Articolul precedent

VICTOR VALDES ȘI PLANURILE SALE DE VIITOR

VICTOR VALDES ȘI PLANURILE SALE DE VIITOR

Există o vorbă, veche de cînd lumea și tare înțeleaptă: ”Vrei să rîdă Dumnezeu de tine? Fă-ți planuri!”. Cu toții cred că am verificat-o măcar o dată în viață. Cu toții o facem, cu toții ne facem planuri, mai apropiate ori mai depărtate, cu toții încercăm să ne imaginăm viitorul uitînd un singur lucru, poate cel mai important, nu întotdeauna destinul e sută la sută în mîinile tale. Ultimul pe lista celor care, probabil, trăiesc pe pielea lor această realitate e Victor Valdes.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Cel mai bun portar din istoria Barcelonei avea planurile sale pentru această vară. Anunțase că nu mai vrea să stea, anunțase că are nevoie de alte provocări. Eu unul nu l-am înțeles la momentul anunțului. Am și scris asta. Nu mi-am dat seama atunci, la fel cum nu-mi dau seama nici acum, ce probleme l-au determinat pe Victor Valdes să ia această decizie. Eu unul nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Aparent, Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli. Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona. E bine totuși să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.

Acum, de toate planurile lui Victor Valdes s-a ales praful. Diagnosticul e nemilos, crud și are sunetul unui pahar scăpat pe jos, care se face țăndări: ruptură de ligamente încrucișate. Minim 6 luni de pauză, ceea ce înseamnă că finalul de sezon e ratat, ceea ce înseamnă că Mondialul e ratat, ceea ce înseamnă că perioada de convalescență se va suprapune cu cea de transferuri, ceea ce presupune o lungă perioadă pînă la revenirea la forma de dinaintea momentului fatidic. Se spune că fotbaliștii cu astfel de accidentări au nevoie, pentru a reveni la forma maximă, de tot atîtea luni cîte au petrecut pe tușă. Cu alte cuvinte, după 6 luni de stat pe margine, abia după alte 6 luni de la momentul reapariției pe gazon poți să spui că ți-ai revenit.

Și ar mai fi ceva. E foarte posibil ca acesta să fi fost ultimul meci al lui Victor Valdes în tricoul Barcelonei. Ce coincidență stranie, a fost și căpitan de echipă. A părăsit terenul pe targă, în lacrimi, fără să poată să-și ia rămas bun de la un public, spuneam și mai sus, care i-a fost fidel în ciuda erorilor pe care, ca orice portar, ca orice om pînă la urmă, le-a făcut. Am citit tot soiul de opinii despre el, cum că e un beneficiar al unui lot fabulos, al unei conjuncturi excepționale, cum că oricine s-ar descurca în această situație. Veți vedea ce greu va fi de înlocuit Victor Valdes. Și-n acest sezon, dar și-n sezoanele ce urmează.  A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de cineva care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de cineva care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de cineva care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Vorbim de cineva al cărui joc de picior trebuie să se apropie de cel al unui jucător de cîmp, condiție esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind impresionant.

Mai sus spuneam un lucru. Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 6 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi.

Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe. Ce va face Barcelona în continuare, rămîne de văzut. Poate că-i va oferi din nou acea prelungire de contract, pe care el însuși o refuzase. Măcar pe un an. După cazul Abidal, cu care cred că Barcelona a greșit, ar fi un gest extrem de elegant.Problema e că pentru Barcelona urmează cea mai dificilă perioadă a sezonului și ea trebuie abordată fără cel mai bujn portar din istoria sa. Dacă absența lui Valdes la echipa națională va fi mai lesne acoperită, căci există Casillas, există Reina, există De Gea, există eventual și Diego Lopez, la Barcelona lucrurile nu sînt atît de simple și e posibil ca această absență să fie decisivă.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Două vorbe despre etapa intermediară din Primera Division. E incredibil cît de mult contează factorul psihic la o echipă de fotbal. Nu degeaba se spune că fotbalul e o stare de spirit. Acum o săptămînă, Real Madrid era favorită clară, ba părea pretendentă la cîștigarea triplei, în doar trei zile totul pare prăbușit. Două eșecuri consecutive au adus Realul în situația de a deveni din prima a treia favorită. În momentul ăsta, privind calendarul, Barcelona pare a avea cel mai ușor program, în condițiile în care întîlnește pe Atletico pe teren propriu, în ultima etapă. Deplasările celor două de sîmbătă, Atletico la Bilbao, Barcelona pe terenul lui Espanol devin extrem de importante.

Și apropo de Real Madrid, de eșecul cu Sevilla și de accidentarea lui Victor Valdes. Există o legătură. La Sevilla, mi se pare că s-a resimțit cel mai mult absența lui Jese. Era genul de meci pe care Jese îl rezolva pe cont propriu, așa cum a mai făcut-o. Iată ce mult contează o accidentare! În timp ce Atletico a bătut Granada în stilul caracteristic, Real a făcut un joc bizar pe ”Sanchez Pizjuan”. Prima jumătate de oră a fost excelentă și ducea cu gîndul la o victorie facilă. A venit însă acel gol egalizator al lui Bacca (ușor ușor ne lămurim și noi de ce Rusescu nu prea a avut șanse acolo) și totul s-a frînt, panica a cuprins jocul Realului, dar și gîndirea lui Ancelotti, incapabil, și de data asta, să găsească o soluție care să redreseze lucrurile din mers. Am spus de multe ori lucrul ăsta despre Tata Martino, dar pesemne că și Ancelotti are aceeași meteahnă.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

7 Comentarii
  • Gabi M. spune:

    Scuze dar nu cred ca Barca a gresit in cazul Abidal. L-a asteptat pana sa isi revina si apoi Abidal a plecat la o echipa buna care se bate la primele locuri in Franta. Oricum Abidal nu mai avea forma care l-a consacrat deci nu vad de ce ar fi ramas la Barca. Cat despre Valdes, treaba e complicata deoarece Barca si-a cumparat portar, pe Ter Stegen, si am impresia ca Valdes nu a semnat cu nimeni deci Barca ar putea sa nu-i prelungeasca contractul. Depinde si ce impresar are si cum se va negocia… oricum accidentarea asta ii complica cariera. Chiar daca prelungeste, Valdes ar reveni ca rezerva asa ca pleaca acum sau mai sta un an tot aia e. Parerea mea.

  • Andrei spune:

    Pacat pentru Valdes ca pierde mondialul , insa Spania are cu cine sa-l inlocuiasca plus ca nu era titular …..

    OFF : Imi cer scuze ca fac un off , insa avand in vedre ca nu stiu ca sa va transmit scriu aici .

    Domnule Nicluescu , dumneavoastra sunteti un specialist in fotbalul European si as dori sa va intreb , care e treaba cu AC Milan , exista zvonuri cum ca au vrea sa creeze o echipa stiti ceva ??
    Daca puteti , Finla CL din 2016 va fi pe San Siro , si probabil Milan va participa credeti ca are vreo sansa sa castige ?
    Apropo eu imi doresc de mult , dar astazi va intreb : Puteti face un atricol in legatura cu viitorul Milanului cu Seedorf si sa dezbateti putin proiectul Milanului din cate stiti si sa vorbiti despre viitorul echipei , de exemlu ( cer imi doresc ) sa vorbiti putin despre sansele Milanului in sezonul viitor si peste 2 la castigarea Serie A si CL ?
    Stiu ca nu aveti de unde sa stiti , dar o opinie de-a dumneavostra as vrea sa o aud.
    Este o dorinta de a mea mai de mult sa vorbiti despre viitorul Milanului , insa pana acum nu v-am intrebat si as vrea sa stiu daca puteti face unul luna asta sau viitoare deoarece imi doresc foarte mult sa citesc .

    Multumesc !

    • Andrei Niculescu spune:

      Am mai scris despre Milan, nu stiu nimic despre zvonurile de care vorbesti. Nu cred ca in in doua sezoane Milan ca putea face o echipa capabila sa castige Ch L, mi-e teama ca nici sa participe in Ch L nu va reusi. E greu ca o echipa italiana sa-si propuna acum sa castige competitia asta, vedem ce s-a intamplat cu Juve

  • Matei spune:

    Frumos scris. Poate e un semn pentru Valdes sa isi incheie cariera la Barca, precum juniorii din generatia sa.
    Avem doua campionate cu un final echilibrat, Spania si Anglia.
    Ce zici de Citi sambata la Arsenal?

  • Mihai Bogdan spune:

    Corect era sa fie Mondialul lui Valdes, era ultima lui sansa. A stat nemeritat, prea mult timp in spatele lui casillias… plus ca ultimul nu mai joaca la real. Corect ar fi sa apere de gea pentru spania… trebuie sa se gandeasca si la viitor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă