Articolul precedent

DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

Așadar, inevitabilul s-a produs: David Moyes a fost demis de la Manchester United. Sec, printr-un comunicat banal și o postare de confirmare pe internet. Așa cum sînt, de altfel, toate demiterile. În orice eveniment de genul ăsta există un gust amar, nu e ușor să fii dat afară, dar nici să dai afară nu e cel mai simplu lucru de pe pămînt. Mai ales la Manchester United, club la care, de cînd cu Sir Alex Ferguson, cuvîntul de ordine a fost stabilitatea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Era însă, așa cum am spus mai sus, inevitabil. Eșecul cu Everton a confirmat, cu o lună înaintea finalului de campionat, că Manchester United, unul dintre marile branduri ale fotbalului mondial, nu se va regăsi în sezonul următor în nici o competiție europeană. Nici măcar în Europa League, care, chiar așa cum e ea, o soră ai mică și mai prost îmbrăcată de niște părinți un pic cam prea preocupați de sora cea mult premiată și apreciată numită Champions League, chiar așa cum e ea spuneam, ar fi asigurat un minimum de expunere unui club al cărui succes financiar se leagă și de acest lucru. Pe undeva există și o parte bună a acestei părți foarte rele, căci dacă privim exemplele Liverpool și Roma observăm unele avantaje certe ale neparticipării în Europa. Dar a reuși să profiți de această parte bună ține de o planificare excelentă a sezonului ce va să vină, în special din punct de vedere al lotului.

Revenind la David Moyes, temerile celor sceptici în momentul numirii sale s-au confirmat. M-am numărat printre acești sceptici care au considerat că David e prea mic pentru Goliath-ul din Manchester. Scriam atunci: ”există o certă preocupare în rîndul fanilor lui United. Va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte? Va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986? Are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atît de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că n-a prea avut.

M-am bazat și pe ideea că o succesiune la tronul unui imperiu nu-i niciodată simplă. La Manchester United am avut mai degrabă un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca. Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le accepta așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face. După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină.

David Moyes a beneficiat de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereusite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atît. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Cînd a venit Sir Alex, cuvîntul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management. Și cum rezultatele au lipsit cu desăvîrșire în acest sezon, inevitabilul s-a produs.

Deja despre David Moyes nu mai are rost să vorbim. Șirul său de recorduri negative a fost discutat, comentat, analizat, ironizat. Rămîne un antrenor onest față de meserie, un antrenor bun poate, dar care a avut ghinionul să preia pe United în cel mai nepotrivit moment.

Cred că Sir Alex Ferguson intuia ce moment urmează pentru și de acea a ales să plece. S-a tot vorbit despre o operație la șold, care l-ar fi scos din circuitul antrenamentelor aproape jumătate de an, dar, sincer, nu-mi amintesc să fi văzut ulterior imagini cu Sir Alex refăcîndu-se după o asemenea operație. Mai degrabă cred că a fost un motiv. Poate că, la 75 de ani, și ”dictatorului” Ferguson i-ar fi fost greu să le completeze formalitățile de check-out unor oameni, precum Rio Ferdinand, Vidici, Evra, chiar și Giggs, eventual Nani, Young sau Carrick, cu care lucrase atîția ani sau pentru care insistase atît ca să fie cumpărați. Mai cred și că Sir Alex intuia că e nevoie de un antrenor cu personalitate care să vină după el. De aceea s-a dus la New York după Guardiola, de aceea a insistat pentru Mourinho. Pep deja fusese antamat de Bayern, iar Mourinho n-a fost dorit de Sir Bobby Charlton, din considerente ce țin de felul de a fi al portughezului. Numai că, așa cum e el, Mourinho nu cred că ar fi adus pe United în situația în care e azi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Mai nou, și cu asta mă uit spre viitor, există zvonuri că Manchester United ar sonda disponibilitatea lui Mourinho de a prelua echipa din vară. În cartea sa despre Mourinho, ”Preparense para perder” (tradusă recent în engleză și lansată pe teritoriul Angliei, ziaristul Diego Torres (de la El Pais) vorbește despre criza de nervi pe care a avut-o portughezul în momentul în care a aflat că Moyes a fost numit în locul lui Sir Alex. Dar și despre visul său de a se așeza pe banca lui Manchester United. E o posibilitate, la fel cum, alte zvonuri vorbesc despre Gaurdiola, care și el, ca și Mou, ar fi fost întrebat despre disponibilitatea de a lăsa pe Bayern. Cît ar trebui să dăm crezare unor astfel de zvonuri, sincer nu știu. Fotbalul e atît de complex, dar și pervers, și oferă atîtea răsturnări de situație încît ne putem aștepta la orice. Se mai vorbește de Jurgen Klopp, de Van Gaal, care e dat și mare favorit, dar nu puțini sînt cei care ar paria, mai ales că-n Anglia chestia asta a pariurilor e un hobby, pe varianta Ryan Giggs.

Oricine va veni, trebuie să-și asume însă un soi de revoluție. Mai întîi în ceea ce privește plecările, și nu va fi așa simplu. Apoi urmează venirile. United va trebui să cheltuie nu mult, ci foarte mult dacă vrea să revină în lupta pentru titlu. Faptul că nu e în Champions League poate fi o mică problemă, dar brandul Manchester United rămîne o garanție. Însă nu la infinit, iar un al doilea eșec ar însemna, din acest punct de vedere, o mare problemă. Un sezon compromis mai merge, o acumulare de compromisuri poate fi periculoasă, iar ieșirea la lumină, vezi Liverpool, e foarte foarte grea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S.

Știu că nu se trăiește din amintiri, dar cîteodată amintirile mai alina suferințe. Așa că vă invit să urmăriți aceste două filmulețe-omagiu pentru Sir Alex Ferguson, în amintirea vremurilor de altădată:

3 Comentarii
  • Mihai Bogdan spune:

    Mourinho nu va pleca de la Chelsea la o alta echipa din Anglia NICIODATA. Nu exista un club care sa se asocieze cu imaginea si filozofia lui la fel ca si Chelsea. El este cel care a implementat mentalitatea de invingator la clubul asta. Chelsea s.a transformat dintr.o echipa care avea performante doar la cativa ani in clubul obisnuit cu succesele, de acum, datorita ambitiei lui Abramovic si geniului lui Mou. Aici este un erou si niciun fan adevarat al clubului asta nu poate nega asta. Deasemenea nu cred ca a avut nici in vara, la insistentele lui Sir Alex, nici cea mai mica intentie sa preia Man Utd. Mou este loial lui Chelsea pentru ca se identifica cu echipa aceasta.

  • Mihai spune:

    Nu stiu cine va veni sau cum va fi Manchester United in viitorul apropiat. Insa sunt ferm convins ca va fi numit un antrenor cu staif, un tehnician care si-a demonstrat valoarea pe plan european. David Moyes e un antrenor bun din Premier League. Atat. A tinut-o pe Everton la un nivel respectabil multi ani, dar, pe de alta parte, nu a obtinut performante. Palaria Man U a fost prea mare pentru el.

    Personal, mi-as dori sa fie numit Van Gaal, un antrenor imens, care consider ca merita sansa sa antreneze un club precum United.

  • x spune:

    Bun articoul Andrei. Cateva opinii ale mele :
    – nu cred ca sir alex dupa ce a aflat ca guardiola va ajunge la bayern, a vrut sa ii propuna lui mourinho postul de manager. (chiar daca ti-a zis meme intr o emisiune ca a vrut sa l puna pe mourinho si ca n-a vrut sir bobby. fals! e adevarat un lucru : ca sir bobby a declarat ca mourinho nu va ajunge niciodata sa antreneze man u. asta da. dar sir alex,parerea mea nu l a luat nici o data in calcul (desi aparent sunt in relatii bune-si asta pt ca mou a stiut intotdeauna sa ,,nu se certe” cu sir alex de cand a venit in anglia). sir alex si a dorit intotdeauna ca urmasul lui sa aiba o imagine buna. legat de ce a scris mihai bogdan mai sus ca mourinho e fidel lui chelsea si n ar antrena niciodata man u..? povesti! mourinho e un vanator..a fost disperat sa i urmeze lui ferguson dupa 27 de ani! eu zic ca nici pe barca n ar refuza o portughezul! moyes a fost o alegere gresita DOAR datorita momentului in care a venit (exact cum ai spus si tu ). in rest e un om f corect, onest si la vict. si la infrangeri..a facut treaba buna la everton etc. in 99 a dormit 2 zile in masina pt a da un interviu pt postul de secund al lui ferguson,cred ca stii. sir alex vedea in el un continuator perfect. si legat de optiunile de acum pt manchester united, parerea mea e ca : guardiola nu o poate lasa pe bayern dupa doar un sezon. mourinho nu va fi ofertat. klopp a declarat azi in daily news ca va ramane la dortmund pana in 2018..ce ar mai ramane? simeone ,conte, van gaal? ar fii prima data in istorie cand united nu are un manager din insula,dar n au ce sa faca.. nu gasesc pe nimeni la ora actuala sa corespunda nivelului,iar eu simt ca glazerii nu mai sunt dispusi sa ,experimenteze’. giggs ar fi galez, jucatorul cu cele mai multe prezente si trofee pt club..poate fi el un nou guardiola? ar fi super..dar ar risca cu el sa i de a 100/200 de milioane de lire vara asta sa conduca reconstructia echipei.(moyes a cheltuit 65 de m. de lire pe fellaini si mata.n au avut incredere in el pe piata de transferuri vara asta. mai ales ca urmeaza un sezon ff important pt ei-cum ai zis,altfel cred ca ii mai dadeau un sezon sau pana in iarna timp si nu il dadeau afara.) au nevoie de un antrenor cu nume 2-3 ani. cred ca van gaal va fi ales.
    ps- tributul meu favorit pt sir alex :
    http://www.youtube.com/watch?v=nmuECu_Mpy8
    ps2- cine crezi ca are cel mai important cuvant de spus in boardul de onoare de la united: ferguson (care a stat27 de ani si a reconstruit clubul..trofee..imagine..suprematie in asia etc), sir bobby charlton care a jucat toata viata la united, apoi a fost in conducere..l a prins pe sir matt busby, l a recomandat pe ferguson in 86′, a facut parte din tripleta care a adus prima cupa a campionilor unui club din anglia -best,law,charlton si a scos o parte din colegii sai cu dintii din aeronava prabusita la munchen..apoi dupa cateva luni in spital a revenit pe teren etc sau dennis law ? sau crezi ca familia glazer o sa inceapa sa nu le mai ceara ,,sfatul” in deciziile importante ale clubului? numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă