Două echipe din Azerbaijan calificate în grupele Europa League. O echipă din Kazahstan calificată în grupele Champions League. Toate echipele din Romania calificate la cupele europene de dat cu părerea. Cam asta e realitatea la zi a fotbalului nostru. Aștept cu mare interes pătrunderea în marea familie a fotbalului european a echipelor din Afganistan, ca să avem un nou reper (asta a fost o ușoară înțepătură și pentru UEFA față de modul în care diferite țări sînt incluse în spațiul european. Înțepături ce se vor transforma în mod cert în înjurături din partea jucătorilor lui Atletico Madrid ce vor fi nevoiți să petreacă mai mult timp în avion pentru a ajunge la Astana decît ar fi făcut-o dacă ar fi mers la New York).

Să ne întoarcem însă la lucruri serioase. La fotbalul adevărat adică. N-o să mă refer în cele ce urmează la victoria lui Messi în gala de joi seară. E un succes pe care toată lumea îl anticipa și pe care nimeni nu cred că-l poate contesta cu argumente logice. E cel mai drastic vot înregistrat în ultimii ani în favoarea unui fotbalist la o astfel de gală, vot pe care cred că-l vom revedea într-o proporție asemănătoare și la Balonul de Aur din ianuarie. Așadar nu voi aminti în rîndurile ce urmează de Messi decît la nivel complementar. Altcineva aș vrea să fie subiectul. Luis Suarez.

În iunie anul trecut scriam pe acest blog un articol intitulat ”Luis Suarez și Balotelli”. Erau zilele de după meciul Italia-Uruguay, iar internetul era plin de dinții lui Suarez și de urma mușcăturii sale lăsate pe umărul lui Chiellini. Mulți vedeau atunci terminată cariera atacantului uruguayan, nu puțini erau cei care cereau pentru el o pedeapsă și mai drastică decît cea primită, se vorbea de probleme psihice, de vizite la medic, doar pușcărie nu se ceruse pentru Suarez, dar cred că mult nu mai lipsea. Atunci scriam așa:  ”dacă l-a mușcat deci pe Chiellini nu înseamnă că Luis Suarez a devenit brusc un fotbalist mai prost sau mai puțin interesant pentru Real Madrid ori FC Barcelona. Cluburile care, se zice, l-ar vrea, fiecare cu armele sale, Madridul mizînd pe bani, Barcelona pe nevasta atacantului, care fiind născută la Barcelona și avînd familia acolo ar trage cu dinții, ai săi nu ai soțului, spre Catalunya. Luis Suarez va fi transferat, dacă va fi transferat, pentru că dă goluri și pentru ceea ce face în teren, fotbalistic vorbind”. Și apoi continuam cu paralela dintre el și Balotelli, născută din duelul amintit, căci transferul italianului la Liverpool, ca înlocuitor al lui Suarez, se va produce cîteva săptămîni mai tîrziu: ”cred însă că Luis Suarez e mai util echipei la care joacă decît Mario Balotelli. La Balotelli nu există stare de mijloc atunci cînd e vorba de implicare, nu există așa și așa, există doar două variante, da și nu. Eu unul îl prefer pe Suarez, care dincolo de goluri are o implicare totală față de tricoul pe care-l poartă, de unde cred și aceste ieșiri, unui Balotelli inexistent și mai degrabă destructiv față de ai lui. Ieșirile lui Suarez pot fi, în opinia mea, destul de repede corectate cu o vizită la psiholog și nu cred că, în eventualitatea unui transfer la Real sau Barcelona, ar mai apărea așa ușor, căci concurența cu Cristiano, Benzema, Messi sau Neymar l-ar obliga la mai multă minte”.

Cred că am avut dreptate. Iar faptul că Luis Suarez i-a luat fața lui Cristiano Ronaldo la votarea de joi seară, chit că voturile amîndurora, adunate, dau o cifră ridicolă în comparație cu Messi, e o confirmare a teoriei că destinul îți pune mai multe uși pe linia vieții, dar depinde de fiecare om în parte pe care o deschide. Deschizînd ușa Barcelonei, Luis Suarez a fost redat fotbalului, nu mai e acel Suarez care își mușca ori insulta adversarii, ci ”El Pistolero” ce impresionează prin felul în care înțelege să se subordoneze ideii de echipă și ideii de lider al acestei echipe. Să joci lîngă Messi nu-i așa simplu cum pare, mulți nu s-au acomodat și vorbim doar de nume uriașe, Ibrahimovic, Eto”o sau David Villa. Suarez a reușit deocamdată, iar dacă Messi e practic singurul alergător în lupta petru Balonul de Aur asta i se datorează și lui Suarez.

Barcelona avea nevoie de un matador care să se pună în slujba lui Messi și să schimbe ceva într-un atac ce devenise deja, cu Messi drept 9 fals, un pic previzibil. Schimbarea nu s-a produs însă imediat, căci ni-l amintim pe Suarez debutînd pe ”Bernabeu” în banda dreaptă, ci pe parcurs, practic luna ianuarie, cea a renașterii Barcelonei dintr-o cenușă ce părea deja împrăștiată de vîntul sciziunilor, fiind momentul în care Suarez a devenit în mod clar atacantul central al echipei. Se spune că totul a plecat firesc, de la jucători, Messi însuși fiind încîntat de noua colaborare și acceptînd o schimbare de roluri, o revenire oarecum la poziția sa de bază, în drepta.

Capacitatea lui Suarez de a se duela fizic cu fundașii adverși ce-i stau în spate, obținută în anii de lupte din Premier League, calitatea sa de a căuta mereu spațiile libere, felul în care se mișcă fără minge și deschide spații pentru partea stîngă, unde apar Neymar, Alba și, uneori, Rakitic, agresivitatea cu care reacționează atunci cînd pierde mingea, dar și rapiditatea cu care gîndește și execută în fața porții, calitate pe care, de exemplu, Sir Alex Ferguson o considera, la vremea cînd îi era rival în Anglia, drept fundamentală, toate acestea îl transformă pe Luis Suarez în cel mai bun atacant-marcator al momentului.

Spuneam mai sus de rolul soției sale în transferul la Barcelona. Rar mi-a fost dat să văd un fotbalist atît de mediatizat care să pomenească de cîte ori poate de soția sa, de rolul ei în cariera lui. Pe numele său Sofia, doamna Suarez de azi l-a cunoscut pe viitorul golgheter pe cînd era doar un băiat nu foarte simpatic, fotbalist în timpul liber, atunci cînd nu era ocupat să se bată pe străzile din Montevideo. Provenit dintr-o familie ușor dezorganizată, cu 7 frați, părăsită de tată (există iată o explicație privind anumite fațete ale comportamentului său) Luis s-a calmat brusc atunci cînd s-a îndrăgostit profund de ceea ce avea să fie iubirea vieții lui. Se spune că pe cînd era la Groningen și mai apoi la Ajax călătorea foarte des la Barcelona, unde logodnica de atunci se mutase cu familia, și mergea des la meciuri pe Camp Nou cu viitorul său socru care, catalan fiind, ținea aproape firesc cu Barcelona. Pe atunci nu era atît de mediatizat și putea trece neobservat. Rolul Sofiei în alegerea Barcelonei în detrimentul Realului, care l-a vrut insistent, mi se pare în aceste condiții extrem de important.

Astăzi, dinții lui Suarez au rămas la nivelul de anecdotă. Golurile sale sînt acum o realitate pe care nu i-o poate mușca nimeni.