Articolul precedent
Articolul urmator

CE E CU PREMIER LEAGUE?

CE E CU PREMIER LEAGUE?

Nu mai e mult pînă va începe Premier League. Prilej de calcule, de întrebări, de analize, de presupuneri ori de încercări, din partea specialiștilor sau doar a suporterilor, de a dibui cîte ceva din strategiile pe care le pregătesc echipele. Față de alte veri, mie mi se pare că echipele din Premier League, cu unele excepții, n-au mai fost atît de active pe piața transferurilor. Sigur, există excepții, sau mai bine zis excepția numită Manchester City, dar și ideea, bazată pe experiențe anterioare, că multe manevre se vor face pe ultima sută de metri, în ultimele zile ale lui august deci, după ce campionatul va fi început.



O să încerc în cele ce urmează să fac o scurtă trecere în revistă și, evident, să provoc lumea la discuții. Fiecare dintre echipele pe care le voi aminti merită un articol separat, dar toate la timpul lor.

Am pomenit de Manchester City. Am văzut-o în două meciuri, la Audi Cup, cu Milan și Bayern. Mi se pare o echipă mult mai puternică decît în sezonul trecut. Aș îndrăzni să spun chiar că e cea mai puternică, în momentul ăsta, repet. Achizițiile sînt notabile, dacă nu cumva excelente, căci asigură dubluri de valori sensibil egale aproape pe fiecare post. Ideile lui Manuel Pellegrini încep încet-încet să se vadă, iar mie mi se pare că echipa e mult mai relaxată, mai scăpată din chingile defensive ale lui Mancini, din obsesiile sale derivate din cultura italiană.

Stilul de joc pare un 4-4-1-1, apropiat de partidele europene ale lui Pellegrini la Malaga. Aducerea lui Jesus Navas mi se pare foarte interesantă, căci el asigură variante noi de ordin tactic, ce nu prea existau în lot, acele verticalizări liniare în banda dreaptă. Apoi, Jovetici e iar o achiziție spectaculoasă, un jucător cu o tehnică sclipitoare, ceva mai bună decît a lui Aguero, cu care pare a-și disputa acel loc de vîrf retras, vîrf doi cum i se mai spune. Apropo de Aguero, el a lipsit în cele două meciuri pomenite de mine mai sus și nu-s puțini cei care cred că va fi una din surprizele de la finalul perioadei de mercato, în sensul că ar putea părăsi Manchester City. Rămînînd la achiziții, să-l notăm și pe Fernandinho, adus pe o sumă foarte mare (e stranie legătura de business existentă între City și Șahtior), dar care aduce, la rîndu-i, ceva în plus în zona centrală a echipei, o capacitate mai mare de a gestiona mingea, în comparație cu Toure Yaya, Barry și Javi Garcia. Ultimul, dar nu în cele din urmă, Negredo, cu caracteristici diferite de ale lui Dzeko, adus pentru a acoperi un rol de a lipsit la City, atacantul de careu, cu mobilitate mare, dar cu instinct de killer în fața porții.


Chelsea mi se pare a doua pe listă. A doua pe grila de start, dacă ar fi să vorbim în termeni de Formula 1. Jose Mourinho e un mare cîștig. Stilul său conflictual, ultimul pe lista reacțiilor sale fiind Cristiano Ronaldo, ajută echipa pe care o antrenează, oferindu-i o motivație suplimentară. Mourinho e garanție a revenirii la vechile obiceiuri ale lui Chelsea, din punct de vedere tactic vorbind, căci stilul portughezului e cunosut de toată lumea. E posibil ca, din nou, Chelsea să devină cea mai reactivă echipă din Premier League, așa cum era în prima perioadă a lui Mourinho.

Diferența față de atunci vine din transferuri. Nici Chelsea n-a făcut mutări spectaculoase. Schurrle, chit că s-au dat pe el 22 de milioane, nu reprezintă totuși decît o promisiune, iar Van Ginkel o necunoscută. Iar Lukaku e o revenire la bază, deși e posibil să fie o piesă de rezistență în angrenajul lui Mourinho. E posibil ca Mourinho să-și fi schimbat strategia față de primul său mandat. Pe undeva, aș asemăna transferul lui Schurrle cu cel al lui Ozil la Real Madrid. Nu neapărat din punct de vedere tactic, ci din ceea ce reprezintă jucătorul în momentul ăsta. Ca și Schurrle azi, nici Ozil nu era decît un fotbalist de mare perspectivă, la care se intuia capacitatea de creștere. I-a ieșit cu Ozil lui Mourinho, dacă-i iese și cu Schurrle va fi un alt cîștig pentru naționala Germaniei.

Chelsea era oricum foarte puternică la nivel de lot. În sezonul trecut mi se părea cea mai puternică, acum parcă City i-a luat un pic fața. Trecerea de la stilul Benitez la stilul Mourinho n-are cum să fie convulsivă, căci nici Benitez nu e vreun ofensiv, plus că așezarea în teren e cam aceeași, tot 4-2-3-1. De văzut ce se va întîmpla cu anumiți oameni, gen David Luiz, Torres, chiar Mata, cu care, se aude, Mourinho n-ar avea mare ”feeling”.

O surpriză mi se pare Manchester United. Nu știu dacă neplăcută, o să vedem. United n-a făcut nici o achiziție, ceea ce, trebuie să recunoască toată lumea, nu-i prea obișnuit. Și nici prea normal, căci e limpede că e nevoie de jucători pe unele posturi. Numirea lui David Moyes a fost văzută ca o încercare de menținere a stabilității, căci Moyes e un tip fidel, fotbalistic vorbind, dovada fiind perioada lungă petrecută la Everton.

United a pierdut, prin plecarea lui Sir Alex Ferguson, destul de mult protagonism, căci Moyes e departe de a fi un personaj mediatic. Charismatic nici atît. Din punct devedere al jocului, vom vedea, dar dacă luăm ca punct de plecare Everton, iar alt reper nu avem, ar trebui să vedem un United mai eliberat de rigorile lui Ferguson, un pic mai liber, mai viu, mai vesel. Asta însă necesită ceva timp, iar rezultatele din perioada de pregătire nu prea sînt concludente.

Marea problemă vine însă, așa cum am mai zis, din lipsa transferurilor. Poate că United și-a pierdut, odată cu Sir Alex, acea capacitate de convingere. S-a vorbit de Thiago, și a ajuns la Bayern. Se bate monedă cu Fabregas, deși pare destul de clar că nu vrea să plece de la Barcelona. Lui Sir Alex nu-i scăpau astfel de jucători, așa cum, spre exemplu, nu i-a scăpat Van Persie. Aflînd că e nehotărît, căci City oferea un salariu mai mare, a plecat din cantonamentul echipei din Norvegia, chiar în ziua unui meci amical, și s-a dus la Londra să-l convingă. Și a reușit.

Mai e și problema Rooney, care, brusc și de nicăieri, s-a accidentat. E limpede că nu mai vrea să stea și ar putea fi, apropo de paragraful precedent, marea lovitură de imagine a lui Mourinho.



Arsenal se află într-un soi de letargie. N-a venit nimeni, dar e ceva cu care fanii s-au obișnuit, fără ca asta să fie neapărat de bine. S-a vorbit de Higuain, acum se vorbește de Luis Suarez, dar nu cumva să se întîmple ca în cazul argentinianului. Totul e pus în cîrca lui Wenger, iar lumea n-are cum să nu-și amintească de Henry, Fabregas, Song, Nasri și Van Persie, adică de cei mai buni oameni ai lui Arsenal din ultimii ani. Toți au avut un destin similar, au fost vînduți, iar în locul lor n-a prea venit nimeni. Nu știu însă dacă Wenger e vinovat de toate, căci există oameni deasupra lui în organigramă, iar eu nu-s covins că lui Wenger îi convine așa de tare situația din ultimii ani. Poate că ar vrea și el să aibă la dispoziție un lot cu care să se bată pentru toate trofeele, să vadă și el dacă valoarea lui ca antrenor mai există, nu să fie precum un șef de supermarket, unde totul e de vînzare, iar profitul e obiectivul prioritar, nereușitele în materie de trofee find mascate de jocul agreabil, estetic, al echipei.

Liverpool e în aceeași situație. Aproape că n-a venit nimeni, căci Iago Aspas nu e un transfer de marcă, nici Mignolet, iar Kolo Toure e doar o plombă. Ba Luis Suarez e mai degrabă afară decît înăuntru. Iar Dany Agger e o incertitudine, căci dacă-l vrea Barcelona cu adevărat, va pleca, chit că și-a tatuat ”YNWA” pe deget. Se spune că ar trebui să fie anul lui Brendan Rodgers, că echipa, pe final de sezon, a dat semne că aglutinează ideile antrenorului. Afară din Europa, Liverpool își menține doar statutul de echipă foarte iubită, dar rezultatele se obțin pe baza lotului, nu pe baza iubirii fanilor.

Tottenham s-a mișcat un pic, cu Soldado și Paulinho, dar depinde foarte mult de Bale. Cu cît starea de incertitudine e mai mare, cu atît problemele lui Villas Boas se înmulțesc. Dacă va pleca se va obține o sumă closală, dar timpul rămas pentru transferuri se scurtează și orice echipă care vinde va mări prețul automat știind că Tottenham e în nevoie și are și bani la dispoziție. Tottenham e, deocamdată, o necunoscută. Una e să-l ai pe Bale într-o echipă întărită față de sezonul trecut, alta e să ai 100 de milioane cu care să ieși la shopping.

44 Comentarii
  • vlad spune:

    Transmite Digi Premier League si sezonul asta?

  • ?erban spune:

    ?tii, m-a? a?tepta de la cineva ca tine s? ?tie numele unor jucatori. Te rog, doar de dragul frumuse?ii unui articol, intereseaz?-te serios ?i nu mai scris dup? ureche; este David Luiz( nu Luis ) !

    • Andrei Niculescu spune:

      Daca tu crezi ca nu stiu cum se scrie David Luiz, n-am cum sa te conving. Evident ca e o greseala de scriere. Am mai spus-o, eu nu am corectura, asa cum au altii, imi mai scapa unele chestii

  • Stefan spune:

    Va mai transmite digisport campionatul Angliei?

  • Bogdan spune:

    Legat de Chelsea trebuie mentionat ca au revenit in loc Lukaku care va confirma sezonul acesta. Kevin de Bruyne care a tinut-o in spate pe Bremen sezonul trecut. Torres sezonul trecut a fost mai bun ca cel anterior, o sa incerce sa il readuca la viata.Poate incerca si cu Ba la fel. Plus ca in ultima vreme Chelsea se lupta doar pentru ce e tanar si de perspectiva. Mourinho a venit la el acasa si a inceput constructia, de data aceasta are in minte un astfel de proiect, vrea sa fie un Ferguson. A demonstrat ce antrenor este, Acum vrea sa faca istorie nu ca nu ar fi facut, acum vrea sa apara in cartea de prezentare a istoriei lui Chelsea.

  • Adrian spune:

    Ai uitat de cateva nume in legatura cu transferurile celor de la Liverpool.Mignolet,Luis Alberto si Kolo Toure.Nu te-ai saturat de atata ”Mourinho”, ”scandalul lui Mourinho” si ”pe cine a mai adus Guardiola”?!?!?!

    • Andrei Niculescu spune:

      Vorbeam de transferuri. Ti se pare Kolo Toure un transfer reusit. Da, pe Mignolet l-am uitat, desi nu stiu eu acum daca e un plus fata de Reina

  • Andrei spune:

    Personal sunt fan Premier League. Si asta datorita echipelor care se bat la titlu, la cupele europene. Daca in Spania sunt 2 campionate, Real, Barca si restul, in Germmania la fel, in Anglia se schimba situatia. Orice echipa poate produce surpriza. Inclusiv cele mici. Nu m-ar mira ca Aston Villa, Newcastle sa ajunga pe un loc de cupa europeana. De asemenea mai este si Everton, care are un antrenor tanar si talentat. Referitor la echipele mari, Eu vad o batalie in 3. Cele 2 din Manchester si Chelsea pentru titlu, si Liverpool, Tottenham si Arsenal pentru locul 4. Sunt sceptic chair si in privinta celor de la United, pentru ca au antrenor nou si ii v-a luat ceva timp sa-si impuna stilul.

    Chelsea a facut poate cel mai spectaculos transfer, iar prin asta ma refer la Mourinho. Chiar am urmarit meciurile de pregatire, cele impotriva lui Inter si Milan si am ramas surprins. In bine, eu fiind fan Chelsea. Poate ca nu mai are aceeasi echipa ca in primul mandat, nu mai are aceeasi mijlocasi si aceeasi atacanti, dar pustii pe care-i are la echipa pot creste enorm. Lukaku e departe de Drogba, Oscar mai are multe de aratat, Hazard la fel. Insa daca ar fi sa vad un jucator surpriza in echipa de start, acela ar fi Mosses. Cu toate ca il vedeam plecat de la echipa, se pare ca a fost pastrat in lot si asta i-a dat aripi si dorinta de a se impune.

    Arsenal, la fel ca si Liverpool, e doar o umbra a echipei de la inceputul secolului. Chiar daca nu plecau Fabregas, Nasri si Van Persie, tot n-o vedeam o candidata certa la titlu. Si asta pentru ca nu mai au un lot puternic, au 5-6 jucatori extraordinari, dar atat, forta grupului parca le lipseste. O alta problema ar fi capitanul. Chiar daca au jucatori crescuti la club, nu vad pe nimeni sa se impuna in vestiar. Le lipseste un jucator cu personalitatea lui Gerrard, Lampard, Ferdinand. U jucator care sa traga echipa dupa el, care sa iubeasca echipa.

    Cat despre Liverpool chiar imi doresc sa fie surpriza acestui sezon. Poate ca nu pot castiga campionatul, dar sigur pot fi in primele 3. Si asta pentru ca-mi doresc sa vad din nou echipa in Champions League. Si nu pot uita finala din 2005. Poate ca acest meci este si unul din motivele pentru care mai uit la echipele din Anglia.

    Tottenham e o echipa buna, dar parca prea bine cotata pentru ceea ce joaca. Au meciuri foarte buna, dar au si meciuri foarte slabe. Cat despre Bale, suma e mult prea mare. Si cred ca „mult prea mare” e putin spus. Nu a castigat nimic, sanse sa participe la un campionat final cu echipa nationala sunt infime. Sa tinem cont ca la Tottenham el a fost vedeta. Mi-e teama sa nu fie un transfer precum Jonathan Woodgate, Robinho, de renume, dar jucatorii sa dezamageasca.

  • dan petrescu spune:

    Ce e cu Digi Sport?

    Negociaza Andi Vilara cu astia http://www.premierleague.com/en-gb/news/news/2012-13/feb/multi-media-sports-plus-acquires-premier-league-rights-in-spain-and-romania.html

    „To be or not to be „Premier League la Digi Sport.
    Sintem satui de liga penalilor condusa de niste incompetenti

  • Alex M spune:

    Cine sunt MMS aia? / Sunt perfect de acord cu topul tau Anrei. Chelsea si City par cele mai tari, apoi Arsenal si United. Dar as veni cu o completare. La Arsenal vin jucatori din spate. Willshare, Gibbs, care deja vor fi nume importante in acest sezon. 2,3 aditii in lot si Arsenal se bate la titlu. Spre deosebire de United, a carei generatie e cam trecuta. Cam toti titularii sunt pe panta descendenta, trecuti de o anumita varsta, sau care au atins potentialul fotbalistic. Oricum, cel mai tare campionat dinlume va avea si in acest an o reprezentatie pe cinste (sper ca la Digisport) :)

  • Stelian spune:

    Ce tot intrebati de Premier League,cand se va sti ceva fiti siguri ca veti afla primi pe site-ul lor.Ca o parere personala eu cred ca pana in Septembrie cel putin se va sti exact

  • andrey10 spune:

    Buna ziua la fotbal european nu prea ati vorbit de Milan , va rog puteti face un articol cu o analiza despre ei ?

    • Mihai spune:

      Si eu am impresia ca se discuta destul de putin despre singura echipa din Milano ce participa in acest an in cupele europene, salutari si urari de bine suporterilor celeilalte echipe din oras, desi este un club care are foarte multi suporteri in Romania si chiar daca n-ar fi asa, este un club ce suscita interes in general. In ceea ce priveste subiectul articolului, un mercato ciudat pana in acest moment pentru echipele din Premier League, care an de an simteau nevoia de a da cateva lovituri de imagine, care cel putin din punct de vedere mediatic sa il sustina in lupta pentru „cel mai bun campionat de fotbal din lume”.

  • aLiN spune:

    La United a venit Zaha insa probabil nu l-ai mentionat pentru a fost luat inca de anul trecut. Pustiul asta o sa fie senzatie sezonul acesta la United.
    In opinia mea cel mai bun transfer pe care United l-ar putea face este pastrarea lui Wayne Rooney in echipa !

  • Dorin spune:

    Cred ca anul acesta va fi un campionat strans .
    Daca e sa fac aprecieri , cred ca fiecare echipa are minusuri si plusuri.
    In ceea ce priveste antrenorii :
    -Cred ca atat Mourinho , a stat o perioada destul de indelungata departe de Premier League , si asta poate fi un minus.
    -Tot in ceea ce priveste antrenorul, cred ca si la Pelegrini se va observa ” necunoasterea camp Angliei”
    -La MAN UTD , poate singurul plus este ca Moyes , cunoaste in amanuntul fiecare echipa din Premier League.

    In ceea ce priveste echipele , singura mea nedumerire se refera la ” refuzul pe banda rulanta ” de care se loveste Man Utd in aducerea unor jucatori si chiar incertitudinea in ceea ce il priveste pe Rooney.
    Ca suporter al lui Man Utd sper ca aceste lucruri ( care pe vremea lui SAF nu se intamplau)sa ia sfarsit , parca prea a debandada arata .
    PS
    d-nule Niculescu Imi puteti spune si mie de ce Digi Sport HU anunta ca transmite Premier League si la noi e o ” mare tacere”?????????????????????????????????

  • Vlad spune:

    Liverpool va fi in primele 4 in sezonul ce urmeaza, e pariul meu. Iago Aspas e un jucator de un rafinament iesit din comun, de mare calitate. Mignolet se vrea a fi portarul care nu mai gafeaza cand iti e lumea mai draga (cum facea Pepe). Daca e sa comparam statisticile celor doi portari din ultimele 2-3 sezoane, belgianul e cu muuult peste Reina. Luis Alberto este pariul lui Brendan. 7 milioane pe un pusti de la Barca B. O nebunie curata, ar zice multi. Ramane de vazut daca va confirma. Iar Kolo Toure va fi rezerva, probabil. Una buna.

    Se vor mai aduce cel putin doi jucatori. Un LB (Aly Cissokho sau Lorenzo Melgerajo – parca asa il chema, pe fundasul stanga al Benficai -, cu acestia 2 purtandu-se discutii) si un CB (se vorbeste destul de mult despre Papa, grecul de la Schalke). S-a incercat enorm aducerea lui Mkhitaryan, apoi au urmat discutii despre Eriksen, Bernard etc, deci probabil se vrea si un mijlocas ofensiv. Ramane de vazut.

    Cum am spus, Liverpool cred ca va prinde ‘Big four’. Brendan si-a impus filozofia, in mare parte, a readus spiritul LFC in echipa (vezi declaratiile referitoare la nesimtirea uruguayanului), iar echipa merge din ce in ce mai bine.

    Iar acum, domnule Niculescu, ne puteti raspunde, va rog, daca vom avea ocazia in acest sezon de a urmari evolutiile echipelor din EPL pe Digi Sport? Ar fi pacat sa nu se mai difuzeze cel mai puternic campionat al planetei pe Digi…

    • Andrei Niculescu spune:

      Pfff, esti optimist in legatura cu clasarea lui Liverpool >)))

      • Vlad spune:

        Eh, vedem in luna mai a anului viitor daca optimismul meu este fondat sau nu.

        Cine rade la urma, rade mai bine :))

        Si cum bine spune Cosmin, mai jos putin, sa faci un articol de genul si in prima zi dupa mercato. Sunt foarte curios cum va arata articolul atunci.

        Cat despre difuzarea meciurilor din EPL pe Digi, observ ca nici un reprezentat nu vrea sa dea vreun raspuns. E de inteles pana la urma, atata timp cat probabil si pentru voi situatia e inca in ceata. Dar, repet, e maaare pacat sa se piarda drepturile de difuzare a celui mai puternic campionat. O pierdere imensa, si pentru voi, dar si pentru noi, telespectatori, fani, oameni de rand, care nu mai putem savura clipe ale celor mai frumoase meciuri decat pe net, cu stream-uri care se blocheaza din 5 in 5 minute.

  • cosmin spune:

    sunt foarte curios de un articol asemanator dupa ultima zi de transferuri in premier league. totusi, nu inteleg strategia, gandirea, ideile (nu stiu cum sa le zic) anumitor echipe care lasa transferurile „bomba” pe ultimele zile. mi se pare mult mai normal sa-i achizitionezi cat mai repede posibil, sa ai un plan stabilit, apuci sa-i vezi si-n amicale, se acomodeaza respectivii si cu jucatorii de la noua echipa, etc. cel mai bun exemplu ar fi manuel pellegrini ;)

    • Andrei Niculescu spune:

      De acord cu tine. Si in ceea ce priveste articolul, pe care o sa incerc sa-l fac in ultima zi de mercato, sau prima zi de dupa mercato, mai degraba, si in ceea ce priveste strategia

  • johnny spune:

    Si in Anglia tot 2 echipe se vor bate la titlu. Acum va fi chelsea in locul lui united. In rest ce mare batalie nu vad diferenta intre epl si La Liga sau Bundesliga. Sincer germania imi place mai mult ca anglia. Dar sa zici ca in Anglia se bat mai multe echipe la titlu poate fi explicat doar daca est fan al competitiei.

  • Sorin spune:

    Andrei eu ti-am mai zis si nu în?eleg de ce trebuie tu sa le raspunzi ?stora care stau si se uita numai dup? gre?eli gramaticale. Dup? p?rerea mea asemenea specimene habar nu au cu ce se m?nânc? aceasta industrie(fotbalul). Nu-i mai baga in seama si veziti tu de treaba ta pe care o faci foarte bine. Bafta in continuare!!!

    • Andrei Niculescu spune:

      Eu incerc sa raspund tuturor, chiar si celor care ma injura. Daca e cineva care crede ca eu nu stiu cum se scrie David Luiz sau Xabi Alonso sau mai stiu eu cine, dupa ce i-am comentat de sute de ori si, implicit, am scris de sute de ori numele lor pe hartie e treaba lui. E liber sa creada asta, e liber sa ma critice, chiar si sa ma injure, e liber inclusiv sa se creada mai destept ca mine. E o tara libera :)))

  • supertuxy spune:

    + Zaha la Man Utd

  • . spune:

    ZAHA o sa fie senzatie! e noul cristiano!

  • Mihai Bogdan spune:

    Dupa cum spuneai Andrei singura echipa din regat ce a facut transferuri notabile vara aceasta este Man City…insa indraznesc sa spun ca daca Mou reuseste transferul lui Rooney(ceea ce pare aproape realizat tinand cont de cererea de transfer depusa de Wayne azi-dimineata si de dorinta lui de a lucra cu Jose) cursa lui Chelsea catre un nou trofeu de Premier League va fi una aproape solitara. Ma bucur ca ai revenit la Premier Legue.

  • cr7luci spune:

    daca nu se va mai transmite premier league,o sa reziliez contractul cu rcs&rds (si asa mi-au mai facut surprize cu scoaterea canalelor Discovery si a altora asemanatoare).Premier League e mai vizionat decat Franta,Italia si Spania la un loc.In fine,voi va pierdeti abonatii,nu eu..findca o sa vad meciurile din PL pe internet.

  • Floryn spune:

    Sunt de acord. Premier League e cel mai tare campionat din lume. Nici nu ma interesa daca nu transmiteati Spania, Franta si mai ales Italia. Si eu voi pleca din rcs, pentru Premier League stateam. Ala e fotbal adevarat.

  • Andrei spune:

    Va vad pe toti de la Digi Sport , ba la televizor , ba pe facebook , ori pe diferite blog-uri ca scrieti cu „î” in interiorul cuvintelro.. Asta e urat. „î” se foloseste doar la începutul sau la sfarsitul cuvintelor… Pacat de voi ca sunteti niste oameni super si faceti treaba buna , dar cu gramatica stati prost , sincer va spun. Bafta.

    • Andrei spune:

      cuvintelor *

      • Andrei Niculescu spune:

        Eu asa scriu textele si punct. Cu i din i.Pt ca asa vreau eu si pt ca nu ma obliga nimeni sa recunosc modificarile facute de unii care trebuie sa-si justifice niste bani pe care-i primesc ca salariu. Am mai zis, cand Ovidiu Ioanitoaia va trece la „sunt” si i din a atunci voi trece si eu. Dupa cum observi, aici sunt regulamentar, scriu cu „sunt” :)))

        • Andrei spune:

          Doamne fereste.. Poti sa scrii cum vrei . Ai dreptate . Insa , acum serios vorbind , arata naspa.. Hai ca in texte ca astea se trece cu vederea ca nu prea se vede , dar de ex. la Fanatik Show.. Pfoa .. Cand pun chestia aia cat ecranul cu „CISTIGA BILETE LA …” , Doamne , arata ca naiba … Asta e doar o parerea de-a mea , sa nu o iei in nume de rau sa mai stiu eu cine stie ce .

          P.S : Cand te mai intalnesti cu Horia Ivanovici ( daca ai ocazia) , te rog mult tranzmite-i sa modifice , pentru ca arata rau .. si nu e chiar asa greu sa modifici un ” I ” in ” A” .. Bafta. :)

  • anonim spune:

    Andrei, intotdeauna ai subestimat Manchester United in comparatie cu Chelsea si City. Iar in ultimele 3 sezoane s-a dovedit ca Manchester United a fost cea mai solida formatie din Anglia.

    Venirea lui Moyes e intr-adevar o schimbare majora, dupa atatia ani petrecuti de Ferguson pe banca diavolilor. Intr-adevar prin plecarea lui Ferguson s-a pierdut la capitolul transferuri sau cel putin asa pare pana in acest moment.

    Per total, nu putem fi siguri ca este o pierdere. Poate este chiar schimbarea de care era nevoie la club, sa apara Moyes cu o nota de dinamism in joc care deseori i-a lipsit echipei in ultimele doua sezoane.

    Rooney nu vrea sa plece. Sunt doar prostii de-ale mass mediei, dar daca citesti BBC sau Skysports vei vedea ca deseori Moyes a spus ca nu va pleca Rooney si chiar si Wayne insusi a dat de inteles ca nu va pleca, la fel si colegi de echipa precum Vidic sau Rio.

    De asemenea nu sunt de acord cu apropourile tale referitoare la meciurile amicale. Scorul de la finalul acestora este cateodata in totalitate irelevant in ceea ce priveste prestatia echipelor in viitorul sezon sau turneul care urmeaza.Nu esti de acord?

    In ceea ce le priveste pe City si pe Chelsea, consider ca la ambele este o schimbare buna de antrenor. City a facut si cateva transferuri foarte bune si aici ma refer mai ales la Fernandinho si la Jovetic. In Negredo nu am prea mare incredere, dar nu se stie niciodata; poate sub comanda lui Pellegrini va face mai multe.

    Navas este o enigma pentru mine; astept sa vad cum evolueaza in Premier League. In Spania era intre cei mai buni, dar nu as vrea sa ma arunc prea repede cu vorbele si astept sa vad daca isi va mentine evolutiile bune si in Anglia.

    La Arsenal consider ca trebuie mai mult decat niste transferuri, trebuie o schimbare majora. De multe ori m-am gandit ca poate a venit timpul ca Wenger sa plece. Nu vreau sa fiu rau, poate gresesc dar Arsene pare ca de vreo 3-4 sezoane nu reuseste sa imbunatateasca jocul echipei sale si pare destul de limitat.

    La Liverpool consider ca cea mai mare problema este politica de transferuri. Fanii sunt incredibili si au foarte multa rabdare. Nici antrenorul nu e tocmai unul care poate emite pretentii la locuri de Champions League, cel putin dupa ce am vazut sezonul trecut… La Swansea era altfel, alta presiune, alta situatie.

  • Lilian spune:

    Legat de MAn City, ti-a scapat meciul cu Arsenal, meci in care City a aratat vulnerabila in aparare si foarte pala in atac. E adevarat ca nu poti trage concluzii dupa unsingur meci dar era bine sa tii cont si de el.

  • Lilian spune:

    Acum am vazunt cand a fost scris articolul.

  • Alex Manole spune:

    In fiecare an sunt voci care spun ca generatia lui United e trecuta. De gea – evra 32, vidic 31, evans 25, smalling 23, phil jones 21, rafael 23 – etc….

    In afara de giggs si de ferdinand care nu vor mai fi titulari, restul jucatorilor au maxim 32 de ani. Rooney, Van Persie, Chicharito si Zaha sunt in plenitutinea fortelor.

    Daca mi se pare ca united sufera undeva este la nivelul mijlocasilor centrali deoarece Carrick si Cleverley nu mi se par de un nivel extraordinar. Din cauza asta cred ca il vor juca pe Phil Jones la mijloc in meciurile cu echipele din big four, five, six.

    Va rog sa nu ii mai cantati prohodul lui United si datorita faptului ca Sir Alex s-a „retras”, n-a murit!

  • skrap spune:

    Andrei, le raspunzi la TOTI, dar nu ne poti raspunde la o intrebare simpla, sa stim si noi ce dracu facem, O SA FIE PREMIER LEAGUE LA DIGISPORT DA SAU NU, RASPUNDE DRACU SI LA INTREBARILE ASTEA, SA STIM IN PLM SI NOI, CA NE-AM SATURAT, si daca nu stii daca o sa fie, macar spune-ne daca tu crezi ca exista vreo sansa sa fie anul asta Premier League la Digisport, e bine ca dati campionatul braziliei la care cred ca aveti 100 de spectatori la 5 meciuri, si campionatul frantei, la care nimeni nu se uita. Stiti care e problem voastra? e ca in politica, multi v-au ales pe voi ca nu aveau alta varianta si se saturase de ceilalalti, cum se intampla cu PDL si USL, toti s-au saturat de PDL, nu au incredere in USL, dar au trecut de partea lor, in situatia asta va aflati si voi, lumea nu mai are incredere in trustul PRO, dar au trecut de partea voastra, chit ca nu are incredere nici in voi, si se pare ca incepeti sa ne dezamagiti, sa intelegem ca am avut niste pareri gresite in legatura cu voi, o sa cadeti in dizgratia publicului la fel ca prosportul, va indreptati pe un drum care nu va aduce niciun beneficiu, tineti-o tot asa si o sa vedeti. SI PANA LA URMA POATE POTI SA RASPUNZI SI LA INTREBAREA MEA, O SA FIE LA DIGISPORT PREMIER LEAGUE? Si de ce vorbiti la fotbal european de fotbalul englez daca nici macar nu il transimteti? de ce nu vorbiti de fotbalul grec, ca nici pe ala nu il transmiteti, sau fotbalul din lithuania, sau chiar din tara de unde provine trustul vostr, BOZGORIA.

    • skrap spune:

      si inca ceva, daca nu era Ilie Dumitrescu, si mai multi dintre invitatii vostri, cred ca de mult isi pierdea lumea increderea in voi.

  • eu spune:

    „Iar Dany Agger e o incertitudine, c?ci dac?-l vrea Barcelona cu adev?rat, va pleca, chit c? ?i-a tatuat ”YNWA” pe deget.”

    habar nu ai…nu toata lumea vrea sa ajunga la echipele cocalaro-maneliste cu care tine toata lumea si nimeni: Real,Barca si Man utd…

    mai exista si loialitate pe lumea asta..

  • papainog spune:

    acum am citit postarea e tardive dar…
    ma simt nevoit sa raspund.
    deci, Arsenal si Liverpool cred ca sunt cele mai tari din premiere league, chestia a fost vizibila de pe la jumatatea returului sezonului trecut.
    MUFC casatiga de doua sezoane fara sa stie nici ea nici staful si nici suporterii cum reusesc.
    Ca loturi pare ca Chelsea si MCity sunt cele mai bune insa in Anglia e complicata asta cu loturile contra echipelor.
    dupa 1 ianuarie va fi destul de limpede cam cum stau treburile :D
    se joaca peste 50% din meciuri pana atunci si se allege graul de neghina.
    desi as fi tentat sa spun ca pentru Arsenal si Liverpool lucrurile se vor clarifica oarecum in urmatoarele 4 etape, Aresnal va juca cu Liverpool, Chelsea si City iar Pool cu Arsenal Totenham si MUFC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă