Înaintea confruntării de pe ”Juventus Stadion”, lucrurile puteau fi privite în două sensuri. Cel bun, jumătatea plină a paharului cum ar veni, aducea față-n față campioana Italiei și vicecampioana Europei, Juventus, cu deținătoarea Europa League, FC Sevilla. Sensul mai puțin bun, jumătatea goală deci, arăta un meci între ocupanta locului 15 în Serie A și ocupanta locului 16 în Prinera Division. Fiecare era liber să-și aleagă afișul pe care-l dorea. 

Juventus și l-a ales pe cel corect. În vreme ce FC Sevilla a îmbrăcat aceleași tricouri blazate ale unui început de sezon absolut bizar. Juventus a semănat din nou a echipă, după glumele proaste din campionat. Nici măcar victoria de pe terenul lui City n-a arătat la fel de bine precum cea de miercuri seară, chit că acolo vorbim de un adversar mult mai potent. Cu Sevilla însă ”Bătrîna Doamnă” și-a regăsit culoarea din obraji, a arătat personalitate și acea determinare căreia italienii îi zic ”grinta”, acea dorință de a readuce fotbalul în stilul unei echipe totuși suferinde.

A fost primul meci din acest sezon în care echipa lui Allegri a deținut controlul. A avut un plan de joc bine structurat. Nici măcar cu modesta Frosinone, pe teren propriu, nu s-a întîmplat asta, căci atunci a fost o dominare surdă, ca o durere de măsea ce nu te pune la pămînt ci doar te enervează, și nici cu Genoa, pe ”Marassi”, chit că a cîștigat. Plecarea lui Pirlo a lăsat un mare gol în faza de construcție, căci echipa a suferit mult pînă să ajungă cineva să dea o ultimă pasă. Mai exact a suferit la prima pasă, care de multe ori trece neobservată, căci puțini sînt atenți la acest detaliu, dar care e vitală în pornirea la drumul spre ofensivă. Fără Pirlo, a cărui știință a jocului și a poziționării era fantastică, pasele din zona fundașilor porneau greu, traseele din trecut nu mai puteau fi repetate și apăreau greșelile, vezi golul de 2-0 marcat de Higuain la Napoli, cu mica eroare a lui Buffon inclusă. Experimentul Hernanes, un pic cam riscant de la bun început, pare unul eșuat, cel puțin în poziția în care brazilianul a fost distribuit pînă acum. Hernanes știe fotbal, doar nu degeaba i s-o fi spus ”el profeta”, dar stilul său e departe de al lui Pirlo, iar lejeritatea cu care pierde anumite mingi devine ucigătoare pentru coechipieri în anumite circumstanțe. Una e să pierzi mingea aproape de poarta adversă, alta e s-o faci în fața propriei apărări, unde capacitate de a repara greșeala e mult diminuată.

E posibil ca această schimbare la față să vină de la Khedira. Neamțul a fost adus ca piesă de bază într-o linie de mijloc în care ar fi trebuit să se mai regăsească, obligatoriu, Marchisio și Pogba. Că s-a regăsit doar Pogba pînă acum e vina hazardului, a se citi accidentări ce nu pot fi prevăzute și nici controlate, de aici și prestațiile cam palide ale lui Pogba, devenit brusc pilonul fundamental al echipei. Eu cred că Juve va arăta cu totul altfel cînd va reintra cu puteri depline și Marchisio, iar Khedira va prinde mai multă forță în picioare (totuși a avut un sezon, cel trecut, cu multe pauze).

Allegri a schimbat din nou echipa. A început din punctul ăsta de vedere să semene cu Guardiola, la care a ghici nu neapărat formula de start ci formula de joc a devenit o provocare pentru jurnaliștii de pretutindeni. Nimeni n-a știut, pînă să înceapă meciul cu Sevilla, dacă Juve va intra cu 3 sau cu 4 pe fund. S-a dovedit că a fost modulul cu 3 fundași centrali, Barzagli, Bonucci, Chiellini interpretînd clar acest scenariu, în felul de a gîndi al italienilor. Aici e de făcut o diferențiere, italienii desenează formulele de joc în funcție de faza lor de atac, ceilalți în funcție de faza de apărare. Cu Sevilla, pe atac, Juve a avut clar 3 fundași centrali, iar pe apărare 4, cu Evra coborînd pînă la nivelul lui Chiellini (poate și de acea e preferat unui Alex Sandro care n-a costat puțin, dar care nu poate juca în același timp cu Cuadrado, eventual o va face cu Lichtsteiner). Cu Khedira și Hernanes în zonă centrală, cu Cuadrado și Evra în benzi, cu Pogba ca ”mediapunta” ori, dacă preferați, în rolul mijlocașului ”box to box”. Și cu Dybala și Morata în față. Cred că, înlocuindu-l pe Hernanes cu Marchisio și, eventual, pe Dybala cu Mandzukic găsim formula ideală cu care Juve să atace redresarea în campionat.

Asta pentru că în Liga Campionilor lucrurile stau bine. Ar fi stat perfect dacă nu ar fi dat Aguero gol în finalul meciului de la Monchengladbach și City nu ar fi plecat cu toate cele trei puncte din Germania. Urmează acum o ”dublă” cu Borussia, după care Juve ar putea avea garantat pasul spre primăvară. Deocamdată lucrurile aici sînt pe drumul bun, campionatul e însă competiția unde Juve trebuie să reacționeze.

Dacă Juve s-a trezit, FC Sevilla e într-o ciudată stare de spirit. Echipa stă rău și din punct de vedere fizic, e posibil ca Supercupa Europei, pe care Unai Emery a tratat-o cu multă preocupare și unde echipa a arătat bine, mai ales fizic, să servească acum nota de plată. N-am văzut absolut deloc acea Sevilla din sezonul trecut (sau chiar din Supercupă), agresivă, cu jucători care nu se fereau să pună piciorul, chiar să lovească la o adică, care nu ceda niciodată și era capabilă să dea 4 goluri Barcelonei sau, ceva mai în urmă, să refacă tot în fața Barcelonei un 0-2. Cu Juventus, FC Sevilla a arătat ca o echipă venită la maximum un egal, care și la 0-1 părea mulțumită cu ideea că în returul de la Sevilla poate întoarce rezultatul general. O echipă care nu l-a deranjat absolut deloc pe Buffon nu e una care să-și pună problema ieșirii din această grupă. Vine meciul cu Barcelona, sîmbătă, e o oportunitate de a ieși din gaura neagră, căci Barcelona le-a dat suficientă ambiție băieților lui Unai în ultimul timp. Spaniolii au o vorbă, ”sin cojones no hay gloria”. Traducerea sper că nu e necesară.