Ne apropiem de finalul preliminariilor. Am aflat deja o mare parte dintre echipele calificate, știm și cîteva dintre cele care vor merge la baraj. Meciurile de astăzi vor mai aduce cîteva lămuriri în acest sens, dar promit și dispute spectaculoase, căci fiecare partidă are miza ei.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
RUSIA – MUNTENEGRU
Rusia vrea să facă pasul decisiv spre Euro învingînd Muntenegru, cu toate că și un rezultat de egalitate asigură calificare. Ba mai mult, rușii pot ajunge în Franța și în cazul unui eșec, dar doar dacă Suedia nu izbutește să învingă Moldova. Cum această din urmă varianta pare prea puțin plauzibilă, egalul sau victoria rămîn opțiunile luate în calcul.
Eșecul cu liderul Austria, 0-1, este singurul suferit de ruși în ultimele 13 partide oficiale disputate pe teren propriu. Ei au mai pierdut alte două puncte acasă într-un surprinzător 1-1 cu Moldova. În schimb, din deplasare, muntenegrenii s-au întors cu patru puncte: 0-0 în Liechtenstein și 2-0 în Moldova, prima lor victorie în precedentele 5 deplasări. Coincidență, și unii, și alții au marcat două treimi dintre goluri în repriza secundă.
Turul de la Podgorica, din martie 2015, a fost primul duel dintre cele două reprezentative. A avut un final neașteptat: meciul a fost oprit în minutul 67, la 0-0, din cauza incidentelor produse de fani, portarul oaspeților, Akinfeev, fiind lovit în cap de un obiect aruncat din tribune. UEFA a oferit victoria rușilor cu 3-0. Pentru duelul de azi de la Moscova, nici una dintre echipe nu are jucători suspendați.
AICI GĂSIȚI COTELE LA RUSIA – MUNTENEGRU
SUEDIA – MOLDOVA
Suedia e sigură de calificarea la baraj, dar cum speranța moare ultima așteaptă o minune de la Muntenegru, care trebuie să învingă însă la Moscova pentru ca echipa lui Ibrahimovic să prindă locul secund, cel al calificării directe. Din această grupă, Austria de deja calificată, în vreme ce Moldova nu mai are cum scăpa de ultima poziție în clasament.
Scandinavii nu s-au descurcat foarte bine pînă acum în partidele de acasă, unde au pierdut 5 puncte. Și nu în fața oricui, ci a principalelor rivale din grupă, Rusia, cu care a remizat (1-1), și îndeosebi Austria, care s-a impus cu 4-1. Consolare, au marcat de fiecare dată.
În schimb, Moldova, pregătită de o lună de Ștefan Stoica, s-a comportat onorabil în deplasare, de unde a smuls două puncte din două remize la același scor, 1-1, în Rusia și în Liechtenstein. Ultima victorie oficială pe teren străin a realizat-o exact în urmă cu 2 ani, 5-2 în Muntenegru, în preliminariile CM 2014. Inclusiv debutul lui Ștefan Stoica s-a produs într-o onorabilă înfrîngere, la Chișinău, în fața Rusiei.
Cu 2-0 a triumfat trupa condusă de Erik Hamren în tur datorită ”dublei” semnate de Zlatan Ibrahimovici (46, 84 penalty). De altfel, Suedia a cîștigat pe linie cele 6 partide anterioare cu Moldova (două acasă), cu golaveraj 18-3.
AICI GĂSEȘTI COTELE LA SUEDIA – MOLDOVA
UCRAINA – SPANIA
Victoria cu Luxemburg a asigurat calificarea Spaniei la turneul final, ibericii fiind, de altfel, cîștigătorii ultimelor două ediții de Campionat European. O victorie plătită însă destul de scump, căci David Silva și Alvaro Morata s-au accidentat și nu au făcut deplasarea la Kiev.
Ucraina are asigurat locul de baraj, iar speranțele pentru urcarea pe locul doi, echivalent cu calificarea directă, se leagă de o eventuală surpriză a Slovaciei în Luxemburg, căci rezultatele directe îi avantajează pe slovaci. În același timp, ucrainenii speră să poată prinde cel mai bun loc 3 dintre toate grupele, situație care i-ar duce direct în Franța. Calculele includ și partida Belarus – Macedonia (GĂSIȚI COTELE AICI) căci e foarte important cine termină grupa pe ultimul loc (se scot din calcule rezultatele cu ultima clasată).
Gazdele au pornit cu o înfrîngere șirul meciurilor de pe teren propriu, 0-1 cu Slovacia, la Kiev. Ulterior însă nu au mai iertat pe nimeni în trei dispute, cu 7 goluri date și numai unul încasat. În prima partidă din deplasare s-a împiedicat și Spania, tot în fața Slovaciei (1-2). Acea înfrîngere a rămas o excepție, deoarece după aceea echipa lui Del Bosque a luat toate punctele în trei vizite fără ca apărarea să cedeze vreodată.
Niciodată nu i-au înfrînt ucrainenii pe iberici. Cel mai mult au obținut în primul duel direct, 2-2 acasă, în martie 2003, eliminatorii CE 2004. De atunci au mai înregistrat trei eșecuri, ultimul în tur, cu 1-0, victorie a Spaniei decisă de Alvaro Morata (28).
AICI GĂSIȚI COTELE LA UCRAINA – SPANIA
ESTONIA – ELVEȚIA
Elveția are de mult calificarea asigurată. În schimb, Estonia mai are speranțe doar matematice, dar și acelea ținînd de un concurs de împrejurări aproape imposibil de realizat. Ca să prindă locul de baraj, Estonia trebuie să bată clar Elveția și să aștepte un eșec al Sloveniei în fața statului San Marino, dar nu un eșec oarecare, ci unul la scor, căci în momentul de față Estonia are golaveraj -4, în timp ce Slovenia are +5.
Estonienii se află în fața unei noi tentative de a marca un gol istoric în poarta Elveției. Pînă acum nu au izbutit, deși au beneficiat de trei ocazii. Pe primele două le-a ratat în preliminariile CM 1994, cînd au pierdut cu 6-0 în deplasare și cu 4-0 acasă. Turul de la Lucerna s-a terminat tot rău, eșec cu 3-0 (Schar 17, Xhaka 27, Seferovici 80, toți din pasele lui Shaqiri).
În actuala campanie, gazdele au la domiciliu trei succese și o singură înfrîngere, toate jocurile terminate la zero. Dincolo, elvețienii au înregistrat în deplasare două victorii și două eșecuri, pierzînd numai cînd nu au putut înscrie.
AICI GĂSIȚI COTELE LA ESTONIA – ELVEȚIA
ANGLIA – LITUANIA
Scoaterea Lituaniei din orice fel de calcul vizînd calificarea ori locul de baraj s-a produs în urma rezultatului de egalitate din Slovenia. Astfel că pentru această ultimă confruntare, balticii nu mai speră decît să facă o figură frumoasă. Calificată de multă vreme, Anglia vrea să rămînă și după această partidă unica reprezentativă care a obținut în aceste preliminarii doar victorii.
Pentru un loc între buturile Lituaniei se luptă ex-stelistul Arlauskis, care revine după suspendare, și dinamovistul Cerniauskas. Oricine ar apăra va avea viață grea deoarece liderul Anglia, cu cea mai bună apărare și atac din grupă, a sosit la Viulnius chitită să cîștige și ultima deplasare. În precedentele patru nu a primit gol decît în Slovenia (3-2).
Englezii vor miza pe a doua linie, în care selecționerul Roy Hodgson caută să-i ofere un rol important lui Harry Kane, cel ce i-ar prelua rolul accidentatului Rooney. ”E o oportunitate mare pentru Harry. E șansa lui, a așteptat-o mult, vreau să cred că se va descurca bine”, a mărturisit Hodgson.
Două victorii și două eșecuri au bifat lituanienii în meciurile de pe teren propriu. În prima parte a disputei cu englezii, de pe ”Wembley”, au cedat categoric, 0-4 (Rooney 6, Welbeck 45, Sterling 58, Kane 73). Cele două echipe își vor măsura forțele și în viitoarele preliminarii, pentru CM 2018.
Lasă un răspuns