Ne-a lipsit duelul dintre Mourinho și Guardiola în ultimul sezon. Ne-au lipsit confruntările lor de idei, dialogurile lor de la distanță, surprizele pe care și le pregăteau. Odată cu semnarea contractului pe 4 ani și prezentarea oficială a lui Jose Mourinho la Chelsea, orice fel de dubiu a fost înlăturat. Asta dacă într-adevăr exista, deși în fotbal pînă nu se pune semnătura pe un contract oficial, nimic nu e sigur.

Jose Mourinho și Pep Guardiola se vor reîntîlni așadar la Praga, în Supercupa Europei. Bayern Munchen – Chelsea, reeditarea finalei Ligii Campionilor dn 2012, devine cu această ocazie și mai atractivă. Practic nu se putea un început mai bun de sezon european decît această confruntare. E un meci un pic straniu pentru amîndoi, căci nici unul n-are vreun merit pentru că au ajuns aici. Au primit această partidă ca un fel de primă de instalare, ca un fel de bonus, deși nu-s foarte convins că e cel mai fericit moment, și pentru unul și pentru celălalt, al unei asemenea confruntări.

Mourinho încă nu e stăpîn pe situație la Chelsea. Are un lot impresionant, tocmai ce a mai adăugat două nume, dar parcă nu e hotărît care îi sînt jucătorii titulari în partide de maximă importanță așa cum e cea cu Bayern.  Încă nu știe cum să procedeze cu Mata, care e locul lui Torres, dacă să mizeze pe Lampard și Terry la nesfîrșit, dacă să revină la modelul din primul lui mandat londonez sau să-l aplice pe cel de la Inter sau Real.

Guardiola nu se simte nici el prea bine la Bayern. Jucătorii, dar mai ales suporterii, n-au terminat de aglutinat ceea ce vrea el să ofere drept fel principal. Acest fotbal de posesie, pe principiul „cît e mingea la mine și nu la adversar jumătate din meci e cîștigat”, nu pare un fel de mîncare pe care nemții, obișnuiți cu altfel de ingrediente, să-l savureze cu prea multă plăcere. E de presupus că în meciul cu Chelsea va evita conceptul său favorit cu „9 fals” și va căuta ingredientul numit Mandzukici între Robben și Ribbery. Mai departe e clar, acel 4-3-3, pe care televiziunile din Germania îl citesc ca un 4-1-4-1, deși mie unul nu mi-e clar în care fază a jocului Thomas Muller stă pe aceeași linie cu Robben.

Caracteristica acestui meci mi se pare limpede: înainte de a vrea să cîștigă această Supercupă, Mourinho și Guardiola nu vor în ruptura capului să piardă. Mai ales unul în fața celuilalt. Pare redundant, dar nu e chiar așa. Gîndiți un pic problema și-mi veți da dreptate.

Despre Jose Mourinho am scris de nenumărate ori în timpul acestor aproape 6 luni de existență a acestui blog. Unul dintre primele articole importante a fost despre el și despre problemele lui de la Real Madrid. Am încercat să găsesc cîteva explicații ale conflictului pe care l-a avut cu Casillas și alți jucători importanți din lot, am scris despre cearta pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo, ceartă ce e acum dovedită de declarațiile ranchiunoase ale antrenorului la adresa jucătorului, am postat filmul documentar realizat de ITV despre ”Special One” Jose Mourinho, iar la final am încercat să-i iau apărarea, într-un moment în care toate tunurile erau îndreptate împotriva sa, în Spania și în general, și căutat să explic că perioada sa la Real Madrid n-a fost un eșec.

Despre Guardiola am scris mai puțin. Aici, pe blog, în altă parte am mai făcut-o. S-a suprapus scurta perioadă de existență a blogului cu anul sabatic pecare și l-a luat. Am încercat și eu să anticipez unde va merge să antreneze (veți găsi în această postare și un filmuleț cu pasele pecare le dădea Pep în perioada sa de jucător și veți rămîne, ca și mine, surprinși cît de mult seamănă Xavi cu el), am rămas un pic surprins, ca toată lumea de altfel, căci știrea a fost realmente surprinzătoare, cînd am aflat că va antrena pe Bayern Munchen, iar apoi am încercat să analizez, așa cum se putea face fără prea multe date, ce-ar putea face Pep la Bayern.

Duelurile dintre Guardiola și Mourinho au fost întotdeauna excelente. Am avut ocazia să comentez foarte multe ”Clasico”, fie la Barcelona, fie la Madrid. erau, așa cum spune mereu Ilie Dumitrescu, adevărate seminarii. Partide de șah, în care mutările erau gîndite cu mult timp înainte. Extrem de bun prieten cu Pep în perioada comună la Barcelona, Mourinho n-a putut uita apoi, sînt convins de asta, că el ar fi putut deveni antrenor al Barcelonei, în vara lui 2008 și a încercat mereu să le arate catalanilor că au greșit. La fel cum sînt convins că plecarea lui Pep de la Barcelona are mare legătură cu Mourinho și cu felul în care acesta a dus lupta, devenită uneori de gherilă, dintre ei.

Mourinho vs Guardiola a fost, în acești ani, un film excepțional. Cu doi actori colosali. Pînă sa-i avem din nou față în față, vă propun să vedeți un film cu adevărat excelent despre ei, despre duelul lor. Se numește ”Pep y Mou, vidas cruzadas”. Pe mine unul m-a captivat. Poate și pentru că e în limba spaniolă și mi se pare că sună foarte bine. E vorba despre duelul fostului traducător și al fostului copil de mingi, care ajunseseră, la un moment dat, să împartă lumea în două.

Vizionare plăcută!