Nu știu ce imagine a fost mai stranie de-a lungul transmisiei partidei de la Amsterdam dintre Olanda și Islanda. Cea a clasamentului de dinaintea partidei, cea a lui Marco Van Basten așezat pe scaunul antrenorului secund, după ce ani de zile a fost selecționer și antrenor la echipe de club, cea a impotenței ”naționalei” batave, cea a victoriei Islandei ori cea a clasamentului grupei după partidele de joi seară? Cred că puțin din fiecare.

O să încep cu Marco van Basten. Și asta pentru că s-a comentat destul de puțin știrea revenirii sale în cadrul primei reprezentative a Olandei, ca asistent al noului selecționer, Danny Blind. Orice ați spune, e destul de straniu să vezi un fost selecționer acceptînd un rol de secund al aceleiași echipe naționale! Indiferent de numele lui. Vi-l imaginați pe Klinsmann revenind acum la ”naționala” Germaniei ca asistent al lui Joachim Low? Eu unul nu. Sau pe Răzvan Lucescu, ca să vin un pic și spre noi, acceptînd rolul de asistent al lui Iordănescu? Asta nici atît.

Van Basten a acceptat însă, deși între el și Blind n-au fost întotdeauna cele mai bune relații. Pe cînd era star-ul Ajaxului antrenat de Johan Cruyff, cu care avea să cîștige Cupa Cupelor, Van Basten a privit cu destulă răceală vestea achiziționării lui Blind, care venea de la Sparta Rotterdam, pe motiv că Ajax ar fi avut nevoie de un fotbalist cu nume mai mare, adus de la o echipă mai importantă decît Sparta. Anii au recut, Van Basten a plecat la Milan, iar Blind a devenit încă o dovadă a viziunii lui Johan Cruyff în materie de fotbaliști, anii pe care actualul selecționer i-a petrecut la Amsterdam și evoluțiile sale transformîndu-l într-unul dintre cei mai importanți membri ai generației sale. N-a fost singurul conflict din viața lui Van Basten, despre care se spune că pe cît a fost de mare ca fotbalist, pe atît de dificil a fost caracterul său. E de notorietate rolul lui Van Basten în îndepărtarea lui Arrigo Sacchi de la Milan, ca și certurile pe care le-a avut, ulterior, cu diverși fotbaliști pe care i-a antrenat, inclusiv cu Van Nistelrooy, cu care împarte acum rolul de asistent.

Destinul deschide, iată, tot felul de uși în drumul fiecărui individ prin această viață. Se spune că, antrenor fiind la Alkmaar, Van Basten a avut ceva probleme medicale, mai exact o profundă depresie, urmare a morții tatălui său, și nu probleme cu inima, așa cum s-a scris la momentul deciziei bruște de a renunța la contractul cu Alkmaar. Explica el ulterior că nu a mai putut suporta stările de după meciurile pierdute, că nu reușea să-și revină suficient de repede din punct de vedere psihic astfel încît să apară din nou în fața elevilor săi. Se pare, iată, că fragilitatea fizică atît de cunoscută, ce l-a făcut să pună capăt carierei de fotbalist la doar 31 de ani, s-a transferat într-una psihică. În toamna trecută, Van Basten acceptase să revină în fotbal, tot la Alkmaar, dar numai într-un soi de plan doi, ca asistent al fostului său secund. Iar acum a urmat același traseu, dar la prima reprezentativă a Olandei.

O primă reprezentativă a Olandei care a arătat tare rău joi seară, la Amsterdam. Islanda a făcut istorie și a bătut Olanda în două meciuri în această campanie de calificare la Euro, fără să primească vreun gol. Pe vremea lui Van Basten, nu doar pe vremea lui ca jucător, ci și pe vremea lui ca selecționer, asta ar fi fost de neconceput. Am zîmbit cînd, înaintea tragerii la sorți a grupelor preliminare pentru Mondialul din 2018, destui oameni de pe la noi plasau Islanda în așa numita grupă accesibilă pentru ”tricolori”, demni posesori ai locului 7 mondial, nu-i așa? N-aș zice, privind felul în care a jucat Islanda nu doar meciurile cu Olanda, ci și toate preliminariile, n-aș zice deci că nordicii ar fi un rival prea comod pentru noi. Ba mi-e teamă să nu fi fost exact invers, adică ei să-și fi dorit un cap de serie precum România. S-au dus vremurile cînd Islanda era un adversar în fața căruia stătea doar dilema scorului. Ilie Dumtrescu și Gabi Balint își aminteau amuzați că pe vremea lor cele mai mari probleme ale unui meci în Islanda era drumul și, eventual, vremea, căci scorul era doar o formalitate. S-au schimbat însă vremurile teribil.

S-au schimbat și pentru Olanda. De nerecunoscut în aceste preliminarii, olandezii au recurs la un gest pe care nu-mi amintesc cînd l-au mai făcut, anume de a schimba selecționerul în pline preliminarii. Altădată fără emoții la această dată a calificărilor, batavii au acum în față perspectiva ratării prezenței la un European cu atîtea echipe prezente la start. Contra Islandei, Olanda a arătat puține semne din fotbalul strălucitor de altădată. Chit că Blind a revenit la modulul atît de consacrat al școlii olandeze de antrenori, 4-3-3, Olanda a derapat chiar la debutul noului selecționer, fiind incapabilă să surprindă o apărare solidă și extrem de bine organizată. Unica schemă viabilă, pasă spre dreapta la Robben, care avea libertatea de a continua acțiunea după bunul său plac (în general cu șut la poartă) s-a transformat într-una imposibilă după accidentarea fotbalistului de la Bayern (nu se știe deocamdată cît va lipsi, dar la Munchen lumea e destul de pesimistă știut fiind istoricul accidentărilor sale). Mai apoi, după eliminarea stupidă a lui Martins Indi, pesemne într-un mini-atac de panică, Blind și-a scos unicul atacant-marcator, pe Huntelaar, lăsînd această sarcină în spatele lui Depay, un spate greu încercat de duelurile cu puternicii fundași islandezi. În plus, unicul nume ce putea intimida apărarea nordicilor, Van Persie, a fost lăsat pe bancă, într-o altă decizie ciudată a lui Blind, care pe final l-a trimis în teren pe atacantul lui Spartak Moscova, Quincy Promes, și nu pe fostul golgeter de la Manchester United și Arsenal.

Pentru Olanda, unica veste bună a venit din Turcia. Care n-a putut bate Letonia, astfel că duminică, înaintea meciului direct de la Konya, Olanda poate beneficia de poziția a treia în grupă, cu un punct mai mult decît Turcia. Această poziție a treia e unica la care, din ce se pare, mai poate spera Olanda, căci primele două locuri, cele care duc direct în Franța, nu se arată prea ușor de atins în cele trei meciuri rămase. E greu de crezut, în acest context, că Islanda, cu două partide acasă (Letonia și Kazahstan) mai poate pierde locul unu în grupă, poziție la care, la startul preliminariilor, nu cred că ar fi sperat cineva. Cu adversari precum Olanda, Cehia și Turcia, Islanda pleca la drum cu șansa a patra. Numai că, iată, e aproape calificată și e pe cale să se transforme, repet, ținînd cont de contextul grupei, în cea mai mare surpriză a acestor preliminarii. Succesul de la Amsterdam e limpede cel mai important din istoria fotbalului acestei țări, iar acum islandezii așteaptă cu sufletul la gură meciul cu Kazahstan de duminică, pentru a sărbători calificarea.