că ne-au furat arbitrii, că era cald în sală, că mingiile erau desumflate, că n-avem bani și că, în general, soarta ne e potrivnică?

Azi, Oltchim ne reprezintă pe noi, ca nație. E vorba de fete, dar poate că e mai bine. Se spune că femeile se mobilizează mai ușor, că suportă mai bine durerea și că, în general, stau mai drept din punct de vedere psihic decît bărbații. Hai să vedem!

Azi Oltchim reprezintă România și tot ce înseamnă tradiția acestui colț de lume. Tradiția de fi mereu aproape și în același timp mereu departe. Tradiția de a atinge gloria cu un deget și a o scăpa printre celelalte. Tradiția de a sărbători o finală de Cupa Davis pierdută ca și cum ar fi cîștigată. Tradiția de a uita de o finală a Cupei Campionilor cîștigată, ca și cum ar fi una pierdută. Tradiția de nu putea reface niciodată un handicap.

Paradoxal, Oltchim reprezintă România cu un antrenor nordic, un portar iberic, o vedeta din Franța și alta din Muntenegru, plus alte jucătoare din alte colțuri ale Europei. Reprezintă totuși România, pentru că toate și toți respiră acest aer. Aerul îmbîcsit al unei săli, cea din Vâlcea, în care ai senzația că te întorci în timp cu 40 de ani. Aerul poluat al unei săli din București absolut jenante, unde e mai cald ca afară, cînd afară e cald, și mai frig ca afară, cînd afară e frig. Respiră aerul unui combinat care trage să moară, dar plătește salarii de sute de mii de euro pentru a fi mereu aproape. Aerul bolnav și corupt al acestei țări pe care noi, cei care eram tineri la momentul 1989, dar care îmbătrînim pe zi ce trece, începem să nu mai avem speranțe c-o vom vedea vreodată sănătoasă.

Dar poate că Oltchim reprezintă și altceva. Reprezintă spiritul acelor oameni care nu vor să renunțe, spiritul acelor oameni care nu vor să se simtă mereu inferiori, spiritul acelor oameni care își cunosc valoarea, spiritul acelor oameni care au primit o educație și o dau mai departe, spiritul acelor oameni care au muncit și vor munci corect, pentru că asta ltiu să facă. Sînt mulți din aceștia în România, foarte mulți, dar n-au curajul să scoată capul și să ridice vocea, pentru că știu că o fac degeaba.

Poate că Oltchim îi va reprezenta pe ei astăzi. Și poate că va învinge, se va califica și va merge în finală.  Nimic nu e pierdut pînă ce nu e pierdut definitiv. Nici măcar în România.