Articolul precedent

SĂ NE TEMEM DE GRECI ATUNCI CÎND ÎI PRIMIM ÎN DAR

SĂ NE TEMEM DE GRECI ATUNCI CÎND ÎI PRIMIM ÎN DAR

Bun, deci ne-am liniștit! E Grecia. Știm cu cine vom juca la baraj, știm că meciul decisiv e acasă, avem aproape o lună de zile timp să ne cunoaștem mai bine adversarul, dar și să înțelegem, dacă n-am reușit chestia asta pînă acum, că plecăm cu șansa a doua în această dublă mansă. Inclusiv în acest duel cu Grecia. Chiar dacă unii cred altceva.

Ne-am dorit acest baraj încă din momentul cînd am aflat componența grupei preliminare. Am obținut barajul, am tot discutat despre reacțiile pe care unii le-au avut după ce ne-am cîștigat dreptul de a juca acest meci decisiv. Toate aceste discuții nu mai contează acum, important e ce va fi.

Ne-am dorit Grecia, parcă mai mult decît Ucraina. Și am obținut Grecia. Acum ne dorim calificarea, să vedem dacă o vom și obține.

Apropo de discuții. Am tot auzit în aceste zile tot felul de scenarii. Conform cărora Franța nu are cum să lipsească de la un Mondial, Cristiano Ronaldo de asemenea, Ibrahimovici și el ar fi bine să fie prezent, de unde toată lumea vedea o tragere mai mult sau mai puțin dirijată. Mărturisesc că m-am numărat printre ei. Mă așteptam ca Portugalia să pice cu Islanda, Franța cu Ucraina, iar restul chiar nu mai conta.

Franța a picat cu Ucraina, dar Portugalia a dat peste Suedia, deci unul dintre Cristiano și Zlatan va sta acasă. Mare noroc a avut Croația, cu Islanda. Cît despre noi, să zicem că am avut și noi norocul nostru, norocul proverbial al selecționerului.

BILETE DE INTRARE LA MECIUL FC BARCELONA – REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

E o vorbă foarte veche: ”Să te temi de greci chiar și atunci cînd îți fac daruri”. Daruri ne-a făcut Alexander Frei, fostul jucător de la Basel, care a tras Grecia pentru noi ca adversar. Să nu ne bazăm însă pe ele. Nouă entuziasmul nu ne folosește, mult mai bine ne mobilizăm cînd avem un adversar complicat. Să nu uităm valul de entuziasm de după tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor, cînd am aflat cu cine are Steaua de jucat. Ce s-a ales de entuziasmul acela, vedem astăzi, ce se va alege de promisiunea calificării în primăvară, vedem după meciul cu Basel.

Înapoi la Grecia. E o echipă grea, i-aș zice chiar urîtă. Aici ne asemănăm, căci nici noi nu debordăm de frumusețe și entuziasm estetic. Nu cred că fotbalul românesc e peste cel din Grecia, nu-s convins că dueluri ale cluburilor noastre cu cluburile lor s-ar termina cu victorii pentru noi. Fotbalul grec are și mulți străini, la fel cum echipa națională are mulți componenți ce joacă în afară.În plus, „naţionala” Greciei, pregătită acum de un portughez, Fernando Santos, cel care, dincolo că l-a antrenat pe Marius Niculae la Sporting Lisabona, a reuşit performanţa să antreneze şi pe Porto şi pe Benfica, în Portugalia, ceea ce spune multe despre el, Grecia aşadar stă pe bazele puse de Otto Rehhagel. Iar acolo unde pun nemţii bayele, se vede mulţi ani după aceea.

Grecia e o echipă care dă greu goluri. A dat doar 12 într-o grupă relativ simplă, în care Bosnia, de exemplu, a dat 30. Dar e și o echipă care primește greu goluri. A luat 4, dintre care 3 de la Bosnia. E o echipă cu o medie de vîrstă mare, dar asta nu mi se pare deloc un punct negativ. Dimpotrivă, aceste partide decisive se cîștigă mai mult cu experiență decît cu entuziasm. Sînt cîțiva jucători, gen Papastatopoulos, de la Dortmund, care a trecut și pe la Milan, gen Samaras, gen Karagounis și Katsouranis, campioni europeni și titulari în 2004, care știu să abordeze partide complicate. Căci așa a fi această dublă mansă, una extrem de complicată.

Nu-s foarte convins că faptul că vom juca returul la București e un element sută la sută pozitiv. Publicul nostru are tendința de fi mai exigent decît trebuie, de a se lua prea mult după ce se scrie în ziare, de a crede că selecționerul e prost și că toți cei 55.000 de spectatori ar fi mult mai buni pe acest post. Mi-e teamă de o reacție precum cea din finalul meciului cu Estonia, mi-e teamă că o pasă înapoi va fi taxată mai mult decît ar fi cazul. Cîteodată, presiunea propriului public e mai greu de gestionat decît cea a publicului advers, căci ostilitatea te motivează, neîncrederea te distruge. Sper să nu fie așa. Nu cred că există vreun jucător din cei convocați care să nu realizeze ce important e acest baraj pentru el și pentru România, ce importantă ar fi prezența la Mondialul brazilian pentru România. Un Mondial brazilian ce se anunță de pe acum cel mai tare turneu final, prin numele pe care le propune la start din istorie.

Nu vreau să mă refer acum la selecție. Mai e timp pînă la meci. Deocamdată, trebuie să recunoaștem că Grecia e adversarul care ne va da, cum se spune, ora exactă. Portugalia sau Croația erau adversari cu care nu avea șanse. Cu Grecia avem, dar așa cred și ei. să vedem acum cine crede mai mult în șansa lui.

5 Comentarii
  • ovidiu spune:

    In fotbal mai conteaza si cum joci, nu numai sa scoti un rezultat bun! In jurnalism mai conteaza si cum arunci cuvintele, mai conteaza si topica si vocabularul utilizat. Textul asta imi aduce aminte de colegii mai putin talentati din clasele primare care faceau compuneri simpliste incheiate cu formularea clasica „Ce frumoasa este vara!” sau „Ce frumoasa a fost vacanta de vara!” J E N A N T!

  • razvan74 spune:

    nu stiu daca e noroc meciul cu islanda al croatiei. la vremea aia in islanda e cam iarna si sansele insularilor vor creste simtitor.

  • Vechiu Daniel spune:

    Orice ar fi e o sansa uriasa pentru noi…sigur la retur stadionul va fi arhiplin (sper sa nu pierdem in Grecia) si cred ca dupa atatea si atatea turnee ratate daca vom ajunge la acest mondial din Brazilia va spala mult din amaraciunea ultimilor ani si vom putea pleca sa construim o alta generatie cu alta incredere datorita acestui mondial…cred ca avem cativa jucatori chiar buni Chiriches deja titular si in premier league Maxim este de notorietate ce prestatii are in Germania Marica incepe sa joace la Getafe scheletul Stelei…chiar cred si sper ca toti din tot sufletul sa ajungem la acest mondial….trebuie sa ne mobilizam toti suporteri jucatori etc pt ca avem o sansa unica!

  • razvan74 spune:

    ar trebui luat si Rusescu, stie sa scoata gol din nimic,eventual macar discutat cu Mutu. Trebuie jucat la dat gol in grecia, riscat putin la Atena pentru un eventual 1-1 acolo care sa permita jocul la 0-0, posibil la vremea aceea pe teren propriu.

  • Andrei spune:

    In Grecia, la Atena ma astept la cel mai urat meci facut de Nationala Romaniei. De ce? Pur si simplu pentru ca selectionerul nostru cu asta ne-a obisnuit. Daca acasa cu Finlanda joci cu 2 inchizatori, intr-un meci in care trebuie sa dai goluri, ce sa mai spun in deplasare, intr-o dubla decisiva. Eu sper ca pe National Arena sa fie cel putin 50.000 suporteri, sa fie o atmosfera macar la fel de frumoasa ca la meciul cu Ungaria sau Olanda. Sper ca atmosfera asta sa-i incurajeze pe tricolori, nu sa le inmoaie picioarele. Ei reprezinta o natiune intreaga si ar trebui sa fie aplaudati fie ca ne calificam fie ca nu. In stadiul in care este fotbalul romanesc acum, ca sa nu spun „halul”, o calificare ar fi surprinzatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă