Cam anul trecut pe vremea asta, transpira în presa din Spania informația că Jose Mourinho va părăsi pe Real Madrid, în iunie 2013, pentru a reveni la Londra, orașul său favorit, în Premier League, campionatul său favorit, la Chelsea, echipa sa favorită. Toate îi erau atunci favorite. Încă din acel moment, lumea se repezea să parieze că, în aceste condiții, Chelsea devenea principala favorită la cîștigarea campionatului în 2014. Presupunere întărită, cîteva luni mai tîrziu, atunci când Sir Alex Ferguson a anunțat că pleacă de la Manchester United.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Sîntem în decembrie 2013. Aprope 6 luni de cînd Jose Mourinho e ”in charge” la Chelsea. Cîți dintre cei care pariau în urmă cu 12 luni pe o revenire triumfală a lui Jose în campionatul Angliei mai sînt acum de aceeași părere? Pînă una-alta, în această perioadă, deși rămîne cu șanse în lupta pentru titlu, Cupa Angliei și Champions League, Chelsea a pierdut două trofee deja, Supercupa Europei, în finala de la Praga, și Cupa Ligii, de unde a fost scoasă de Sunderland, în ”sferturi”
De la acest meci pierdut pe ”Stadium of Light” mi-a venit ideea acestui text. Am comentat partida și mi se pare că Mourinho se confruntă cu destule probleme în această nouă aventură londoneză. Să ne înțelegem, Chelsea are un lot excepțional, eu aș zice că la concurență cu Manchester City pentru a fi cel mai bun din Premier League, dar asta nu e întotdeauna o garanție. Mai ales atunci cînd între antrenor și jucători nu se produce acea chimie care face ca jocul să meargă uns. Iar la Chelsea încă nu merge uns, cel puțin nu merge cum ar vrea Mourinho.
Și aici e o discuție aparte. Jose Mourinho face parte din categoria antrenorilor care cer lotului să se adapteze la ideile lor. Personalitatea sa și succesele pe care le-a avut îl îndeamnă la acest demers. E posibil ca în momentul ăsta lotul lui Chelsea, așa puternic cum e el, să nu se muleze pe ideile lui Mourinho? Eu cred că e foarte posibil, ba aș zice chiar că e probabil. Adaptarea nu e ușoară, nici a antrenorului cu lotul, nici a lotului cu antrenorul, de unde și senzația de permanentă căutare a lui Mourinho pentru găsirea variantei ideale. La un moment dat, pesemne nemulțumit profund de ceea ce vedea, portughezul a folosit un sistem pe care extrem de rar îl utiliza, un 4-4-2, cu Demba Ba și Torres pe aceeași linie de atac.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:
La precedentele sale experiențe post FC Porto, Mourinho reușise să creeze într-un timp foarte scurt un stil de joc propriu, un fel de ”made in Mou”. Și la Chelsea, prima dată, și la Inter și la Real, fotbalul era gîndit de portughez pe ideea aducerii cît mai rapide a balonului în terenul advers, cu obiectivul de a se crea ocazii. Ceea ce se și reușea. În maniere diferite, dar se reușea. Acum, la ”Chelsea-episodul 2”, jocul e steril, ambiguu, cîteodată plictisitor. Contraatacurile ”made in Mou” de la Real Madrid nu mai există, siguranța defensivă de la Inter de asemenea, cît despre pasa lungă pe Drogba de la ”Chelsea-episodul 1”, nici atît.
Mourinho mai are o problemă. Nu are nici un jucător capabil să intimideze apărările adverse, așa cum o făcea Drogba, cum o făceau Eto”o și ”El principe” Milito ori cum o făcea Cristiano. La Chelsea, vedeta lui Mourinho e Hazard, dar belgianul nu are capacitatea celor de mai sus. Plin de talent, Hazard încă se mișcă destul de puțin și, o mare problemă, se mișcă destul de prost fără minge. Adunați aici faptul că la mijloc nu există un Xabi Alonso, pe care se chinuie acum din răsputeri să-l convingă să vină la Chelsea, un Cambiasso sau un Essien din trecut, capabili să inițieze acțiunile de atac sau contraatac cu o pasă curată și rapidă, la fel cum nu există un Sneijder, un Ozil sau un Lampard, tot din trecut, a căror mișcare între linii să surprindă adversarul. Problemele lui Mata cu Mourinho tocmai de aici apar, Mata nefiind capabil să interpreteze acest rol pe care portughezul l-ar vrea de la el. Adăugați aici și slaba participare a celor 3 atacanți și înțelegem acum obsesia lui Mourinho de a aduce un vîrf care să garanteze un număr de 20 de goluri pe sezon, în toate competițiile. În ziua de azi, Torres + Demba Ba + Eto” fac mai puțin decît Lukaku, ca și cifre, fără ca asta să însemne neapărat că belgianul era o soluție mai bună. Și dacă tot suntem la cifre, iată încă un detaliu intersant, pe care l-am citit pe undeva prin presa engleză. Chelsea are o posesie mai mare decît Arsenal-ul lui Wenger, nu cu mult, dar are, 57% față de 55%, dar această posesie se produce în jumătatea proprie de teren, de-a latul, lent și fără să creeze pericol.
Și totuși, ce-i de făcut? Dacă ținem cont că primele sezoane ale lui Mou au fost mai mereu de tranziție, e posibil să fie la fel și acum. E posibil ca-n iarnă să plece jucători și să vină alții, se tot aud nume, am dat și eu mai sus cîteva. Un lucru e cert, după părerea mea. În momentul ăsta, Mourinho și-a pierdut un pic din aura celui care propunea cel mai reactiv și concret joc din lume. Am senzația că rolul ăsta e din ce în ce mai mult asumat de Diego Simeone la Atletico Madrid. O trecere de la ”The Special One” la ”The Special Sime-One” cum s-ar spune. Însă Mourinho, așa cum îl știm, are mereu pregătită următoarea mutare.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am impresia ca locul lui Jose este in Italia. Acolo are de toate: este respectat, acum va avea banii lui Thohir pe mana, tactica conteaza mai mult ca tehnica, e considerat urmasul lui Helenio Herrera. La Chelsea nu va face nimic pentru ca ulciorul nu merge de multe ori la apa.
sunt de acord cu tine cand zici de Simeone ce zici, incontestabila valoarea, as compara sezonul lui Dan Petrescu la Urziceni cu ce face Simeone la At Madrid, sper sa aiba acelasi rezultat. Bineinteles pastrand diferite nivelele la care sunt facute comparatiile.
Despre Chelsea… Si eu credeam mai tare in mourinho, dar imi aduce aminte de prima perioada a lui, jucand fara atacant in deplasarea de pe OT mi-a adus aminte de transformarea lui Gudjonsen in mijlocash la inchidere. E clar ca scopul lui e numai rezultatul.
Fotbalul te iarta desi nu ar trebui.
Chelsea are lot bun, nu f bun dar au nevoie la inchidere de jucatori de super clasa, ramires e… defapt, nu e de super clasa, parerea mea :-)
Respect!
Mourinho nu vrea jocul pe care-l practica la Madrid la Chelsea.La Madrid juca contraatac, acum joaca posesie, pressing avansat, alt stil de joc dupa parerea mea. Jucatorii pe care ii are nu sunt la fel de experimentati ca cei de la Madrid. Hazard,Oscar, Schurrle.Eu cred ca Oscar ar putea fi mult mai bun pe faza ofensiva daca nu ar trebui sa alerge asa mult pentru faza defensiva.
In sfarsit putem vedea premier league.La Eurosport!
Iubesc fotbalul englez si mereu mi`a placut mourinho, dar dupa felul cum si`a batut joc de fotbal in meciul cu steaua trebuie sa imi schimb parerea. respectul pt. chelsea si antrenorul ei a cam disparut din partea mea. oricat as fi fan Anglia, nu stiu daca Bayern de exemplu ar fi pasat mingea cu portarul 60 de minute.
ma mir ca e prima oara cand observi ca echipele lui mourinho pacalesc fotbalul
ai rezumat foarte bine problemele lui chelsea, andrei. sper sa mearga jocul intr-un final si sper ca mourinho va gasi marcatorul care sa-i garanteze cele 20 de goluri pe sezon pentru castigarea titlului (poate lukaku). faci o prefata a meciului de luni dintre arsenal si chelsea? pentru ca e de departe cel mai important meci al sezonului, pana acum…
vine guarin
10 Comentarii