Articolul urmator

REUS ȘI RELAȚIA SA CU DORTMUND

REUS ȘI RELAȚIA SA CU DORTMUND

Despre Marco Reus am citit o sumedenie de bazaconii în ultima vreme. Unii erau convinși că va semna cu Real Madrid. Atît de convinși erau, încît am aflat de la ei că Marco s-a apucat să învețe limba spaniola, a început să-și caute casa pe lîngă Madrid ori e în discuții cu compatriotul Khedira să preia locuința acestuia. Alții erau la fel de convinși că va merge la Barcelona, din iarna lui 2016, atunci cînd catalanii vor putea sa faca din nou transferuri. După aceștia, unica preocupare a lui Reus era unde va putea juca în actuala echipă a Barcelonei. Altfel destul de legitimă dacă e să judecăm lucrurile, ciudat e că preocuparea nu ne era servită și dinspre Madrid, totuși și acolo e destulă înghesuială. Englezii nu erau nici ei mai puțin convinși că va ajunge în Premier League. Unde în Premier League depindea de sursă. La Manchester United era dat aproape sută la sută, dar același procent ne era furnizat și dinspre Arsenal. Mai nou și Liverpool apăruse printre cei interesați, iar Chelsea și City n-aveau cum să lipsească de la această masă. În Germania era mai simplu. Acolo doar Bayern era o destinație și mulți credeau că acolo va merge. Și eu am crezut asta, din diverse considerente, dar se pare că șefii lui Bayern au decis că n-ar fi tocmai bine pentru imaginea lor să mai ia un jucător de la Dortmund. Al treilea era deja prea mult, plus că există informații că nici jucătorul nu era foarte convins de această variantă. Despre PSG pînă acum nu auzisem nimic, dar pînă în vară mai era timp. Cît despre italieni, din păcate pentru ei, campionatul în care toți voiau să ajungă acum vreo 20 de ani nu prea mai poate face față unei concurențe în lupta pentru un nume de talia lui Reus.

Focul s-a stins brusc, temperatura s-a răcit, toată lumea s-a liniștit. Marco Reus a semnat un nou contract cu Borussia, pînă în 2019. Articii, șampanie, poze. Să curgă vinul, să cînte muzica își spun fanii Borussiei, gata să garanteze acum că Marco va îmbătrîni în tricoul galben. Să nu trecem totuși în extrema cealaltă! În fotbalul de azi, a fi convins de un lucru care încă nu e semnat și parasemnat ține de hazard. Nu de Eden Hazard, ci de hazardul de a crede că în fotbalul zilelor noastre mai e foarte mult loc pentru sentimente.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Astăzi, certitudinea e una singură. Anume că Marco Reus nu va mai costa 25 de milioane de euro atunci cînd se va decide să plece de la Borussia. De decis, se va decide, asta mi se pare destul de clar, întrebarea e cînd. Odată cu noul contract, acea clauză de eliberare, care în vară era de 25 de milioane de euro, nu mai există. Asta e, de fapt, marea lovitură dată de Borussia Dortmund. Dar și marele gest pe care l-a făcut Marco Reus. Asta trebuie s-o admitem, la fel cum trebuie să admitem că Borussia nu va putea ține prea mult timp în curtea proprie un astfel de talent. E în firea lucrurilor să se întîmple asta. Reus însă a făcut un lucru pe care puțini l-ar fi făcut. A dat o mînă de ajutor clubului, într-un moment tare delicat, cînd retrogradarea stă ca o fantomă, după ușă, și amenință, în ciuda faptului că puțini sînt cei care cred în fantome. Așa a fost și cu Atletico Madrid în 2000. În acel sezon, Atletico era considerată candidată la titlu, alături de Real, Barcelona, Deportivo și Valencia, a ajuns inclusiv în finala Cupei, dar spirala negativă în care intrase clubul, tot cam în această perioadă, a dus la retrogradare și la un purgatoriu de doi ani în Segunda Division. Ca și Borussia azi, Atletico avea echipă bună, aceiași fani pasionali, dar lucrurile odată intrate în regim de avarie au scăpat de sub control.

Revenind la Reus, gestul său e așadar remarcabil. Puțini l-ar fi făcut. 25 de milioane de euro pentru un talent ca el e un preț foarte mic, chit că problema accidentărilor dese pe care le suferă e de discutat. O sumă de transfer de 25 de miloane echivala cu un salariu sensibil mai mare la destinație. Reus a acceptat să renunțe la acea clauză, dar probabil că a primit și ceva la schimb, dincolo de admirația fanilor care se va transforma repede în adulație. Cifre oficiale despre noul salariu n-au apărut, în Germania se vorbește despre 10 milioane de euro pe sezon, nu se știe dacă impozabil sau nu, se spune că o parte din sumă ar fi plătită de sponsori. Probabil însă că Reus a primit și alte garanții. Cum ar fi, de exemplu, că în cazul unei oferte ferme venită de la un club care să-i convină și lui, Borussia nu-i va pune bețe-n roate și va negocia. Eu unul presupun, știind oarecum felul în care funcționează astfel de lucruri, că Reus va primi și un procent din suma pe care Borussia o va încasa peste acei 25 de milioane de euro cît se vorbea pînă acum. Cu tot cu aceste garanții, gestul oricum rămîne remarcabil.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Nu uitați că Luis Suarez a făcut cam același lucru în iarna lui 2013. Și-a prelungit contractul cu Liverpool, a dispărut din înțelegere o clauză ce-i permitea să plece la anumite cluburi dacă un anumit prag financiar era atins, dar de plecat, tot a plecat. La momentul acela, Suarez a ajutat pe Liverpool cu acea semnătură, căci a contribuit prin asta la crearea unei atmosfere foarte bune, la întărirea legăturii dintre club și fani. Atmosfera creată a ajutat în lupta ce a urmat și cu puțin noroc vorbeam azi despre ”cormorani” ca despre campionii ”en titre” din Premier League.

Cei de la Borussia s-au mișcat inteligent de data asta. N-au făcut-o în cazul lui Lewandowski, pe care l-au pierdut fără să obțină nimic pe el, în afara regretelor și a resentimentelor fanilor. În cazul lui Gotze, chit că și acolo era vorba de o clauză, măcar a fost o sumă cît de cît bună, plus că a fost și o decizie destul de neașteptată. Greșeala în cazul lui Gotze a fost că nu s-a anticipat acest posibil pas al său. Din greșeli, uriașă în cazul Lewandowski, destul de mare în cel al lui Gotze, se învață. Iar Borussia a învățat și a aplicat. Și-a asigurat  stare de spirit excelentă în această perioadă, iar vineri seară, cînd Borussia are meci acasă în Bundesliga, probabil că Reus va fi primit ca un erou, ca un Balon de Aur. Și-a asigurat și deplina implicare a jucătorului, care nu mai e acum cu gîndul la alte lucruri, și-a asigurat și o sumă de bani mult mai mare la plecarea acestuia. Presupun că discuțiile vor demara undeva la granița celor 50 de milioane, astfel ca măcar 40 de milioane să fie obținute. Și și-a asigurat o altă poziție în negocierile ulterioare, arătînd că Borussia nu e un club căruia îi poți lua fotbaliști după bunul plac.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

6 Comentarii
  • Petrut spune:

    In cazul lui Lewandowski nu a fost nicio greseala. Polonezul a semnat cu Borussia pe 4 ani in 2010.
    Au urmat doua sezoane foarte bune pentru el (un prim sezon bun, de adaptare, sezon in care a evoluat mai mult in spatele varfului si un al doilea sezon excelent in care a fost si golgeterul echipei si a Bundeligii) in care echipa a reusit sa castige titlul.

    Bayernul stia atunci (in vara lui 2012) ca trebuie sa faca ceva pentru a o stopa pe Borussia. Si a facut ceea ce stie cel mai bine: s-a inteles (bineinteles, nu oficial) cu agentii polonezului ca jucatorul sa fie directionat catre Bayern la finalul contractului. De aici incolo, bavarezii nu au facut nicio oferta oficiala pentru el (desi prin presa s-au vehiculat multe) si jucatorul nu a acceptat nicio alta oferta din partea unui alt club.
    Borussia a dorit sa-l vanda in vara lui 2013, doar ca acest lucru a fost imposibil.

    Chiar si Wenger a spus ca din vara lui 2012 era stiut faptul ca Lewa va ajunge la Munchen liber de contract.

    Si nici in cazul lui Gotze n-as spune ca a fost o eroare. Gotze avea contract cu Borussia pana in 2013 astfel incat clubul trebuia sa ii prelungeasca intelegerea. Aceasta poveste se intampla pe la inceputul anului 2012. Dar Gotze a conditionat prelungirea contractului de inserarea unei clauze de reziliere. Astfel el si-a prelungit atunci contractul pana in 2016, in contract existand acea clauza de 37 de milioane de euro.

    Daca clubul nu ar fi fost de acord cu acea clauza si Gotze nu si-ar fi prelungit contractul, atunci ar fi intrat in ultimul an de contract si Borussia ar fi fost nevoita sa-l vand inca din vara acelui an (2012) si sunt aproape sigur ca suma de transfer ar fi fost mai mica decat suma platita de Bayern un an mai tarziu.

    • Andrei Niculescu spune:

      Orice situatie de genul asta, cand un jucator de nivel, nu un oarecare, ajunge la 12 luni de terminarea contractului e o greseala. Nu-s asa convins ca Bayern l-a semnat inca din vara lui 2012, cum zici tu. In vara lui 2013 probabil ca da, dar deja greseala fusese facuta. La Gotze, am admis si eu ca greseala e mai mica, pt ca s-au luat totusi ceva bani pe el. Greseala vine din acceptarea unei clauze de reziliere. Asa cred eu

      • Petrut spune:

        Pai daca nu ar fi acceptat clauza aia de reziliere in cazul lui Gotze, pretul de transfer ar fi fost mai mic.
        Nu stiu daca ar fi platit cineva mai mult de 37 de milioane pe el stiind ca intra in ultimul an de contract (contractul initial expira in vara lui 2014).

  • Daniel spune:

    Cum ai zis si tu , au invatat din gafele trecutului…
    Sunt sigur ca Borussia nu va retrograda … e ceva la nivel mental , m-am gandit la motivatie dar nu cred…
    Sa reamintesti acest post Andrei Borussia o va elimina pe Juve :)
    PS:Excelent articol!

  • anti_superficialitate spune:

    Foarte bine punctat totul.Cu o singura exceptie. Chiar daca Andrei Niculescu a comentat in trecut meciuri din Bundesliga, cred ca e destul de clar ca nu a vazut macar 50% din meciurile Borussiei din acest sezon. Are si o scuza: e de multe ori la munca cand aceasta echipa joaca in direct pe Eurosport 2. Cred ca este evident ca echipa lui Jurgen Kloop poate baga sub ea macar trei rivale. Spun asta referindu-ma la jocul prestat si la valoarea individuala a unor fotbalisti precum reus, gundogan, hummels sau aubameyang.

    • Andrei Niculescu spune:

      Crede-ma, desi ai dreptate in ceea ce spui referitor la orele de start din Bundesliga, incerc sa vad cat mai multe meciuri. In general Bayern si Borussia vad, procentul insa coboara atunci cand vine vorba de celelalte. Eu n-am spus ca Borussia ar fi in pericol sa pice conform valorii, nici vorba. valoare are si inca mare, dar situatia e periculoasa. Si Atletico, de care am amintit special, avea valoare in 2000, poate nu de campioana, dar in nici un caz nu era de retrogradare. Si totusi a retrogradat. E o spirala negativa din care iesi cu greu cateodata. Nu cred insa ca Borussia va retrograda, dar si faptul ca nu va prinde Ch League anul viitor tot un soi de retrogradare este

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă