O să vă întrebați probabil ce legătură există între jucătorii mai sus menționați și Jose Mourinho. Aparent nici una, în afară de Mata, care-i este jucător. Paradoxal însă, există destule. Fie sub forma unor consecințe, fie sub forma unor supoziții, fie sub forma unor dorințe. Alăturarea de mai sus e și un prilej, recunosc, de a pune la un loc cîteva potențiale subiecte într-un singur text.

Să le luăm pe rînd. Încep cu Rooney și pentru că luni seară s-a jucat primul meci important din actuala ediție a Premier League, Manchester United – Chelsea. Se pot spune multe despre acest duel, dar în același timp i foarte puține, căci n-a fost un meci grozav. Jose Mourinho i-a stricat sărbătoarea lui David Moyes, la primul meci pe ”Old Trafford”, la fel cum i-o stricase și lui Sir Alex Ferguson, la ultimul meci al acestuia în Champions League, tot pe ”Teatrul Viselor”.

Nu știu dacă acea dublă manșă cu United l-a inspirat pe Mourinho în vreun fel. Știu doar că simpla parcurgere a primului ”11” e o limpede declarație de intenții. Cu 3 vîrfuri de atac în lot, fiecare cu caracteristici destul de diferite, Mourinho a ales să înceapă fără nici unul, în cel mai pur stil Guardiola, pe care-l va revedea vineri, la Praga. Chiar, ar fi interesant să vedem o Supercupă a Europei în care nici una dintre echipă să nu aibă în formulele de start un atacant de careu.

Teoretic, ideea lui Mourinho de a-l distribui ca vîrf fals pe Schurrle avea legătură cu Vidici și Ferdinand, cei doi fundași centrali aleși de Moyes. Una din marile calități ale lui Schurrle e capacitatea de explozie în fța unor apărători greoi, imobili, așa cum, aparent, ar trebui să fie cei doi mai sus menționați. Dacă asta a plănuit, Mourinho s-a păcălit, căci atît Vidici cît și Ferdinand au jucat foarte bine, au fost foarte atenți și n-au lăsat nimic la voia întîmplării. Mulți îi văd pe cei doi un pic uzați, mulți consideră că perioada lor de glorie a cam trecut, însă la acest meci nu s-a văzut. Trebuie să așteptăm însă un alt scenariu, cu un adversar dispus să atace, nu căutînd un 0-0, ca să ne dăm seama dacă e așa ori ba. Căci asta a fost Chelsea luni seară, un adversar puțin dornic să riște, puțin dornic să încerce, puțin dornic să caute și altceva decît un 0-0. Mourinho e un strateg impecabil și știe că un punct pe terenul unei rivale la titlu e extrem de important pentru moralul tuturor. Toată lumea era cu ochii pe el, iar o înfrîngere nu dădea bine deloc.

Apropo de strategie. Fac legătura acum cu Wayne Rooney. Mourinho a știut să încălzească un pic atmosfera înainte de joc cu o înțepătură la adresa lui David Moyes: ”Nu eu am spus despre Rooney că este rezerva lui Van Persie”. Apropo de o declarație mai veche a lui Moyes. Răspunsul acestuia a fost oarecum neașteptat: Rooney titular. Sau poate că asta aștepta Mourinho, ca Rooney să fie supus unui plebiscit pe ”Old Trafford”, eventual fluierat de suporteri, manifestări care să-i deschidă drumul spre un transfer la Chelsea. Am mai citit pe undeva că și formula de start a lui Mourinho ar fi fost tot un mesaj către Rooney, subliminal ori direct, ceva de genul ”uite, n-am atacant, aici ar fi locul tău!”. Mi se pare cam mult, deși cu Mourinho niciodată nu știi cum să interpretezi.

Partea cu plebiscitul, nu i-a ieșit. Rooney a fost ovaționat pe tot parcursul meciului. Reacția publicului a fost impecabilă, căci, să fim sinceri, la cît s-a scris în presa engleză despre dorința sa de a pleca, lumea putea să-l trateze dacă nu ostil, măcar cu răceală. Răspunsul său a fost o prestație foarte bună, un efort constant, o implicare desăvîrșită. Mergînd pe linia scenariilor de mai sus, de ce să nu presupunem că Rooney era cel nervos că Mourinho nu l-a mai vrut și nu l-a mai luat (să nu uităm totuși de transferul lui Willian) și a vrut să-i arate cît de bun e. Și lui, dar și celor de la United, cărora să le reamintească, în contextul unor posibile noi negocieri de prelungire a contractului, care e greutatea lui în echipă.

Priviți graficele de mai jos:

E o comparație între mingiile jucate de Rooney și cele jucate de Van Persie. Nu vă obosiți să numărați, vă spun eu, Rooney are de două ori mai multe atingeri decît Van Persie, în dreptul său aflîndu-se și singurele șuturi cît de cît periculoase pentru integritatea porții lui Peter Cech. E greu de acordat titlul de om al meciului la un 0-0 mai degrabă cenușiu, însă eu i l-aș acorda lui Wayne Rooney. Cred că pentru United ar fi o mare pierdere plecarea lui, la fel cum cred că la Chelsea s-ar încadra perfect, poate într-un sistem mai apropiat de cel cu care Mourinho lua Liga Campionilor la Inter decît într-unul derivat din precedentul său mandat la echipa londoneză. Mai cred că decizia e numai la el.

Aparent fără legătură e cazul Mata. Dar poate exista o legătură. Ciudat, Mata nu s-a regăsit deloc între titularii lui Mourinho în acest start de sezon. Nici el și nici David Luiz. Scuza perfectă e Cupa Confederațiilor, la care ambii au fost prezenți pînă în ultima zi. Dacă ne uităm însă la alte cazuri, vedem că nimeni nu mai e în situația asta, nici măcar Fernando Torres, titular în prima etapă.

Ar putea asta să însemne că Mata și David Luiz nu intra în vederile lui Mourinho? Îl las deoparte pe Luiz, căci mi se pare clar că portughezul merge merge mai întîi pe mîna lui Cahill lîngă Terry, poate și pe a lui Ivanovici, înainte să se gîndească la David Luiz. Mi se pare bizară trecerea lui Mata în plan secund. Jucătorul sezonului trecut la Chelsea, nu pare a-l convinge pe deplin pe Mourinho. E posibil ca portughezului să nu-i fie foarte clară prezența în aceeași echipă a lui Eden Hazard și Mata și e destul de bizară totuși aducerea lui Willian, ce nu era, să fim serioși, o necesitate pentru Chelsea. Iar ideea de a-l fura lui Villas Boas sau lui Tottenham nu e una viabilă, așa ceva se face pe forumuri sau la jocurile de tip manager, pe considerentul ”îl iau eu ca să nu-l ia celălalt”. La fotbalul adevărat e altceva, ”îl iau dacă am nevoie de el”, căci 30 de milioane transferul și alte milioane bune salariul nu sînt așa ușor de justificat unui patron ca Abramovici și în nici un caz pe considerentul unei eventuale dușmănii cu Villas Boas.

E ciudat ce i se întîmplă lui Mata. Ceva nu e în regulă, Mai sînt cîteva zile de mercato, bombele acum se dau. Mata s-ar încadra perfect la Manchester United, la fel și David Luiz. United suferă la mijloc, n-are un jucător de ultimă pasă precum Mata. Mai nou, apare varianta Ozil, discret și cenușiu în noua tactică a lui Ancelotti la Real, ba mai nou și un pic îmbufnat după ce a fost schimbat la Granada. Așa cum am spus și-n alte ocazii, limbajului trupului e un barometru de luat în seamă.

Rooney, Mata și Ozil sînt trei jucători ce-n sezonul trecut erau indiscutabili la echipele lor. Situația lor s-a schimbat. Pe unul îl vrea Mourinho, pe altul nu-l prea place Mourinho, iar celălalt suferă după Mourinho. Iată și legătura dintre numele din titlu. Q. e. d.