Messi vs Cristiano Ronaldo a fost duelul cu care ne-am ocupat timpul în ultimii 5 ani. Fiecare cu apărătorii lui, cu detractorii lui, funcție de simpatie și antipatie. Nu-mi amintesc de vreo rivalitate sportivă care să fi generat atîtea discuții și, într-un final, certuri. Dezbaterea în sine e falsă. Am spus-o și scris-o de multe ori pe acest blog. Motivul e atît de simplu încît nu-l vedem. Fotbalul e un sport de interactivitate colectivă, unde nu există lupta unui individ contra altui individ decît la o scară redusă. Nici măcar statisticile abundente nu oferă o bază de plecare, căci ele aduc doar nişte date, importante în context, dar nu determinante. E un demers sută la sută de marketing şi publicitate, menit să creeze competiţie între două branduri foarte puternice, antagonice pe alocuri, competiţie ce generează profit părţilor implicate. Inclusiv, sau mai ales, celor doi în cauză.

Ceea ce s-a văzut inclusiv în ”amicalul” dintre Argentina și Portugalia disputat marți seară. Afișul a fost excepțional, Messi vs Cristiano, și a vîndut foarte bine. Chit că nici unul nici altul nu s-au omorît cu firea, ba chiar, probabil că după înțelegeri prealabile, au ieșit la pauză, lăsîndu-i pe toți cei care-și doreau cine știe ce duel între ei cu buza umflată. Și cu banii luați, cazul spectatorilor și al televiziunilor, căci nici biletele și nici drepturile tv n-au fost ieftine.

Alta e discuția. Mulți văd în concurența dintre cei doi un duel în sine. Eventual unul fizic. Dușmănia vinde mai bine decît prietenia, căci generează dezbateri, așa că e bine ca lumea să trăiască zilnic cu senzația că Messi și Cristiano nu se suportă, vorbesc urît unul de altul, iar în meciurile directe se înjură și se caută pe teren pentru a se ridiculiza. Imaginile cu cei doi discutînd chiar amical pe ”Old Trafford” n-au dat deloc bine vînzătorilor de idei preconcepute. Deși nu era prima dată cînd se întîmpla asta, să ne amintim de finala Cupei Spaniei de pe ”Mestalla” cînd Cristiano l-a căutat special pe Messi pentru a-l consola.

În caz că-şi imaginează cineva că Messi şi Cristiano ar încinge o cafteală dacă, presupunere absurdă, s-ar întîlni pe înserat pe o stradă pustie, acel cineva are clar probleme psihice şi ar trebui să afle, dacă n-a aflat, că medicina a făcut miracole. Coborînd pe scara presupunerilor spre unele chiar posibile, dacă Messi și Cristiano s-ar întîlni din întîmplare pe cine știe ce insulă exotică ori și-ar intersecta iahturile în cine știe ce ape cristaline, cu siguranță nu s-ar lua la pumni sau la înjurături și nici n-ar căuta să scufunde ambarcațiunea celuilalt. Cum e posibil să se întîmple cu fanii celor doi. Sigur, vorba lui Gică Craioveanu, nici nu s-ar invita la cină unul pe celălalt, pentru că asta se face doar între prieteni. Messi nu e prieten cu Cristiano, dar nici nu e dușman, inamic. E rival, dar nu cred că ar avea nici o problemă să joace împreună dacă, presupunere mai puțin absurdă decît precedentele, s-ar ivi această posibilitate. Mai ales ca această varianta chiar a existat la un moment dat.

Există însă destule situații cînd prietenia, în sensul adevărat al cuvîntului, nu există nici între oameni de la care parcă ai aștepta lucrul ăsta. Cazul lui Xabi Alonso și Iker Casillas. Cunoașteți poate valurile pe care mijlocașul lui Bayern le-a făcut declarînd deunăzi că Manuel Neuer e cel mai bun portar de care a jucat. Nicidecum Iker Casillas, fostul lui coechipier de la Real Madrid și de la ”naționala” Spaniei, omul și căpitanul alături de care a trăit cele mai mari performanțe. Într-o discuție pe această temă purtată pe facebook am încercat să-l ”scot” pe Xabi Alonso spunînd că poate expresia ”a jucat” se referă la portarul cu care chiar poți juca, în sensul de a schimba cîteva pase, Casillas fiind la acest capitol departe de Neuer. Era o glumă evident, căci cuvintele lui Xabi Alonso au fost clare, fără echivoc.

Răceala dintre cei doi era cunoscută. N-au fost niciodată prieteni, dar în ultima vreme înghețul devenise destul de evident. Se spune că abia dacă se salutau la antrenamente și se evitau pe cît posibil. Totul a plecat de la înfruntarea pe care Casillas și Ramos au avut-o cu Jose Mourinho, pe care Xabi Alonso n-a înțeles-o, el fiind public de partea antrenorului portughez. Ba chiar, informația apare în Marca de joi, Xabi Alonso și Sergio Ramos au fost foarte aproape de o confruntare fizică în vestiar, în primăvară.

Se vorbea despre această răceală, dar de transpirat n-a transpirat mare lucru în media. Pentru că nu era productiv, nu era folositor. Mult mai productiv era să fie întreținută dușmănia dintre Messi și Cristiano decît să fie dezvăluită distanțarea dintre Iker și Xabi. Eu cred că era mult mai posibilă varianta ca Messi și Cristiano să cineze împreună decît ca Iker și Xabi să facă același lucru. Acum Xabi Alonso e criticat și atacat dinspre Madrid pentru actul său de trădare

Faptul că doi jucători din aceeași echipă nu se înțeleg e destul de obișnuit în fotbal. În fond, nu le cere nimeni să fie prieteni. Fiecare, la locul de muncă, avem colegi care ne sînt mai simpatici sau mai antipatici. Treaba și-au făcut-o însă impecabil și nimic n-a lăsat să se întrevadă că mijlocașul cheie al echipei nu vorbește cu căpitanul și cu fundașul central cel mai important. Să ne amintim de sprintul lui Xabi Alonso de la Lisabona, din tribună direct în teren. Sînt convins că la fel ar fi procedat dacă, să spunem, se ajungea la penaltyuri și Casillas îl apăra pe cel decisiv.

Prietenia și dușmănia în fotbal sînt noțiuni extrem de relative. Aș zice că și în politică, dar intrăm pe un teren sensibil și tocmai ce am ieșit dintr-o campanie sîngeroasă, unde fanii uneia sau alteia dintre tabere nu admit că ar putea exista și păreri contrarii. De multe ori ceea ce pare o certitudine e de fapt o cortină de fum care ascunde un alt adevăr.