Articolul precedent

SEARĂ DE VINERI CU BAYERN, PSG ȘI ATLETICO

SEARĂ DE VINERI CU BAYERN, PSG ȘI ATLETICO

Destul de rar se întîmplă ca într-o zi de vineri să avem atîtea meciuri cu echipe importante implicate. Bayern, PSG și Atletico își joacă azi meciurile de campionat, pentru a-și putea pregăti mai bine confruntările din Champions League de săptămîna viitoare. Lista partidelor e completată de liderul României, Astra.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

RENNES – PARIS SG

Tot mai rău s-a descurcat Rennes pe teren propriu. După două victorii au urmat tot atîtea egaluri pentru ca seria să se încheie cu o înfrîngere drastică, 1-4 cu Nice. Nu mai puțin de 5 din ultimele 6 meciuri le-a terminat 1-1, precum runda precedentă, la Lorient. Ultimul său succes datează din 13 septembrie, 2-0 la Nantes. Acasă n-a mai cîștigat din 29 august, 3-1 cu Toulouse. A marcat în fiecare din cele 11 etape, neprimind gol în două.

Și PSG a înscris mereu, cu apărarea rămasă intactă în 6 jocuri. Însă, dacă Rennes e  pe locul 7, cu 17 puncte, parizienii au 29 și sînt lideri cu un avans de 7 lungimi față de Angers. Ei contează pe cea mai bună defensivă, 6 goluri încasate, dar și atac, cu 25 de reușite.

Ambele formații marchează mai mult în ultima jumătate de oră. În acest interval, gazdele au dat 67 la sută din cele 15 reușite, în timp ce elevii lui Laurent Blanc – 52 la sută. Golgeteri sînt Sio (4), Grosicki (3), respectiv Cavani și Ibrahimovici (cîte 7).

Cu o remiză, 1-1, s-a terminat disputa de la Rennes din sezonul trecut, PSG triumfînd acasă, 1-0. Ultima victorie a roș-negrilor a fost pe ”Parc des Princes”, 2-1 în mai 2014, iar pe teren propriu – 1-0 în februarie 2011.

Parizienii au doi indisponibili, pe David Luiz și Pastore, dar e de presupus că Laurent Blanc va menaja din titularii pe care-i preconizează pentru meciul cu Real Madrid de marți. Antrenorul bretonilor, Philippe Montanier, nu poate miza nici acum pe Yoann Gourcuff, inapt din startul stagiunii. În privința meciului, tehnicianul a zis: ”PSG ne este superioară sub toate aspectele. E impresionantă. Totuși… Eu nu sînt un parior, dar dacă vreți să vă îmbogățiți, mizați vineri un euro pe Rennes”.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA RENNES – PSG

EINTACHT FRANKFURT – BAYERN MUNCHEN

Semne de revenire a dat Frankfurt runda precedentă. A cîștigat la Hannover, 2-1, și a pus capăt șirului de cinci meciuri în Bundesliga fără succes, cu două egaluri și trei eșecuri, ultimul acasă, 1-5 cu Monchengladbach. Seria negativă începuse după un triumf la scor, 6-2 cu FC Koln. După noua victorie însă, Eintracht a călcat iar greșit, tocmai fiind eliminată din Cupă de Aue (0-1), din a treia divizie.

Dacă elevii lui Armin Veh au numai 12 puncte în 10 runde, fiind pe locul 12, Bayern s-a detașat deja în frunte, cu punctaj maxim, plus cea mai bună defensivă, 4 goluri primite, și cel mai prolific atac, 33 de reușite. Numai trei din cele 10 victorii le-a realizat la limită. În întreaga stagiune nu s-a înclinat decît o dată, 0-2 cu Arsenal la Londra, în grupele Ligii.

21 de succese, 20 de remize, 47 de eșecuri s-au înregistrat în precedentele dueluri dintre Frankfurt și Bayern. În ediția anterioară, oamenii lui Pep Guardiola s-au impus de două ori, 4-0 în deplasare, 3-0 la Munchen. Mai mult, în ultimele 6 confruntări Bayern are 6 victorii fără ca Eintracht să poată marca vreun gol.

”Cu Bayern va fi o confruntare inegală, însă ne vom juca șansa noastră”, au indicat cei de la Eintracht. Le-a replicat căpitanul bavarezilor, Lahm: ”Adversarii sînt întotdeauna foarte motivați cînd joacă împotriva lui Bayern. Sînt dornici să creeze senzație, de a lua măcar un punct. Însă aproape mereu adoptă un stil defensiv, ceea ce pe noi ne împiedică adesea să ne dezvoltăm jocul așa cum ne-am dori”.

Absenți în ambele tabere. Balaiev, Zummack, Anderson, Kittel, Bunjaki de o parte, Starke, Bernat, Gaudino, Gotze, Green, Ribery, Rode, Kurt, Weihrauch – de cealaltă.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA EINTACHT FRANKFURT – BAYERN MUNCHEN

DEPORTIVO LA CORUNA – ATLETICO MADRID

Deportivo a uitat cum e să cîștige cu Atletico. În ultimele 7 partide directe, formația din La Coruna abia a putut smulge un egal, în rest, 6 înfrîngeri, două sezonul trecut (0-2, 1-2). În toată această perioadă nu a înscris decît o dată. Ultimul triumf datează din noiembrie 2009, 2-1 acasă.

Totodată, pe ”El Riazor, Depor i-a învins numai o dată pe roș-albi în precedentele lor 6 vizite, 2-1 în 2009. Și doar un gol din ultimele 11 contra acestora l-a marcat în prima repriză.

Aflați pe a 6-a poziție, ultima de Europa League, galicienii (13 puncte) tocmai au suferit primul eșec în deplasare, 0-2 la Malaga, după două victorii și tot atîtea remize. În schimb, pe teren propriu, Depor a înregistrat cîte un succes și o înfrîngere pe lîngă două remize. Atletico a obținut două triumfuri și un egal după eșecul de la Villarreal (0-1), unicul din deplasare, unde a mai obținut trei victorii la zero. Acum se găsește pe locul 3, cu 19 puncte.

Echipele cu cele mai puține șuturi la poartă primite, 28, respectiv, 24, La Coruna și Atletico îi au ca principali marcatori pe Lucas Perez și Griezmann. Primul a înscris 5 goluri, celălalt – 4. Cel din urmă a semnat ultima sa ”dublă” în Primera chiar pe ”Riazor”, în aprilie 2015.

”Atletico joacă agtresiv, la limită, iar arbitrii îi permit asta”, a remarcat Pedro Mosquera, mijlocaș La Coruna. Antrenorul Victor Sanchez a lucrat intens înaintea partidei la presing și centrări. Dincolo, Diego Simeone și-a pus elevii să insiste pe finalizare. Singurul lui absent e Vietto, în recuperare după operația de apendicită.

AICI GĂSIȚI COTELE LA DEPORTIVO LA CORUNA – ATLETICO MADRID

ASTRA – CSU CRAIOVA

Pare să fi obosit Astra. În runda trecută, liderul s-a împiedicat în premieră în deplasare, 1-3 la Tg. Mureș, prima înfrîngere după 5 meciuri (4 victorii, un egal), și și-a redus distanța față de Viitorul la numai un punct, 30 contra 29. A venit imediat disputa de la Brașov, din Cupă, unde a cîștigat abia în prelungiri, 4-3, deși a avut 3-0.

Marius Șumudică a răbufnit după acest meci. ”A fost lipsă de respect față de fotbal. Eu era să fac infarct. Jucătorii o să plătească”, a declarat antrenorul giurgiuvenilor, printre cei ce l-au dezamăgit numărîndu-se Boubacar, Oros, Ricardo Alves, Iulian Roșu, Felipe Teixeira. Ca mutare de ultim moment, Astra l-a legitimat pe fostul rapidis Daniel Niculae, rămas liber de contract după despărțirea de giuleșteni.

Craiova a urcat pe locul 6, ultimul de play-off (24p), prin triumful la scor cu Dinamo, 3-0, în cea mai bună evoluție a sezonului. Din deplasare s-a întors cu trei succese, două egaluri și două înfrîngeri, ultima la Botoșani (2-3). Același bilanț îl are trupa lui Șumudică acasă, pe teren străin descurcîndu-se mult mai bine.

Cu 2-1 a cîștigat Astra în tur, goluri Boldrin (50), Dandea (90+2), respectiv Mateiu (86). În stagiunea precedentă, oltenii n-au izbutit să înscrie în poarta giurgiuvenilor, care au învins acasă cu 5-0 pentru a bifa o remiză albă în Bănie.

Dacă gazdele, cu cel mai bun atac (26 de goluri), au marcat în toate cele 15 etape, adversarii nu au putut-o face în 4 meciuri. Toți punctează mai des în repriza secundă: primii între minutele 45-60, ceilalți – între 75-90 (jumătate dintre cele 18 reușite). Golgeteri sînt Budescu (6), Alibec (5), respectiv Bawab, Ivan (cîte 3).

AICI GĂSIȚI COTELE LA ASTRA – CSU CRAIOVA

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă