E o obișnuință în fotbal, nu doar în al nostru, în general. E o lege nescrisă, o axiomă ce nu necesită demonstrație pentru că nu e nimic de domonstrat aici. Pur și simplu așa ne-am învățat, să spunem că atunci cînd o echipă cîștigă și merge bine,meritele sînt ale jucătorilor, care, nu-i așa, sînt de mare valoare și nu poate fi altfel. Atunci cînd lucrurile merg prost însă, de vină e clar antrenorul. Petru că, nu-i așa, chiar dacă jucătorii sînt de mare valoare, el nu a știut să-i gestioneze, să-i așeze în teren. Iar dacă jucătorii nu sînt de mare valoare, tot antrenorul e de vină atunci cînd nu-s rezultate, pentru că nu s-a făcut înțeles în fața conducerii, nu a știut să ceară, n-a avut suficientă personalitate.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Un antrenor care mie mi s-a părut întotdeauna foarte bun e Walter Mazzari. Am avut de-a lungul timpului o grămadă de discuții în contradictoriu cu Ovidiu Ioanițoaia, probabil cel mai cunoscut și vechi suporter al lui Napoli de la noi. Încă de pe vremea lui Maradona, al cărui admirator necondiționat și este. Lui nu i-a plăcut niciodată de Mazzari și gata. Avea și argumente, la fel cum le aveam și eu pe ale mele. Cu aerul său de Al Bano (apropo, știați că Al Bano a împlinit 70 de ani!!!) și cu stilul său inconfundabil de a se agita pe bancă și de a se încălzi, ca un motor diesel, pe măsură ce meciul se derula, ceea ce-l făcea și-l face și acum să termine partidele în cămașă, chiar dacă afară e destul de frig, mi s-a părut întotdeauna că Walter Mazzari e bun. Că știe meserie, că înțelege derularea meciurilor, că tie să le citească pe parcurs.
Și mai are un merit Mazzari. Destul de mare în contextul fotbalului agitat de azi. Știe să facă vestiar și să genereze stabilitate. Nu știu cum face, dar reușește. A făcut-o la Napoli, unde e cel mai greu, și iată că reușește și la Inter. Toți foștii mari fotbaliști cu care am mai discutat de-a lungul timpului spun că atmosfera contează mult în obținerea de performanțe, iar faptul că antrenorul știe s-o facă e foarte important. Pentru asta, trebuie să fie bine pregătit, dar și onest, astfel ca lotul să simtă că nimeni nu e favorizat, că toată lumea are șansa lui.
Inter are, după 5 etape, același număr de puncte ca Juventus și Napoli, pierzînd doar două dintr-un parcurs ce putea fi impecabil, chiar în meciul cu Juve. Ba a și reușit un 7-0 în deplasare, ceea ce, oricît de slabă ar fi Sassuolo, ceea ce nu prea s-a văzut cu Napoli miercuri, un astfel de rezultat nu prea e obișnuit în fotbalul italian.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE INTERULUI GĂSIȚI AICI:
Am văzut meciul cu Fiorentina de joi. Mi s-a părut că Inter stă mai bine din punct de vedere fizic, ceea ce s-a văzut pe final. Echipa pare să se fi obișnuit fără prea mare efort la noul sistem tactic, cel cu 3 fundași centrali, ceea ce pe undeva e explicabil, căci și Andrea Stramaccioni mai folosea acest sistem. Din punctul ăsta de vedere, mai greu îi e lui Rafa Benitez la Napoli, care a jucat cu 3 oameni pe fund în ultimii ani și acum trebuie să treacă la formula cu 4. Spre deosebire de Rafa, Mazzari nu e implicat în competiții europene, ceea ce-i permite să joace mai mereu cu aceeași jucători, care pot astfel să aprofundeze schimbările.
Cu Fiorentina, lui Mazzari i-au ieșit și schimbările. Kovacici și Icardi, introduși imediat după golul de 0-1, au adus un plus evident, iar Interul a întors rezultatul. Poate că mulți l-ar vedea titular pe Kovacici, al cărui talent e vizibil, însă deocamdată Ricky Alvarez pare în cel mai bun moment al carierei. În plus, Fiorentina a jucat partitura pe care și-o dorea Mazzari. Nu știu cît e opțiunea lui Montella și cît e condiționat de calitățile jucătorilor din lot, însă Fiorentina mi se pare echipa care-și dorește cel mai mult posesia din Serie A. Poate după Juventus, numai că, atunci cînd vorbim despre Juve trebuie s-o situăm cu un etaj mai sus, valoric vorbind, față de toate celelalte competitoare. Fiorentina a pierdut și fiindcă a cedat din punct de vedere fizic lupta. Plus că i-a lipsit Mario Gomez. Rossi nu poate încă duce 90 de minute intense, Joaquin de asemenea, iar Borja, atunci cînd nu mai are aer nu mai are nici inteligență în joc.
Nu știu dacă Inter-ul lui Mazzari e mai bun decît Napoli cu Rafa Benitez. Parcă nu, dar nu întotdeauna asta contează. Știu însă că la Napoli, Mazzari n-a avut niciodată șansa unui transfer de genul lui Higuain sau a unei campanii precum cea din vara asta. Cu toate astea, rezultatele au mai venit. Pe ideea asta, chiar în condițiile unui lot mai subțirel, Inter poate spera la mai mult decît se gîndeau fanii săi la începutul sezonului. În plus, dacă schimbarea patronului se realizează fără convulsii, e posibil ca întăririle să vină în iarnă.
Oricum, sezonul ăsta de Serie A e mult mai interesant decît altele.
cred ca e vorba mai mult de o prospetime si forta psihica decat fizica la inter. mazzarri e nr 1 in italia dupa parerea mea, dar a umblat in primul rand la mentalitatea interului.
kovacic. imi pare mai mult un mijlocas din 16 in 16 decat un jucator de ultima pasa. acolo taider joaca foarte bine
Mazzarri.
e bun,dar nu e antrenor de echipa mare.anul trecut jucau doar in campionat,pt ca e clar ca nu i-a interesat europa league,si tot nu au tinut pasul cu juventus,care a avut o grupa infernala,a jucat totusi si pana in semifinalele cupei,sfert de champions league,si au castigat campionatul la pas.nu cred ca poate castiga campionatul in cariera sa ,decat daca are o echipa cu o clasa peste celelalte.
el acum s-a inhamat la o treaba „a la conte” ,iei o echipa in degringolada,si sa o faci sa joace fotbal,partea proasta pt fanii interisti e ca nu joaca fotbal,se apara foarte bine echipa si cam atat.ieri cu fiorentina a fost o doza considerabila de noroc,si fiorentina putea sa inchida meciu.
pronosticul meu este ca fiorentina va termina peste inter in campionat.
4 Comentarii