Articolul precedent

KAKA ȘI ILUZIILE MILANULUI

KAKA ȘI ILUZIILE MILANULUI

S-a tot vorbit zilele astea de transferul lui Gareth Bale. Transfer care, fiind realizat în ultima zi de mercato, și-a primit doza de protagonism dorită de Florentino Perez. Apoi, s-a vorbit despre plecarea lui Ozil. Pe care, vezi revista presei de azi, foarte mulți suporteri madrileni nu o înțeleg și nu o aprobă. Ar mai fi un nume important legat de Real Madrid despre care n-am discutat: Kaka. Se întoarce la Milan, dar nu cred că se poate întoarce în timp.


Exact așa se numea un articol scris pe acest blog în ianuarie, ”Kaka și întoarcerea în timp”. Atunci, revenirea starului brazilian la Milan nu s-a mai produs, din motive ce țin de lipsa lichidităților la clubul milanez și de lipsa de dorință a lui Kaka de a-și reduce din salariul uriaș cu care era recompensat la Real Madrid. O recompensă, aici cred că sîntem de acord, departe de ceea ce a arătat el pe teren.

Reiau niște date din acel articol. Sînt importante în context și nu cred că le veți găsi pe undeva în presa de la noi.

Kaka a ajuns la Real Madrid în vara lui 2009, alături de Cristiano Ronaldo și Benzema, pentru o sumă uriașă, în jur de 70 de milioane, sau chiar peste dacă socotim și comisioanele, care nu apar niciodată în comunicate. Venea după un sezon mai degrabă plat, cu  multe goluri marcate din penalty și cu senzația, de ambele părți, Kaka și Milan, că refuzul de a merge la City fusese o greșeală. Dacă ne amintim bine episodul, Milan i-ar fi dat drumul, el a fost cel care s-a opus, utilizînd latura emoțională, manevrînd astfel marea masă de tifosi în folosul său. De data asta ambele părți au fost de acord. Plecarea era cea mai bună soluție. Pentru Milan erau prea mulți bani ca să refuze, pentru el de asemenea, plus că mergea la Real Madrid, un nume ce greu se poate refuza. O nouă provocare, pe principiul schimbi locul schimbi norocul, o nouă șansă poate de a cîștiga Balonul de Aur. Salariu de 10,2 milioane de euro net pe sezon, contract pe 6 ani, ca și Cristiano Ronaldo, dintr-un motiv simplu, amortizarea. Amortizarea unei astfel de investiții, sumă de transfer + salariu brut + comisioane se face mai ușor în contabilitate într-un număr mai mare de ani.

Un calcul simplu al acestei amortizări ne duce spre ideea că operațiunea Kaka se poate trece destul de ușor la categoria eșecurilor. Nu-i nici o dramă, nu există club pe lumea asta care să nu fi avut astfel de experimente nefaste. Florentino Perez încearcă să spună că, de fapt, transferul s-a amortizat prin vînzarea de tricouri în Asia, dar nu-l crede nimeni, pentru că nici măcar asiaticii, în pasiunea lor uneori extremă pentru un fotbalist, n-ar fi investit încontinuu cumpărînd la nesfîrșit tricourile unei rezerve de lux.

Drama lui Kaka asta e, de fapt. La Real Madrid n-a fost altceva decît o rezervă de lux. Am scris cînd am comentat aici transferul lui Bale că, pentru prima dată, Florentino Perez a investit foarte mulți bani într-un fotbalist de viitor, nu în trecutul unui fotbalist, așa cum s-a întîmplat cu Kaka.

Am tot auzit oameni care căutau să arunce vina pe Jose Mourinho pentru decăderea lui Kaka. Mi se pare complet greșit să spui că brazilianul n-a avut parte de oportunități. Pentru că a avut și nu puține. Niciodată însă n-a dat senzația că se poate conta pe el. Nu punem în calcul meciurile obișnuite de campionat, căci un jucător de aproape 70 de milioane de euro nu e adus să dea goluri cu Osasuna sau Mallorca, e adus să joace și să cîștige meciurile mari. Cam cum face Cristiano Ronaldo, unicul fotbalist din lotul Madridului care cîștiga mai mult decît Kaka. Mai mult, dar nu cu mult mai mult.

Șansa lui Kaka a fost mereu imaginea sa foarte bună. Care a activat ca o umbrelă la posibilele ploi de critici. Fac iar comparație cu Cristiano. Păi Cristiano a fost criticat serios de foarte multe ori, nu mai vorbesc de Higuain sau de Benzema, pe care publicul de pe ”Bernabeu” i-a fluierat în destule situații. Kaka n-a avut parte de asemenea tratamente. Zîmbetul său natural și sincer, apartenența la grupul brazilienilor religioși au făcut ca lumea să-l trateze cu multă generozitate. Ca pe un frate căruia îi accepți derapajele, fără să iei în calcul că e plătit cu aproape un milion de euro pe lună.

Statistic vorbind, Kaka a jucat 120 de meciuri cu Real și a lipsit în 119. Cam tot pe acolo. A marcat 29 de goluri și a dat 27 de pase decisive. În aceste partide, în care a dat gol sau pasă de gol, Real n-a pierdut. Doar că, așa cum am spus, golurile sau pasele n-au venit aproape niciodată în meciuri de maximă importanță. Nu cred că e cineva capabil să-și amintească un meci fabulos făcut de Kaka la Real. De genul celui cu Manchester United, din aprilie 2007, pe cînd era la Milan și era cel mai bun din lume.

 

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să ne uităm un pic și spre viitor. Într-un editorial interesant, directorul Gazzettei dello Sport  îi sfătuia pe fanii Milanului să uite cît mai repede posibil imaginea acelui Kaka din 2007. Sau din anii de dinainte. Pe românește, ca să-l parafrazăm pe Emerich Jenei, să nu-și facă iluzii ca să nu aibă deziluzii. Și are dreptate. Kaka nu mai e același, de fapt, nimeni nu mai e același din 2007. În unele cazuri, Messi și Cristiano, de exemplu, sînt mult mai buni, dar cei doi pe vremea cînd Kaka era cel mai bun din lume abia începeau urcușul. Peste Kaka au trecut și anii, dar și-a pierdut, se zice, și reflexele de a se antrena la cel mai înalt nivel.

Milan a scăpat de o grijă. Realul îi va plăti salariul pe actualul sezon în întregime. Asta pentru că încă beneficiază de Legea Beckham, înlocuită între timp, dar în vigoare în cazul contractelor deja începute. Ar fi ultimul sezon în care impozitul său va fi de 24 la sută. Apoi ar trebui să vină rîndul Milanului să-l plătească și, se spune, Kaka ar fi acceptat sa-și reducă salariul cu mai mult de jumătate. Un gest normal, căci și așa a adunat în acești an 50 de milioane de euro, contabilizînd aici și sezonul care a început.

Rămîne de văzut unde va juca. Normal ar fi să acopere poziția lui Boateng. A cărui plecare la Schalke, în paranteză fie spus, pe mine m-a surprins. Seamănă, păstrînd proporțile, cu cea a lui Ozil de la Real la Arsenal. Chit că joacă Liga Campionilor și cu Schalke, căci îl vom vedea cu Steaua deși s-au găsit destui deștepți să mă contrazică, nu mi se pare logic nici să lase Milan pentru Schlke, dar nu mi se pare logic, după prestațiile sale, nici că Milan i-a dat drumul să plece.

Așa ar fi normal. Numai că acea poziție implică și un efort defensiv considerabil, ceea ce Kaka n-a fost obișnuit să facă niciodată. Sînt păreri care-l vad în poziția lui Pirlo de dinainte de plecarea la Juve, pe ideea că Milan nu are un ”regista” de talia lui Pirlo. Nici măcar în Montolivo. Mai sînt unii care-l văd direct în linia de atac, dar parcă tot prima variantă, cea cu zona lui Boateng, mi se pare mai plauzibilă.

Cu aducerea lui Kaka, Milan nu și-a rezolvat problemele. La fel cum nici Arsenal n-a făcut-o prin aducerea lui Ozil. Milan însă a cîștigat un pic de timp din partea fanilor, căci la nivel afectiv Kaka rămîne un idol, iar iluziile sînt maxime. Din păcate, Milan a adus un idol deși ar fi avut nevoie de un fotbalist. Dar e posibil ca pe valul de iluzii creat în jurul lui, talentul să reapară, iar Kaka să se apropie de acel jucător decisiv care era. Fotbalul l-ar primi cu brațele deschise, căci după 4 ani de letargie, Kaka i-ar cam fi dator.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

7 Comentarii
  • calin octavian spune:

    Ca fan al MILAN-ului si al lui Kaka, ultima data am plans la plecarea sa catre Real Madrid. Era ultimul mare jucator care a evoluat la MILAN( balon de aur ) si care ne-a parasit. PLecarea sa a provocat multa mahnire in randul fanilor Diavolului, de aia si atatea sperante acum la revenire. Plecarea sa de atunci nu se compara nici cu retragerile de anul trecut, nici cu plecarea lui Pirlo, Boateng sau Ibra si Silva. Situatia sa este la fel cu cea a lui Sheva, care a plecat pe bani multi, dar a fost macinat de accidentari si mai apoi nefolosit de Mou. La fel si in cazul lui Kaka, speram doar, ca de data asta, brazilianul va mai avea multe seri frumoase de oferit. Eu imi aduc aminte de meciuri memorabile ale sale chiar si la Real Madrid, dar singurul fapt pentru care nu ne aducem aminte, este acela ca in UCL a jucat rar titular, mai ales in meciuri cu miza, iar in Primera nu prea exista meciuri tari in afara de 7-8 etape pe sezon. Abia astept sa aud pe San Siro :” siam’ venuti fin qua per vedere segnare kaka!!!!” Daca nu se va accidenta, pana in iarna va avea cel putin 10 goluri+pase decisive.

  • IBRACADABRA spune:

    Venirea lui Kaka e ” de ochii lumii „. Sa nu ma inteleaga nimeni gresit, iubesc Milanul si mai ales pe Ricky, dar nu de asta aveam nevoie. Raman la pararea ca apararea nu nici macar la nivelul topului Seriei A, nu mai zic de CL .. Am pierdut cam toti jucatorii tintiti in aceasta perioada de mercato, e adevarat ca nici macar nu s-a facut vorbire de multi. Cred ca anul asta va fi o reconstructie, au fost adusi cativa jucatri foarte tineri, iar daca Allegri va intelege ca jucatori ca Robinho, Mexes sau Nocerino au scazut foarte mult am incredere ca putem avea un nucleu sanatosul pentru la anul.
    O ultima idee pe care as vrea sa o spun .. O data cu aparitia cluburile gen Man City, PSG, Monaco ne-am cam pierdut speranta ca vor exista jucatori emblema la cluburi, aici ma refer la Gerrard, Maldini, Zanetti si pot continua inca 100 de randuri. In vara asta El Shaarawy a avut oferta de salariu de 8 mil e/an de la Monaco si a refuzat instant spunand ca nu uita cine l-a ajutat sa devina mare si ca toata viata vrea sa joaca la ACMilan. Ma bucur ca mai exista jucatori ca el, Goetze sau Draxler. Sper ca cluburile sa fie inteligente si sa ii pastreze in orice conditii pentru ca asta e un factor important.

    • razvan74 spune:

      de acord cu tine, era mai bun Hernanes dar nu s-au gandit la el, nu stiu de ce. jucatorii de care spui erau compatibili cu Ibra si T. Silva, jucau pe combinatii facute de Ibra sau se aparau coordonati de T. Silva. Acum ofensiv s-au scos cu Balotelli dar defensiv mai trebuie lucrat, trebuie cautat un lider adevarat.

  • razvan74 spune:

    Kaka are alt climat de joc la Milan si te rog sa imi spui daca gresesc Andrei. E in pozitia de mijlocas ofensiv pus doar sa urce decisiv, fara mari sarcini defensive, acolo au treaba Muntari si De Jong. La Real a tot fost incercat pe alta pozitie decat aceea centrala, pozitia din care s-a dovedit letal la Milan, avand si sarcini defensive destule. Cu Dortmund, cum a fost pozitionat pe zona lui, a si creat faza golului lui Benzema. Dar in multe alte jocuri era asezat prea departe de poarta spre a mai da randament, plus ca i se cerea pasa decisiva in zona de teren din care la Milan suta.. cam astea sunt diferentele pe care le vad si sperantele pe care le pun in noua sa evolutie de la Milan.

  • alex spune:

    foarte bun articolul. kaka a plecat de la milan datorita impresaro-tatalui lui (nu am inteles niciodata dubla calitate de tata si de impresar a dl. bosco leite). kaka a plecat la madrid pentru 1 sau maxim 2 milioane de euro. a dezamagit niste suporteri pentru niste bani, care la cat castigase el pana in acel moment, chiar nu contau. acum dl kaka se intoare sa caute gloria de ceva timp apusa. eu tin cu juve, dar mi-a placut kaka enorm, era un jucator fabulos care vedea poarta in orice moment al jocului. kaka ca si shevchenko a plecat cand era un rege la milano si a plecat pentru niste maruntis. amandoi au pierdut gloria si dragostea suporterilor pentru niste milioane in plus. sper ca alti jucatori sa invete de la del piero, totti, maldini, baresi ca banii nu sunt totul pe lumea asta. mi-as dori pentru kaka sa aiba succes si sa se auda din nou „Siam venuti fin quà, per vedere segnare Kakà”, dar de data asta are de muncit pentru a-si castiga acest cantec, pentru ca acum nu il merita. seara buna ! alex

  • Matei spune:

    Si Tzucudean s-a intors la dinamo

  • costin spune:

    mare jucator irosit inainte de vreme.nu prea vad ce shanse are sa revina la forma care la consacrat.cred ca o sa fie o mare deziluzie.sa vedem,timpul va decide daca mai are ceva de demonstrat in fotbalul de inalt nivel sau trebuie sa se intoarca in brazilia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă