De cînd există acest sport în forma sa actuală, mai apropiat de industrie decît de epoca romantică, atacanții formează acel grup pe care orice echipă de fotbal se bazează pentru a cîștiga un meci. Nu degeaba ei sînt, în general, cei care au salariul cel mai mare și în care s-a investit cel mai mult în perioadele de transferuri. În spatele lor stă sarcina de a băga, cum se mai spune pe la noi, mingea în poartă, dar asta, deși uneori pare foarte simplu, se dovedește a fi mult mai complicat. Fotbalul fără atacanți nu prea poate exista. 

Pînă și cei care au revoluționat oarecum acest concept tot la atacanții pe care-i au la dispoziție apelează, la o adică, atunci cînd contextul o cere. Pep Guardiola e clar unul dintre ei. Dacă nu cumva chiar cel care a inventat acea formulă fără vîrf de atac, cu așa numitul ”9 fals”. Messi a fost ”cobaiul” pe care s-a făcut acest experiment, la acel Clasico cu Real Madrid de pe ”Bernabeu”, cîștigat de Barcelona cu 6-2. Decizia n-a fost luată la nimereală, la ”ce-o ieși”, ea a venit după lungi discuții și analize între Pep și regretatul Tito Vilanova, cel care-i era asistent pe-atunci. De altfel, Tito a fost și cel însărcinat cu misiunea, deloc simplă, de a-i transmite lui Samuel Eto`o, vîrful de atac al catalanilor pînă la acel meci, noua tactică și de a-i explica felul în care ar urma să se poziționeze și să joace. Tito Vilanova avea să povestească mai apoi că Eto`o, caracter puternic și ușor egoist, ca orice vîrf care se respectă, n-a primit ideea cu prea mult entuziasm, ba chiar era convins că n-o să funcționeze și că tot la el se va apela în cele din urmă. De funcționat a funcționat însă perfect atunci, iar apoi Barcelona a continuat mulți ani cu acest sistem, cu Guardiola, cu Tito Vilanova, cu Tata Martino, chiar și cu Luis Enrique o perioadă. Iar Eto`o și-a folosit noile deprinderi la Inter, ajutîndu-l enorm pe Mourinho în acel sezon 2009-2010 de excepție.

Ce a reușit Lewandowski în confruntarea dintre Bayern și Wolfsburg e deja știut, e deja în istoria Bundesligii, imaginile cu atacantul polonez marcînd de 5 ori în 9 minute au făcut deja înconjurul planetei. Nu știu cum va reuși această performață să schimbe filozofia fotbalistică a lui Guardiola. Cu care el a venit la Bayern și pentru care el a fost adus la Bayern. Nu mai insist asupra temei, am dezbătut-o deseori pe acest blog. Cînd s-au gîndit la Pep, șefii lui Bayern știau felul în care înțelege el fotbalul și aveau în minte posibilitatea ca respectiva filozofie să nu se lipească perfect de filozofia germană și de stilul lui Bayern. Dar asta e ceea ce și-au dorit la vremea respectivă, dacă a fost sau nu o idee bună vom vedea după ce Pep va pleca de la Bayern și va veni altcineva în locul lui.

Revenind la Lewandowski și la rolul său la Bayern, mi se pare că sistemul de joc pe care în general îl propune Guardiola la Bayern nu-l avantajează foarte tare. Am spus în general, pentru că Pep schimbă de multe ori acest sistem, în funcție de adversarul pe care-l întîlnește. Polonezului îi vine perfect fotbalul de tranziție, de reacție, cu un ritm alert, nu cel de posesie, de pase multe, de tiki-taka dacă vreți, deși însuși Guardiola, despre care eronat se scrie că ar fi inventatorul, spunea că-l enervează teribil acest concept. De aceea, în funcție de scenariul pe care Pep și-l imaginează, Lewandoswski mai începe anumite partide și pe banca de rezerve.

Cu Wolfsburg a fost una dintre acelea. Dar tot Guardiola e cel care spunea că un antrenor care se respectă trebuie să aibă mereu la îndemînă un plan B, un plan C și chiar mai departe, dacă lucrurile nu funcționează. Să-și imagineze cum ar trebui continuată o partidă intrată în impas. Nu știu dacă Pep avea în minte posibilitatea asta și cu Wolfsburg, deși felul în care a făcut schimbările mă face să cred că da, că n-a fost ceva la întîmplare sau la disperare. Cu Wolfsburg, teoretic un adversar greu, cu o echipă solidă și destul de bine sudată în ciuda plecărilor lui De Bruyne și Perisic, Guardi0la a ales un 4-3-3 destul de clasic în perioada lui la Barcelona, cu Thomas Muller pe post de 9 fals, cu Gotze și Douglas Costa pe benzi. La pauză, la 0-1, deși Bayern avusese ceva ocazii, Pep a decis să apeleze la atacantul său principal, dar a și schimbat sistemul, într-un 4-2-4, cu Vidal și Xabi Alonso unul lîngă altul, cu Alaba din nou fundaș stînga și Lahm fundaș dreapta, și cu patru jucători ofensivi în față. Rar mi-a fost dat să văd un meci de fotbal în care, timp de 15 minute, primul sfert al reprizei a doua, terenul s-a aplecat pur și simplu spre poarta ”lupilor”, incapabili nu doar să reacționeze ci și parcă să respire. A fost ca un uragan ce se formează în largul oceanului, vine spre țărm, provoacă daune majore și apoi se îndepărtează. Bayern ataca și pe interior și pe exterior, iar Lewandowski îndeplinea formalitatea, atît de simplă după unii, de a băga mingea în poartă. Era însă mereu acolo, mereu pregătit să îndeplinească rolul pentru care a fost adus. De marcator.

Pînă la urmă, fotbalul la asta se rezumă. La goluri. Iar Lewandowski e unul dintre cei care face treaba asta. Adică dă goluri. Dacă-i scoatem din discuție pe Messi și Cristiano Ronaldo, care dincolo de războiul lor particular, par totuși dintr-o altă lume, Robert Lewandowski trebuie inclus în categoria fotbaliștilor, nu a jucătorilor de fotbal. Alături de Suarez, Aguero sau Benzema, polonezul face parte din grupul select al fotbaliștilor ce au capacitatea tehnică și mentală de a schimba soarta unui meci. Obișnuiți să-i vedem pe Messi și Cristiano realizînd astfel de performanțe colosale (ne vom da seama peste ani ce zodie norocoasă am avut să putem fi contemporani cu cei doi și cu lupta lot continuă pentru putere!), descoperim că există și alte nume pe această planetă a fotbalului ce merită un ”standing ovation”. În 9 minute abia ai timp să bei o cafea sau să faci un duș, Lewandowski a avut timp să dea 5 goluri!