La finalul meciului dintre Levante și Barcelona se preconiza o schimbare de lider în Primera Division. După un campionat și jumătate, Barcelona ar fi trebuit să abandoneze prima poziție în ierarhia din Primera în favoarea lui Atletico Madrid. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, Barcelona rămîne lider, la egalitate cu ”Atleti”, iar Real Madrid vine imediat în urmă, la un singur punct. Eu unul nu-mi aduc aminte cînd a mai fost o situație asemănătoare în Primera Division, cu trei echipe implicate în lupta pentru titlu, toate trei avînd șanse relativ egale în momentul ăsta. Campionatul Spaniei, asta mi se pare mie acum, vine imediat după cel al Angliei în ceea ce privește suspansul, implict și interesul, în lupta la vârf. Bundesliga e cîștigată de Bayern înainte să înceapă, și ma tem că așa va fi și in sezonul viitor, deja mă gîndesc cu groază la întăririle pe care le va aduce Guardiola, Serie A are în Juve o forță dominantă, iar Ligue 1 propune un PSG cu evidente intenții de performanță europeană.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Despre Barcelona, prea puține ar fi de spus. Am scris tot aici acum cîteva săptămîni despre Tata Martino și transformarea sa în bunic. Nu mai insist. Lipsa cronică de personalitate și absența ideilor cu care să salveze o deplasare complicată s-au văzut și la Valencia. Singura schimbare notabilă adusă de ”Bunicul” Martino e felul în care se face apărarea la fazele fixe, s-a trecut de la zona la om la om. Iar urmarea e vizibilă, jumătate din golurile luate de Barcelona în acest campionat sînt din corner. Dacă Barcelona e încă lider asta e pentru că Atletico a avut primul moment de teamă al sezonului, dincolo de greșelile de arbitraj de la 1-0 și din finalul meciului cu Sevilla de pe ”Calderon”. Nici despre Real Madrid nu-s prea multe de comentat, echipa zboară pe aripile lui Cristiano, cel mai bun din lume în acest moment, indiferent de ce spun unii sau alții. Dar despre acest subiect, despre Cristiano și Balonul său de Aur, promit să revin zilele viitoare.

La Atletico vreau să mă refer în cele ce urmează. Și la Diego Simeone. A fost primul moment de presiune pe care echipa sa n-a reușit să-l treacă. Egalul dintre Levante și Barcelona și posibilitatea ca Atletico să devină lider au adus o stare de tensiune neobisnuită pe ”Calderon”. O euforie tensionată. Poziția de favorită nu convine echipei de lîngă Manzanares, mult mai bună pentru ea e postura de outsider. De concurent pe care cei doi coloși, Real și Barcelona, nu-l iau în seamă, de subiect al proverbului ”cînd doi se ceartă al treilea cîștigă”. Comportamentul lui Simeone a fost exemplar. Nici un reproș la adresa arbitrului, deși ar fi putut. Nici o încercare de arunca responsabilitatea egalului pe umerii altuia. Dacă Atletico n-a putut bate pe Sevilla e mai întîi din vina sa, abia apoi din cea a arbitrului. Simeone n-a căzut în capcana de a le acorda alibiuri jucătorilor săi. Știe că lucrul ăsta ar face rău la o grupare căreia toată lumea îi așteaptă reculul, căci toată lumea i-a anticipat acest recul de multă vreme.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Pînă la urmă, un egal e mai bun ca un eșec. Filozofia italiană. Atletico e colider în Primera, continuă pe fronturile Cupei Spaniei și ale Ligii Campionilor. Echipa e în grafic, chiar și acest egal e în grafic, căci ar fi fost bizar ca Atletico să bată pe linie. Echipa lui Simeone rămîne aceeași grupare solidă, căreia greu îi marchezi, o grupare de luptători a căror idee de luptă, plecată de la antrenor, e clară: pas cu pas, meci cu meci, adversar cu adversar.

Mediatizarea excesivă nu ar fi fost bună pentru Atletico. Asta merge la alții. La Atletico merge lupta, umilă și fără pauză. Zgomotul distrage atenția. Și concentrarea. Așa s-a întîmplat duminică seară, zgomotul produs de posibila trecere pe primul loc a afectat concentrarea echipei lui Simeone.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/