UPDATE

La Fotbal European, discutînd subiectul Puyol, Ilie Dumitrescu a spus că, pentru el, Puyol e excelent reprezentat în acea reclamă la Qatar Airways difuzată acum cîteva luni. Mi-am amintit imediat că ea există și pe acest blog. Poate fi văzută, sau revăzută, AICI. Apoi puteți citi, dacă veți dori, textul de mai jos.

Pe 4 martie, în timp ce România era cutremurată de tot felul de veşti, în Spania, un mohican al fotbalului anunţa că se retrage: Carles Puyol. E un mic cutremur totuşi. Puyol şi FC Barcelona s-au identificat în toţi aceşti ani în care Puyol a îmbrăcat tricoul echipei catalane, de cele mai multe ori însoţit de banderola de căpitan. Un tricou şi o banderolă pe care Puyol nu le-a trădat niciodată şi în folosul cărora a luat această decizie. Putea să mai stea liniştit încă doi ani, atît cît mai avea contract, dar a preferat să nu înşele pe nimeni şi în primul rînd pe el însuşi. A simţit că nu mai poate juca la acelaşi nivel şi a renunţat, ca un cavaler ce-a fost tot timpul.

Puyol asta a fost, un cavaler într-o armură cam firavă, un Robocop cu un blindaj penetrabil. Pe cît de puternic din punct de vedere fizic, pe atît de afectat de accidentări. Vreo 25 de accidentări, de-a lungul unei cariere colosale, în care a cîştigat tot ce se putea cîştiga, deşi ghinionul l-a urmărit mereu ca un frate geamăn. Mulţi s-ar fi retras, s-ar fi predat în faţa acestui ghinion, el n-a făcut-0. Şi-a rupt picioarele, mîinile, faţa, aproape nimic nu i-a rămas neatins. În afară de orgoliu, evident, şi de caracter, care l-au făcut să revină de fiecare dată, ca un Superman cu o coafură incertă şi destul de puţin estetică.

A fost inima Barcelonei şi a ”naţionalei” Spaniei, cu care a devenit campion european şi apoi campion mondial. ”Furia roja” şi-a găsit furia în Puyol, iar acel gol din semifinala cu Germania a adunat forţa de care era capabil. Puyol nu va rămîne în istoria fotbalului cu tehnica sau dribligurile sale, ci cu tăria de caracter. Care l-a ajutat mereu să se regenereze, să se reinventeze.

Poate că mai putea juca fotbal. Poate la Milan, unde era să ajungă acum vreo 10, cînd Milan era în culmea succesului. Poate la Monaco, unde ar fi nevoie de experienţa lui. Poate în altă parte. N-a vrut probabil să trădeze încrederea nimănui, n-a vrut pesemne să păcălească pe nimeni. În primul rînd fotbalul n-a vrut să-l păcălească, căci fotbalul i-a oferit atîtea, pe măsura sacrificiilor pe care el le-a făcut. E sigur însă că Barcelona a pierdut mai mult decît un fotbalist, a pierdut o emblemă. La fel de sigur e însă şi altceva: dacă, prin absurd, Puyol va fi pus în situaţia de a-şi rupe pentru Barcelona şi ultima parte din corp rămasă neatinsă, nu va ezita nici o clipă.

Iată un scurt film realizat de FC Barcelona pentru retragerea lui Puyol. Daca sînteți curioși cum arăta Puyol în 1992, găsiți aici. Dacă vreți să știți ce-au spus despre el Van Gaal, Kluivert, Luis Enrique, Guardiola, Iniesta, Xavi sau Dani Alves, tot aici găsiți:

Iată și un montaj cu momente reprezentative din cariera lui Carles Puyol. Goluri sînt puține, asta pentru că Puyol nu a fost un marcator, ci unul care încerca să împiedice asta:

Pentru final, am păstrat în întregime ceremonia de retragere din 15 mai:

P.S.

Pentru că a fost accidentat și n-a putut onora convocarea la echipa națională, Gerard Pique a venit și el la conferința de presă la care Puyol și-a anunțat retragerea. Pesemne că știa despre ce era vorba. Apoi a publicat pe contul lui de Facebook o poză cu el și Puyol, dar mai ales o scrisoare, un mesaj de fapt, extrem de frumos scris. Iată-l în cele ce urmează, în limba spaniolă:

”Mi ángel de la guarda

Ha llegado el día. Te vas. A pesar de que es ley de vida, es imposible imaginarme un Barça sin ti. Si miro atrás y recuerdo París o Roma, la primera imagen que me viene a la cabeza eres tú levantando la Copa de Europa. En Wembley le cediste el honor al Abi, detalle que todavía te hace más grande. Mi generación y las que vienen detrás no saben que es un Barça sin Puyi en la defensa, con el brazalete y el ‘5’ a la espalda. Supongo que ya nada será igual.

Te conocí hace casi 6 años. Tú eras el capitán y emblema del equipo y yo un juvenil que llegaba para comerme el mundo. Desde el primer día tuvimos una gran relación, tanto dentro de como fuera del campo. A tu lado me sentía protegido, sabía que si un día fallaba, tú estarías allí para salvarme. Eres mi ángel de la guarda.

Quiero que sepas que echaré de menos nuestras charlas en el vestuario, tus consejos y sobre todo, tus „broncas” sobre el terreno de juego. Eres único e irrepetible. Me hace mucha gracia cuando hablan de fichar ‘al nuevo Puyol’. Que sigan buscando, porque nunca lo encontrarán.

Gracias por todo, Puyi.”