DESPRE POSESIE, STIL, INIESTA, SALARIU ȘI PRINCIPIUL DOMINOULUI

DESPRE POSESIE, STIL, INIESTA, SALARIU ȘI PRINCIPIUL DOMINOULUI

O să încerc să ating în cele ce urmează două subiecte, diferite clar ca temă, dar legate ambele de FC Barcelona. Și totuși, dacă vorbim despre posesie, n-avem cum să nu ne gîndim și la Iniesta, iar dacă vorbim despre Iniesta n-avem cum să nu atingem subiectul delicat al salariului pe care și-l dorește, iar dacă vorbim despre salariile de la FC Barcelona ajungem la principiul dominoului. Dar și la Cristiano Ronaldo. Toate se leagă în fotbal, veți vedea.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să le luăm pe rînd. În week-end s-a întîmplat un eveniment. După 316 partide consecutive, Barcelona ju a mai avut posesie superioară adversarului. Mai exact, a pierdut la acest capitol meciul cu Rayo Vallecano, scor 48 la 52, de procente, evident. Despre faptul ca Real Madriul lui Schuster fusese ultima echipă care să ia la posesie Barcelona ați aflat, poate, tot de pe acest blog, înca din ianuarie, la un articol despre Sneijder. Oricum, și dacă ați aflat atunci și dacă știați de dinainte tot n-ați dat, sînt sigur, prea mare importanță acestui aspect. Să spui că Barcelona are posesie mai bună ca adversarul, indiferent cine a fost acesta, devenise o formulă redundantă, era cumva de la sine înțeles.

Paradoxul face ca acest eveniment notabil al pierderii posesiei să vină la o victorie cu 4-0 în deplasare. Probabil că sînt destui cei care nu mai înțeleg nimic. Pierzi raportul posesiei cu Rayo, dar cîștigi cu 4-0, ai în schimb raport favorabil cu Bayern Munchen, dar pierzi cu 4-0.

Cînd vorbeam de posesie la Barcelona, vorbeam de un stil de fotbal. Inventat de Ajax-ul anilor 70, perfecționat pînă aproape de perfecțiune de Barcelona lui Guardiola, între 2008 și 2011. Acel ”catenaccio cu posesie” prin care Barcelona a cîștigat atîtea trofee în aceste 3 sezoane s-a cam stins odată cu plecarea mentorului său. Imediat după meciul cu Ajax din Liga Campionilor, scriam aici despre o jumătate de repriză în care Barcelona s-a apărat în propria jumătate iar mingea a fost a olandezilor. Speculam atunci că a fost o strategie impusă de Gerardo Tata Martino. Și acum cred același lucru. Anume că Barcelona încearcă o schimbare de stil, din mers, nimic revoluționar sau convulsiv, doar o chestiune de rentabilizare. Rămîne să ne convingem în meciurile următoare. Pînă la anumite explicații, vă invit să vedeți momente din meciul cu Ajax în care se vedea o Barcelona cu totul altfel decît ne obișnuisem și în care pînă și Messi are o altă poziționare:

În cel de-al doilea filmuleț, se văd foarte clar cele două linii de 4 despre care aminteam în articolul de analiză a primei etape din Champions League. Care să fie contribuția lui Tata Martino? Cu siguranță există și e posibil ca un om ce vine din afară, primul practic ce iese din tiparele ultimilor antrenori ai Barcelonei, olandezi sau din cadrul clubului, să fi observat asta în timp ce se uita, cu alți decît un telespectator obișnuit, la meciurile Barcelonei. A observat ceva ce a observat toată lumea, ceva ce am discutat și noi la Fotbal European de zeci de ori. Anume că Barcelona lui Tito Vilanova, chiar și cea alui Pep din ultimul an, nu mai face acel pressing feroce atunci cînd pierde mingea. Martino și-a asumat încă de la început această misiune, de a încerca să readucă acest pressing. De încercat a încercat și s-a văzut asta, dar e posibil ca rezultatele să nu-l fi mulțumit, mai ales că jucătorii de acum au alte caracteristici față de jucătorii de atunci. A dispărut Eto`o, cu al său efort considerabil, s-a mai diluat  și capacitatea lui Pedro de a alerga constant, Messi e mai mereu spre centrul terenului, astfel că prima consecință a pierderii balonului era o Barcelona lărgită pe o suprafață mare de teren, expusă contraatacurilor, în special dacă echipele adverse, vezi Bayern, știau să profite de spații.

Pe undeva e un paradox. Barcelona încearcă să devină și o echipă reactivă, ce se bazează pe contraatac, pe pase lungi, pe degajări ale portarului. La Guardiola, Valdes avea indicația să joace mereu cu pasă, la Tata Martino el degajează fără dubii. Cu alte cuvinte, caută să nu-și expună echipa la riscuri inutile. Iar ca el procedează și ceilalți jucători. Paradoxul e că în vreme ce Barcelona caută să se transforme într-un Bayern din sezonul trecut, Bayern-ul lui Guardiola de azi încearcă să devină Barcelona de acum 3 ani. E tare interesant cine va reuși mai bine.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Rămînem la Barcelona. Și trecem la Andres Iniesta. Fără legătură cu subiectul de mai sus, deși Iniesta e clar unul dintre cei pe care noul stil nu prea îi avantajează. Vorbim de salariu și de contract. Pe scurt, căci informațiile sînt și contradictorii și aruncate special pe piață. Contractul lui Andres Iniesta expiră în vara lui 2015. Doi ani fără 3 luni, așadar. Timp ar mai fi pentru discuții, vor spune cei învățați cu amatorismele de la noi. Deja la Barcelona se simte o oarecare presiune, iar marea greșeală a catalanilor e că nu i-au prelungit contractul lui Iniesta acum o lună. Așa cum au făcut cu Busquets. Trebuia cu el să înceapă și apoi cu Busquets. S-au bazat probabil că Andres e un băiat bun, de mare caracter, ceea ce e perfect adevărat.

Între timp însă a apărut o problemă: Cristiano Ronaldo. Căruia i s-a prelungit contractul și mărit considerabil salariul. Efectul de domino de aici apare. E limpede pentru toată lumea că nu va trece mult timp și i se va mări salariul și lui Messi. Cine crede că în ziua de azi fotbaliștii au o slăbiciune pentru culori, club, imn sau suporteri și admit sa facă, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joacă un rol prost. Mi-a plăcut declarația lui Bale, ”aș fi venit la Real și pentru un euro, nu pentru o suta de milioane”. Foarte corect, doar că eu sînt tare curios dacă ar fi venit pentru un salariu nu de un euro ci, hai să fiu generos că nu dau de la mine, de un milion de euro pe an. Sînt singurul care cred asta?

Revin la Iniesta. Principiul dominoului îl include. Se spune că Barcelona îi oferă 12 milioane pe sezon plus alte 3 milioane în bonusuri. În vreme ce el ar vrea 17 milioane. Aici informațiile sînt contradictorii, căci unii vorbesc de sume nete alții de brute, impozabile. Ce e foarte limpede e că Iniesta ar vrea să aibă al doilea salariu din lotul Barcelonei, după Messi, evident, a cărui supremație orice om de bun simț, iar Iniesta a dovedit că așa e, n-o poate pune la îndoială. În favoarea solicitării sale vine și salariul ce i s-a oferit lui Neymar, devenit el al doilea după Messi.

Mi se pare că Iniesta are dreptate. Dincolo că e jucătorul pe care-l simpatizez cel mai mult din fotbalul de azi, că mi se pare cel mai apropiat a stil de un alt favorit de-al meu, Zidane, și că am tot scris că ar merita Balonul de Aur, importanța lui Iniesta în jocul Barcelonei de azi e la ani lumină de cea a lui Neymar. Neymar poate să devină, iar eu cred că va deveni, doar că Iniesta e o certitudine. E clar că e al doilea jucător din lot după Messi, ca valoare, ca influență, ca rol.

În mod normal, iar tatăl lui Iniesta, care îi e și impresar, s-a exprimat în acest fel, părțile se vor înțelege. Iniesta va semna, poate nu la suma pe care a cerut-o el, dar nici la cea oferită de club. E o lege a negocierilor. Barcelona nu-și poate permite să-l piardă, dar trebuie să-i ofere prețul corect. Corect în raport cu Messi sau Neymar, nu neapărat în raport cu piața.

9 Comentarii
  • Gratian spune:

    Nu mai functioneaza pressingul de acum doi ani, pt ca Dani Alves si Xavi nu mai au aceeasi disponibilitate la efort. Xavi a imbatranit si Dani pare sa nu mai fie „flamand” de trofee. Nici jucatorii nu mai sunt aceiasi (Keita si Yaya munceau mult pt echipa). Iniesta e cu siguranta al doilea jucator din echipa ca si tehnica, dar in dueluri fizice pierde tot timpul (vezi meciul cu Atletico).

    • Mihnea spune:

      Si ar mai fi ceva, cati antrenori pot sa conceapa o tactica buna fara varf. Aici, se ridica problema in meciuri cu echipe tari, altfel, Messi face fix ce ar face un varf: marcheaza.

  • Mihnea spune:

    Perfect de acord, intr-un mediu de lucru, in speta intr-o echipa, este firesc sa existe concordanta intre ceea ce prestezi si ceea ce primesti. Cum Andres tine echipa, dupa Messi, si as spune eu, si dupa Puyol, atunci cand este in teren, atunci ori salariul lui Neymar este prea mare, ori meritul lui Iniesta este umbrit de fentele, de dans, bineinteles, ale brazilianului. In ceea ce priveste remarca despre Puyol, trebuie reliefate si aspectul varstei si problemele medicale persistente.

  • costin spune:

    ai zis in articol „Cine crede c? în ziua de azi fotbali?tii au o sl?biciune pentru culori, club, imn sau suporteri ?i admit sa fac?, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joac? un rol prost” -> e clar ca in proportie de 99% ai dreptate.e clar ca sunt multi care joaca pt bani.dar sunt unii care joaca pt mai putini bani (chiar considerabil mai putini) pt echipele pe care le iubesc,unde au crescut.exemplele cred ca le stim cu totii :totti ,de rossi,del piero care nu si-au tradat niciodata principiile pt mai multi bani.eu nu zic ca in momentul in care erau curtati de real madrid sau manchester nu aveau cele mai mari salarii din fotbalul italian (cum este si cazul lui rossi ,care in vara putea sa faca mutarea la manchester,pe mai multi bani cu siguranta,dar a preferat sa ramana).
    si ar mai fi cateva exemple ,un balotelli care la city din cate am inteles avea un salariu net de 8-9 milioane dupa cum spuneati si voi la o emisiune fotbal european,dar a preferat sa vina la milan pe 4.5.un tevez care putea linistit sa stea sa frece banca la city si sa ia cel putin dublu decat ia la juventus etc.
    la cei doi din urma ,nu este neaparat iubirea fata de culori,este vorba ca oricat de multi bani ti-ar oferi un club sau ma rog un patron pt serviciile tale,daca tu nu te simti bine cu cultura si cu locul unde stai,banii nu mai inseamna totul.
    prefer sa fiu credul sau sa joc un rol prost,dar totusi cred ,ca in ultimii ani 10-15,de cand salariile in fotbal au crescut formidabil,mai sunt jucatori care au renuntat la sume mult mai mari pt culori ,sau daca nu pt culori,pt bunastarea lor si pt a juca fotbal la cel mai inalt nivel.

  • andrey 10 spune:

    Off : Ma scuzati dar pe siteul Digi Sport arata ca pe Digisport 3 nu va fi niciun meci in UCL ( marti ) , nu va fi sau inca nu sa descis intre Ajax-Milan si Arsenal-Napoli.
    Eu aleg prima varianta .

    Iniesta este un jucator fabulos dar nu chiar de 17 milioane.

  • cosmin spune:

    la asta ma asteptam de ceva timp, ca barcelona sa piarda posesia …. ca a venit cu rayo la o victorie cu 4-0 nu ma asteptam. oricum, ce vreau sa spun e ca toate trec :d manchester n-o sa mai fie la fel fara ferguson (ma refer aici la stil de joc), bayern e clar ca joaca diferit cu guardiola, napoli joaca diferit sub conducerea lui benitez, city la fel, iar exemplele de la echipele cu nume pot continua, dar de-aici singura exceptie a fost barcelona, pt ca roura si villanova au incercat sa reproduca ce a facut guardiola, si de asta sunt convins ca au si fost numiti antrenori principali in locul unor antrenori cu nume care practicau un fotbal de posesie, placut ochiului, etc. exemplul meu preferat fiind marcelo bielsa, ce mi-ar fi placut sa ajunga el la barca :)

  • Gkacic spune:

    Personal …cred ca fotbalul in ritmul acesta va face implozie din cauza salariilor …nu cred ca exista vreun fotbalist in lumea asta care sa merite macar 10 mil euro net pe an.Nici macar Messi sau CR7.
    Daca as fi fost manager la Barcelona probabilmca as decide ca e momentul ca parte din vedete sa fie vandute.Messi,Iniesta,Alves.
    Si m-as gândi foarte serios sa aduc pe altcineva in loc valoros , dar cu mai pu?in bani …
    Salariile au luat-o razna …si cred ca total nejustificat…
    By the way…Iniesta are un inceput de sezon foarte slab….cel mai slab pe care il stiu…la fel si Busquets….nu mai sunt aceea?i jucatori…poate o fi de vina antrenorul care vrea sa schimbe ceva…si inca nu reuseste…
    Raman la parerea ca anul acesta Barca va rata toate obiectivele..Nu este preg?tit? si nu are antrenor, nu are lot…dar.ne auzim in aprilie sa m? injurati atunci daca e cazul …
    Si inca ceva …cu excep?ia lui Atletico ….Barca inca nu a dat de un oponent serios….

  • Gkacic spune:

    Personal …cred ca fotbalul in ritmul acesta va face implozie din cauza salariilor …nu cred ca exista vreun fotbalist in lumea asta care sa merite macar 10 mil euro net pe an.Nici macar Messi sau CR7.
    Daca as fi fost manager la Barcelona probabilmca as decide ca e momentul ca parte din vedete sa fie vandute.Messi,Iniesta,Alves.
    Si m-as gândi foarte serios sa aduc pe altcineva in loc valoros , dar cu mai pu?in bani …
    Salariile au luat-o razna …si cred ca total nejustificat…
    By the way…Iniesta are un inceput de sezon foarte slab….cel mai slab pe care il stiu…la fel si Busquets….nu mai sunt aceea?i jucatori…poate o fi de vina antrenorul care vrea sa schimbe ceva…si inca nu reuseste…
    Raman la parerea ca anul acesta Barca va rata toate obiectivele..Nu este preg?tit? si nu are antrenor, nu are lot…dar.ne auzim in aprilie sa m? injurati atunci daca e cazul …
    Si inca ceva …cu excep?ia lui Atletico ….Barca inca nu a dat de un oponent serios….

  • chestionare dprciv spune:

    Este cel mai documentat paragraf despre DESPRE POSESIE, STIL, INIESTA,
    SALARIU SI PRINCIPIUL DOMINOULUI . Mult success!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă