UPDATE 3 IUNIE
Aici puteti vedea, in direct, de pe „Camp Nou”, prezentarea lui Neymar. Analiza transferului sau mai jos
Era un transfer anunțat de multă vreme. Se știa de mai bine de un an că Neymar va face, în vara lui 2013, pasul spre Europa. Circumstanțele care indicau acest pas erau clare: contractul lui expira în 2014, asta în primul rînd, apoi faptul că în vara viitoare Brazilia găzduiește Mondialul, în al doilea rînd. Neymar e om de bază în naționala Braziliei, pe undeva chiar cel mai important nume la această oră într-o selecționată ce nu mai dispune de branduri ”titanice”, de genul Ronaldinho, Ronaldo, Romario etc. Pentru Neymar, un sezon în Europa era obligatoriu înaintea Mondialului, căci oricît ar fi de frumos campionatul Braziliei, oricît de mulți bani s-ar învîrti acolo, și sînt foarte mulți, nivelul e limpede mult sub ligile puternice ale Europei. Ca să nu mai vorbim de Liga Campionilor.
Unica necunoscuta era destinația lui Neymar. Necunoscută și nu prea totuși. Pe Neymar l-au vrut toți. Și Real Madrid, și Bayern, și City, și Chelsea, și PSG. L-a luat Barcelona, în această goană pentru putere, din care au avut de cîștigat cel mai mult jucătorul și anturajul lui, prin anturaj înțelegînd impresarii și familia, căci tatăl său a avut și el un rol extrem de important. Sandro Rosell, președintele Barcelonei, și-a jucat cartea inteligent. Avea intrare și la jucător și la tatăl său. Înainte să fie președinte la Barcelona, Rosell a fost șeful Nike pe Brazilia și America de Sud. Poziție cu care și-a făcut suficiente relații în zona jucătorilor și a impresarilor. A plătit un avans, a lăsat jucătorul să joace încă un sezon și jumătate la Santos, dar a și pus clauze prin care a făcut ca transferul spre altă echipă, chit că această echipă ar fi dat mai mulți bani, să devină imposibil. Santos trebuia să plătească Barcelonei compensații foarte mari, iar prețul unui potențial transfer în altă parte ar fi trecut deci peste suta de milioane de euro. Iar Neymar nu face acești bani.
Pe undeva, la fel s-a întîmplat cu Cristiano Ronaldo în 2009. El a ajuns la Real Madrid oarecum forțat, căci Florentino Perez s-a văzut pus în fața unui precontract al fostului președinte, unul de tristă amintire după părerea mea, Ramon Calderon, prin care dacă nu făcea transferul pe suma stabilită, 96 de milioane de euro, urma să plătească daune de 30 de milioane. Perez a ales să facă un efort, să dea banii și să ia jucătorul, nu să dea bani degeaba. Dar Cristiano la vremea respectivă era o certitudine, cîștigase un Balon de Aur și avea un potențial în continuă creștere. Neymar, la acest moment, e încă la nivel de promisiune, iar a plăti 100 de milioane pe el era o nebunie curată.
Barcelona a pus mîna pe un mare talent. dar și pe un mare generator de bani. Neymar are în momentul ăsta 12 firme mari cu care are contract și care vor continua să plătească. Probabil valoarea contractelor va crește, e posibil să vină și alții, căci brandul Barcelona în ziua de azi atrage ca un magnet. Jumătate din bani ar trebui să meargă la Barcelona, cel puțin așa se negoziază în aceste zile, e un aspect încă nefinalizat, ceea ce ar fi o premieră, căci Barcelona lăsa mereu drepturile de imagine în întregime jucătorului.
La nivel fotbalistic, Neymar e abia la început. Nu vă luați după cei care, brusc, nu-l văd un mare fotbalist. Din frustrări se nasc cele mai mari bazaconii. Neymar e un mare talent. Ambidextru, cu viteză de reacție, cu tehnică sclipitoare, cu un unu contra unu devastator pe spații mici, Neymar poate fi tratamentul perfect împotriva dependenței de Messi a Barcelonei. Sînt însă destule semne de întrebare ce roiesc în jurul său. Cum va fi adaptarea la fotbalul european și la viața europeană, în general. Iar apoi, cum se va adapta la stilul Barcelonei. Și, mai ales, întrebarea de o mie de puncte, întrebarea care-i preocupă pe toți: CUM SE VA ÎNȚELEGE CU MESSI?
Avem în față o pereche, Messi-Neymar, ce poate distruge orice apărare. Dar care poate distruge și propria echipă. Aici e problema lui Tito Vilanova. Sau a celui ce va fi antrenor al Barcelonei în sezonul viitor, căci mie încă nu mi-e prea clară continuitatea lui Tito. La Santos, Neymar beneficia de libertate totală de mișcare, era absolvit aproape total de sarcinile defensive. La Barcelona, aceste detalii sînt însă rezervate lui Messi. O echipă cu doi fotbaliști beneficiind de libertate de mișcare și degrevați de sarcini defensive poate deveni haotică la început, victimă sigură apoi.
Barcelona are, de pe vremea lui Cruyff, un joc pozițional extrem de clar. Se învață de la primele clase de vîrstă. Un joc pozițional în care nimeni nu face ce-i trece prin cap. Excepțiile s-au numit Laudrup, Romario, Ronaldinho și acum Messi. Ceilalți, și au fost un Stoicikov, un Figo, un Xavi, un Eto`o, un Iniesta, s-au integrat în această disciplină. Riquelme, de exemplu, n-a putut, de aceea s-a și autoexclus. La nivel de antrenori, Louis van Gaal a încercat să schimbe un pic modulul, dar și el s-a autoexclus cu această mișcare.
Poziția naturală a lui Neymar e centru-stînga. Dar, fiind ambidextru, poate foarte bine să joace centru-dreapta. E oare posibil ca ei să se întersecteze, să schimbe pozițiile unul cu altul? În principiu, da. Una din marile calități ale lui Neymar e simțul asociativ, felul în care se asociază cu coechipierul care are mingea. Messi, la fel. S-ar putea ca și unul și celălalt să-și gasească cel mai bun coechipier posibil. Căci Messi a avut, în ultimul timp, tendința de a coborî mult spre centru pentru a pasa decisiv, dar nu de puține ori n-a avut cui să paseze. Acum are o variantă în plus.
Tito Vilanova are așadar această misiune. Nu imposibilă, dar nici prea lesne de obținut. Să-i facă să joace pe cei doi în același timp. Mai are însă de lucrat la ceva Tito. Neymar e o mașină de creat fotbal, dar și o mașină de pierdut mingi. Ceea ce la Barcelona e total interzis. În Brazilia își permitea să piardă baloane, la Barcelona nu prea, mai ales în Champions League, cu rivale extrem de puternice și bine așezate în teren.
În mod normal, Iniesta e factorul-cheie în adaptarea lui Neymar. Ritmul pe care-l propune Iniesta se potrivește perfect cu cel al lui Neymar. E posibil ca Xavi să fie un pic în dificultate, dar experiența sa îl va ajuta. În aceste condiții, nu cred că Barcelona ar face o afacere foarte bună pierzîndu-l pe Thiago, căci Thiago are, la rîndu-i, capacitatea de a juca la viteza impusă de perechea Messi-Neymar.
Acum, astăzi, nu se poate spune cu certitudine nimic. Numai proștii au certitudini, oamenii inteligenți trebuie sa aibă și dubii. A spune cu convingere că Neymar nu se va adapta la Barcelona e o mare greșeală. La ce talent are, la felul aproape umil în care vine la Barcelona și la ce dorință a avut de a juca alături de Messi, Neymar are deschise toate ușile viitorului. Dar nici nu se poate spune, cu aceeași siguranță, că va reuși, că va fi un mare succes. Pentru asta trebuie să așteptăm. Și să ne bucurăm că avem prilejul să vad în fiecare săptămînă de ce este capabil acest băiat.
P.S. 1
Aștept reacția Madridului. Și a lui Florentino Perez. Deocamdată Barcelona i l-a luat pe Neymar, iar Bayern, se pare, pe Lewandovski. Perez visează la Bale, dar e un transfer foarte greu de realizat, chit că în mass-media se scrie și se vorbește mult pe această temă.
P.S. 2
Se naște o nouă forță în Franța și Europa: AS Monaco. Îl va semna pe Radamel Falcao, ceea ce o mare victorie, dar și un semn de întrebare pentru mine și pentru toți cei care mai cred că fotbaliștii nu sînt guvernați de principiul ”show me the money”. Atenție la alte manevre în zonă, căci Jorge Mendes, impresarul lui Falcao și al multor altora, pare să-și fi găsit un nou client.
AS Monaco, Cristiano Ronaldo, FC Barcelona, Florentino Perez, Iniesta, Jorge Mendes, Manchester United, Messi, Neymar, Radamel Falcao, Real Madrid, Sandro Rosell, Santos, Tito Vilanova, Xavi
neymar ?i messi au nevoie de un vârf de careu, ceva gen Ibrahimovici care s? poat? fixa ?i el m?car un funda?. Nu ?tiu dac? Villa mai poate, Soldado ar fi o variant? posibil?. Barcelona mai trebuie s? î?i creasc? nivelul b?ncii de rezerve pentru a putea reveni la trofeul UCL, s? nu mai depind? de nici un juc?tor de baz?.
nu stiu daca iti mai aduci aminte de andres d’alessandro. nu pomenesc intamplator de acest nume
Un imens talent care s-a pierdut din pacate pentru ca nu s-a adaptat, sa speram ca Neymar nu o sa pateasca acelasi lucru si asta o zice un fan al Realului.
Nu stiu ce sa zic despre acest transfer, daca stau si ma gandesc mai bine as zice ca e OK, dar acum urmeaza o perioada destul de haotica pt Neymar, toata lumea se asteapta sa rupa norii la FCB,
Referitor la Real eu cred ca daca ar cumpara cu cap un jucator gen Rooney ar fii o lovitura de imagine si ar lua un jucator bun.
A.S Monaco mi se pare un boom..care nu cred ca v-a face mare performanta in curand
Imi doresc din suflet ca Neymar sa reuseasca la Barcelona. Fiecare meci ar fi un spectacol de gala cu Messi si Neymar si cred ca al treilea atacant de superclasa va fi Deulofeu. Mi-as mai dori un fundas foarte bun, cel mai mult imi place Inigo Martinez si sa mai fie promovati de la tineret Sergi Roberto si Dos Santos.
Un jucator foarte bun. Puteti gasi si aici detalii despre prezentarea sa: http://noutati-fotbal.blogspot.ro/2013/05/prezentarea-lui-neymar.html
Eu ca suporter al Barcelonei am si eu cateva semne de intrebare legate de Neymar, dar ma bucur mult ca a fost adus, si asta in primul rand pentru ca si eu cred, la fel ca tine, ca Neymar ar putea fi cel care va pune capat dependentei de Messi.Bineinteles ca Messi este si va ramane cel mai bun fotbalist al lumii si implicit al echipei si ca el va ramane ani buni seful nr.1 la Barcelona, dar in sezonul asta situatia a fost cu-adevarat critica in atac,pentru ca in acest compartiment nu a miscat nimeni in afara de Messi.Pedro,David Villa si Alexis Sanchez marcheaza goluri doar in meciuri usoare si momente fara miza sau presiune(singurele exceptii sunt golul lui Villa de 3-0 cu Milan din martie si golul de 1-1 de pe Camp Nou contra lui PSG al lui Pedro), iar Tello este un jucator foarte bun, dar e clar ca mai are nevoie de cel putin un sezon sau doua de jucat la acest nivel ca sa ajunga un om-cheie in atac.De asta aducerea lui Neymar este, dupa parerea mea, inspirata si utila, dar intr-adevar nu avem certitudinea ca va reusi in Europa.In alta ordine de idei, la Barcelona este in continuare nevoie URGENTA de cateva transferuri, trebuie adus un portar care sa fie titular, ca Valdes pleaca sigur, un fundas central de foarte mare valoare(David Luiz ar fi perfect), un mijlocas,pentru ca Xavi a imbatranit si asta se vede(Gundogan, Verratti sau Isco ar fi variante foarte OK) si eventual inca un atacant.Acest lucru ar fi, de-altfel foarte posibil:sa zicem ca Rosell mai e dispus sa dea in vara asta intre 20 si 40 de milioane de euro pe transferuri.Din cate am inteles, David Luiz ar putea veni in schimbul a 30 de milioane de euro,deci s-ar incadra in acest buget.Ii vinzi pe Valdes(pe care poti sa scoti vreo 10 milioane, mai ales de la vreun AS Monaco),pe Fabregas(pe ai putea lua linistit 35-40 milioane de euro), sa zicem ca iei 18 milioane pe Thiago Alcantara), il vinzi pe David Villa(pe care, in ciuda varstei, iei intre 15 si 20 de milioane fara probleme) si il mai vinzi pe Pedro,pe care inteleg ca Guardiola chiar voia sa il dea anul trecut,pe care ai lua bani multi, cel putin 25 de milioane de euro.Deci ai aduna o suma in jur de 100 de milioane de euro.Pai din banii astia iti rezolvi echipa cu super-jucatori, nu carpeli ieftine:ca portar il aduci pe Ter Stegen cu 10-12 milioane sau poti chiar pe De Gea cu 20-25 de milioane, la mijloc il aduci Gundogan, de care am auzit ca are o clauza de reziliere de 25 de milioane de euro si in atac aduci un super fotbalist ca Rooney cu 30-40 de milioane,ca oricum nu e in relatii bune cu David Moyes, si daca iti mai raman bani mai iei un fundas central care sa-i faca concurenta serioasa lui Pique, cum ar fi Abdennaour ala de la Toulouse sau Marquinhos de la Roma(am zis de ei pentru ca despre ei s-a mai vorbit la Barcelona).Mai iei de la echipa a doua pe atacantii Deulofeu si Sergio Araujo si gata, ti-ai facut cea mai puternica echipa.Eu zic ca nu e o fantezie ce am zis eu aici.Daca ar mai veni si un antrenor adevarat ar fi perfect.Oricum increderea mea in Rosell a scazut foarte mult in ultimii doi ani de zile…
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
9 Comentarii