Știu că ultimele meciuri din preliminariile Europeanului de anul viitor țin încă sus ștacheta interesului, dar aș vrea să abordez în cele ce urmează un alt subiect. Am văzut din întîmplare pe facebook (sau twitter, chiar nu mai știu exact) o imagine cu Arsene Wenger la primul său meci oficial ca antrenor al lui Arsenal. Se întîmpla pe 12 octombrie 1996, cu 19 ani în urmă deci. Veți spune că aș fi putut la fel de bine să scriu despre Wenger anul trecut pe vremea asta, acum doi ani pe vremea asta, ori, și mai bine, să aștept pînă la anul, cînd se vor face 20 de ani de la instalarea sa. Asta e, de fapt, și problema. Motivul pentru care m-am grăbit. E toată lumea foarte sigură că anul viitor pe vremea asta Wenger va mai fi managerul lui Arsenal? În fotbalul zilelor noastre, certitudinile sînt din ce în ce mai puțin recomandate.

Nu știu cum a reacționat Arsene Wenger în ziua în care a aflat vestea că Sir Alex Ferguson se va retrage. E posibil să nu-l fi luat foarte tare prin surprindere. La acest nivel, informațiile circulă mult mai repede, iar cei implicați nu au, de regulă, nevoie de dezvăluirile din presă sau de comunicate oficiale ca să afle ceea ce se întîmplă în jurul lor. Cred însă că măcar un zîmbet în colțul gurii tot i-a provocat. Din acel moment, Wenger devenea ”the last man standing”. Asta ca să preiau un titlu de film. Nu știu ce rol i-ar fi convenit lui Arsene în acest film, nici măcar nu știu dacă l-ar prinde scenariul. Știu doar că și în momentul ăsta, în dreptul său stă ștampila de cel mai longeviv antrenor în activitate la același club.

Între Wenger și Ferguson, relațiile au fost mai degrabă reci. Asta ca să păstrez o nuanță elegantă. Nu atît de reci precum între Wenger și Mourinho ori între Sir Alex și Rafa Benitez. Nu s-au bălăcărit unul pe altul, dar numai pentru că eticheta în Anglia e un pic alta. Probabil că nu se urăsc de moarte, însă nici nu ar putea sta vreodată la masă ca să savureze o sticlă de vin bun. Pesemne că s-ar certa imediat, pe soiul vinului ori pe cine achită nota de plată. S-au înțepat de-a lungul timpului, problema lui Wenger a fost că rezultatele echipei sale nu l-au ajutat. Are și el atuurile sale însă, căci, poate, fotbalul prestat de Arsenal în toată această perioadă a fost mai frumos, estetic vorbind, decît cel al lui United. Estetica însă nu se premiază decît în modă, la fotbal contează rezultatele. Iar aici, Wenger e jos de tot în raport cu Sir Alex.

De la momentul retragerii lui Sir Alex, Wenger n-a mai stat în umbra lui. A devenit primul într-o ierarhie. Însă rezultatele notabile tot nu au apărut. Și nu mă refer aici la o Cupă a Angliei ori la o Supercupă a Angliei, ci la titlul la care fanii lui Arsenal visează de atîția ani. Sigur, ca să fiu un pic gentil cu ei și, în același timp, răutăcios cu alții, nu visează chiar de atîția ani precum fanii lui Liverpool, dar tot e mult. Asta cred eu.

Nu cred că există antrenor pe planeta asta care să fi supraviețuit atîția ani fără un trofeu major! Nici măcar Sir Alex Ferguson nu cred că ar fi reușit. La el n-a fost cazul, dar uite că la Wenger e. Și încă de ceva vreme. Vorbim totuși de Arsenal, un club cu pretenții, dar ale cărui pretenții s-au redus în ultima vreme la simple participări în Liga Campionilor. Dar și astea obținute cu eforturi, cu emoții, cu participări la play-off. Și apoi eliminări mai mult sau mai puțin glorioase, în perioada primăverii.

S-a vorbit ani de-a rîndul despre eforturile financiare pe care Arsenal le-a făcut pentru construcția stadionului ”Emirates”. Eforturi extrem de folositoare, e limpede, căci un stadion propriu generează venituri considerabile. În ultimii ani însă, conform cifrelor furnizate de site-uri de specialitate, Arsenal termină constant exercițiile bugetare pe plus, pe profit cu alte cuvinte, asta în timp ce campaniile de transferuri par de multe ori înghețate, iar exemplul verii trecute e elocvent. Vara, în mercato, atunci cînd se vorbește despre Arsenal, cel mai des folosit cuvînt este ”prepare”. Arsenal e mereu gata să facă un transfer, Wenger e mereu pregătit să aducă un star, dar de cele mai multe ori nu-i iese. Excepțiile s-au numit Ozil și Alexis, dar văzînd ceea ce pot ei realiza n-ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva cu ceva mai multe eforturi financiare echipa n-ar fi arătat și mai bine. În timp ce multe cluburi din Premier League cheltuie sume imense și nejustificat de mari pentru diverși fotbaliști, Arsenal se situează la polul opus, chivernisindu-și foarte bine bani. Nu-i neapărat rău, dar Arsene Wenger tinde să devină mai degrabă un CEO al unei puternice companii, fixat pe balanța de final de an și mulțumit că-și primește bonusurile pentru performanțele financiare realizate. De regulă antrenorii primesc bonusuri pentru trofee, Wenger e recompensat pentru că societatea funcționează pe profit.

Arsene Wenger nu e doar managerul lui Arsenal. Este Arsenal însuși. ”Arsene, who?”. Vă amintiți, e titlul dat de The Sun, atunci cînd Wenger a fost instalat la tunari. Prima lui conferință de presă a fost o teleconferință, căci era încă în Japonia. Era final de septembrie 1996, iar numirea alsacianului a fost o mare surpriză, căci se vorbea foarte mult atunci de Johan Cruyff, tocmai pus pe liber de Barcelona. Există o certă apropiere între filozofia celor doi, fotbalistic vorbind. Dar și o mare deosebire. Deși creator a tot ceea ce înseamnă Barcelona de azi, Cruyff a fost dat afară atunci cînd rezultatele au încetat să mai apară. Dacă la Barcelona ar fi funcționat gîndirea de la Arsenal, probabil că Johan Cruyff ar fi fost și azi antrenor. Dar dacă la Arsenal ar fi funcționat gîndirea de la Barcelona, poate că în ultimii 10 ani s-ar fi cîștigat mai mult decît cele două Cupe ale Angliei.

”Arsene, what?” ar putea fi un titlu de azi. Va putea oare Arsenal să producă marea surpriză în acest sezon de Premier League? Sau se va bate, ca de obicei în ultimii ani, pentru locul 4. Văzînd ce se întîmplă cu Chelsea, văzînd că la Manchester United lucrurile încă nu sînt așezate pe deplin, văzînd că la City apar tot felul de probleme (cred în continuare că Manchester City e marea favorită la titlu) și mergînd pe ideea că Jurgen Klopp are nevoie de timp la Liverpool poate că n-ar trebui să excludem pe Arsenal din calcule.

M-am întrebat de multe ori de ce Wenger nu vrea să încerce și alte provocări, să vadă cum e și în alte părți. Să schimbe locul ca să schimbe norocul, cum se mai zice pe la noi. Cred cu toată convingerea că o schimbare i-ar prinde bine. Și, poate, ar prinde bine și clubului. Ca să plece, Wenger are nevoie de o scuză. Și, evident, de o motivație.

Poate că o altă dezamăgire l-ar face pe Wenger să se gîndească mai bine. Mi-e teamă că dacă merge pe linia asta, anul viitor sau mai devreme, titlul din ziare să nu devină: ”Arsene, what the fuck!”.

P.S: 1

Poza de care vorbeam la început și care ilustrează acest text este de la primul meci al lui Arsene Wenger pe banca lui Arsenal, un 2-0, în deplasare, cu Blackburn Rovers.

P.S. 2

Iar aceasta este o imagine pe care am găsit-o intîmplător. Este un îndemn pe care un fan exasperat i l-a adresat lui Wenger. Poza e ceva mai veche, deci se pare că Wenger nu a remarcat acest mesaj.