A murit Costică Ștefănescu. Sînt convins că nu-s puțini cei care, citind aceste rînduri, vor fi nevoiți să facă un efort și să cotrobăie prin sertarele memoriei pentru a-și reaminti, sau a afla unii dintre ei, cine a fost Costică Ștefănescu. Cu siguranță vor afla în zilele următoare tot ce ar fi trebuit să știe pînă acum. Cu siguranță se vor scrie zeci de rînduri, se vor aduce sute de elogii și se vor folosi mii de metafore pentru a caracteriza cariera celui care a fost căpitanul ”Craiovei Maxima” și al echipei naționale din acea perioadă.
Așa sîntem noi. România e țara în care cei mai apreciați oameni sînt cei morți. Cînd trăiesc nu-i bagă nimeni în seamă, cînd bolile îi chinuie teribil toată lumea întoarce capul în altă parte. Cînd se duc, încep regretele și lamentările. S-a mai dus o valoare și am rămas cu mediocrii din ziua de azi.
Pentru mine, Costică Ștefănescu a făcut parte dintr-una din acele echipe ale copilăriei pe care le știam pe dinafară, la fel cum le știu și acum. Craiova sa, Steaua din 1986, Dinamo din `89-`90, ”naționala” din 1994. Nu l-am cunoscut, dar mi-era extrem de apropiat. Făcea parte din copilăria mea, din anii aceia în care a început pasiunea mea pentru fotbal.
Știam de lupta lui Costică Ștefănescu cu boala. Citisem cîte ceva, destul de puțin, prin ziarele noastre. O luptă mult mai puțin mediatizată la noi față, spre exemplu, lupta lui Tito Vilanova cu aceeași maladie teribilă. Luptător pe terenurile de fotbal, în fața atacanților adverși, Costică Ștefănescu a cedat această luptă, obosit de atîtea tacklinguri și intrări prin alunecare, a ridicat mîinile, ca un fundaș ce a fost, și n-a mai așteptat verdictul arbitrului. N-a mai avut puterea s-o facă.
Destinul, așa ciudat cum e, a făcut ca el să plece din această lume într-o perioadă în care sîntem bombardați cu informații despre o altă moarte, a unui ”rege”, atît de mediatizată încît mă întreb dacă nu cumva era și regele meu. Ștefănescu nu va avea, cu siguranță, parte de așa ceva. Cred că nici nu și-ar fi dorit. Mai degrabă și-ar fi dorit ca cineva să-l întrebe, la un moment dat, de sănătate și să se intereseze dacă nu poate fi totuși făcut ceva.
E una din serile acelea în care nu prea îți arde de nimic. Ai doar un nod în gît, închizi calculatorul și încerci să mergi mai departe.
Aveam cred ca 4-5 ani…mergeam la tara la bunici, intr-un satuc la vreo 40km de Craiova si vreo 4 de Bailesti (ca tot vorbim de olteni celebrii trecuti dincolo, deci Amza nu putea lipsi).
Abia stiam sa vorbesc, habar n-aveam poezii dar daca ma intrebai care e echipa Craiovei o turuiam fara sa respir. Nu aveau bunicii televizor dar sambata de sambata eram cu urechea lipita de aparatul radio
ascultandu-l pe Domozina relatand meciurile Craiovei.
Lung, Stefanescu, Ticleanu, Balaci, Beldeanu, Negrila, Tilihoi, Camataru, Cartu, Irimescu si Geolgau.
Trist intr-adevar…dar pe undeva…poate nu atat de trist. Daca sunt inca oameni care isi amintesc asta…dupa 30 de ani…inseamna ca acei EROI n-au trait degeaba.
Multumesc Costica Stefanescu si merci Andrei pentru calatoria inapoi in copilarie.
Chiar daca nu am decat 17 ani echipa si performantele Craiovei Maxima nu.mi sunt nici pe departe niste necunoscute. Nu urmaresc fotbalul autohton cu o prea mare seriozitate si pasiune, iar atunci cand o fac simpatizez cu Rapidul , echipa la care al meu bunic a fost in inimile suporterilor alb visinii ca fiimd cel mai bun inchizator pe care echipa din Giulesti l.a avut in istoria sa si sunt mandru cand spun ca l.am cunoscut. El a fost omul care mi.a transmis pasiunea pentru fotbal si m.a determinat sa practic acest frumos JOC, pentru ca fotbalul este un joc de care oamenii trebuie sa se bucure. Asta mi.a transmis el… am povestit toate acestea deoarece bunicul meu a murit in 2007 , pierzand lupta cu o boala cumplita Alzaihmer.ul… din pacate ca si in cazul lui Costica Stefanescu oamenii in loc sa se inteteseze de el in ultimii ani ai vietii lui… l.au plans dupa ce a murit. Dar macar a ramas in memoria devotatilor fani rapidisti prin intrarile prin alunecare bine cunoacute, loialitatea fata de acest club si prin modul in care se bucura de fotbal. Pentru cei curiosi sau interesati il puteti gasi in arhive. Numele lui a fost Valentin Georgeacu. Condoleante pentru Costica Stefanescu…un om ce merita amintit pentru totdeauna…
Cel mai elegant si cerebral fundas central roman din istoria acestui sport.
3 Comentarii