Fereastra de mercato din ianuarie este, de regulă, mai săracă în mișcări decît cea din vară. Puține sînt transferurile de impact efectuate în această perioadă, iar marile cluburi preferă să evite luna ianuarie și să se concentreze, atunci cînd vine vorba de achiziții, pentru perioada de vară. Explicațiile nu-s greu de bănuit. E destul de greu să găsești jucători buni în ianuarie, căci puține echipe permit unor astfel de jucători să plece în această lună, iar dacă întra-adevăr îi găsești trebuie să plătești pentru ei o sumă sensibil mai mare decît ai plăti în august. Vara lucrurile se rezolvă altfel, atunci se fac strategiile pentru un întreg sezon, atunci se știu țintele, dar și jucătorii de care, la o adică, te-ai putea despărți. În ianuarie, în plin sezon, să vinzi un jucător bun înseamnă să-ți asumi practic imposibilitatea de a găsi un înlocuitor pe măsură ori, după caz, să plătești o sumă ceva mai mare, dar să-ți asumi și dificultățile de integrare ale noului venit. În vară există cantonamentele de pregătire și seria de meciuri amicale, iarna competiția e în plină desfășurare, iar acomodarea se face din mers.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI CHELSEA DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Transferul lui Juan Cuadrado la Chelsea mi se pare a fi evenimentul acestei perioade de mercato. Parcă peste transferul lui Bony de la Swansea la City, deși vorbim de cam aceeași bornă financiară. Wilfried Bony e un foarte bun jucător, dar trecerea sa se face de la o echipă din Premier League la o altă echipă din Premier League și parcă ivorianul nu are aceeași condiție mediatică precum columbianul luat de la Fiorentina.
Vorbim totuși despre unul dintre cei mai buni fotbaliști din Serie A, dar și de un obiectiv declarat al multor cluburi în vara trecută. Transferul la Chelsea vine oarecum de nicăieri, tocmai de aceea surpinderea e mai mare. Nu s-a vorbit prea mult despre un interes al lui Jose Mourinho pentru Cuadrado, așa cum s-a vorbit, de exemplu, despre interesul Barcelonei sau al lui Manchester United. Interes care a existat în mod cert în cazul Barcelonei, a fost destul de ferm și aproape să se facă în cazul lui United, ba chiar s-a zvonit că și Bayern ar fi întrebat de prețul columbianului. Era de presupus că în vară va urma o nouă competiție pentru achiziționarea lui Cuadrado. A intervenit însă Mourinho.
Pe Jose Mourinho îl cunoaște toată lumea. Poate să-ți placă de el ori nu, poți să-i înțelegi ori nu ”aroganțele”, poți să-i agreezi ori nu stilul de fotbal. Dar în nici un caz nu-i poți pune la îndoială valoarea. Și nici simțul extrem de dezvoltat pe care-l are pentru fotbaliști. Mirosul de felină, de prădător, pe care-l arată atunci cînd vine vorba de un transfer. De-a lungul timpului, Mourinho s-a păcălit rar atunci cînd vine vorba de achiziții. Puțini au fost cei pe care să-i fi adus el și să nu fi confirmat. E adevărat, Mourinho nu prea aduce jucători ieftini, dar și aici vine vorba de cunoaștere, căci am văzut nenumărate transferuri cu multe zerouri în coadă care n-au funcționat. Mourinho cumpără scump, e adevărat, dar cumpără scump doar ceea ce crede el că are nevoie.
De regulă lucrează cu Jorge Mendes. Am vorbit suficient de mult despre relația dintre cei doi, așa că nu mai insist. Dar Mourinho îl mai și ocolește pe Mendes atunci cînd simte că e vorba de un transfer care să-i folosească. Să ne amintim de Khedira și Ozil la Real Madrid, de Modric și Varane, tot la Real, ori de Fabregas, la Chelsea. Care n-au avut și nici nu au legături cu Mendes, chit că în cazul lui Raphael Varane sînt cunoscute eforturile agentului, pesemne cel mai mportant al momentului, de a obține semnătura francezului. Și apropo de prețul jucătorilor, de valoarea lor și de rolul lor în tactica lui Mourinho. Portughezul l-a luat acum un an pe Matic, de la Benfica. Care Matic, în ciuda scepticilor, a devenit o piesă esențială în modulul lui Mourinho, iar societatea pe care o face cu Fabregas la mijlocul terenului (pe care, ca să mă laud, am anticipat-o în destule emisiuni astă vară, cînd alții nu erau așa convinși) stă la baza rezultatelor obținute de Chelsea pînă acum. Ei bine, tot la Benfica străluceau, în aceeași perioadă cu Matic, Markovic și Enzo Perez. Pe care Mou îi putea lua cu ușurință dacă simțea că-i folosesc, căci Jorge Mendes controlează (prin contracte de impresariat sau prin fonduri de investiții, subiectul e extrem de amplu) suficient de autoritar lucrurile la Benfica. Nu i-a luat Mourinho, i-au luat alții, cam la același preț cu Matic, dar încă rentabilitatea lor e sub semnul întrebării.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne întoarcem la subiectul acestor rînduri. Juan Guillermo Cuadrado Bello va face 27 de ani în luna mai. E așadar la cea mai potrivită vîrstă pentru pasul către fotbalul mare. Are un impresar italian, pe Alessandro Lucci, un roman cu multe ambiții, cu conexiuni la AS Roma, dar și la Juventus, căci mai nou a obținut semnătura lui Bonucci, tocmai cînd fundașul discută prelungirea contractului cu Juve. Era destul de limpede că Fiorentina nu și-l mai putea permite. Din păcate, tragedia pe care o trăiește fotbalul din Serie A vine din faptul că nici un alt club italian nu și-l putea permite. Acum două zeci și ceva de ani, de la Fiorentina se pleca în primul rînd spre Juventus (generînd situații tensionate, vezi Roberto Baggio), spre Milan, spre Inter, chiar spre Roma (vezi Batistuta). Acum, fără ca Juan Cuadrado să aibă nivelul pe care-l aveau atunci Baggio ori Bati-gol, nici un club mare din Italia n-a avut nici măcar curajul să întrebe.
Întrebarea care se pune acum, cu care poate trebuia să încep, e unde va juca Juan Cuadrado la Chelsea? La Udinese, care l-a adus în Europa (s-a mai vorbit de rețeaua formidabilă de scouteri pe care-i are clubul din Udine) juca în stînga, pe picior schimbat. La Fiorentina o făcea în dreapta, dar avea o și o mare libertate de mișcare, tocmai pentru capacitatea de a scoate adversari din joc. Barcelona l-ar fi vrut ca înlocuitor al lui Dani Alves, lucru care l-a cam îndepărtat pe columbian de catalani, căci băiatul nu prea își dorea un astfel de post. Cu toate că, văzînd poziția în care joacă mai nou Dani Alves, de cînd Messi stă mai mult lipit de banda dreaptă, cred că Juan Cuadrado era exact ceea ce le trebuia catalanilor. Manchester United l-ar fi vrut tot pentru banda dreaptă, iar Bayern, despre care am amintit mai sus, ca pe un înlocuitor pentru Ribery.
La Chelsea, probabil că va juca în dreapta. Nu în apărare, asta aș putea să pariez. Nu-i stilul lui Mourinho să joace cu doi fundași laterali extrem de ofensivi. Dacă l-a dat pe Schurrle, fotbalist polivalent și marcator pe deasupra (14 goluri în 65 de meciuri), plus neamț și un pic campion mondial, ca să aducă un columbian ușor indisciplinat pe latura tactică și cu desule carențe pe faza defensivă, înseamnă că Mou are ceva în cap, are un plan. Aș zice că Mourinho l-a luat pe Cuadrado pentru capacitatea de a folosi spațiile, pentru felul în care scoate adversari din joc prin dribling și pentru centrările de calitate pe care le dă. Poate și pentru nebuniile pe care, cîteodată, columbianul și le asumă. Cîteodată e nevoie și de așa ceva.
Nu știu dacă Mourinho urmărește meciurile Barcelonei. Probabil că nu pe toate, probabil că are oameni care o fac. La Barcelona, explozia lui Neymar din acest sezon trebuie legată de noua poziție a lui Messi. Messi lipit de bandă înseamnă o atenție mărită spre zona lui (mai e și Dani Alves pe acolo și, de multe ori se deplasează și Suarez), o concentrare a adversarilor spre acea parte de teren și o ușoară relaxare în ceea ce privește partea opusă. Acolo unde e Neymar, mai apare și Jordi Alba, de unde și senzația că Neymar ajunge foarte ușor la finalizare. Sprijinul lui Luis Suarez în reușitele cuplului Mesi-Neymar e incontestabil și merită o analiză separată.
Nu știu dacă Mourinho s-a inspirat de la Luis Enrique. E posibil. Oricînd ai ceva de învățat și de la oricine. Cuadrado în dreapta, cu Oscar în ajutorul lui și Ivanovici în zonă ar putea aduce o ușoară eliberare pentru Eden Hazard. Care poate decide de unul singur mult mai ușor.
Titlul acestui text poate și tradus și ”un pătrat pentru Mourinho”. Colțurile ar fi Fabregas și Matici în jos, Cuadrado și Hazard în sus. În interiorul acestui pătrat ar trebui să vedem dacă Mourinho a fost inspirat sau nu la acest transfer.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Eu cred ca de data asta s-a pacalit Mourinho. Cuadrado nu e de Chelsea.
In interiorul patratului e Costa, nu? Care merge ceas, la fel ca si Chelsea.
Andrei, de ce crezi ca Mou l-a preferat pe Cuadrado in loc sa insiste pentru Reus? Pretul era similar, pozitia pana la un punct similara iar Reus mi se pare o clasa peste. Sa insemne ca este deja acontat de altcineva?
Poate nu l-a dorit pe Reus. Calitatile lui sunt incontestabile, are viteza, dribling, sut, viziune. Problema lui cea mai mare sunt accidentarile. Iar in Premier League, sansele sa se accidenteze sunt mai mari decat in Bundesliga. Efortul e mai mare, jucatorii sunt mai agresivi, intrarile uneori sunt mult mai dure. Pentru ce sa-l iei pe Reus si dupa 2-3 meciuri sa se accidenteze? Cu Cuadrado vom vedea.
Intradevar Reus e fragil daca ne uitam la ultimele 2 sesoane in care a absentat mult, plus ca eu cred ca pe Reus s-ar fi cerut mai mult, are alt CV. Daca se incearca o schema gen Barcelona s-ar vedea rostul transferului, desi Hazard nu o sa fie niciodata un finalizator ca si Neymar, dar eu cred ca Murinho avea mai multa nevoie de un jucator care sa joace in spatele varfului, sa ii ia locul lui Oscar care nu mi se pare de nivelul lui Chelsea. Oscar e talentat, promite, dar sunt prea putine meciurile in care face diferenta. Sunt curios si ce se va intampla cu Willian care are un sezon bun.
5 Comentarii