Aceasta e realitatea acestor zile din punct de vedere fotbalistic. Într-un campionat în care ”granzii” obișnuiți au probleme de tot soiul, Viitorul Constanța și Astra propun pentru azi un soi de ”derby scudetto”, așa cum spun italienii. E o ofertă bună pentru o zi de vineri, de regulă mai liniștită, înainte de week-end. Alte partide vin azi din campionatele Spaniei, Germaniei și Franței.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
VIITORUL – ASTRA
Pe stadionul ”Central” din Ovidiu este în joc poziția de lider. Viitorul ocupă poziția secundă, cu 32 de puncte, în vreme ce Astra conduce Liga 1 cu un singur punct în plus. Se anunță un duel cu multe reușite, deoarece ambele formații contează, de departe, pe cele mai prolifice atacuri după 16 etape, cu 31, respectiv 27 de goluri marcate. Pentru trupa lui Gică Hagi au marcat 12 jucători. În schimb, oaspeții au punctat în fiecare meci, dar au, totodată, cea mai slabă defensivă dintre primele 8 clasate, cu 19 goluri primite, pînă și ”lanterna roșie” Petrolul luînd numai 17.
Constănțenii sînt neînvinși acasă în campionat. Au început cu două remize, după care au venit șase victorii la rînd. La general, au două înfrîngeri, ultima suferită pe 20 octombrie, pe terenul Pandurilor (0-1). De atunci au izbutit trei triumfuri, între care recentul 5-1 cu Dinamo în ”Ștefan cel Mare”, în primul joc stagional cu atîtea reușite.
Astra stă bine în deplasare. După 6 succese și o remiză, pentru elevii lui Marius Șumudică a sosit și cea dintîi înfrîngere (mai au două acasă), chiar în precedenta vizită, 1-3 la Tg. Mureș.
De două ori s-au mai confruntat cele două rivale în actuala stagiune. O dată la Giurgiu, în turul Ligii 1, scor 2-2 (Găman 40, Budescu 80 – Cernat 44, 90+1), apoi la Ovidiu, în Cupa Ligii, unde giurgiuvenii au tranșat calificarea printr-un categoric 3-0 (Filipe Teixeira 38, Alibec 66, Al. Ioniță ll 90+4). Anteriorul triumf al Viitorului a fost sezonul trecut, 2-0 acasă, pe terenul Astrei cedînd cu 3-1.
În timp ce gazdele, fără probleme de lot, înscriu mai des în finalul primei reprize, adversarii o fac la începutul părții secunde. Amîndouă taberele contează pe buni marcatori: Aganovici, Cernat, F. Tănase au cîte 5 goluri, dincolo primii sînt Budescu (6) și Alibec (5).
AICI GĂSIȚI COTELE LA VIITORUL CONSTANȚA – ASTRA GIURGIU
ANGERS – RENNES
Nou promovată în elită, după 21 de ani în eșaloanele inferioare, Angers e surpriza plăcută din actuala Ligue 1. După 12 etape, formația condusă de Stephane Moulin se găsește pe un excelent loc trei, cu 22 de puncte, cîte are și Lyon, de pe poziția secundă. Pe teren propriu este neînvinsă, cu patru remize și două victorii, perioadă în care apărarea i-a cedat numai o dată. În total, are 7 partide fără gol încasat. Ambele eșecuri le-a suferit în deplasare, unul la Monaco (0-1) în precedenta rundă, cînd a bifat al doilea meci la rînd fără să înscrie.
Cu 17 puncte, Rennes așteaptă din 13 septembrie un nou triumf. De la acel 2-0 la Nantes, roș-negrii au înregistrat 5 remize, toate 1-1, și două înfrîngeri, ultima acasă, 0-1 cu PSG. A fost unica partidă de campionat în care nu au reușit să marcheze, avînd două jocuri fără gol încasat. De pe teren străin au revenit cu un eșec, două victorii și trei egaluri, dar acel eșec e tocmai în prima etapă, la Bastia, ceea ce înseamnă că Rennes nu a mai pierdut pe teren străin din luna august. Mai mult, săptămîna trecută, echipa lui Montanier s-a întors în Corsica, în Cupa Ligii, și a izbutit să învingpă de-această dată pe Bastia cu 1-0.
Ultima lor confruntare oficială a fost în 2014 în Cupă, 3-2 pentru Rennes, care conduce în duelurile directe din campionat, cu 15 victorii, 10 remize, 11 eșecuri, golaveraj 61-49. Precedenta dublă a fost tocmai în sezonul 1976-1977, cînd fiecare a învins acasă: Angers cu 1-0, Rennes cu 4-2.
Dacă gazdele n-au griji mari în privința lotului, doar Ferebory Dore (ex-Petrolul, ex-CFR) acuzînd unele probleme medicale, dincolo, antrenorul Philippe Montanier îi are incerți pe Mezer, Mbengue, Ntep, în vreme ce Yoann Gourcuff abia și-a reluat antrenamentele.
AICI GĂSIȚI COTELE LA ANGERS – RENNES
HANNOVER – HERTHA
În 11 runde Hannover (locul 14) a adunat doar 11 puncte, la unul singur de zona retrogradării, dar dă semne de revenire. A cîștigat trei din ultimele patru partide, între care două în deplasare, cedînd în ultima vizită primită, 1-2 cu Frankfurt. Greu i-a venit mai mult pe teren propriu, unde a suferit patru înfrîngeri, completate de o unică victorie, 1-0 cu Bremen.
Într-o situație mai bună se află Hertha Berlin (17p), pe a 6-a poziție, de Europa League. Cu rezultate alternante de ceva vreme, echipa ungurului Pal Dardai nu a putut marca doar într-una din cele șase vizite, încheiate cu două succese, un egal și trei înfrîngeri.
Hannover a ieșit mai bine din duelurile sezonului trecut: 2-0 la Berlin, 1-1 în propriul fief. Ultima victorie a Herthei la Hanovra, 2-0, s-a petrecut în ianuarie 2010. Acum, ambele formații au marcat două treimi dintre goluri în repriza secundă.
Gazdele ar putea fi nevoite să renunțe pentru acest meci la un jucător important, Kiyotake, cu probleme medicale. În locul său ar intra fie Leon Andreasen, fie Kenan Karaman. Cert absentează Prib și Benschop. Oaspeții l-au recuperat pe Salomon Kalou, o veste bună în condițiile în care, în linia ofensivă, lipsesc Ibisevici, suspendat, plus accidentații Schieber și Allagui. Indisponibili mai sînt portarul Kraft, Pekarik, Stark și Ben Hatira.
AICI GĂSIȚI COTELE LA HANNOVER – HERTHA
LAS PALMAS – REAL SOCIEDAD
Doar 6 puncte a adunat Las Palmas în 10 etape, cu care ocupă locul 19, penultimul, în Primera. Pe teren propriu a obținut singura victorie stagională, 2-0 cu FC Sevilla, completată de două remize și tot atîtea înfrîngeri. A fost și unicul meci în care a marcat în ultimele 7 de acasă.
Prima formație de la locurile 12 în jos fără golaveraj negativ (12-12), Real Sociedad a suferit trei înfrîngeri în ultimele patru meciuri, triumful realizîndu-l ”afară”, 4-0 cu Levante. Și celălalt succes din cont l-a obținut tot pe teren străin, unde a mai înregistrat un egal și două înfrîngeri.
Dacă de la gazde nimeni nu s-a remarcat în fața porții, bascii contează pe Agirretxe, autor a 8 din cele 12 goluri. Primele au trei jocuri fără gol luat, în alte 6 nemarcînd, la ceilalți raportul este de 5-5. Cele două echipe înscriu în special spre final de meci și sînt singurele care încă nu au punctat din afara careului.
De patru meciuri nu a pierdut Las Palmas cu Real Sociedad în Primera. Acum este formația din campionat cu cele mai puține șuturi, 33, dar și cu cele mai puține centrări, inclusiv cornere, 113. Oaspeții conduc la alt capitol: sînt singurii care au cedat două meciuri după ce au deschis scorul.
Fără probleme majore de efectiv sînt cei din Las Palmas, însă antrenorul Quique Setien s-a plîns de oboseala oamenilor săi. În schimb, David Moyes nu se poate baza la echipa din San Sebastian pe De la Bella, Granero, Zurutuza, Zaldua.
Lasă un răspuns