S-a terminat perioada de transferuri în țările importante ale Europei, astfel că avem acum toate datele pentru felul în care se vor derula campionatele și cupele continentale. Cel puțin pînă în iarnă, cînd se va deschide, pentru o lună, o nouă fereastră de mercato. Așa cum am anticipat prin iunie, au fost extrem de multe nume vehiculate, extrem de multe bombe anunțate în presă, dar în special pe site-uri în căutare de trafic pe seama fanilor avizi după informații proaspete și, pe cît posibil, adevărate. Ultima parte n-a fost tot timpul respectată, dar asta face parte din farmecul acestor perioade. Cînd se scrie mult, se vorbește și mai mult, se bat uneori cîmpii cu grație, se mai inventează din cînd în cînd, se mai manipulează cîteodată. Acum, la final de mercato tragem linie și adunăm. Chiar putem face împreună un exercițiu și să trecem în revistă toate numele vehiculate în aceste săptămîni pentru a vedea și mai clar cîte transferuri s-au și realizat dintre ele.
Ca de obicei, Anglia a cheltuit cel mai mult. Peste un miliard de euro s-au tranzacționat în Premier League, aproape cît Serie A și Primera Division la un loc. Apropo de asta, faptul că Serie A a luat fața Primerei în această ierarhie mi se pare remarcabil și cred că e o consecință a noului contract pentru drepturile TV, sensibil mai mare decît precedentele, dar și, într-un fel, a schimbării de atitudine a multor cluburi italiene în raport cu cupele europene. Italia, ca să închid miniparanteza, suferă în continuare din pricina infrastructurii ușor prăfuite, căci dacă ar fi primit organizarea Euro 2012 altfel ar fi stat lucrurile acum.
Mă întorc la Anglia. Aici s-a și terminat mai tîrziu perioada de transferuri, dar parcă ”deadline day” n-a adus mișcările spectaculoase pe care le așteptam. Mișcări au fost, dar nu au fost implicate nume mari. De exemplu Chelsea n-a mai adus nimic spectaculos, deși se pare că Mourinho ar fi avut nevoie măcar de un fundaș central bun, de exemplu Arsenal n-a mai adus nimic, ceea ce mi se pare ușor ridicol, căci un club de talia lui Arsenal nu poate face în perioada de vară un singur transfer și acela al unui portar. Foarte bun, nimic de zis, extrem de util pentru ”tunari” (s-a văzut asta în duelul cu Liverpool de pe ”Emirates”), dar parcă mai era loc și pentru alte veniri. Liverpool își terminase de ceva vreme campania de achiziții, discutabilă și un pic cam fără mare discernămînt după părerea mea, Manchester City de asemenea (despre cumpărarea lui De Bruyne am comentat pe acest blog încă înainte ca ea să devină oficială), astfel că Manchester United a ținut capul de afiș al acestei ultime zile.
Parcă invidioși pe rivalii de la City, cei de la United au ținut cu tot dinadinsul să fie cap de afiș al acestei ”Deadline day”. Din păcate pentru Louis van Gaal, sau poate mai bine, tot ceea ce s-a întîmplat în jurul lui De Gea, ratarea transferului său la Real Madrid, a lăsat un pic în plan secund achiziționarea lui Martial, de la AS Monaco. Pe care, cu tot cu bonusuri, Manchester United va plăti undeva în jur de 75 de milioane de euro (50 de milioane de euro e transferul inițial), căci se pare că respectivele bonusuri sînt destul de lesne de îndeplinit. De fapt, aceste bonusuri, concept despre care cu siguranță ați auzit, reprezintă un soi de inginerie financiară, o modalitate de a ocoli anumite impozite prin plata unor compensații, ce au altă încadrare și, de multe ori, nu includ taxa pe valoare adăugată, o variantă de a face o plată în mai multe tranșe.
Înainte de orice, trebuie totuși să vedem cine este acest Anthony Martial. Asta pentru cei care, poate, nu știu prea multe despre el. Are 19 ani (va face 20 în decembrie) și s-a format la academia celor de la Olympique Lyon. La acest punct, discuția capătă două sensuri. Vine de la o academie recunoscută și apreciată, ce a produs de-a lungul timpului o sumedenie de talente, dar în același timp faptul că a fost lăsat să plece de Lyon ridică anumite semne de întrebare. Lyon nu e clubul care să lase să-i scape din mînă un talent, cu toate astea l-a vîndut pe Martial la Monaco pentru doar 5 milioane de euro, deși marcase la tineretul lui Olympique 32 de goluri în 21 de meciuri.
După un prim sezon de acomodare, mai degrabă în umbra lui Radamel Falcao, Martial a devenit un fotbalist important în angrenajul antrenorului Leonardo Jardim. El abia își prelungise contractul cu Monaco, doar că suma pusă pe masă de cei de la United a fost prea tentantă, ca și profitul realizat, căci de la 5 la 50 de milioane e o diferență consistentă. Mai ales că Martial nu marcase decît 8 goluri în sezonul precedent și nici nu reprezenta un nume în fotbalul european, nume care să justifice într-un fel suma investită de englezi.
Și acum ne îndreptăm cu discuția spre Manchester United! Am pus aceeași întrebare pe acest blog atunci cînd De Bruyne se pregătea să meargă la Manchester City: se justifică oare această uriașă sumă de transfer? Prin comparație, văzînd cîți bani a dat United pe Martial, cred că nimeni nu mai discută acum despre De Bruyne. Se cunosc deja extravaganțele cluburilor din Anglia în materie de sume plătite pe fotbaliști. E deja format un curent de opinie în Regat împotriva acestei practici, sînt tot mai mulți analiști și specialiști care consideră, pe bună dreptate pentru ei, că astfel de prețuri strică percepția oamenilor despre jucătorul în sine, dar mai ales pun într-o lumină ușor deformată valoarea adevărată a fotbalistului englez și a echipei naționale a Angliei.
Eu cred că Louis van Gaal, care e mai degrabă un descoperitor de talente, a fost obligat să facă acest transfer. Echipa simțea lipsa unui marcator, a unui atacant central, care să-l scoată din acea zonă pe Rooney. Se vedea că Rooney nu-i în apele lui pe această poziție, chit că atunci cînd a jucat acolo, timp de două sezoane, cu Sir Alex Ferguson, a dat mai mult de 30 de goluri pe stagiune. S-a petrecut cam de mult asta, era și el mai tînăr, de atunci Rooney a tot fost plimbat pe diferite zone ale terenului și lumea a fost de acord că randamentul lui cel mai bun e undeva în linia din spatele atacantului. Problema lui Van Gaal la acest moment era că nu se prea găsea pe piață un atacant care să corespundă exigențelor de la United. Din punctul ăsta de vedere, nu înțeleg de ce i s-a dat așa de usor drumul lui Van Persie. La fel cum nu înțeleg de ce nu a fost luat, la momentul potrivit, Jackson Martinez, care era în mercato la începutul verii, de ce nu a fost luat Mandzukic, și el în mercato, ori de ce nu s-a insistat pe varianta Ibrahimovic. Pentru un preț corect, în nici un caz de nivelul celui plătit pentru Martial, eu cred că United îl putea lua pe Zlatan, care aducea și plusul mediatic ce nu prea mai există la United de ceva vreme. Era un transfer pentru prezent, Martial e unul de viitor, dar cu multe semne de întrebare. S-ar putea să-i iasă, dar s-ar putea să nu-i iasă. Atunci cînd dai pe un jucător, cu tot cu bonusuri, cam cît a dat Barcelona pe Luis Suarez, lumea se cam așteaptă să aibă evoluții asemănătoare.
Presupun că Van Gaal va merge pe un modul 4-2-3-1, cu Martial în față și cu o linie de 3 foarte interesantă, Mata, Rooney, Depay, în spatele lui. Ca stil de joc, francezul se trage mult spre stînga lui, ceea ce permite aparițiile pe spații libere ale lui Depay și Rooney. Deși majoritatea specialiștilor din Franța îl asociază pe Martial cu Thiery Henry în tinerețe, nu știu cît de capabil e fostul monegasc să se înscrie într-un fotbal combinativ, așa cum i-ar conveni lui Depay. Această capacitate se lucrează în timp, la antrenamente și jocuri, problema e că Manchester United nu prea are timp. De la plecarea lui Sir Alex clubul e parcă intrat într-un permanent proces de tranziție, dar cred că sezonul ăsta Van Gaal trebuie să realizeze ceva notabil. Din punctul de vedere al lui Martial, prezența antrenorului olandez pe bancă e o garanție, căci se știu abilitățile sale de a crește și promova astfel de talente. Cu o singură precizare, de a crește și promova talente existente în cadrul clubului unde antrena, nu aduse pe 80 de milioane.
P.S 1
Rămîn la părerea spusă pe acest blog, atunci cînd analizam problemele de la Chelsea, că Manchester City e marea favorită la cîștigarea titlului. Pellegrini are un lot spectaculos de-a dreptul, un triunghi exploziv la mijlocul terenului Yaya Toure – De Bruyne, Silva, Sterling, un atacant, Aguero, pe care-l consider cel mai bun fotbalist din Premier League, o apărare ce s-a consolidat după venirea lui Otamendi, un portar de mare valoare și rezerve excelente. Nu văd cum Pellegrini, un antrenor pe care-l simpatizez pentru felul filozofia sa despre fotbal, ar putea rata titlul.
Transferul acesta e chiar o gluma proasta. Macar de Bruyne, alt transfer umflat al verii, avea niste sezoane foarte bune in Bundesliga si o prezenta la Mondial. Martial are de partea lui doar varsta. Este un risc mult prea mare facut de Manchester United. Nu inteleg cum de nu au adus alt atacant. Cu banii dati pe Martial puteau cumpara cel putin alti 10 atacanti mai valorosi decat (pe langa cei enumerati in textul de mai sus). Mutarea asta ma face sa cred ca ar fi si alte interese la mijloc.
O sa imi permit sa adaug ceva pareri personale la articol si poate chiar comentam pe ele.
Cred ca una din principalele explicatii ale clasario Italiei in fata Spaniei vine din interdictia Barcei si linistea Realului. Cred ca de mult nu am mai vazut un mercato asa tacut pentru Real in ciuda venirii unui nou antrenor. De Gea ar fi trebuit sa fie bomba lor vara asta dar a picat. Imi scapa ceva?
Tind sa cred ca exact aceasta tranzactie esuata face din Martial o si mai mare extravaganta. Da 75m e imens, dar daca transferul lui De Gea se realiza cred ca aceasta extravaganta isi pierdea mult din grandoare mai ales ca financiar era acoperita de suma incasata. Cred de asemenea ca investitia nu e in Martial ci mai de graba in Rooney.
Vorbeam recent cu un coleg, olandez, care culmea nu era deloc mirat de plecarea lui van Persie. Spunea el ca lipsa de energie la antrenamente a lui van Persie e foarte cunoscuta in Olanda si evident van Gaal o stie de la nationala asa ca ruptura era oarecum asteptata de olandezi. Si poate van Gaal a mizat pe un nume mare (Zlatan) cand l-a lasat sa plece. Nu s-a intamplat, zilele au intrat in sac, nevoia exista…fortat de imprejurari van Gaal a cumparat scump.
Revin in final la Spania. Mi se pare ca atat Real cat si Barca, poate usor paradoxal, vor avea probleme destul de mari cu atacul acest sezon. Realul nu are concurent viabil pentru Benzema, Barca e descoperita daca unul din cei trei tenori se accidenteaza, sau e iesit din forma. Barca cred ca are o problema mai mare pentru ca are un CM al Cluburilor de jucat, deci un final de an cam incarcat. Tare bine le-ar fi prins o clona a lui Larsson. Vom compara in mai la anul golurile inscrise in campionat cu cele inscrise in campionatele trecute si vom vedea.
Benzema de la plecarea lui Higuain nu are un concurent de valoare apropiata. Se mizeaza mult pe Jese, care daca(si aici e un mare daca) va reveni la forma de dinainte de accidentare va reusi sa fie acel varf de lance in prezenta unor fundasi mai putin valorosi, cand francezul s-ar putea bucura de pauza. Ai punctat foarte bine partea cu „absenta” Realului de pe primele pagini. Multa lume(printre care si eu) se astepta la o campanie iesita din comun, avand in vedere sezonul dezastruos recent incheiat. Numele vehiculate(Reus, Aguero, Bonucci, Pogba, Veratti sau De Gea) pareau atragatoare, amintind fanilor blanco de acea campanie de achizitii fulminanta din 2009(daca imi amintesc bine), cand veneau pe Bernabeu, in aceeasi vara Cristiano, Kaka, Xabi si Benzema.Lucrurile par triste pentru spanioli pe plan european, daca e sa ne luam dupa numele transferate de ceilalti granzi. Sperantele rasar dupa acest start de sezon ezitant pentru majoritatea favoritelor, cu exceptia lui Bayern si a lui City, care au plecat cu motoarele la maxim. Stiu ca suntem inca la inceput, ca abia dupa vreo 10 etape de campionat si 2-3 de UCL putem avea o impresie generala apropiata de adevar, dar personal nu mai vad in Roma, de exemplu, o victima sigura in fata Barcei(cum a fost cu United acum cativa ani), sau pe Arsenal foarte sigura de locul doi(primul fiind antamat, teoretic, de Bayern) in fata lui Dinamo Zagreb si Olympiacos. Exemplele pot continua, ideea e aceeasi, marile favorite nu mai sunt asa favorite si balanta inclina inspre combinatia ideala de continuitate si noutati de calitate. Mai vorbim in iarna :)
4 Comentarii