SIR ”LEGEND” FERGUSON, ROBIN VAN ”PERFECT” ȘI WAYNE ”THE IDOL”

SIR ”LEGEND” FERGUSON, ROBIN VAN ”PERFECT” ȘI WAYNE ”THE IDOL”

 

Semifinalele Ligii Campionilor sînt subiectul acestor zile, al acestor două săptămîni practic, pînă ce vom afla care sînt finalistele de la Londra. Însă nu poate fi trecut cu vederea un eveniment important din fotbalul internațional: titulul cucerit de Manchester United în Premier League.



Campioana Angliei rămîne o echipă din Manchester, doar stadionul se schimbă. E limpede că acest oraș e capitala fotbalului englez în acest moment. Diferența e dată de felul în care a fost cîștigat acest titlu. City a făcut-o în ultimele secunde ale ultimei etape, United a dominat categoric competiția, de la un capăt la altul, a condus plutonul și a atins linia de sosire într-un moment în care, undeva prin spate, plutonul are momentele sale de convulsie.

Nu de mult mă întrebam dacă e Manchester United cea mai tare echipă din Anglia sau urmăritoarele sale au avut un sezon prost? Nici acum nu-s convins care e răspunsul, care e adevărul. Cred că e undeva la mijloc. Ceea ce a avut United însă n-au avut celelalte. Două nume: Sir Alex Ferguson și Robin van Persie.

Cîștigarea campionatului înseamnă a gestiona un parcurs de uzură. O cursă în care motorul trebuie să facă față unui număr mare de situații sau accidente. Important e cum treci, cum survolezi turbulențele, cum ocolești gropile, cum te adaptezi la calitatea drumurilor. Sir Alex Ferguson e conducătorul perfect pentru aceste trasee. Stăpînește perfect vestiarul, știe să-și țină jucătorii în permanentă stare de incertitudine, gestionează ideal sistemul de rotații și recapacitează echipa atunci cînd intervin momente de nesiguranță.Din acest punct de vedere, e limpede, vorbim despre Sir ”Legend” Ferguson.

Problemele lui Sir Alex au aparut însă cînd a avut nevoie de decizii rapide. Atunci, în acele momente punctuale, cînd un simplu detaliu poate face diferența (și chiar a făcut-o) s-au văzut, poate, cei 71 de ani. A diminua însă performanța cîștigării titlului în Premier League sau o pune în umbra dezamăgirii din Champions League ar fi o mare eroare. Căci a cîștiga de o asemenea manieră campionatul, în fața unor rivale ce au investit considerabil, beneficiind de un generos buget de petro-dolari ori rublo-dolari, e o mare realizare. 13 titluri de campion în 20 de ani, iată ceva ce cu greu va putea fi egalat.


Al doilea element e Van Persie. Golurile sale au ajutat enorm pe United. Iar momentul său de lipsă de formă, inerent pe parcursul unui sezon în viața oricărui fotbalist, a coincis, nu întîmplător, cu eliminarea din Champions League. Ferguson l-a convins să vină la United și l-a deturnat din drumul său către City mergînd el însuși să discute cu el. Un semn de respect, un semn de apreciere și îmcredere, care au cîntărit mai mult decît banii puși pe masă de City. Plecat de la Arsenal pentru a cîștiga trofeele ce acolo lipseau, Van Persie exact asta a făcut. Deocamdată doar campionatul, dar viitorul e deschis altor provocări, căci, e limpede, Champions League e marele obiectiv.

Aș îndrăzni să mai adaug un element. Altădată cu rol principal, Wayne Rooney și-a asumat exemplar noul rol. Profesionalismul său a fost admirabil de-a lungul unei stagiuni în care a suportat multe. Și la nivel fizic, al accidentprilor, dar mai ales la nivel psihic. Nu-i ușor să pierzi protagonismul, nu-i simplu să încetezi a fi numărul unu, dar cu toate astea să rămîi concentrat și dedicat echipei, vestiarului, antrenorului. Se tot aude că Rooney va pleca din vară. Posibilitatea există și nu trebuie tratată superficial. L-am văzut însă pe Rooney în meciul cu Aston Villa de luni seară preluînd un rol inedit, acela de mijlocaș central. United nu are n jucător de ultimă pasă cu talentul, viziunea și tehnica lui Rooney. În contextul ultimelor zvonuri, care vorbesc despre posibila venire a lui Radamel Falcao ori de aducerea lui Levandowsky, nu-i exclus să asistăm la o încercare a lui Sir Alex de convertire a unui marcator într-un creator. Etapele rămase din acest sezon, cu meciuri fără miză aparentă, pot fi numai bune în atingerea acestui obiectiv.

Pentru final, vă ofer două filme documentare despre Sir Alex Ferguson:

4 Comentarii
  • Adrian spune:

    Ii pupati atata in c*r pe astia…nu spuneti ca ei castiga doar cu arbitrii.Aseara 3 goluri din offsaid…cand Suarez da gol e offsaid cand da van P*lea asta e idol…..N-am auzit sa spuneti un cuvant despre nedreptatile din Premier League si de cat de avantajata de arbitrii poate fi aceasta echipa.Daca ma pun acum sa dau ex. de cand de neindreptatita de arbitrii a fost Liverpool sezonul asta cred ca imi ia pana maine…..iti zic doar de o singura faza cu Everton in deplasare cand era 2-2 si in min 93 Suarez da gol perfect valabil dar ce sa vedeti ….arbitrii dau offsaid…Vreau si eu sa vad ca-i criticati macar odata sau sa-i injurati macar pe blog daca nu in direct.

    • VladPP spune:

      Motivul este simplu:1) nici un gol nu a fost ofsaid toate au fost la limita si se da..credit atacantului.2Suarez este un jucator bun dar un caracter jegos.Din comentariile tale reies multe frustrari deci presupun, si scuze daca gresesc, ca esti fan Liverpool.

  • Radu spune:

    Suarez mu?c? din linie cât trebuie :) .

  • Alex Florea spune:

    As mai adauga un mic amanunt…dar important si el. Caracterul lui van Persie. El e vioara intai dar stie si el ca nu poate exista singur. Si cred ca este si el constient ca pentru Roonie nu a fost usor si ii multumeste cand are ocazia. Ultima dovada e reactia dupa super golul cu Villa…nu numai i-a multumit lui Roonie…s-a asigurat ca reflectoarele si blitzurile sunt pe colegul lui si nu pe el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă