Miercuri 18 iunie a fost o zi istorică pentru Spania. După o domnie de 39 de ani, Regele Juan Carlos și-a pus semnătura pe decretul de abdicare. O decizie pe care a luat-o singur, fără să fie constrîns de nimeni, eventual doar de problemele de sănătate. Admirat și controversat în același timp, chit că procentele sînt departe de a fi împărțite egal, popular și contestat, Regele Juan Carlos are marele merit, pe care nimeni nu i-l poate discuta, de a fi orientat Spania către democrație, de a fi omul din umbra unei creșteri economice miraculoase la un moment dat. Juan Carlos pleacă, în locul său va veni fiul său, Felipe, un bărbat la fel de elegant și atractiv, foarte legat de sport și care a găsit de cuviință să iasă din tiparele monarhiei însurîndu-se cu o fostă ziaristă, al cărei trecut, deloc princiar și destul de ambiguu moral vorbind, nu l-a impresionat deloc.
Miercuri 18 iunie a fost o zi istorică și pentru fotbalul spaniol. ”La Roja”, campioana mondială în exercițiu, a abdicat brusc și neașteptat, punînd capăt celei mai glorioase perioade din întreaga existență a acestui sport în Spania. Admirată și controversată în același timp, ”naționala” Spaniei a scris o pagină importantă în istoria fotbalului, pe care l-a dominat destul de categoric din 2008 încoace, căci mi-e greu să cred că vom mai descoperi în viitorul apropiat o reprezentativă, de pe orice continent doriți, capabilă să cîștige 3 turnee finale consecutive.
Nimic nu e etern pe lumea asta. De ce ar fi gloria? E o lege a acestui pămînt, tot ceea ce se naște trebuie să și moară. Amintirea e singurul lucru care poate dăinui peste timp. Din păcate, memoria nu face parte din categoria lucrurilor care să aibă continuitate. Astăzi, nimeni nu-și mai aduce aminte de marșul triumfal al Spaniei în 2010, nici măcar în Spania, de maniera limpede în care această echipă a cîștigat Europeanul din 2012 și cum s-a metamorfozat, în 2008, dintr-o echipă ce oferea pe bandă rulantă titluri de genul ”am jucat ca niciodată, am pierdut ca-ntotdeauna” într-una ce cîștiga întotdeauna, indiferent uneori de cum juca. Toată lumea își amintește azi de felul lamentabil în care Spania a părăsit competiția pe care, la început, o onorase în calitate de deținătoare a trofeului. Toată lumea începe să-și amintească de alte moment, cînd șansa l-a ținut în brațe pe Casillas, i-a oferit inspirație lui Xavi, i-a dat forță lui Torres. Pe undeva e normal, ”ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”, e o vorbă, am mai scris, spusă de Mircea Lucescu.
Se spune că un meci, automat un turneu final sau un campionat, se cîștigă pe trei fronturi: mental, tactic și fizic. Mentalul e cel mai important, căci creierul e cel care comandă și corpul răspunde. Spania a stat bine din punct de vedere mental o jumătate de ceas la acest Mondial. O jumătate de ceas din prima repriză a meciului cu Olanda. Imediat după ratarea lui Sneijder și pînă la golul egalizator al lui Van Persie. Atunci cînd Casillas a scos, în situație de unu contra unu cu fostul său coleg, spaniolii au revăzut finala din 2010 și au crezut că planetele s-au aliniat pentru ei, în frunte cu ”San Iker”. Totul s-a frînt însă după golul lui Van Persie. O transformare incredibilă, o degradare inexplicabilă, o decădere deloc logică. Fizic Spania stătea oricum rău, urmare a unui sezon foarte lung și greu, dar și a unei gestiuni mizerabile a acestui patrimoniu al umanității pe care l-a avut pe mînă Angel Maria Villar, un președinte de federație ce seamănă foarte tare în metehne cu cel pe care l-am avut și noi pînă de curînd. Iar din punct de vedere tactic, Del Bosque a fost complet depășit.
Poate că Del Bosque ar fi trebuit să plece după Euro 2012. Ar fi rămas cu imaginea unui cîștigător. Așa, rămînînd, Del Bosque a căzut pradă sentimentelor, care l-au devorat pînă la urmă. N-a putut să se uite în ochii unora și să le spună că nu-i poate convoca la, probabil, ultimul lor Mondial. N-a putut să se uite în ochii altora și să le spună că, din punct de vedere al formei sportive, nu prea merită să fie titulari. N-a putut să treacă peste trecut, să uite toate acele zile glorioase trăite împreună, Acești fotbaliști l-au transformat pe Del Bosque în singurul antrenor din lume care a cîștigat Champions League, Campionatul European și Campionatul Mondial, nu putea să-i dea la o parte. Cred că nimeni n-ar fi putut. A tras de această generație ca de o gumă de mestecat pînă cînd, în cele din urmă, s-a rupt. A suferit în tăcere, pe bancă, așa cum s-a și bucurat, de altfel, atunci cînd a fost cazul. Demn. De aceea poate că era mai bine să plece în 2012.
Pentru Spania și cred că pentru fotbal s-a terminat o epocă. Epoca tiki-taka și-a consumat poate ultimele minute. A început în 2008, pe mîna lui Xavi, s-a terminat în 2014 cu Xavi privind de pe margine. E finalul unui ciclu care, poate, își începuse numărătoarea inversă atunci cînd Guardiola a plecat de la Barcelona. În 2010 și 2012, Spania a beneficiat din plin de fotbaliștii Barcelonei și de stilul lui Pep. Odată ce creatorul a plecat, flacăra a început ușor-ușor să se stingă. Sînt foarte curios ce se va întîmpla cu Guardiola în continuare, la Bayern, cu acest stil al său. Dar asta e o altă discuție. Revenind la Spania, ea trebuie să se reinventeze, să se recompună. Nu e întîmplător că Spania, ca ”naționala”, și FC Barcelona, ca echipă, trebuie să facă același lucru, în același timp. Barcelona pe mîna lui Luis Enrique, Spania vom vedea dacă pe mîna lui Del Bosque. Un element comun există între cele două proiecte: Andres Iniesta. A venit vremea ca Iniesta să iasă din planul secund în care a stat, voit ori nu, în toți acești ani. Are 30 de ani și poate face tranziția între Xavi și cei care vor veni, poate Thiago, poate Koke, poate Fabregas, cu care, încă o dată spun, Barcelona cred că a făcut o mare eroare lăsîndu-l să plece.
S-a terminat o epocă, dar fotbalul nu se termină aici. Iar Mondialul cu atît mai puțin. E vremea altora, că va fi Germania, că va fi Italia, că va fi Argentina, că va fi pînă la urmă Brazilia, o să vedem. Spania a abdicat, dar sceptrul său se joacă.
P.S. 1
Despre Diego Costa și nepotrivirea de stil vizibilă între el și ”naționala” Spaniei am scris încă din octombrie 2013. Mi se pare că Spania a vrut mai mult să-l fure pe Diego Costa Brazilei decît să-l folosească, dar apoi n-a avut ce face, a trebuit să justifice cumva această decizie. Am crezut și atunci, cred și acum că Diego Costa se potrivea mai bine Braziliei.
P.S. 2
Am ținut cu Spania la acest Mondial, dar am scris că nu cred că e capabilă să cîștige. Țin cu Spania din 1992, atunci cînd, student fiind, am făcut și eu, preț de o vară, ceea ce fac astăzi mulți dintre cei care îmi dau lecții de viață de acolo, am lucrat la un restaurant. Am ținut cu Spania la Mondialul ăsta doar pentru că nu era România implicată, dar asta nu înseamnă că traversez acum vreo perioadă de suferință. Cu Spania ieșită, următoarea pe lista simpatiilor e Italia. La cum a jucat în meciul cu Anglia, am speranțe :)))
Din punctul meu de vedere, Spania a murit acum un an cand a pierdut finala Cupei Confederatilor chiar in fata Braziliei. Atunci a murit tiki-taka. Principalul vinovat mi se pare Del Bosque pentru ca nu a invatat nimic din acel episod, desi avea un an la dispozitie nu a schimbat nimic fundamental in aceasta echipa a Spaniei. Cu siguranta a observat ca atat jucatorii Barcei cat si ai Realului(ma refer la spanioli) au avut un sezon foarte slab, si ma intreb de ce nu a promovat alti jucatori? Mai e un aspect, jucatorii astia au castigat tot ce se putea castiga(campionat intern, CM, CE, CL), e clar ca nu mai au ambitie, motivatie. S-a vazut la Olanda ce inseamna sa bagi cativa tineri dornici de afirmare alaturi de veterani ca Van Persie, Robben, asta trebuia sa faca si antrenorul Spaniei. Concluzie: Del Bosque trebuia sa faca schimbul de generatii inainte de mondial, trebuia sa vina cu ceva care sa surpinda, insa, in linii mari, vorbim de aceeasi echipa ca acum 4 ani(mai lipseste Puyol). PS: am mizat de la inceput pe Olanda si Chile.
Ai facut o analiza foarte buna in acest articol, Andrei.
Del Bosque a ramas in zona de confort si a pierdut. E trist ca oamenii nu invata niciodata ca aproape mereu pierzi in astfel de situatii. E doar o chestiune de timp.
Un singur lucru as mai vrea sa spun/scriu. Tu poti mai mult decat ce s-a intamplat in emisiunea de sambata seara de la Digi. Am vazut ca te-ai rastit la unii telespectatori, ca ai spus ca nu au neuroni, etc.
Sigur ca e dreptul tau sa tii cu Spania. Dar ti se observa supararea de dupa infrangerea cu Olanda si poate ca unii nu vor sa vada o emisiune dedicata unei echipe anume.
Ok, era vorba de campioana mondiala en-titre, totusi, nu prea face sens sa ma uit la Digi Sport si sa aud ca „Olanda are doar 3-4 jucatori cunoscuti”. Asta o pot auzi in alte parti. De la voi ma astept la mai mult.
O zi placuta.
Eu, desi am tinut cu Spania la ultimele trei turnee finale(CE 2008 si 2012 si CM 2010), banuiam de dinainte de inceputul acestui Mondial ca nu va reusi mare lucru. Nu ma asteptam la un asemenea dezastru, sa iasa din grupe si cu un golaveraj de 1-7 dupa doar doua meciuri, dar nu credeam ca ar putea ajunge undeva mai sus de sferturi, oricum. Del Bosque a facut greseala uriasa de a nu schimba generatiile in cursul campaniei de preliminarii i-a costat. Pe de alta parte, aici intervine si intrebarea: pe cine trebuia sa aduca? Poate gresesc, dar fotbalul spaniol mi se pare intr-o perioada de recul. Stiu, pare un nonsens sa zici asta dupa anul in care finala Champions League s-a disputat intre doua echipe din Spania, dar daca analizam mai in profunzime observam anumite lucruri: Barcelona, locomotiva Spaniei in ultimii 5-6 ani a avut un sezon dezastruos, jucatorii de baza traverseaza de un an-un an jumate o forma aproape catastrofala. Real Madrid a castigat Liga Campionilor, dar fara a arata o stralucire si o forta iesite din comun. E o castigatoare de UCL complet diferita de ce a fost Bayern in 2013, care nu a lasat loc de niciun comentariu. Real Madrid este si ea o echipa sovaielnica, tinuta in spate de un jucator( care nu e spaniol), iar internationalii spanioli din componenta sa, Casillas, Ramos, Alonso, sunt in aceeasi situatie cu Pique, Busquets, Xavi sau Iniesta:imbtraniti,iesiti din forma,blazati,demotivati complet. Atletico Madrid, nimeni alta decat campioana Spaniei, e o echipa absolut comuna, varfurile sale sunt jucatori destul de modesti, iar performantele sale se datoreaza exclusiv coeziunii grupului si antrenorului. Deci, asa cum e ea, campioana nationala si finalista de Champions League, NU e o baza de selectie viabila pentru „La Roja”. Castigatoarea Europa League, Sevilla, e o echipa cu multi straini(cei mai importanti jucatori au fost un croat, Rakitic, si un columbian, Bacca), nici ea o varianta pentru Del Bosque. Altcineva? Real Sociedad care in noiembrie pierdea cu 4-0 la Sahtar Donetk?Valencia? Athletic Bilbao? Destul de subire… Trebuie sa recunoastem cu totii ca fotbalul spaniol cunoaste o perioada de declin. Deznodamantul acestui sezon intercluburi, finala spaniola de Champions League concomitenta cu castigarea Europa League de catre o alta echipa spaniola pare ca a fost mai degraba o intamplare, o conjunctura. Iar nationala este prima victima a acestui fapt. In momentul de fata, la acest model avem o serie de echipe, Olanda, Brazilia, Germania, Mexic, Columbia, Italia, Chile, Argentina sau Belgia, care pot bate Spania la absolut orice ora.
Nu cred ca trebuie sa le cantam prohodul spaniolilor inca.Au niste pusti senzationali:Koke(care trebuia sa joace titular in opinia mea),Isco,Thiago,Carvajal,De Gea,Inigo Martinez si uite cum se face lejer jumatate de echipa.Del Bosque a pierdut pe mana lui.A schimbat doar ca sa schimbe.Complet depasit.Cand absolut nici un jucator spaniol nu se remarca pozitiv in 2 meciuri,ce mai este de zis?!
Foarte bun articolul, a? spune ca de obicei. Totu?i ai spus c? Del Bosque a pierdut pe mâna celor care i-au adus victoriile anterioare. P?cat c? nu a pierdut pân? la cap?t pe mâna lor. Spre exemplu Azpilicueta titular pe postul unde a jucat Sergio Ramos sau Arbeloa. A spus ?i Gic? la voi la emisiune c? e limitat pe faz? ofensiv?, eu cred c? ?i defensiv. Poate c? Dani Carvajal ar fi oferit mai multe din moment ce este funda?ul titular al câ?tig?toarei UCL. A preferat s? joace cu Diego Costa de?i a?a cum ai subliniat nu se pliaz? pe stilul Spaniei. A refuzat s? joace cu Cesc în rol de 9 fals, a?a cum s-a întâmplat la Euro 2012. Villa care a contribuit decisiv atât la Euro 2008 cât ?i la Mondialul din 2010 nu a fost utilizat. Dac? ar fi folosit acea?ti juc?tori ar fi pierdut aproape cu echipa care se impunea categoric în finala cu Italia de la Euro 2012. A? spune c? Del Bosque a fost p?c?lit de dou? ori cu acela?i stil de joc al adversarilor. Cred c? ar fi fost prea fumos ca Spania s? triumfe la acest turneu final mai ales c? le ofer? pe cele dou? câ?tig?toare ale UCL ?i UEL. O întrebare pentru tine: ai spus c? Pedro e o solu?ie pentru jocul Spaniei, la fel a crezut ?i Gic? Craioveanu. Nu ar fi ar?tat mai bine Spania cu: Xabi, Sergio, Koke, Iniesta, Silva, Fabregas ? – aproape de echipa care defila contra Italiei în finala Euro 2012 (e drept printr-o conjunctur? favorabil? dac? ne amintim de accident?rile italienilor).
Sunt de acord cu tine Andrei… Del Bosque trebuia sa plece in 2012. Daca Sir Alex Ferguson ar mai fi ramas un sezon pe banca lui United nu stiu ce s-ar fi inatamplat dar nu cred ca ar fi castigat campionatul. El a stiut ca e timpul sa plece, a stiut ca lotul este greu de motivat, a stiut ca este nevoie de o reconstructie la nivelul lotului… a simtit ca nu mai are timpul necesar sa o faca asa ca a plecat cu capul sus.
Oricum, si asa, odata cu trecerea anilor, oamenii vor uita de ce s-a intampalt acum, isi vor aduce aminte de Del Bosque pentru cele bune, nu pentru un turneu final ratat, pe care Spania nu l-ar fi castigat nici cu Guardiola pe banca.
Dar tu ai spus ca Spania era a doua ta favorita la Mondial („in ordinea asta, Brazilia, Spania”) ..
spania a castigat pe merit in 2010 dar nu usor cum precizezi. a avut viata grea cu paraguay-ul lui cardozo sau cu germania. iar in finala daca robben era atent la finalizare poate alta era istoria
8 Comentarii