Prinși cu El Clasico, cu week-end-ul, cu echinocțiul de primăvară și cu tot felul de griji cotidiene, aproape că ne-a scăpat că sîmbăta trecută a fost ziua lui Ronaldinho. A împlinit 35 de ani, prilej pentru toată lumea de a constata ce repede trece timpul, dar și de a ne reaminti că vorbim despre unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, care însă nu a putut să ocupe locul pe care talentul imens l-ar fi impus. Și asta din motive ce țin numai de el. Astăzi, la 35 de ani, Ronaldinho e un ex-fotbalist. Ceea ce face el acum nu se poate numi fotbal. E doar o încercare de a rămîne într-o lume care l-a adulat, de a se agăța de ultimele rămășițe ale valorii sale pentru a mai obține ceva beneficii, pentru el și pentru anturajul său.
Acum 10 ani pe vremea asta, Ronaldinho era cel mai bun din lume. Era zeul fotbalului, era cel care iniţiase conceptul de “jogo bonito”, acel fotbal estetic, jucat cu zîmbetul pe buze, din plăcerea copilărească a unui băiat fără copilărie, plecat de timpuriu de acasă, în căutarea gloriei şi a bunăstării. Era cel ce alungase crizele de nervi de la FC Barcelona. Cei ce n-au văzut încă super-documentarul ”FC Barcelona Confidential” o pot face acum și se vor convinge. Era personajul principal al dezbaterilor vremii, la fel de stupide precum cele de azi, dacă era mai bun ca Maradona, dacă nu cumva Pele era egalul lui ori dacă Johan Cruyff era cel ce se apropia întrucîtva de stilul său electric de a dribla și conduce mingea, de a pasa ”a la Michael Jordan”, de a găsi finalizările cele mai surprinzătoare. La finalul acelui an primea Balonul de Aur și trofeul FIFA World Player. Fotbalul era la picioarele sale, Barcelona era la picioarele sale.
Era.
Din acel final de 2005, nimic n-a mai fost la fel pentru Ronaldinho. Şi-a schimbat obiceiurile, comportamentul, anturajul, dieta, a uitat de importanţa odihnei, puterea nopţii, a atracțiilor ei mai bine zis, au hipnotizat un star golit pe dinăuntru de o generozitate păguboasă faţă de prieteni, față de un anturaj care nu voia decît să se distreze. Pentru un fotbalist încă tînăr acest lucru e fatal. Inerţia l-a ajutat să termine sezonul, să facă o semifinală de Ligă memorabilă cu Milan, dar şi o finală apatică la Paris, apoi un Mondial catastrofal. Au urmat două sezoane în care coborîrea a fost continuă. Episoadele cu el venind la antrenamente direct de la discotecă erau din ce în ce mai obișnuite.
Ronaldinho încetase de atunci să mai existe. Acel Ronaldinho, al cărui zîmbet molipsise planeta, care nu obosea niciodată să semneze autografe şi să se pozeze cu copii. La nici 26 de ani, intrase deja în maşina de tocat a presei şi a fanilor, devorat finalmente de cele două entităţi obligate să-şi caute alte repere. De la glorie a trecut la singurătate. E cunoscut un episod petrecut de Craciun, în anul 2007. Un copac a fost doborît de vîntul puternic în curtea casei sale. A chemat pompierii, iar aceștia au avut marea surpriză să-l găsească singur singurel, în vila lui uriașă de la Sitges, fără nimeni aproape într-o zi de Sărbătoare în care cuvîntul familie e esențial. Apoi a plecat de la Barcelona, a ajuns la Milan, s-a repatriat în Brazilia, iar acum trage de el prin Mexic, la o echipă prea obscură pentru strălucirea lui, în încercarea de a-și regăsi plăcerea de a juca fotbal. Sau, poate, de a retrăi vremurile de mult apuse. Cineva ar trebui să-i spună brazilianul că ceea ce nu trăiești la timpul potrivit, nu mai trăiești niciodată.
Acum un an, imediat după revelion, un bun prieten aflat în Brazilia, în vacanță, îmi trimitea un mesaj și niste poze. ”Stau lîngă Ronaldinho la plajă. Are o viteză la șampanie cum n-am mai văzut. Ce mare ar fi ajuns dacă nu-i plăcea viața!”. Exact asta e concluzia. Ce mare ar fi putut ajunge Ronaldinho dacă îi plăcea doar fotbalul. Poate cel mai mare din toate timpurile!
Ar fi bine să se retragă. Pentru el și pentru cei ca mine, care l-au iubit pe el și fotbalul cu zîmbetul pe buze pe care-l propunea. Tocmai pentru ca toate acele lucruri nefăcute pînă la el şi făcute de el să rămînă vii. Geniile nu se nasc pentru a se pierde în derizoriu.
P.S.
Vă invit să vedem împreună un filmuleț cu și despre Ronaldinho. ”Abdicarea unui rege” se numește, un titlul foarte inspirat. E realizat de spaniolii de la Canal + care au încercat să explice, prin intermediul celor care l-au cunoscut și au jucat alături de el, ce s-a întîmplat cu adevărat, cum a fost posibil ca o carieră ce se anunța fulminantă să se oprească atît de brusc.
Vă propun acum să vedem cîteva imagini cu legăturile existente între Ronaldinho și Messi. Ronaldinho e cel care l-a luat pe Messi lîngă el atunci cînd era doar un copil, iar apoi, pentru că influența pe care o avea asupra argentinianului nu mai era cea potrivită, a fost îndepărtat.
Iar pentru final vă propun să revedem cîteva dintre momentele de magie ale lui Ronaldinho.
Ai mare dreptate , mare pacat ! Ce se joaca acum copiii pe Play Station FIFA , el facea in realitate pe teren!
Pentru mine Ronaldinho ramane cel mai talentat fotbalist pe care l-a putut oferi fotbalul. Maradona i-a pupat mana (si cu totii stim narcisismul acestuia si rivalitatea braziliano-argentiniana), Messi am citit ca a declarat ca nu are cum sa se considere cel mai bun din istoria Barcelonei atata timp cat R10 a jucat acolo, Bernabeul s-a ridicat in picioare sa-l aplaude (lucru nemaivazut pana atunci si nici de acum in colo, cred eu; c-o mica exceptie la Iniesta, dar care a fost ovationat la un meci al Spaniei, dupa castigarea titlului mondial, lucru perfect normal), iar pentru mine asta e suficient.
Ronaldinho a fost un fotbalist cu totul aparte; nu tin minte sa fi auzit vreodata pe cineva care sa spuna ca nu ii place brazilianul. Astazi desi Ronaldo si Messi sunt la un nivel din punct de vedere pragmatic peste cel aratat de Ronaldinho, esista o rivalitate a fanilor, a sustinatorilor mai bine zis a acestora dusa la extrem. Atunci nu conta. Tineai cu Real, dar sareai prin camera la o floricica a brazilianului, tineai cu Barcelona, sareai si mai sperai sa vezi una, erai neutru, la fel, nu conta. A reprezentat un pacificator si asta nu doar in contextul fotbalistic (ziua in care va exista o ofensa rasista asupra brazilianului, va fi o zi extrem de trista), fara sa faca nimic special, in afara de a fi special atunci cand ii puneai un balon la picior.
Ca un exercitiu de imaginatie, oare cum ar fi aratat Barcelona lui Guardiola cu Ronaldinho cel din 2005 si un Messi mai apropiat de zilele noastre. Poate ca ar fi fost nedrept pentru frumusetea competitiei sa exista doi jucatori cu asemenea capacitati in aceiasi echipa si unul pur si simplu a trebuit sa (de)cada.
Si un alt exercitiu de imaginatie, care mie-mi face pielea de gaina, este urmatorul: unde ar fi ajuns Ronaldinho daca ar fi avut conditiile pe care le-a avut Messi la Barcelona in timpul junioratului. Si iar interesant de imaginat ar fi, ce s-ar fi intamplat cu Barcelona fara amprenta brazilianului. Pentru ca a contribuit atat la trofeul din 2006, cat si indirect, cred eu, 2009 si 2011. Messi se vede ca are putin din miscarea lui, din intrarile pe zona centrala, iar Iniesta mi se pare ca a luat putin din dribling-ul acestuia, dribling-urile pe care le face, acelea pe jumatate de metru patrat, aproape de linia de out, imi amintesc de Ronaldinho.
a fost cel mai mare talent din istoria fotbalului.a fost nascut pentru asta.si mi aduc aminte ca Ronaldinho era la un pas sa se transfere la Manutd,Peter Kenyon ratand transferul.cred ca eram si mai fan decat sunt acum.pe langa talent a avut si un fizic incredibil.dadeau fundasii in el,maxim..si era hartuit pe tot terenul.si tot si a impus jocul si tehnica.v a ramane in mintile tuturor cu ce a facut,a revolutionat tehnica,in fotbal.
Spre deosebire de alti mari fotbalisti, inclusiv cei de acum, Ronaldinho a fost un cult-hero. Poate ca si cei de acum sunt, insa nu au parte de acelasi impact global pe care l-a avut Ronaldinho. Asta a fost un personaj in sine, avea ceva aparte. Face parte din liga lui Maradona si Cantona.
Daca cineva m-ar pune sa vad un film cu Ronaldinho ori unul cu Messi, fara sa stau pe ganduri l-as alege pe cel al dintosului. Sunt convins ca ar fi presarat cu de toate: drama, actiune, comedie sau SF (daca ne referim strict la ce facea baiatu’ ala cu varzuca :)) ).
4 Comentarii