E un moment să încerci să abordezi și altă temă în afară de ”Steaua – decizie UEFA”. Nu va fi cazul în cele ce urmează. Știu că am pierdut un număr respectabil de cititori, dar prefer ca, înainte de vacantă, să abordez cîteva subiecte din actualitatea fotbalului adevărat. Două subiecte legate de două nume importante în tagma antrenorilor, Pep Guardiola și Carlo Ancelotti.
Despre numirea lui Pep Guardiola la Bayern am scris la momentul oficializării ei, în ianuarie. Despre istoria numirii lui Carlo Ancelotti la Real Madrid și plecarea sa de la PSG, de asemenea. Cele două evenimente s-au oficializat aproape concomitent, la interval de cîteva ore. Bayern Munchen și Real Madrid se află, împreună cu cei ce au devenit antrenorii lor, la un moment de cotitură.
Pe ambii îi leagă un lucru: au fost numiți pentru trecutul lor. Viitorul e însă suficient de incer pentru amîndoi, căci nu vin în locuri simple, comode. Și pentru Pep și pentru Carlo ar fi fost mai simplu să accepte alte propuneri sau, cazul italianului, să continue. Nimic însă în viață nu se obține fără riscuri. Dacă vor reuși, Guardiola și Ancelotti își vor crește renumele, pe care-l au oricum, de antrenori foarte mari.
Guardiola a impresionat din prima. Să vorbești așa în limba germană după numai 6 luni de studiu (cel puțin așa zice el) e o primă performanță pentru el. O primă victorie. V-o spune unul care a făcut 8 ani de germană, nu la școală ci cu meditații, de 3 ori pe săptămînă. E tare greu s-o înveți și e mult mai greu să n-o uiți. Pentru un spaniol e infinit mai greu, căci spre deosebire de noi, românii, care avem suficientă deschidere spre limbile străine, ei, spaniolii, nu prea o au. A fost o lecție de respect față de țara în care vei munci și care te va plăti extrem de bine, față de clubul la care mergi și, nu în ultimul rînd, față de jucătorii cu care vei lucra.
De aici pot începe discuțiile. Guardiola preia un Bayern aflat în cea mai bună perioadă a existenței sale. O Bayern ce pare cea mai bună echipă din lume la acest moment. Misiunea lui Pep nu-i deloc simplă. E ca și cum te-ai urca la volanul unui avion super-performant și ți-ai pune problema dacă să-l lași în continuare pe pilot automat sau să încerci să-l mai pilotezi și tu din cînd în cînd. E interesant de văzut cum se va mula stilul lui Pep pe actualul joc al Bayern-ului. Guardiola e, cred că-i limpede, cel mai aprig susținător al ideii de 4-3-3. E un excelent exercițiu de imaginație să încerci să vezi cum va modela Guardiola acest Bayern plecînd de la filozofia sa, de la care nu s-a abătut niciodată: fotbalul frumos, estetic, de atac. La Guardiola nu avem decît reperul Barcelona, astfel că, mergînd mai departe pe linia exercițiului de imaginație, am putea să încercăm să ghicim cine va fi noul Xavi, cine va juca rolul lui Iniesta, cine va prelua sarcinile lui Busquets și cine ar trebui să fie Messi. Ultima parte e cea mai complicată, căci Messi e greu de comparat. De aici încolo începe joaca fiecăruia. Sînt destule variante în acest ”puzzle”, căci lotul lui Bayern e suficient de bine garnisit, fără să mai luăm în calcul alte eventuale achiziții. Cred că și suporterii lui Bayern își pun acestă problemă, cred că și ei sînt curioși să vadă cu ce va veni Pep.
Eu cred că, dincolo de nume, misiunea lui Guardiola e mult mai complexă și de aceea, cred, că a fost el cel adus. Guardiola trebuie să schimbe oarecum imaginea lui Bayern. E un club foarte puternic, respectat, dar parcă nu sută la sută simpatizat. Jocul său inspiră teamă și un soi de admirație derivată din acest sentiment. Dar nu o simpatie. În Germania, Bayern stîrnește mai degrabă sentimente negative, căci acea forță și acea capacitate de a controla totul enervează fanii echipelor adverse. La Barcelona, Guardiola a reușit să adune un capital mondial de simpatie grație acelui joc frumos, capital ce ajută apoi în latură economică, de bussiness. Aici cred că e obiectivul său la Bayern: să facă dintr-o echipă outernică o echipă frumoasă. Să aducă peste mentalitatea germană un aer de ”jogo bonito”.
În ceea ce-l privește pe Ancelotti, la el e un pic alfel. Și el vine recomandat de trecut, și la el viitorul e tare complicat. Mult mai lesne era la PSG, unde începuse să croiască un stil. La Real, acum, i se vor cere rezultate, dar rezultate obținute pe bază de fotbal frumos. Rezultate a obținut și Mourinho, dar prețul plătit de club la nivelul imaginii a fost destul de mare. Real Madrid a pierdut mult din aura de echipă blazon a Spaniei, iar faptul că Barcelona, din Catalunya așadar, a preluat acest rol n-are cum să mulțumească marea masă a madrilenilor fideli.
Și despre Ancelotti avem date despre felul în care au jucat echipele lui. Și Milan, și Chelsea, și PSG. Și la el putem încerca același exercițiu de imaginație, putem încerca să ne jucăm. Deși n-a fost cel mai dorit nume în zona fanilor, eu cred că Ancelotti e cel mai potrivit pentru a încerca să readucă Madridul în zona selectă în care trebuie să se afle clubul secolului 20. E un gentleman, nu-mi amintesc derapaje verbale sau de orice fel din partea lui, de genul celor avute de Mourinho.
Guardiola și Ancelotti. Doi foști mari fotbaliști, doi actuali mari antrenori, doi oameni aflați în fața celei mai mari încercări din viața lor.
Sportiv vorbind, Heynkes cred ca ar fi avut aceleasi sanse sa mentina clubul in elita.
Insa din punctual de vedere a imaginii, aici e alta discutie.
Ancelotti este un domn, cred ca s-ar fi potrivit la orice club mare.
ai insirat atat de multe cuvinte ca sa ne spui ca va fi o provocare grea pt cei doi? poti fi tu echidistant, echilibrat si informat dar nu ai nici un TALENT la scris..
Guardiola sigur e idolul tau!!prea scrii tu frumos de el!!3/4 din articol este despre el!!un mare fotbalist pep asta care se dopa!!
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
3 Comentarii