Zilele trecute, la o emisiune Fotbal European, am văzut, la rubrica ”Serie A clasic”, imagini de la un meci al Milanului de acum ceva vreme. Un Milan excepțional, cu Maldini, Seedorf, Pirlo, Ambrosini, Pato, Kaka și Ronaldo. Mi-am dat seama atunci de un lucru. Nu cred că există cineva, indiferent de echipa pe care o simpatizează, care să vorbească urît despre Ronaldo. Perfect adevărat.

A fost unul dintre cei mai buni atacanți din istoria fotbalului. În ierarhia mea, l-aș pune alături de Van Basten. Talent uriaş, atacant de geniu, un adevărat fenomen în faţa careurilor. Aşa e apreciat Ronaldo Luis Nazario de Lima de cei care l-au văzut jucînd. Dar şi un jucător pe care accidentările nu l-au ocolit, şi vorbim aici de accidentări extrem de grave, la fel cum lupta sa cu kilogramele în plus a fost, cîteodată, la fel de dură precum cea cu fundaşii adverşi.

Există, se pare, explicații pentru kilogramele pe care le-a avut în plus, din ce în ce mai vizibile spre finalul carierei. În cartea “Dopage dans le football – le loi du silence”, scrisă de ziaristul Jean Pierre de Mondenard, medicului brazilian Omar de Oliveira spune: “În Olanda, lui Ronaldo i s-a prescris un tratament cu suplimenţi alimentari pe bază de creatină. Dar el se teme că a fost supus şi unui regim cu substanţe anabolizante, menite să-i sporească masa musculară. Băiatul lua pastilele fără să ştie despre ce e vorba”. Vorbim de 1994, cînd foarte tînărul Ronaldo, pe atunci cunoscut ca Ronaldinho, ateriza în la Eindhoven. Avea 17 ani și 72 de kilograme. La 1,83.

În vara lui 1996, Ronaldo se mută în Spania, la Barcelona. Are deja 75 de kilograme. Dar, dincolo de toate, pare foarte puternic. A fost, după mulţi, cel mai bun sezon din cariera lui “Il Fenomeno”. Iată cîteva exemple:

Un an mai tîrziu, vine transferul la Inter. Fără s-o spună public vreodată, preşedintele de atunci al Barcelonei, Josep Lluis Nunez, dă de înţeles că ştia de problemele brazilianului şi de aceea l-a lăsat să plece. Doctorul Piero Volpi, pe atunci în stafful medical al Interului, mărturisește într-un interviu publicat de “L’Equipe” în 2000: “Ronaldo era dependent de Voltaren”. Creşterea masei musculare s-a produs pe un organism firav, care, în timp, n-a mai putut susţine musculatura. Astfel se explică numeroasele accidentări ale lui Ronaldo. În special ruptura tendonului rotulian, o accidentare destul de rară în lumea sportului. Ronaldo a suferit-o de două ori la dreptul şi o dată la stîngul. Niciodată nu s-a mai văzut aşa ceva, caracterul repetitiv al leziunii de la piciorul drept e şi azi fără explicaţii în lumea medicală.

Deja Ronaldo nu mai putea juca dacă nu făcea infiltraţii. Novocaină şi Voltaren. Apoi, organismul se obişnuise şi nu mai răspundea la tratament. S-a trecut la nivelul următor: cortizon. Infiltraţiile cu cortizon direct în vasele sangvine pot duce, din cauza substanţelor pe care le conţine acest medicament , la pierderea cunoştinţei, stări asemănătoare crizelor de epilepsie. Vă mai amintiţi finala Mondialului din 1998 cînd s-a spus despre Ronaldo că a suferit o criză de epilepsie?

În vara lui 2002, Ronaldo semnează cu Real Madrid. Are deja 87 de kilograme.

Tiroida a fost organul extrem de puternic afectat la Ronaldo, care s-a văzut pus pe lista celor care suferă de hipotiroidism. Legătura dintre această afecţiune şi tendinţa continuă de îngrăşare din ultimii ani ai carierei sale e limpede. La fel cum, extrem de limpede trebuie să fie şi legătura cu inundaţia de medicamente, multe necunoscute, ce a atacat organismul lui Ronaldo în cei 15 ani de carieră la vîrf.

Pentru final, așa cum am promis în acea emisiune Fotbal European, vă ofer un film documentar, realizat de spaniolii de la Canal +, despre brazilianul Ronaldo. E în două părți și veți găsi în el destule momente emoționante, ce însoțesc imaginile, multe dintre ele inedite. Vizionare plăcută!

PARTEA 1

PARTEA A 2-A