Pînă la un punct, situația lui Radamel Falcao seamănă cu cea a lui Neymar. Ca și viitorul star al Barcelonei, și Falcao știa foarte bine că va pleca de la Atletico în această vară. Ceea ce se va și întîmpla. Destinația însă este una cît se poate de surprinzătoare. La AS Monaco nu s-a gîndit nimeni totuși că va ajunge.
Cînd a plecat de la Porto la Atletico Madrid, lumea nu s-a prea întrebat dacă e un pas înainte. Deși Porto era o prezență constantă în Champions League și o candidată permanentă la lupta pentru trofee în Portugalia, s-a mers pe ideea că ”El Tigre” a trecut totuși într-un campionat superior, cel al Spaniei. Primera Division e mult peste prima ligă a Portugaliei, iar expunerea de care a beneficiat Falcao a fost clar mai mare.
Și-a făcut și el treaba foarte bine. Cifrele vorbesc despre unul dintre cei mai mari atacanți ai momentului, poate cel mai complet atacant de careu care există. De la cifre și de la randament s-a pornit în speculații. Chelsea, City, Manchester United, PSG, Real Madrid, toate s-au aliniat în această cursă a zvonurilor din această perioadă de mercato, dintre 90 la sută sînt false, cu pretenții a-l achiziționa pe columbian. Oricare din variantele de mai sus reprezentau un pas înainte. AS Monaco nu reprezintă, cel puțin în opinia mea, și o să mă explic, decît un pas înainte din punct de vedere financiar.
Am spus de multe ori, și am fost contrazis de tot atîtea ori, că pentru fotbaliști cel mai important element e banul. Hai să nu generalizăm! Pentru 90 la sută dintre ei. Nu e nimic condamnabil, în fond practică o meserie scurtă, care trebuie să le asigure existența, lor și familiei, mulți ani după vor terminat cu ea. Plus că e și o meserie extrem de riscantă, căci niciodată nu știi de unde apare o accidentare și, mai ales, cînd, o accidentare ce-ți poate pune între paranteze destul de groase viitorul. Pentru mine cazul lui Marius Niculae e elocvent, asta ca să dau un exemplu din zona apropiată nouă, care se accidentează extrem, dar extrem de grav în ultimul meci pe care trebuia să-l joace la Sporting înainte să plece la AC Milan. Iar ăsta nu e un zvon, nu e o bîrfă, e o informație certă. Mai adaug că s-a accidentat în ultimele minute ale acelui meci, într-un moment în care la margine era pregătit cel care urma să intre în locul lui. Așa că înainte să-i acuzăm pe acești băieți că-s lacomi, mercenari sau mai știu eu cum, ar fi bine să încercăm să ne punem în pielea lor. S-ar putea să constatăm că nu-s ei cei care decid întotdeuna astfel de mișcări. Despre rolul impresarilor am tot vorbit pe aici.
Îl înțeleg pe Falcao. Devine mai bine plătit decît Messi și Cristiano Ronaldo, asta pînă cînd Florentino Perez se decide să-i prelungească înțelegerea și să-i mărească salariul lui Cristiano. Trebuie pentru asta să-i lase lui toate drepturile de imagine, ceea ce la Real nu se prea practică. Dar despre subiectul acesta, altădată. Revin la Falcao. Îl înțeleg, dar am libertatea să analizez decizia lui, acest transfer.
Merge într-un campionat plasat cam pe locul 5 în topul ligilor europene. Aproape de cel al Portugaliei chiar. La o echipă fără mare tradiție europeană, acea finală a Ligii din 2004 făcînd parte din acel hazard al istoriei. O echipă fără public. Îi va fi destul de greu lui Radamel să joace pe un stadion semi-gol, după ce a trecut pe la Porto și, mai ales, Atletico. La o echipă care nu joacă Liga Campionilor și nici Europa League. L-am cîștigat pe Neymar pentru mijlocul săptămînii, dar l-am pierdut pe Radamel.
În primul rînd la o echipă care pleacă de la zero. Se zice că se va construi totul în jurul lui Falcao. În 2003, Ronaldinho a ales Barcelona și nu Manchester United deși Barcelona era tare departe de ceea ce e azi pentru că i s-a prezentat un proiect în care era figura centrală. E posibil ca asta să-l fi sedus pe Falcao, deși am dubii că Monaco de azi e măcar la jumătatea acelei Barcelona din 2003, chiar așa într-o perpetuă stare de deprimare cum era atunci gruparea catalană. Să vede, aceste proiecte la echipe fără tradiție și fără istorie în fotbalul mare sînt greu de realizat, în ciuda banilor. Exemplele City, PSG sau Anji sînt elocvente. Cînd ai ceva tradiție în spate, cum e cazul lui Chelsea, care nu se compară la acest capitol cu United, Liverpool,. Arsenal, e ceva mai ușor, deși Roman Abramovici a trebuit să aștepte destul și să cheltuie mult pînă să pătrundă în elită.De văzut dacă noul proprietar de la Monaco va fi dispus s-o facă.
Acest Dmitri Ribolovlev e o copie destul de apropiată a lui Roman Abramovici. E doctor la bază, iar felul în care și-a construit averea e destul de neclar. Ca mai toți oligarhii din fostul URSS are legături suficient de obscure cu conducătorii Rusiei de azi și cu serviciile secrete. Se spune despre el că nu iubește fotbalul, așa cum, de exemplu, îl iubește Abramovici. Mai degrabă e om de afaceri. A văzut un business în preluarea clubului AS Monaco, iar atunci cînd va înceta să mai creadă în profitablitatea afacerii, fie că e vorba de un soi de protecție prin celebritatea pe care e pe cale s-o obțină (e mai greu de înlăturat un om celebru, deși rușii nu par a se da în lături de la nimic), va încerca să vîndă.
Milioanele de euro par a fi pentru el un mărunțiș. Stă în Elveția într-o casă de 230 de milioane, i-a cumpărat ficei sale, Ekaterina, un apartament la Monaco de 80 de milioane, altul la New York, cu 68 de milioane, insula Skorpio, din Grecia, unde e înmormîntat Onassis, cu 117 milioane, iar acum îi face echipă la Monte Carlo, ca să nu se plictisească.
Din punctul de vedere al lui Atletico, afacerea e bună. Se spune că-l va vinde cu aceeași sumă cu care l-a cumpărat. Adică 45 de milioane. Asta după ce l-a folosit doi ani, cu beneficiile de rigoare. Numai la noi gîndea un mare strateg al finanțelor și fotbalului că dacă ia un jucător cu 5 milioane și-l folosește 5 ani, timp în care el îmbătrînește și se uzează, plus că mai aduce beneficii în rezultate, trebuie musai să obțină profit la vînzarea lui, adică să-l dea cu mai mult de 5 milioane. Amortizarea fotbaliștilor e un concept care la noi nu e cunoscut însă.
Și se mai spune ceva. Am lăsat special la final acest lucru. Se spune că Falcao are clauză prin care poate pleca în vara viitoare la un club de elită, dacă va fi solicitat evident, pentru o sumă ce nu depășește 40 de milioane. Și se mai spune că Real Madrid ar avea opțiunea preferențială. În plus, ar exista și o clauză de 50 de milioane pentru luna ianuarie, valabilă pentru oricine.
Undeva, mai sus, în acest text vorbeam despre faptul că nu fotbaliștii decid în proporție de sută la sută unde și cînd se transferă. Atenție la numele celor aduși de Monaco pînă acum: Falcao, Carvalho, Moutinho, Rodriguez. Toți sînt aduși de același impresar, Jorge Mendes, omul numărul unu în domeniu la momentul actual. De unde se vede că prietenia e una, afacerile sînt alta, căci pe Falcao îl voia și prietenul Jose Mourinho la Chelsea. Atenție la ce poate urma, căci Mendes mai are destui jucători interesanți în portofoliu.
treaba lui ce face ,dar din punct de vedere strict fotbalistic este un transfer dezamagitor.nustu daca este atacantul de careu numarul 1 din lume,dar putea sa o dovedeasca la o echipa mai puternica,asa o sa existe intotdeauna dubii in legatura cu adevarata lui valoare.
speram cavani sa faca o mutare buna din punct de vedere sportiv.eu cred ca este peste falcao
Andrei, nu esti corect.Pana acum ne-ai umplut capul la emisiune spunandu-ne cum Mendes si raul suprem Mourinho fac si dreg la Real Madrid acum ne explici ca de fapt prietenia nu e importanta si Mendes l-a dus pe Falcao la Monaco desi il vroia si Jose la Chelsea. Ai puterea sa accepti ca esti putin anti Madrid si ca atunci, ai amplificat putin lucrurile in detrimentul antipaticului antrenor portughez? Adica e evident ca Mendes a dus multi jucatori la Madrid si a creat un cerc de influenta, dar poate ca si Real Madrid i-a vrut pe toti acei jucatori. Este o posibilitate, nu?
Cum ar fi fost un 4-3-3 la United, cu Rooney-Faclao-v.Persie..
4 Comentarii