În principiu avem recordul: Iker Casillas e primul portar din istoria Cupei Spaniei care ajunge în finală fără să încaseze vreun gol pe întreg parcursul competiției. O competiție cu meciuri tur-retur, nota bene, și nu una cu meciuri unice, eliminatorii, ca-n alte țări. În principiu, Iker Casillas e primul portar care reușește acest lucru în Spania, iar șansele ca recordul să se amplifice și după finală sînt destul de mari. Evident, veți spune că nu e doar meritul lui, și e corect asta, portarul e doar omul din spatele unei apărări, dar nici nu cred că se poate spune că el n-a avut nici un merit. Mai ales în situația în care se află. Tocmai pentru că se află într-o situație deloc comodă, incredibilă din punctul meu de vedere, răspunsul pe care Iker l-a dat merită consemnat și apreciat ca atare. Un răspuns pe teren, mai bine zis în poartă, așa cum îi stă bine unui campion mondial.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Astă vară, Vicente Del Bosque spunea un lucru foarte interesant atunci cînd a fost întrebat despre situația lui Casillas. ”Iker nu poate fi tratat ca un fotbalist oarecare, pentru că nu e un fotbalist oarecare. El e un mit în fotbalul spaniol și nu e normal să fie supus dezbaterilor și analizelor săptămînă de săptămînă”. Mi se pare că Del Bosque are dreptate, ba chiar cred că am putea adapta cuvintele sale unor realități de pe la noi. Asta nu înseamnă că Iker Casillas nu poate fi rezervă, nu înseamnă că e de neînlocuit. Nimeni nu e, totuși. Dar a-l trece pe banca de rezerve pe căpitanul campioanei mondiale și a dublei campioane europene, Spania, fără drept de recurs, dar mai ales fără o motivație logică, mi se pare o decizie bizară, poate cea mai bizară pe care eu o știu. Ca de fiecare dată, ca la fiecare emisiune, fac apel la cei care citesc aceste rînduri să-mi semnaleze dacă își amintesc de o situație asemăntoare.
Atenție! Vorbim despre postul de portar, nu de un jucător de cîmp, care poate fi înlocuit sau rotit mult mai ușor. Nu cred că acest record îl face pe Casillas mai bun decît era înainte. E unul dintre cei mai buni portari din istorie și punct. Ca orice practicant al unui sport, are momente de formă mai bună sau mai proastă. În urma cărora poți lua decizia de marginalizare a lui. Dar nici un caz nu poți lua o decizie definitivă, cum că indiferent de ce se întîmplă Iker e rezervă în campionat. Dacă Diego Lopez, asupra căruia o să revin imediat, face un meci prost, nu contează, el e sigur de titularizarea ulterioară, căci așa s-a stabilit.
Se vor găsi unii care să spună că orice tip de concurență aduce progres. De acord. Tot nu mi se pare însă o situație normală. Ce s-ar fi întîmplat dacă Iker făcea un meci mizerabil în turul cu Atletico, sau va face unul în prima manșă cu Schalke?
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Merită discutată și situația lui Diego Lopez. E un portar bun, care și-a dovedit valoarea. Și el este însă într-o situație ciudată. Nu poate spune că e titularul postului, de vreme ce în Champions League, teoretic competiția cea mai importantă, nu apară. De vreme ce în finala Cupei, partidă cu trofeul pe masă, nu apară. Personal, nu pretind că așa și este și admit că pot fi subiectiv, Casillas mi se pare o clasă peste Diego Lopez, iar în momentul ăsta îl văd în primii 5 portari ai lumii. Nu încep o dezbatere în legătură cu cine ar fi cel mai bun, pentru că nu ar duce nicăieri, orice discuție de genul ăsta are în spate mormane de simpatii ori antipatii care cîntăresc mai greu decît luciditatea.
Nu puțini sînt cei care cred că, de fapt, decizia nu e a lui Ancelotti, ci a lui Florentino Perez. Care, pretind cei care au avut ocazia să-l cunoască, nu uită și nu iartă. Florentino nu poate uita rolul lui Casillas în îndepărtarea lui Mourinho. Pentru Florentino, Mourinho a reprezentat antrenorul în fața căruia a făcut cele mai multe concesii, căruia i-a oferit cea mai mare putere de decizie în cadrul lotului. Dovezile în acest sens sînt destule. Dacă Florentino a făcut asta, înseamnă că a avut mare încredere în portughez. Faptul că Mourinho a pierdut vestiarul, sau mare parte din el, nu l-a lăsat indiferent pe Florentino, care a ales varianta despărțirii, în fața probabilului proiect al lui Mou, ”ori eu, ori ei”. ”Ei” însemnînd un grup de campioni mondiali totuși, embleme ale clubului, dincolo de valoarea lor. Nu discut aici cine are dreptate, probabil că adevărul e undeva la mijloc, ca-n orice despărțire fiecare are partea lui de vină.
Florentino, a cărui știință de a face afaceri nu poate fi pusă la îndoială, a gîndit pragmatic: mai ușor și mai ieftin înlocuiești un antrenor decît un grup de jucători, care se mai și bucură de o imagine pozitivă în rîndul maselor de oameni. Și așa există voci care-l acuză pe Florentino de totală lipsă de scrupule atunci cînd s-a dispensat în 3 secunde de simboluri precum Raul, Hierro, Del Bosque, chiar și Guti, sau de fotbaliști cu mare priză la public precum Figo ori Redondo, poate chiar Ronaldo și Beckham.
Ar fi o greșeală să credem că Florentino Perez a decis trecerea pe banca de rezerve a lui Casillas, dar cred că ar fi o greșeală și mai mare să credem că n-are nimic de aface cu această poveste.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am admirat felul în care a răspuns Casillas. Pe teren, așa cum stă bine unui profesionist și căpitan de echipă. La fel merită admirat și felul în care a răspuns Diego Lopez acestei situații. Cu același profesionalism, cu seriozitate. Ma întreb însă ce se va întîmpla la vară. E limpede că situația nu poate continua așa. Și Casillas și Diego Lopez sînt portari de mare valoare. Această situație nu le convine, iar unul dintre ei cred că va pleca. Partea bună pentru Florentino e că se va alege cu bani de pe urma afacerii, cota ambilor fiind foarte mare. Partea proastă e că, vrînd sau nevrînd, a împărțit lumea în două tabere, pro Iker și pro Diego Lopez. Și fiecare tabără va avea motivele ei de nemulțumire.
Voi ce credeți? Care dintre cei doi va pleca? Sau credeți că situația de față va continua?
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Eu cred ca o sa ramana amandoi, numai ca de la vara e probabil sa se inverseze rolurile…. Iker a dovedit afectiunea catre acest club si si-a calcat pe inima in acest an si jumatate, iar daca va fi nevoie o va face in continuare; Diego Lopez este f multumit ca a ajuns la un club de talia Realului si cred ca o sa accepte si postura de rezerva, mai ales ca oricand I se poate da exemplu Iker.
problemele lui iker se trag de la meciurile din inceputul de sezonu 2012-2013.a avut o serie de meciuri in care si-a ingropat echipa.
iker are niste calitati extraordinare,insa,are si niste defecte,pe care lumea le trece cu vederea.
e foarte slab la iesitul pe centrari..de remarcat si faptul ca,ieri,la niste mingi foarte usoare,a preferat sa boxeze.nu stie sa iasa pe centrari.sta foarte prost la capitolul comunicare cu colegii,si nu stie sa si-i dirijeze pe teren….pentru a avea un reper,uitati-va putin la modul in care isi coordoneaza buffon colegii,sau la cum facea van der saar.
al 2-a mare punct slab al lui iker e faptul ca nu are joc de picior.si cu stangul si cu dreptul e cel mult mediocru.
sunt 2 capitole foarte importante pentru un portar.
e adevarat ca are niste reflexe fantastice,insa,un portar adevarat e acela care ofera siguranta,nu acela care iti scoate mingi imposibile.
iker e un ipocrit.alege sa se victimizeze prin presa pentru situatia lui.el crede ca totul i se cuvine,doar datorita numelui.
cati dintre voi stiti ca iker s-a certat si cu antrenorul de portari,iar o data a refuzat sa-l ajute pe diego lopez sa-si faca incalzirea,plecand arogant catre mijlocul terenului,jucandu-se singur cu o minge???
iker e un portar foarte bun,care nu e totusi perfect,si are un caracter infect.are totusi o presa buna in spate,si asta il va ajuta.
personal,cred ca diego lopez va pleca in vara,desi imi doresc sa vad ca iker ajunge undeva de la monaco sau la barca.
iker nu merita sa fie capitanul realului.nu a luat nicioadata apararea colegilor sai(vezi cazurile xabi alonso,arbeloa) in fata atacurilor din partea prietenilor sai catalani sau a prietenilor din presa.nu a stiut sa gestioneze o situatie delicata,in care sa clarifice exact anumite limite.cei de la barca aruncau cu ironii si cu jigniri la adresa realului,iar iker nu zicea nimic(si are totusi o pozitie de capitan).
cu raul,capitan..nu s-a intamplat niciodata asta.
PS:raul si guti nu au plecat din cauza lui mourinho sau a lui perez.raul si-a dorit sa mai joace la nivel inalt si a ales schalke.real i-a platit salariul si in perioada in care a jucat in germania.raul era deja rezerva din perioada pellegrini,insa,el isi incuraja coechipierii de langa antrenor,nu „o ardea” gen primadona.punea echipa pe primul loc.
Situatia este sau ar trebui sa fie mult mai simpla.
Iker a prins o forma foarte slaba sezonul trecut,pe teren,ca altfel,in afara lui,era in mare forma sa ii faulteze pe Mou si Ronaldo.Asa ca i s-a adus inlocuitor,pe Diego Lopez.
Iar de atunci Diego Lopez apara exceptional.Iar Iker,atunci cand o face,o face si el exceptional.
Si atunci care-i problema??De ce simt nevoia ziaristii din Spania sa faca ditamai „cazul Casillas”??De ce simt nevoia sa se razboiasca in continuare cu Mourinho,chiar si dupa plecarea lui?
Eu cred ca daca lui Mou i se dadea mana libera sa taie in carne vie,adica sa-i indeparteze din lot pe Casillas si Ramos,Real avea sanse mari la tripla anul trecut si un proiect de mare anvergura si viitor,si-ar fi continuat drumul.
Concluzionez cu ce spunea azi fiica lui Ancelotii(de unde pana unde,cat ani are fata etc,nu stiu,doar ce am vazut declaratia ei,dar are perfecta dreptate):”“¿Por qué todo el mundo se preocupa por Iker Casillas y a nadie le importa cómo está Diego López?”
Si ca sa raspund la intrebare
Cred sau mai corect spus,sper, ca Iker va fi lasat sa plece,eventual si pe o suma frumusica.Si inlocuitor il vad pe Casilla de la Espanyol.
Ma agita rau subiectul,asa ca voi contiunua cu inca o remarca,scuze daca devin obositor…
Pornind de la ce spunea fata lui Ancelotti…pt cine nu stie,si Diego Lopez este un canteran.Dar cand i s-a dat de inteles ca nu are sanse in fata lui Casillas,si-a vazut de drum,si-a facut treaba onest peste tot unde i s-a dat o sansa.De ce nu ar face si Iker acelasi lucru?
Situatia portarilor de la Real Madrid este neobisnuita, in primul rand, din cauza faptului ca amandoi au dovedit, pe teren, de-a lungul timpului, ca au valoare. Dupa parerea mea, valoare apropiata. La fel de neobisnuita este, insa si situatia in care Carlo Ancelotti a preluat lotul. A-l scoate din poarta pe Diego, care nu gresise cu nimic, ci isi dovedise atat valoarea, cat si atasamenul fata de echipa, ar fi fost o nedreptate, oricat de „mai egal decat ceilalti” ar fi Iker.
Dincolo de pacatele profesionale ale lui Iker (pe care le-a expus Torpyla mai sus si pe care Casillas nu le-a ameliorat cu timpul), capitanul Realului se face vinovat de greseli extrasportive care cantaresc greu. Este preferatul presei, iar asta nu ar fi un pacat, daca nu s-ar fi folosit de acest avantaj in mod constant pentru a pune presiune pe conducerea tehnica a clubului. Ca paranteza, imi amintesc (imi pare rau ca nu mai am fotografia) de comentariile live ale jurnalistilor de la As, in care o ratare era parada la Iker si greseala atacantului la Diego. Nu imi aduc aminte de nicio situatie (daca gresesc, va rog sa imi dovediti) in care Iker sa fi luat apararea lui Lopez, sa fi vorbit pozitiv despre evolutiile „rivalului” sau pe post, asa cum Diego a facut-o de foarte multe ori. Atitudinea imbufnata a lui Casillas, raspunsurile sale evazive l-au transformat in ochii unora dintre suporteri in primadona suparata ca a pierdut luminile rampei la care este convins ca este singurul indreptatit sa aspire. Ideea de concurenta pe post pare sa nu aiba nicio valoare pentru el, care are atitudinea si comportamentul unui stapan feudal. In calitate de capitan, atat in momentele in care a jucat, cat mai ales in cele in care nu a facut-o, nu si-a sustinut niciodata colegii: nici pe Cristiano anul trecut, pentru Balonul de aur, unde l-a votat pe Ramos cel mai bun jucator din Europa, nici in conflictele extrasportive in care au fost implicati colegii sai. Iar asta imi aduce aminte de Raul, capitanul de pe banca Realului, care isi incuraja colegii, cu care dadea mana cand intrau sau ieseau de pe teren. De altfel, cred ca aceasta comparatie cu Raul ii face o mare defavoare lui Iker, insa trebuie sa accepte ca e capitan intr-o echipa in care banderola a fost purtata de seniori ca Raul, Hierro sau Sanchis. La Iker nu se vad dragostea si atasamentul pentru club, ci dorinta personala de a FI clubul in sine. Iar asta nu da bine in ochii suporterilor, oricat de mult s-ar incerca in presa sa se spuna altceva. Anul trecut si chiar la inceputul acestui sezon, cand echipa trecea prin momente grele, nu a iesit niciodata sa isi sustina public colegii. A vorbit doar dupa victorii si a raspuns doar la intrebarile care ii conveneau. Prietenia lui cu unii dintre jucatorii Barcei s-a tradus, pentru fanii blanco, de multe ori, ca un fel de servilism de neacceptat. Si Raul era coleg de camera la nationala si prieten cu Pep, insa asta nu l-a oprit sa faca celebrul gest cu degetul la gura pe Camp Nou. Iker il suna pe Xavi sa ii ceara scuze dupa un clasico, acuzandu-si, practic, colegii, de comportament neadecvat. Mai mult, aceasta prietenie este vazuta de multi ca o concesie facuta greilor de la Barca pentru eliminarea lui Raul din lotul nationalei din 2008 (iar legendele spun ca nici Aragonez nu era strain de aceste miscari). Ce face Raul in situatia aceea? Convoaca o conferinta de presa pentru a cere tuturor sa nu faca mult caz pe tema asta si sa sustina echipa nationala din care tocmai fusese lasat pe dinafara. Senorio, cum numesc spaniolii comportamentul de acest fel. Ce face Iker cand pierde postul de titular? Provoaca o schisma in vestiarul Realului, intre jucatori si antrenor.
Poate nu in ultimul rand, e important sa amintim faptul ca insusi Carlo Ancelotti, proaspat numit antrenor la Juventus, il scoate din poarta pe Peruzzi, capitanul echipei si greul vestiarului, pentru a-l aduce pe Buffon, un portar pe gustul sau (inaltime, iesire pe centrari, joc cu piciorul- exact capitolele la care Iker este deficitar) si cu prea multa influenta negativa asupra colegilor. Ancelotti nu este un tip moale, desi poate nu se manifesta la fel de abrupt ca Mourinho. Senzatia mea este ca lui Florentino i-ar fi placut ca Mou sa continuie la Real, insa a ales, asa cum ai spus si tu, sa piarda un antrenor si nu o echipa. Insa a ales si sa nu mai greseasca o data, lasand soarta echipei in mainile catorva „pesos pesados”, asa cum s-a intamplat ani de zile la clubul blanco. Ca tot vestiarul ajunsese sa fie impotriva lui Mou este o exagerare, doar daca ne gandim la faptul ca oameni grei ca Xabi sau altii importanti ca Ozil sau Khedira sau Arbeloa au fost mereu de partea portughezului.
Cu alte cuvinte, Iker trebuie sa dovedeasca faptul ca sta la Real pentru club, nu pentru dorintele sale de marire. Are la dispozitie UCL, competitia suprema, in care poate dovedi ca e cel mai bun. Si avantajul, in fata lui Diego, ca este mai putin expus greselilor, caci una e sa joci maximum 13 meciuri (daca ajungi in finala UCL) si sa nu faci greseli multe si alta e sa joci 38, cat presupune un sezon de campionat. Personal, daca se va pune problema plecarii unuia dintre ei, il vreau plecat pe Iker. Pe mine, ca fan Real Madrid, m-a dezamagit ca om, capitan si coleg. Si atata timp cat au putut pleca Raul, Hierro sau Di Stefano, care nu au facut niciodata nici cel mai mic rau echipei, o poate face si Casillas. Repet, e opinia mea.
10 Comentarii