Articolul urmator

FRF ȘI ȚARA ÎN CARE MEREU SE POATE ȘI MAI RĂU

FRF ȘI ȚARA ÎN CARE MEREU SE POATE ȘI MAI RĂU

Cred că știți cu toții foarte bine expresia ”mai rău de atît nu se poate”. Și cred că mulți dintre noi, după ce o rostim, conștientizăm într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, depinde de situație, că mai mereu se poate și mai rău. Cel puțin la noi, în tot ceea ce ne înconjoară. Am spus despre un anume președinte că mai rău decît el nu se poate. Și s-a putut. Am spus despre un anume premier că mai rău nu se poate. Și iar s-a putut. Despre un anume primar am spus același lucru. Și iar verificăm, din păcate, tristul adevăar că se poate. Iar exemplele pot continua pe orice palier al vieții publice.

În ultimii ani, Victor Pițurcă a fost vinovatul de serviciu. Niciodată nu i se găseau merite, întotdeauna i se dezveleau defectele. Cînd ducea România la turnee finale meritele erau ale echipei. Cînd a ajuns la baraj, a ajuns pentru că ne-a dus Olanda. Cînd a ratat barajul, evident el a fost de vină. Nu am fost și nu sînt un admirator al lui Victor Pițurcă. Am scris-o chiar aici, pe acest blog, înainte de Ungaria. Nu mi-am schimbat părerea, inclusiv cea legată de încrederea în flerul său de jucător de cazino, mai puțin în capacitățile sale de antrenor, dar care eu cred că ne putea duce la Euro.

Curentul anti-Pițurcă a fost alimentat în parte chiar de el prin felul urîcios și mofluz în care se exprima și manifesta, prin încruntarea pe care o instaurase la echipa naționale, prin atmosfera de unitate militară creată în jurul ei. Am fost la Euro 2008 și am remarcat, alături de mulți alți ziariști de prin toată lumea, faptul că România lui Pițurcă era cea mai antipatică selecționată din tot turneul. Și nu mă refer aici la joc, ci la comportamentul pe care el, staff-ul lui, dar și staff-ul FRF îl alimentau.



Dar nu Victor Pițurcă e subiectul acestor rînduri. A plecat, să fie sănătos. ”Du-te învîrtindu-te!”, apropo de un titlu dat în 1999 de Pro Sport, la prima plecare a lui Pițurcă de la cîrma echipei naționale. Deci nu el e subiectul, ci ideea din primul paragraf. Anume că mereu se poate mai rău. Cînd Pițurcă a anunțat că pleacă, s-a iscat o furtună de satisfacție, pe ideea că mai rău decît cu Pițurcă oricum n-are cum să fie. Azi, dacă nu toți cei care erau bucuroși atunci, măcar o parte au devenit sceptici.

Și asta pentru că în locul lui Pițurcă n-a venit un antrenor, așa cum era normal. A venit un soi de comisie tehnică. 3 antrenori, toți principali pe unde au fost, plus un antrenor al secolului trecut, ca un soi de supervizor, reuniți în demersul de a duce România la Euro. Mie unul îmi seamănă cu comisiile pe care le crează Parlamentul pentru cine știe ce temă și care, evident, nu rezolvă nimic. Sper să mă înșel, dar nu pricep de ce e nevoie de 4 antrenori pentru un același scop. 4 antrenori, fiecare cu ideile lui, cu stilul lui, cu concepțiile lui despre pregătirea fixică, despre apărare, despre pressing, despre atac, despre fazele fixe.

Pesemne că șef va fi Iordănescu. Și aici am dubiile mele legate de cît de mult mai este el înregimentat noilor tendințe din fotbal. Cît de mult pretinde el că urmărește tot ce mișcă în fotbalul de azi, cu tot respectul, una e să urmărești și alta e să aplici. Iar Iordănescu n-a mai aplicat de mult, căci singurele sale incursiuni în terenul de joc au fost, în ultimii ani, telefonice. Ca fostă glorie. Poate că mă înșel, sper să mă înșel și să ne vedem în Franța, în 2016, eventual să trăim încă o noapte precum cea trăită în 1998, într-un hotel Mercure din Albi, cînd s-a sărbătorit pînă spre dimineața o magistrală victorie cu Anglia. Doar cu selecționerul, căci ”Generația de Aur” era atunci în silenzio stampa.

Cît despre cei trei ”secunzi”? Sincer, nu înțeleg nimic. De ce era nevoie de trei? De ce nu-s patru, cîte unul pentru fiecare compartiment, ca la fotbal american? Eventual cinci, să aibă și rezervele antrenorul lor. Cu ce se va ocupa fiecare? Pe ce criterii au fost ei aleși, căci în afara lui Viorel Moldovan, a cărui avansare de la tineret e pe undeva logică, Isăilă și Badea erau fără angajament. Nu mai adaug aici amănuntul, neimportant poate pentru unii, că Isăilă și Badea au tot atîtea selecții la echipa naționale cîte am și eu. Adică zero. Atunci cînd ai de-a face cu fotbaliști ce joacă pe afară, cu caractere diferite, mulți dintre ei cu ifose și aere, trecutul chiar contează și te ajută să te impui. Viorel Moldovan e singurul care se scoate și aici, căci selecțiile și golurile sale marcate sub tricolor nu pot fi contestate.

Mă întorc la Pițurcă. Ajutoarele sale la echipa națională erau Boldici, Florin Marin, Neagoe sau Răchită. Aleși toți pe considerente dubioase, fără nici un fel de logică, doar pe ideea că erau prieteni cu ”jupînul”. Pe atunci se spunea că mai rău decît cu Pițurcă nu se poate. E posibil, ca-n atîtea alte rînduri, să ne dăm seama că se poate.

Și mă mai gîndesc la un lucru. Oare care ar fi fost reacția unora dacă Mircea Sandu îl dădea afară pe Pițurcă, după barajul cu Grecia, pe motiv de ratare a calificării, și punea la conducerea echipei naționale formula de azi? Nu cumva răgușeau unii de indignare?



10 Comentarii
  • Marquez93 spune:

    Andrei? am inteles ideea pe care o expui in articol, nu vreau sa ma pronunt asupra ei, vreau doar sa te intreb : Daca ai fost in locul lui Burleanu, ce solutie ai fi ales? :)
    Si de ce?

    • Andrei Niculescu spune:

      Daca as fi fost in locul lui si stiam ca nu prea am solutii, ca am avut destul timp sa sondez intre Grecia si Ungaria, nu i-as fi dat drumul lui Piturca. Mie mi se pare limpede ca a vrut sa scape de el, altfel nu-l lasa sa plece fara sa dea clauza. Nu pricep care e treaba cu Boloni. E liber si parea ca ar vrea sa vina. Hai, ceilalti erau sub contract, dar el putea sa vina. Iar ideea cu trei secunzi mi se pare infantila. Ideea de secund la noi e extrem de prost inteleasa, hai sa ne uitam la cativa secunzi de pe la altii sau principali de azi care au fost secunzi inainte

      • Andrei spune:

        De Boloni sa nu uitam ce a facut in 2001 cand a plecat la Sporting de la nationala.Dupa mine,e singurul lucru bun ce l-a facut Burleanu ca nu a apelat la acest „antrenor francez”.In alta ordine de idei,nimic despre Clasico?

  • Alex spune:

    Foarte bun artico, ai dreptate

  • Mihnea spune:

    Corect, asa privesc si eu lucrurile. Desi nu sunt fan al stilului impregnat de Piturca, era cel mai potrivit om in acest moment pentru nationala, poate in afara de Lucescu, dar si aici ar fi puncte forte pentru Piturca generate de pozitia de selectioner pe care o avea deja, deci puncte forte bazate pe continuitate. Totusi, ocazia sa vina Lucescu apare rar si poate niciodata.
    Cat despre comisia tehnica, am mari dubii, este o inovatie. Dar o inovatie venita atunci cand te strangea cu usa meciul urmator, capital de altfel. Aceleasi ganduri si pentru Burleanu: mari dubii, foarte mari. La FRF mai era nevoie de un politician demagog. Componenta acestei comisii tehnice este ceea ce ma intriga: ce cauta in primul rand Badea? Ce a facut Badea pentru a ne reprezenta pe banca nationalei? De ce Badea? La fel si despre Isaila, care macar a castigat ceva, sa spunem ca ii dam incredere intr-un exces de optimism. Moldovan a antrenat tineretul, sa zicem iar ca avem incredere. Dar cu ce ne ajuta ca a condus tineretul? Improspatam acum lotul pentru Euro2016 cu niste copii pe care i-a remarcat el la tineret? Ma indoiesc.
    Cat despre General, se tine legat cu catusele de fotbalul romanesc, dar nu ar fi o problema cat i-ar reveni posturi de conducere pe partea administrativa sau ceva similar, avand experienta si fiind un om foarte maleabil. Dar sa ne intoarcem in istorie atat de mult, mi se pare o greseala. La fel si componenta comisiei tehnice.
    Sper sa fiu contrazis, mi-as dori sa ramana aceasta inedita comisie tehnica in istorie si sa mai adopte si alte tari acest model pentru banca nationala..dar .. sa spunem ca nu stiu ce sa zic.

  • kimmi1401 spune:

    dupa ceva timp, un articol excelent. ai pus punctul pe „i”. Felicitari.

  • allenatore spune:

    boloni nu este antrenor liber de contract

  • Ce m? sperie un pic la Iord?nescu spune:

    […] Pentru lucrurile care ?in de evolu?ia fotbalului, probabil c? FRF se bazeaz? pe cei 3 secunzi, to?i bine ancora?i în studiu ?i dezvoltare profesional?. ?i-a?a formula este o ciud??enie în ochii multora. […]

  • pop cosmin mihai spune:

    buna Andrei.eu zic totusi ca ne vom califica,e o misiune usoara.suntem bine,suntem in grafic.vom vedea cat de capabili sunt antrenorii astia de abia la europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă