Nu știu la momentul cînd scriu acest text dacă belgianul De Bruyne va și ajunge la Manchester City, așa cum se spune. Sau la Manchester United, așa cum mai apare pe la colțuri informația cum că dinspre ”Old Trafford” s-ar dori o deturnare a belgianului spre tricoul roșu într-o dublă încercare a lui Louis Van Gaal, prima de a da o lovitură în mercato, a doua de a da o lovitură eternului rival din oraș. Probabil, zic acum, repet, fără să știu exact finalul povestirii, că De Bruyne va ajunge la City. Au șeicii de acolo stilul lor mai mult decît persuasiv, găsesc ei metode să convingă pe oricine dacă într-adevăr își doresc asta. Și știți foarte bine care e metoda cea mai des folosită în fotbalul de azi. Exact, banul.

Se vorbește deja de o groază de bani. Între 75 și 80 de milioane de euro. Sumă de transfer. Plus alte multe milioane drept salariu pentru fotbalistul belgian despre care nu se poate spune că mai e tînăr (a împlinit deja 24 de ani, doar la noi se mai spune despre un jucător de 24 de ani că e promisiune), despre care nu se poate vorbi că ar fi un star mediatic, de nivelul lui Cristiano Ronaldo, Messi, Neymar ori Bale, lucru care să asigure într-un fel rentabilizarea investiției, despre care nu putem spune că a fost decisiv în cîștigarea vreunui trofeu pînă acum, despre care nici măcar nu putem spune că ar fi omul numărul unu în echipa sa națională, căci pe această poziție mie mi se pare că stă Eden Hazard. Și atunci? De ce să dai atîtea zeci de milioane pentru un fotbalist, căci e fotbalist fără îndoială, nu jucător de fotbal (v-am mai explicat pe acest blog teoria mea referitoare la cele două categorii de practicanți ai acestui sport, fotbaliști și jucători de fotbal) care nu-ți garantează nimic? Mi se pare destul de simplu răspunsul: pentru că ai acești bani.

De cîte ori v-ați întrebat de ce cineva ar plăti o anumită sumă de bani, ce vi se pare mare pentru posibilitățile pe care le aveți voi, ca să achiziționeze un lucru? Un obiect vestimentar, un ceas, o mașină, o casă? De multe ori cred. Și mie mi s-a întîmplat. Răspunsul e același și acolo: pentru că-și permit, pentru că au banii pe care alții nu-i au, pentru că o investiție de genul ăsta nu se simte atît de mult ca la alții. Cam așa e și cu City. Au bani, problema fair-play-ului financiar pare rezolvată, deși zău daca sînt lămurit cum, de ce să nu forțeze nota? În plus, ne-am obișnuit deja cu extravaganțele pe care le fac cluburile din Premier League atunci cînd vine vorba de transferuri. Pînă la urmă, glumea cineva, a fi director sportiv la un club ca City nici nu-i mare scofală, căci cu bani poți convinge pe oricine. E o exagerare, evident, dar și un sîmbure de adevăr în asta tot există. Eu aș vrea să-mi imaginez ce ar face un tip ca Monchi, directorul sportiv al celor de la Sevilla, cu un asemenea fond de transferuri, chiar și pe Adriano Galliani aș vrea să-l văd! Pe de altă parte, dacă ai dat pe Sterling banii cu care Real Madrid îl lua pe Zidane acum aproape 15 ani, de ce n-ai da și mai mult pe De Bruyne?! Între De Bruyne și Sterling parcă-l aleg pe belgian. Manchester City, se pare, n-a dorit să facă o astfel de dezbatere astfel că după ce l-a luat pe Sterling îl va lua probabil și pe De Bruyne.

Ma gîndesc însă la altceva. De ce oare De Bruyne n-a reușit la Chelsea? E totuși o lovitură pentru Mourinho ca un fotbalist refuzat de el să ajungă pe o asemenea sumă la principalul rival în lupta pentru titlu (eu vad City și Chelsea, în această ordine, luptîndu-se pentru titlu în Premier League). Și mai mare lovitură ar fi pentru Mou ca prestațiile belgianului să ajute pe City să ia campionatul. Am încercat să descopăr motive ale plecării lui De Bruyne de la Chelsea, ale neînțelegerilor sale cu Mourinho. Pentru că, e limpede, calitățile lui De Bruyne nu au apărut la Wolfsburg, ele existau și pe perioada șederii sale pe ”Stamford Bridge”.

Am descoperit cum explica Jose Mourinho despărțirea de belgian, la destul timp după plecare lui spre Bundesliga. Să ne amintim că Mourinho l-a găsit în lotul lui Chelsea pe Kevin atunci cînd a preluat echipa londoneză pentru al doilea său mandat. De folosit l-a folosit în primele două meciuri, apoi în al treilea n-a mai jucat. Era vorba de Supercupa Europei cu Bayern-ul lui Guardiola. Îmi amintesc că am comentat acel meci direct de la Praga și m-am întrebat împreună cu Ilie Dumitrescu, în intervenția pe care am avut-o de pe gazon înainte de start, de ce nu apare belgianul în primul ”11”. Mai ales că jucase cu cîteva zile înainte chiar împotriva lui Manchester United. Ceva s-a întîmplat atunci în relația dintre el și Mou, aparițiile sale au fost din ce în ce mai meteorice, apoi a plecat la Wolfsburg pe 20 de milioane, un profit destul de bun pentru londonezi, care-l luaseră de la Genk cu 8 milioane.

Mourinho spune așa: ”Nu se antrena bine știind că nu e titular. Mi-a zis că nu e mulțumit, că nu e fericit, că el trebuie să se simtă important și că nu intră în filozofia lui de viață să se lupte pentru un post de titular, el voia ca acest post să-i fie garantat”. Explicațiile lui Mourinho au continuat: ”I-am spus că la o echipă precum Chelsea așa ceva nu se poate garanta, că există și alți fotbaliști foarte buni în lot”. Asta spune portughezul, ce-o fi fost cu adevărat doar ei doi știu, cu toate că eu nu-mi amintesc să fi apărut informații, fie și la nivel de zvon, despre neînțelegeri ori conflicte între antrenor și jucător.

Presupunînd că transferul la City se va și rezolva, mă întreb dacă s-a schimbat ceva în mentalitatea lui De Bruyne sau dacă nu cumva Manuel Pellegrini i-a garantat ceea ce Mourinho n-a putut să facă? La City, în mod normal De Bruyne va regăsi un 4-2-3-1 pe care-l folosea și-l folosește și Mourinho la Chelsea. Cu precizarea că între Pellegrini și Mourinho există o certă deosebire în ceea ce privește modul de abordare. Pellegrini e fidel fotbalului de posesie, de construcție, Mourinho e mai degrabă adeptul fotbalului de reacție, de contră. Poate și de aceea, prin stilul său, De Bruyne nu s-a încadrat în filozofia portughezului.

Paranteză. În momentul în care Juan Mata a ajuns de la Chelsea la Manchester United am încercat să explic pe acest blog motivele pentru care spaniolul nu a prea fost în grațiile lui Mou. Dacă stăm să analizăm stilul de joc al lui Mourinho, de-a lungul timpului, găsim cîteva explicații ale marginalizării lui Mata. E de ajuns să ne uităm la Chelsea, prima etapă, Inter și Real Madrid, fără a merge pînă la FC Porto, care a fost totuși un început de carieră, cu multe experimente. La Chelsea, prima etapă, la Inter și la Real, jocul lui Mourinho s-a caracterizat printr-o foarte rapidă tranziție pozitivă. Printr-o reacție imediată la recuperarea balonului, prin declanșarea contraatacului. Lui Mourinho nu-i plac pauzele și acceptă mai degrabă greșeli de pasare decît încetinirea ritmului de contraatac. Amintiți-vă de Robben și Duff, de Eto”o și Pandev, de Cristiano și Di Maria. Jucători care, de fiecare dată cînd mingea era recuperată, căutau spațiile libere și alergau într-acolo pentru a le fructifica. Alături de ei, în linia de mijloc, nu în cea a închizătorilor, ci puțin mai sus, exista un singur jucător, care rămînea ori cobora pentru a primi și distribui mai departe. Lampard, în primul episod, Sneijder, în al doilea, Ozil, în al treilea. La Chelsea de azi, acest jucător ”de creație” pare a fi Eden Hazard. Mai degrabă pentru că-i tipul de fotbalist căruia îi convine să primească la picior mingea, nu pe poziții viitoare. Mata are alt stil, el se asociază, primește, privește, gîndește și abia apoi pasează. Pierde astfel secunde prețioase din rapiditatea fazei de contraatac. Paranteză închisă.

La Wolfsburg, De Bruyne evolua într-un sistem creat pentru el. L-am văzut în cîteva situații, am și comentat un meci din Europa League contra Interului în care, deși n-a prea apărut, ba chiar părea ușor plictisit de context, a contribuit la toate golurile echipei sale. Nu mi s-a părut niciodată tipul fotbalistului cerebral, nici măcar tipul fotbalistului care ia echipa în spate și o duce spre triumf. Toate echipele mari, cîștigătoare de Champions League în ultimii ani, au avut măcar unul. La City ar trebui să joace într-o linie cu Sterling și David Silva, în spatele lui Aguero, în fața lui Toure Yaya și Fernandinho. Vorbesc de o așezare ideală aici. O linie explozivă, să recunoaștem, chit că mie mi se pare că Toure Yaya, prin tehnică și fizic, ar da mai bine acum în această zonă decît în cea a închizătorilor. De Bruyne e tipul fotbalistului participativ, asociativ, aleargă mult și pare a fi ajutat de fizic, ceea ce în Premier League e vital. L-am văzut de multe ori plecînd din dreapta spre centru, primind între linii. Poate fi un mare plus pentru o echipă ca City, plină de plusuri. Un plus însă extrem de scump.